Autor: 
Categoria: 
Mickey şi Mallory, protagoniştii filmului, ar putea fi încadraţi, la o primă şi superficială vedere, în seria eroilor gen Bonnie şi Clyde sau Thelma şi Louise. De fapt, sînt departe de ei: nici măcar aparenţele nu justifică o paralelă. Toate cele trei cupluri ajung outlaws, jefuiesc şi omoară. Dar dacă Bonnie şi Clyde o fac pentru a-şi depăşi condiţia lipsită de perspectivă, dintr-un soi de teribilism adolescentin (chiar dacă acesta scoate la iveală şi tendinţe criminale), iar Thelma şi Louise îşi păstrează inocenţa acţionînd în legitimă apărare, Mickey şi Mallory Knox sînt, pur şi simplu, criminali cu sînge rece.
Mallory, pe de altă parte, poate fi mai justificată să ucidă, pentru că tatăl ei o abuza, iar mama nu se împotrivea în nici un fel. Poate că cea mai reuşită parte a filmului şi cea mai elocventă satiră a televiziunii este parodia de sitcom care prezintă familia lui Mallory: tatăl, mitocanul tipic supraponderal şi în maieu, mama – gospodina pufoasă, stupidă şi cu părul pe bigudiuri. Sub aparenţa normalităţii domestice, aceştia comit cele mai cumplite atrocităţi, pervertind nu doar trupurile, ci şi minţile copiilor lor, constituind un tablou grotesc, dar sugestiv al societăţii imaginii. Ei reprezintă publicul ideal pentru aşa ceva: în sensul că nu doar privesc ororile, ci le şi aplică. De altfel, nu se poate şti de unde au pornit interminabila roată a acestora, cercul lor vicios.
Mickey şi Mallory reproduc acelaşi model: umpluţi, pînă la refuz, cu agresivitate, produc agresivitate, încă mai grozavă decît cea pe care au primit-o. Dacă personajele morale din Falling Down sau American Beauty nu au putut rezista presiunii sociale decît autodistrugîndu-se, Mickey şi Mallory Knox aleg să-i distrugă ei pe alţii. Fără nici o logică, transformînd moartea într-un joc grotesc fără reguli. Atunci cînd îl omoară pe indian, singurul care se poartă frumos cu ei şi îi găzduieşte, absurdul crimelor ajunge la paroxism: Mickey îl omoară din greşeală, sculîndu-se speriat din somn...
Mickey şi Mallory nu mor, ci sînt arătaţi, la sfîrşitul filmului, living happilly ever after..., cu copiii lor cu tot. Cu toate acestea, şi în ciuda declaraţiilor de iubire pe care şi le fac din cînd în cînd, şi a solidarităţii absolute dintre ei, nu-ţi sînt nici ei simpatici. Rămîn cruzi şi neevoluaţi, incapabili de a trezi compasiune. Din punctul meu de vedere, lipsa oricărei posibilităţi de implicare afectivă, absenţa acelui human touch, precum şi excesul de violenţă dincolo de orice posibilă semnificaţie rămîn hibe perpetue ale filmului. Cel puţin pentru spectatorul simplu şi sentimental.
RSS Feed
Newsletters