OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Filmul este un road movie: întreaga familie – de rataţi, la prima vedere – îşi impune drept scop să ajungă cu Olive la concursul din California. Membrii ei călătoresc într-un microbuz vechi, al cărui clasic schimbător de viteze se rupe, trebuind astfel să fie împins. Evident, aceasta este o metaforă a modului lor de viaţă. Partea frumoasă tocmai aici începe: deşi, iniţial, ai senzaţia că totul, în ceea ce-i priveşte pe Hooveri, este dezastruos şi deprimant, după primele minute ale filmului îţi dai seama că nu-i deloc aşa. Imaginea personajelor care împing microbuzul, aleargă după el şi se aruncă înăuntru din mers se identifică, pe de o parte, cu aceea a adevăratei competivităţi (doar pentru supravieţuire) şi, pe de alta, cu aceea a solidarităţii familiale.

Acest tip de atitudine este ceea ce familia Hoover are în plus faţă de cea din American Beauty, de pildă, care eşuează. Richard se revoltă şi el împotriva şabloanelor societăţii, precum Will din Falling Down, dar fără să depăşească limitele legalului şi ale normalului. Ceea ce-l ajută să nu devină patologic şi criminal este tocmai această loialitate de grup marginal. Şi umorul, chiar sarcasmul, pe care el însuşi îl numeşte, într-una dintre multele replici memorabile ale filmului, „refugiul perdanţilor“. Dar, în general, majoritatea afirmaţiilor lui, din prima jumătate a filmului, trebuie interpretate exact pe dos: aşa că sarcasmul poate fi o soluţie... Soluţie pe care familia o adoptă, în cele din urmă, ca fiind singura posibilă pentru concursul de frumuseţe din California.

Dacă în American Dreamz sau în Slumdog Millionaire protagoniştii aleg să învingă sistemul din interior, acceptîndu-i regulile şi combătîndu-l „pe limba lui“, în Little Miss Sunshine, Hooverii optează pentru o contestare ironică. Văzînd că numărul lui Olive, care repetase cu bunicul fără ca nimeni să ştie, era unul de... striptease, evident şocant pentru lumea de păpuşi Barbie a competiţiilor de acest fel, mama, tatăl, fratele şi unchiul fetei urcă pe scenă într-un dans absurd, reuşind astfel să distrugă concursul, simbolic pentru o societate a dorinţelor fals induse de media şi de cultura populară – Olive visează să devină Miss, tot uitîndu-se la secvenţe cu alte regine ale frumuseţii ce devin pentru ea simbolul reuşitei în viaţă. Distrugerea concursului de fetiţe împăiate, de adulţi cu corp de copil este o victorie certă împotriva „visului american“ şi a teoriilor despre „winneri“ şi „loseri“ ale lui Richard, care ajunge, de altfel, cel mai vehement adversar al lor. Indiferent de problemele afective şi materiale, familia Hoover supravieţuieşte victorioasă, printr-o soluţie utopică, dar fermecătoare: solidaritatea nepăsătoare faţă de normele societăţii de consum.