EXTRALITERATURĂ

Cum se scrie o poezie cu pleşti

Autor: Bogdan PostĂveanu | Categoria: | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Obosiţi de academician, clienţii stăteau cu capetele plecate peste halbe, lîngă aparatele de poker amuţite şi ele parcă de discursul la care asistau prin voia domnului Stoky. Ne-am aşezat la masă, am comandat doua beri şi-am încercat să ne acomodăm cu universul din barul Stoky şi cu cel mai nou client al birtului: un academician de pe Discovery, care ne dezvăluia viitorul planetei.

Herr academicianul îşi purta barba imensă printr-un deşert roşiatic unde apăreau tot felul de vieţuitoare ciudate: păianjeni cu aripi, meduze tîrîtoare, peşti cu picioare ş.a.m.d. Dintre toate animalele am votat şi eu, şi Leac pleştii. Cum zburau ei pe deasupra nisipului, aşa zburau şi halbele noastre pe nota de plată a chelnerului patron.

Pleştii şi berea ne ofereau o armonie plăcută. Totul în jur parcă împietrise. Mişcarea vieţii o dădeau acum doar academicianul şi pleştii, care s-au adaptat la un viitor pămîntean deşertificat, care va înlocui pentru totdeauna imaginea actualei planete...

Ce luncă a Mureşului, ce baltă a Ghirorocului, ne răcoream cu pleşti şi bere. O după-amiază perfectă în care nici unul dintre noi nu se gîndea decît la uimitorul stil de viaţă al animalelor care, în imaginaţia noastră, deveneau adorabile animale de casă. Pleşti în lesă, în acvarii sau în cuşti, totul pentru a răsfăţa un copil sau o bătrînică. Dar dacă un pleşte ar poposi pe un scaun în barul Stoky? Aceste animale încîntătoare, cu gura împrumutată de la crabi şi aripi de libelule gigantice, ar putea fi chemate la un pumn de grăunţe aruncat pe caldarîm?

Pleştii pe care domn’ profesor din Anglia ne lasă să-i mîngîiem, să-i hrănim, să-i iubim, să cheltuim lunar o sumă frumuşică pentru mîncarea lor, care ar putea fi furnizată de pet-shop-uri – „Mîncare pentru pleşti JUNIOR“ – 200.000 de lei/kg; sau „Mîncare pentru pleşti SENIOR“ – 210.000 de lei/kg; Brăţară antipurici pentru pleşti – 50.000 de lei.

Ce s-ar întîmpla dacă pleştii s-ar îmbolnăvi?

În Pagini Aurii, la pagina trei, se va găsi, lîngă telefonul de urgenţă al pompierilor, salvării şi poliţiei, şi cel al protecţiei şi al îngrijirii pleştilor – 112. Ar răspunde o voce subţire şi afectată:

„Aici serviciul special pentru protecţia şi îngrijirea pleştilor, vă ascult.“

„Avem doi pleşti în pragul sufocării.“

„Din aripi mai dau?“, ar întreba doamna îngrijorată.

„Foarte slab, aproape că nu mai mişcă.“

„Este clar, primul semn de deshidratare.“

Încă două beri au rezolvat cazul. Emisiunea s-a terminat; academicianul fericit a trimis pleştii în viitor şi-ntr-o poezie de V. Leac; îi găsiţi alături de mine, iar backgroundul este birtul Stoky, care, în prezent, nu mai există. Noi am luat un taxi spre Micălaca, spre alte locaţii, spre alte emisiuni.

V. Leac – Bibliotecar, anul II, Istorie. Întrebaţi-l dacă a făcut anul I. Fără bani poate ajunge la capătul pămîntului, tot fără bani vine şi înapoi. Principiul lui: totu-i ficţiune.

Florin Măduţa – Prolific şi programat în scris, nu publică nimic. Vorbesc cu maică-sa mai mult decît cu el. Nu are telefonul deschis niciodată. Principiul lui: să scrii mult şi bine, dar să nu vadă nimeni.

Sorin Neamţu – Îi place să picteze la fel de mult pe cît îi plac copiii. Polivalent: fotografie, film, pictură. O iubeşte pe Giulia. Principiul lui: imaginea o fac eu.

Cătălin Lazurca – Cel mai bun librar din Arad (librăria lui nu mai există). Momentan lucrează în publicitate. Principiul lui: Dacă cineva trebuie să înjure, atunci s-o facă în intimitate.

Bogdan Postăveanu – Am crezut că pot scrie, am încercat şi încă încerc. Sper să scriu măcar o părticică din cît a scris Măduţa. Principiul meu: Dacă în scris nu strălucesc, la redactat sînt foarte bun.