Un film de dragoste şi... de consum poate fi considerat Chocolat (2000, în regia lui Lasse Hallström, cu Juliette Binoche, Johnny Depp, Alfred Molina, Judi Dench, Lena Olin) – o poveste la limita dintre comedie, romance şi dramă, la care se adaugă o doză de supranatural. Cele două eroine, Vianne şi fiica sa Anouk, sînt aduse de vîntul din nord într-un orăşel francez, prin anii ’60. Precum Mary Poppins, eroina romanelor lui P.L. Travers, care soseşte la familia Banks odată cu vîntul de răsărit, mama şi fiica se mută dintr-un loc în altul în funcţie de schimbările de vînt. Cele două eroine respectă astfel o tradiţie a familiei: mama Viannei, Chitza, originară din America centrală, a dat tonul vieţii nomade, plecînd de la soţul ei, un farmacist francez respectabil, pe vremea cînd Vianne însăşi era numai o fetiţă. De atunci, ele au fost variantele feminine ale lonely ranger-ului din westernuri, nerămînînd prea mult timp în acelaşi loc.
Personajul Juliettei Binoche aduce fericirea pe oriunde trece. Depersonalizîndu-se, ea rezolvă conflictele dintre personajele locale şi-i ajută pe cei slabi să iasă la liman. Este şi cazul Josephinei (Lena Olin), o femeie terorizată de un soţ brutal. Aceasta îşi regăseşte adevărata personalitate şi se dovedeşte capabilă să facă ceva pe cont propriu. Printre faptele bune ale Viannei se numără şi ajutorul acordat bătrînului domn, stăpîn al venerabilului căţel Charlie, care – cu ajutorul bomboanelor preparate de Vianne – este ajutat s-o cucerească pe frumoasa văduvă din vremea Primului Război Mondial (Leslie Caron).
Problema Viannei e că propriul leac nu acţionează neapărat asupra ei şi a fiicei sale, proiectîndu-şi calităţile doar asupra celorlalţi: pînă şi contele este, în cele din urmă, convertit la… umanitate. Se pune întrebarea dacă binele universal restabilit îl poate atinge şi pe făcătorul de bine, pe mica zeitate manipulatoare a fericirii celorlalţi (problemă asemănătoare, într-o oarecare măsură, cu aceea a lui Amélie, din filmul cu acelaşi nume). Se pare că există un mijloc prin care acest lucru se poate întîmpla: binele făcut celorlalţi se întoarce, în cele din urmă, şi asupra celui altruist, într-un soi de reflex-ricoşeu... Astfel, cînd Vianne e gata să renunţe şi să plece din nou, conform vrăjii-blestem a mamei ei, toţi cei pe care ea i-a ajutat o ajută la rîndul lor. Mai mult decît atît, îşi găseşte şi dragostea, în persoana unui alt nomad, de astă dată pirat, sau nomad pe apă (varianta masculină a vrăjitoarei – Roux, interpretat de Johnny Depp), gata şi el să renunţe la hoinăreli.
Totul e bine cînd se sfîrşeşte cu bine, şi în Chocolat lucrurile chiar aşa se întîmplă, dar fără a cădea într-un siropos exagerat. Desigur, filmul nu are umorul din Amélie şi nici subtilităţile şi imaginaţia acestuia. Dar în felul lui romantic şi în limitele supranaturalului el rămîne un film plăcut, atipic prin combinaţia ingredientelor, şi fermecător, ca atmosferă.

