OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 

De fapt, elita florăreselor îşi avea sediul stabil la „Piaţa de flori“, în vecinătatea Halelor. Pentru cine a mai apucat acele vremi, nu prea îndepărtate, iarmarocul amintirilor cuprinde, deopotrivă, neşterse impresii vizuale şi senzaţii olfactive durabile. Ca un brîu în jurul Halelor se înşirau micile alveole cu prăvălii de coloniale, încărcate de arome pătrunzătoare ale mirodeniilor exotice, plus efluviile amărui din butoaiele cu măsline negre sau verzi, cărnoase cît prunele, care mai de care mai ispititoare, la concurenţă cu brînzeturile de diverse specialităţi, de la telemeaua brăileană la rotocoalele de caşcaval, afumat ori ba, produs de oierii din Mărginimea Sibiului. Urma un întins platou rezervat devălmăşiei de zarzavagii dinspre bălţile dunărene, olteni, bulgari, sîrbi, cu munţii lor de conopide, ardei graşi, vinete, verze roşii şi albe, gulii, ţeline, alături de snopii de ceapă, morcovi, păstîrnac, pătrunjel, mărar, leuştean, tarhon, spanac, leurde, urzicuţe, după sezon şi după gusturi.

 

Odată potolite poftele gastronomice, venea rîndul orgiei florale. Zeci de tarabe se grupau pe un spaţiu relativ restrîns, chiar la baza pantei care urcă lin către Turnul Bărăţiei. Găleţi încărcate în jurul tarabelor, iar pe tarabe buchete de toate soiurile, într-o dezinvoltură coloristică şi de parfumuri absolut încîntătoare. Gama lor varia nesfîrşit de la graţioasele brînduşe primăvăratice, portocalii ori mov, pînă la cutezătoarele tufănele, obişnuite să înfrunte brumele toamnei. Succesiunea sezonieră menţinea bucuria sufletului pe tot parcursul anului, căci aveai mereu de unde alege: zambile, stînjenei, margarete, bujori, lăcrămioare, trandafiri, garoafe, crizanteme, ca să nu mai vorbim de alaiul soiurilor cultivate de orice gospodar ardelean, cu o brazdă de pămînt la uliţă – ochiul-boului, gura-leului, cîrciumărese, crăiţe, străjuite de tufele de busuioc. Pînă mai acum 25-30 de ani, cît a mai supravieţuit „Piaţa de flori“ urgiei edilitare, tabloul descris putea fi contemplat dimineaţă de dimineaţă. Unde mai pui legăturile omeneşti ce se statorniceau. Destui dintre cei ce frecventau zona îşi vor fi amintind conversaţiile angajate cu „mama Leana“, falnică între maldărele de marfă, secondată de fătucile convocate la ucenicie de familie – Lenuţa, Florica, Brînduşa –, sortite a se dedica meseriei părinteşti.

 

Unele duc mai departe cultul floral cu aceeaşi stăruinţă, pricepere, devoţiune. Unde sînt însă produsele revărsate pe tarabele de altădată? Chioşcurile impuse astăzi de primării aduc mai curînd a cuşti de sacrificiu, încinse turbat sub soarele verii. Specialităţile „olandeze“ cu nume simandicoase (astromeria, crini imperiali ş.a.) se pîrjolesc de mai mare jalea. Nici urmă de gura-leului sau de cîrciumărese. Li s-o fi pierdut sămînţa? Florica îmi explică pricina dispariţiei. S-au dus cum duse rămîn terenurile anume întreţinute ale furnizorilor din Văcăreştii de odinioară. Cu siguranţă, unora dintre tinerii de astăzi le vine greu să înţeleagă motivele de regret, dacă ei niciodată n-au ţinut în palmă şi n-au mîngîiat măcar... o crăiţă. Şi totuşi, se păstrează anumite şanse de recuperare. Mergeţi la Braşov şi veţi admira cele mai frumoase aranjamente florale, răspîndite prin întreg oraşul, într-o generoasă revărsare a speciilor tradiţionale, exact acelea hain prigonite din ambianţa Capitalei.