Nr. 611 din 10.02.2012

Memoria locurilor
Biblioteca observator cultural
Editorial
Actualitate
In memoriam
Opinii
Document
Informaţii
Politic
Literatură
Eseu
Memorialistică
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2009   |   Martie   |   Numarul 465   |   EVAZIUNI ŞI INOCENŢE. Un joc grotesc, fără reguli

EVAZIUNI ŞI INOCENŢE. Un joc grotesc, fără reguli

Autor: Iaromira POPOVICI | Categoria: Arte | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Filmul lui Oliver Stone, Născuţi asasini (Natural Born Killers, 1994), este ultimul pe lista celor din anii ’90 care tratează efectele societăţii de consum asupra cetăţenilor ei. Intenţionat lăsat la urmă, acesta ocupă o poziţie aparte în raport nu doar cu Fallling Down, American Beauty, dar chiar şi cu Pulp Fiction (Quentin Tarantino este unul dintre autorii scenariului filmului lui Stone). Societatea de consum nu este văzută în ansamblul ei, ci printr-un unghi important, dar unilateral: cel al mass-mediei. Se poate vorbi de consum, dar de unul la nivel imagistic: avem de-a face, mai curînd, cu o societate a imaginii, care primeşte şi produce imagini. Cei doi eroi criminali ai filmului – Mickey şi Mallory Knox, interpretaţi de Woody Harrelson şi de Juliette Lewis – reprezintă varianta extremă pe care societatea media o poate oferi consumatorilor ei: violenţă maximă şi amoralitate asemenea.
 

Mickey şi Mallory, protagoniştii filmului, ar putea fi încadraţi, la o primă şi superficială vedere, în seria eroilor gen Bonnie şi Clyde sau Thelma şi Louise. De fapt, sînt departe de ei: nici măcar aparenţele nu justifică o paralelă. Toate cele trei cupluri ajung outlaws, jefuiesc şi omoară. Dar dacă Bonnie şi Clyde o fac pentru a-şi depăşi condiţia lipsită de perspectivă, dintr-un soi de teribilism adolescentin (chiar dacă acesta scoate la iveală şi tendinţe criminale), iar Thelma şi Louise îşi păstrează inocenţa acţionînd în legitimă apărare, Mickey şi Mallory Knox sînt, pur şi simplu, criminali cu sînge rece.

Desigur, există circumstanţe atenuante: o copilărie nefericită, cînd cei doi au fost victimele abuzurilor părinţilor. Mickey interpretează orice scenă în cheia flash-urilor din copilăria sa, marcată de ameninţări, scandaluri, violenţe. Cadrele alb-negru şi mult mai dinamice, cu treceri ameţitoare de la o imagine la alta (pe care Stone obişnuieşte să le alterneze cu cele color şi mai cuminţi ale fluxului curent al întîmplărilor), îl arată pe acesta ca fiind un copil mai curînd uimit decît inocent. Uimirea în faţa lucrurilor pe care le-a văzut şi le-a auzit de cînd era mic pare să-l determine pe Mickey Knox să ucidă: ca singura formă de apărare... Uciderea nemotivată, amorală pare să fie răspunsul la năuceala propriei lui identităţi şi vieţi. De altfel, Mickey este cel care declară, în interviul pe care i-l acordă în închisoare, după ce sînt prinşi, lui Wayne Gale (Robert Downey Jr.), realizatorul emisiunii American Maniacs, că omorul este o componentă naturală a existenţei, şi că el (ca şi Mallory) este un criminal înnăscut.
 

Mallory, pe de altă parte, poate fi mai justificată să ucidă, pentru că tatăl ei o abuza, iar mama nu se împotrivea în nici un fel. Poate că cea mai reuşită parte a filmului şi cea mai elocventă satiră a televiziunii este parodia de sitcom care prezintă familia lui Mallory: tatăl, mitocanul tipic supraponderal şi în maieu, mama – gospodina pufoasă, stupidă şi cu părul pe bigudiuri. Sub aparenţa normalităţii domestice, aceştia comit cele mai cumplite atrocităţi, pervertind nu doar trupurile, ci şi minţile copiilor lor, constituind un tablou grotesc, dar sugestiv al societăţii imaginii. Ei reprezintă publicul ideal pentru aşa ceva: în sensul că nu doar privesc ororile, ci le şi aplică. De altfel, nu se poate şti de unde au pornit interminabila roată a acestora, cercul lor vicios.

Mickey şi Mallory reproduc acelaşi model: umpluţi, pînă la refuz, cu agresivitate, produc agresivitate, încă mai grozavă decît cea pe care au primit-o. Dacă personajele morale din Falling Down sau American Beauty nu au putut rezista presiunii sociale decît autodistrugîndu-se, Mickey şi Mallory Knox aleg să-i distrugă ei pe alţii. Fără nici o logică, transformînd moartea într-un joc grotesc fără reguli. Atunci cînd îl omoară pe indian, singurul care se poartă frumos cu ei şi îi găzduieşte, absurdul crimelor ajunge la paroxism: Mickey îl omoară din greşeală, sculîndu-se speriat din somn...

De altfel, indianul poate fi considerat singurul personaj pozitiv al filmului. Poliţistul, Jack Scagnetti (Tom Sizemore), şeful închisorii (Tommy Lee Jones) şi reporterul de televiziune nu sînt cu nimic mai buni decît cei doi asasini. Jack Scagnetti devine celebru scriind un bestseller despre cel care i-a omorît mama, iar apoi ucide o prostituată, doar ca să vadă cum e. Wayne Gayle are drept reper existenţial senzaţionalul, căruia îi oferă tot soiul de pretexte şi de justificări. Şeful închisorii este şi el crud şi corupt. Nici unul dintre ei nu-ţi devine suficient de simpatic încît să-ţi pară rău cînd moare.
 

Mickey şi Mallory nu mor, ci sînt arătaţi, la sfîrşitul filmului, living happilly ever after..., cu copiii lor cu tot. Cu toate acestea, şi în ciuda declaraţiilor de iubire pe care şi le fac din cînd în cînd, şi a solidarităţii absolute dintre ei, nu-ţi sînt nici ei simpatici. Rămîn cruzi şi neevoluaţi, incapabili de a trezi compasiune. Din punctul meu de vedere, lipsa oricărei posibilităţi de implicare afectivă, absenţa acelui human touch, precum şi excesul de violenţă dincolo de orice posibilă semnificaţie rămîn hibe perpetue ale filmului. Cel puţin pentru spectatorul simplu şi sentimental.

 


 
 
 
Cele mai citite articole
Primul cincinal de condamnare a comunismului: legenda merge mai departe
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
Supravieţuire înainte de alegeri?
La telefon, Ion Vinea
AVALON. Modelul prezidenţial
Cele mai comentate articole
Primul cincinal de condamnare a comunismului: legenda merge mai departe
Exponatul
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
Supravieţuire înainte de alegeri?
Caragiale de ieri şi politicienii de azi
Cele mai recente comentarii
Cand "executia simbolica" a tatuclui Base?
Prea multa patima
MEMORIA-I OCHIUL TIMPULUI ( şi nu numai d-lui. Peter Dan)
da, da,
vaz ca,
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Infocarte Uniunea Artistilor Plastici Cartier
 
Elite Art Gallery vreaubilet ro Corporate Image Reteaua literara Institutul Cultural Roman Business Edu Dana Art Gallery
 
International Experimental Engraving Biennial LicArt Senso TV