Pînă să ne afundăm paşii în
prima zăpadă, a venit vremea colindelor. De fapt, nimic deosebit
faţă de rutina anilor anteriori. Îndată ce intră în
funcţiune feericele instalaţii luminoase pe marile bulevarde,
melodii specifice Crăciunului încep să răzbată din
magazine. Străzile capătă, treptat, acea ambianţă sonoră făcută
să activeze tainice reminiscenţe. Înlăuntrul fiecăruia,
indiferent de vîrstă, se poate trezi o voce capabilă să
îngîne frînturi ale colindelor prinse din zbor, cu
încărcătura intactă de emoţii.
Există careva lipsit de o atare voce?
Ar însemna să fie cineva străin de cea mai durabilă,
probabil, dintre bucuriile copilăriei; mersul cu steaua întru
lauda minunii de la Bethleem. Pregătirile în vederea
„expediţiei“ căpătau proporţii de adevărat eveniment,
inaugurat cu o săptămînă, dacă nu chiar mai mult înainte.
Doar dacă nu aveai ambiţie te-ai fi mulţumit cu ofertele de-a gata
prin prăvăliile cartierului, specializate în decoraţiuni de
sezon. Din timp, colectai materialele necesare pentru a confecţiona
o stea singulară. Luai papetăriile la rînd ca să procuri
hîrtia lucioasă în culorile preferate, apoi căutai
baghetele din lemn uşor de tei pentru scheletul în cinci
colţuri, în fine substanţele adezive, după care începea
migălosul proces al fabricării manuale. Se mai întîmpla
să nu ieşi la capăt din prima încercare, de unul singur.
Refuzai să te consideri bătut, dădeai dosul după cineva cu un
plus de experienţă. Dar după ce obiectul căpăta configuraţia
tradiţională, mulţumirea de sine depăşea satisfacţiile
cotidiene. Asemenea înfăptuire nu se uită cu una, cu două.
Revine în memorie decorul
iernilor de odinioară, în anii războiului, cu nămeţi cum
n-aveau să mai fie. În ceată ori de capul tău, înotai
prin zăpadă şi nici că-ţi păsa cît de rebegit răzbeai să
iei la rînd porţile vecinilor. Toată strada, cartierul tot
răsunau de mesajul Naşterii, dus de la o casă la alta de alaiul
pîrdalnicilor colindători, care mai de care mai isteţi, mai
însufleţiţi, mai convinşi că lor li se cuvine suprema laudă
pentru evlavia cîntării: „Steaua sus răsare/ Ca o taină
mare/ Steaua străluceşte/ Şi lumii vesteşte…“, după care
ritmul devenea ceremonios-sacadat: „Astăzi s-a născut Hristos/
Mesia cel luminos/ Lăudaţi şi cîntaţi/ Şi vă bucuraţi“.
Repertoriul se repeta ori se îmbogăţea
an după an, ştafeta sărbătorii revenea altor puştani, iar
majoritatea sufletelor, cel puţin în asemenea momente, vibrau
la unison, pe deasupra blazării şi a înstrăinărilor aduse
de nevoi.
Pînă ce – cînd generaţia
mea tocmai îşi consuma adolescenţa – arterele şi pieţele
oraşului s-au golit de urători, melodiile consacrate rămîneau
a fi auzite numai în biserici. Contestat, marginalizat, supus
oprobiului, bietul Moş Crăciun s-a văzut eliminat din calendarele
oficiale, înlocuit cu Moş Gerilă. Vai de cine cuteza să
încalce interdicţia inchizitorială. Îndrăzneţul intra
în colimatorul autorităţilor, uneori cu grave consecinţe. Au
păţit-o, ei, nişte studenţi reuniţi ad-hoc într-un cor
dornic să încălzească inimile creştinilor. Cum şi cît
au pătimit, ar fi îndrituit să relateze domnul Iliescu, numai
să vrea a-şi recunoaşte „realizările“ de pe cînd
conducea aparatul propagandistic, cu agenţii săi intransigenţi în
domeniul educaţiei atee. Puţin le păsa de argumente; dacă nu
convingeau, măcar băgau frica în oameni, îi determinau
să le treacă pofta a se mai confrunta cu restricţiile instaurate
de regim. Treceai pe ascuns pragul lăcaşelor de cult religios,
încît a merge să asculţi un concert de colinde la
„Domniţa Bălaşa“, la „Zlătari“, la „Sfîntul
Elefterie“ echivala cu un risc asumat. Fără să bagi de seamă,
acţiona harnica reţea informativă, datorită căreia aveai
asigurată îmbogăţirea dosarului personal la serviciul de
cadre.
Ca atare, teama de a cădea în
plasa „turnătorilor“ se extindea contagios. Formele de
manifestare par, astăzi, incredibile. Celor tineri le este imposibil
să se transpună în împrejurările celebrării
Crăciunului cu frica-n sîn. Trebuia să te fereşti a da de
înţeles cu cîtă nerăbdare aşteptai programele
speciale din cadrul emisiunilor româneşti ale posturilor de
radio BBC, Europa Liberă, Vocea Americii sau Deutsche Welle. Larga
lor popularitate te ajuta prea puţin să depăşeşti sentimentul
infracţiunii comise prin simpla ascultare. Te simţeai vulnerabil,
lipsit de siguranţă în propria casă. Nici o măsură de
prevedere nu părea suficientă, totuşi perseverai în
străduinţa de a depăşi infernul bruiajelor. Uneori nivelul
acestora devenea asurzitor şi te obliga, pentru a nu fi trădat
vecinilor, să cauţi refugiu sub plapumă. Nici nu mai ştiu de cîte
ori am urmărit, astfel camuflat, incursiunile regionale ale Ioanei
Măgură Bernard pe tema obiceiurilor de Crăciun din Maramureş, din
Ţara Oaşului, din Bucovina sau Dobrogea. Cît mai ferit de
urechi indiscrete, imaginam audienţa deosebită pe care merita s-o
înregistreze spectaculoasa reconstituire a condiţiilor precare
de apariţie şi apoi circulaţia triumfală a cîntecului
Stille Nacht. Iscusita redactoare ne-a plimbat pe toate meridianele
lumii, însoţiţi de cohorta celebrilor interpreţi vocali, de
la Mahalia Jackson, Bing Crosby, Frank Sinatra, la Nana Mouskury,
Mireille Mathieu, Belafonte şi tot aşa. Înlănţuirea
cuprindea acorduri muzicale scăldate în paşnică reverie. Cu
toate acestea, senzaţia vinovăţiei rămînea obsedantă, zile
şi săptămîni mai departe, ca şi cum ai fi fost părtaş la
un subversiv act instigator, considerat primejdios din perspectiva
abuzivei ordini colectiviste.
Era nevoie de răsturnarea acelei
ordini şi de implicite angajamente de deschidere a unui drum către
normalitate prin redobîndirea demnităţii individuale, ca să
fie posibil remediul panicii maladive. O geană de speranţă a
licărit în dimineaţa ajunului de Crăciun 1989. Vă aduceţi
aminte? Lent, încetau rafalele armelor automate. Postul de
radio România Actualităţi ţinea să încurajeze
speranţele unanime. Simbolic, îşi deschidea emisiunea făcînd
să se audă unul dintre colindele cu cea mai adîncă
rezonanţă: „O ce veste minunată…“. Se dorea a fi
echivalentul chemării la un început nou de viaţă. Cu toate
confuziile şi dezamăgirile ivite îndată, o filă
semnificativă în cartea noastră de istorie s-a întors
atunci.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters