Autor: 
Categoria: 
Agitaţia
localnicilor începe dis-de-dimineaţă, cum se deschid porţile pieţelor. Tarabele
cu flori de sezon sînt luate cu asalt. Au căutare crizantemele, buchetele de
tufănele culese proaspăt din grădini şi un fel special de coroniţe
confecţionate din crengi de brad. În orele următoare, pîlcuri, pîlcuri de
oameni, de toate vîrstele, inundă răscrucile, într-o singură direcţie. Se
produce, cu cît ziua se împlineşte, un însufleţit exod către cimitire, din
Groaveri pînă în Şchei, ori pe Strada Lungă şi în autobuzele ce duc dincolo de
Bartolomeu. Mişcătorul spectacol e dependent, desigur, de vreme. Anul trecut
îşi pierduse din fast, din cauza cerului mohorît, a ploii sîcîitoare, cernute
intermitent.
Dar a venit
revanşa actualei toamne cu trena ei lungă, somptuoasă. Nori au mai dat tîrcoale
soarelui, însă fără a diminua ritmul sărbătoresc al zilei. Au îmblînzit numai
lumina, irizînd-o blînd peste case, pe copaci. Nu mai ştiai încotro să-ţi
îndrepţi privirea. Arţarii, deşi aveau rărită coroana, păreau înveşmîntaţi în
superbe nuanţe ruginii. O briză uşoară juca prin rămurişul mestecenilor, cu
desimea lor de frunze mărunte, gălbui, tremurătoare, contaminate, s-ar fi zis,
de emoţia trecătorilor. Un şir statuar de plopi arbora, pe toată înălţimea,
şuviţe aurii, festive. Pe zidul unui oarecare bloc din cartierul Tractorul,
viţa sălbatecă agăţătoare întinsese un covor roşu vişiniu. Din cele patru zări
răzbat chemări de clopote, pentru inimile simţitoare. Indiferent de credinţe,
de apartenenţe, pelerinajul creşte vizibil în proporţii cu cît se apropie
amurgul.
La crepuscul,
cimitirele devin feerice. Zeci, sute de lumînări scînteiază pe morminte. La
Sprenghi, sub coama pădurii, aleile au ajuns neîncăpătoare. Grupuri compacte,
ortodocşi şi romano-catolici, vin neîncetat. Din convoiul pestriţ nu lipsesc
ţînci, aduşi de părinţi în cărucioare, pe lîngă perechi de bunici cu pas agale,
melancolic. Privit de la liziera brazilor spre vale, decorul provoacă iluzia
întinderii înstelate, răsturnate. Prin asocierea imaginilor, am în faţa
ochilor, pentru o fracţiune de timp, cimitirul din Sighişoara, cocoţat pe
culmea împădurită a vechii cetăţi. După ce treci pe sub turnul cu ceas, pe
străduţele pietruite şi urci scara de lemn, acoperită, ca un tunel, traversezi
curtea impunătoarei basilici pentru a descinde între monumentele funerare
rînduite sus de tot, în chip privilegiat, ca să primească, nemijlocit,
binecuvîntare dumnezeiască. Cu ce miraj trebuie să se desfăşoare acolo, la
înălţime, priveghiul comunităţii pentru răposaţi!
Non omnis
Mă trezeşte din
reverie animaţia din preajmă. După ce s-a săvîrşit împărţirea, de sufletul morţilor, a bucatelor
anume pregătite, alte merinde sînt scoase la iveală şi consumate de cei vii, cu
închinări de pahare potrivit sfîntului obicei creştinesc. Limbile prind a se
dezlega şi priveghiul devine, pentru toţi, prilej de a împărtăşi, de la suflet
la suflet, tot ce aducerile aminte conservă mai durabil cu privire la cei duşi.
Cucernici sau nu, inşi extrem de diverşi regăsesc în gesturile fiecăruia un
reflex al armoniei şi al demnităţii. E o lecţie de viaţă desfăşurată la
căpătîiul morţilor. Reculegerea exprimă mai mult decît orice vorbe. S-ar putea
descifra aici înţelesuri cu putere de replică dată barbariei petrecute deunăzi
în cimitirul evreiesc bucureştean. Nu e o împrejurare comună. Comentez cu
oarecare mirare, iar soaţa mea îşi intră în reflexul profesoarei de latină,
stabilind posibile raporturi cu străvechiul cult roman al lemuriilor. Îmi vine
să repet, după Horaţiu, Non omnis moriar. Suflul de comuniune umană moştenită,
actualizată solidar, în curgerea nesfîrşită a vremii, transmite o emoţie
superioară şi ar trebui să insufle tuturor sentimente stenice. Sînt şi nu sînt
edificat dacă şi alţii găsesc motivată reflecţia la tezaurul reprezentat de
aceste cristalizări de mentalitate, ca surse de modelare şi înnobilare a
psihologiei contemporane. Abia aştept reîntoarcerea în bibliotecă pentru a
consulta lucrări de resort din perspectiva folcloriştilor, a etnografilor, să
verific eventualele opinii ale lui Artur Gorovei, ale lui Florea Marian, ale
lui Mihail Canianu, odihnească-i Domnul şi pe ei în pacea veşnică.
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters