Să fie cel mult doi ani de cînd, la iniţiativa Uniunii
Scriitorilor, s-au pus numeroase plăci comemorative pe clădiri unde locuiseră,
cîndva, feluriţi slujitori ai literaturii. În drumurile curente, mă obişnuisem
să văd o asemenea placă fixată pe faţada unui bloc din preajma Muzeului
Literaturii Române. Menirea iniţiativei era să atragă atenţia trecătorilor că,
într-unul dintre apartamentele existente, a locuit şi creat, ani buni din viaţa
ei, poeta Maria Banuş. Mai nopţile trecute, marmora cu inscripţia strict
informativă a dispărut. A fost furată. Cine, ce să fi avut împotriva amintirii
pătimaşei exaltări a iubirii din Ţarafetelor?
Se pot da răspunsuri diferite. E de presupus, mai întîi,
calculul meschin al cuiva grăbit să obţină o sumă oarecare prin negociere, după
îndepărtarea inscripţiei originale. Aparent, mai nimica toată. Totuşi, dacă
făptaşul dă concomitent mai multe asemenea „lovituri“, operaţiunea devine
atractivă. Suficienţi muşterii aşteaptă, probabil, pe la margini de cimitire
pentru recliclarea bucăţilor de marmoră.
Un individ, intrat în asemenea
combinaţii, nu poate fi decît un declasat, un ignorant. Nici nu-i va fi trecînd
prin cap noţiunea de sacrilegiu. Puţin îi pasă lui de cinstea cuvenită, în
principiu, notorietăţii creatorilor, de posteritate şi de restul
consideraţiilor. În deruta lui de vagabond, nici nu-l interesează că Maria
Banuş merită recunoştinţa bucureştenilor după ce a dedicat versuri oraşului
natal, în repetate rînduri, fie cartierului unde a copilărit, printre dughene
negustoreşti din jurul Halelor de odinioară şi pe sub dealul Patriarhiei, fie
perimetrului de înflorire a adolescenţei petrecute la întretăierea străzilor
Antim – Apolodor – Sf. Apostoli. S-a ridicat dintr-o oarecare zonă dîmboviţeană
ca să ajungă a fi desemnată printre laureaţii Premiului Herder, distincţie de
rezonanţă europeană. Actuala opinie publică are motive să fie indignată la
aflarea hoţiei.
Dar... mai poate fi privită nelegiuirea – dincolo de o
benignă infracţiune de resortul codului penal – şi în alt registru. Tot pe străzi
trecînd, se bagă de seamă plăcerea unora de a mînji ziduri imaculate, garduri
la nimereală, chiar socluri de monumente. Şi o fac cu voluptate înrăită,
insistent, zădărnicind tentativele de ştergere a urmelor. Una dintre statuile
cele mai frumoase din Bucureşti – aceea care îl eternizează pe bătrînul
Brătianu, aşezat, într-o postură meditativă, la intrarea în micul parc din
incinta aşezămîntului cultural botezat cu numele ilustrului nostru bărbat de
stat – a constituit, o vreme, o ţintă de predilecţie pentru mîzgălitori, ce nu
trebuie asimilaţi practicanţilor de grafitti. Vandali nocturni mîzgăleau soclul
statuii, oricîte încercări interveneau, la lumina zilei, pentru a contracara
acţiunea bezmeticilor.
N-au fost puşi la respect pînă ce nu s-a instaurat pază
non-stop. Provizoriu, cel puţin, aceste minţi rătăcite par determinate a se
retrage în expectativă, totuşi fără să renunţe la „distracţie“. Îşi găsesc
defulare sub alte forme, uzînd desigur, consecvent, de protecţia beznei. Dacă
nu mai pot pîngări opera sculpturală a lui Mestrovici, îşi iau revanşa cum se
întîmplă, devastînd ce le iese în cale, de la cabine telefonice ori panouri
publicitare la bănci abia instalate prin parcuri. E de presupus că din
rîndurile lor se recrutează acele găşti de spărgători ai bancomatelor şi
traficanţii iliciţi.
Şi dacă e vorba de încălcări flagrante ale regulilor de
convieţuire urbană, vizibile unde nici nu te-ai aştepta, în dispreţul avutului
cetăţenesc, constatăm că porniri incitatoare prind a se materializa, virulent,
cu scopul redeşteptării funestelor impulsuri revanşarde: prin svastici,
sloganuri xenofobe ale Gărzii de Fier sau enunţuri alergice, discriminatorii,
cu privire la etnia romilor. Avem de-a face cu simptome ale degradării morale,
pe fondul unui neliniştitor val de comportament antisocial, de natură să
favorizeze constituirea de mafii represive, care se cred îndrituite a da buzna
în locuinţe, a pretinde taxe de protecţie,tulburînd raporturile civilizate dintre cetăţeni, buna-cuviinţă.
Sociologic şi nu numai, ar fi de examinat proli-ferarea îngrijorătoare a
climatului profund viciat. O periferie, exasperată, incapabilă să găsească
alternativă la mediocritatea orizontului imediat, privată de un remediu pe
înţelesul ei, se revoltă instinctual, alunecă în sumbră barbarie.
Comentarii utilizatori
Vandalizariboris marian - Vineri, 27 Noiembrie 2009, 09:19
Revenirea vandalilor după 17 secole s-a petrecut la Buicureşti, plăci, apoi cimitire, distrugeri, mini pogromuri împotriva memoriei , culturii , iar eu coonsider că exustă mai multe cauze- nici o vandalizare nu a fost anchetată până la capăt, nimeni nu a fost pededepsit ca pentru o infracţiune extrem de gravă, justoiţi şi poliţia s-a împăcat cu ideea că "nu se poate face nimic". Ca trebui ca marmura să fie încluită cu bronzul,dispozitivele de alarmă sp fie folosite ca la maşini, iar cimitirele desfiinţate. Atunci s-ar fura altceva.
revinboris marian - Vineri, 27 Noiembrie 2009, 19:44
scuze, Bucureşti, justiţie, înlocuită, aşa trebuia scris, este o erată