OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Traditia de trei decenii a revistei de cultura Echinox (editata in prezent de Universitatea Babes-Bolyai din Cluj si de Fundatia Culturala Echinox) nu mai are nevoie de prezentare. De-a lungul anilor, revista a adunat in jurul ei practic intreaga elita universitara si literara clujeana, de fapt, elita spiritului transilvan, constituindu-se intr-o grupare de avangarda intelectuala si de rezistenta culturala. Din 1993, are o echipa redactionala tinara si foarte tinara, formata in mare parte (cu exceptia co-directorilor) din studenti. Cu toate acestea, promoveaza o linie sobra, de inalta tinuta academica. Unul dintre scopurile declarate este crearea unui nucleu specializat de cercetatori in domeniul disciplinelor umaniste si impunerea lor pentru eventuale specializari in strainatate. Iata si actuala echipa redactionala – Directori: Stefan Borbely, Corin Braga; Redactor-sef: Rares Moldovan; Redactor-sef adjunct: Iuliu Ratiu; Secretar general de redactie: Ovidiu Mircean; Secretar de redactie: Stefana Pop. Din lunga lista de redactori amintim pe Laura Ardelean, Stefan Manasia, Cristina Galu, Marius Voinea. Un element distinctiv al Echinoxului este „poliglotismul“ sau. Revista contine pagini in limbile maghiara (red. resp.: Kovacs Istvan), germana (red. resp.: Aura Axente si Monica Guzu), franceza (red. resp.: François Breda), latina (red. resp.: Andrei Gotia), italiana (red. resp.: Monica Fekete si Anca Iovan). Corespondenti in Franta: Adrian Papahagi, Patricia Comanescu. In ultimii ani, Echinox a gazduit dosare tematice substantiale, nu o data pe zone de cercetare provocatoare (bunaoara, numarul dedicat postmodernismului literar romanesc si existentei/nonexistentei unei „generatii ’90“, numarul despre psihoistorie, cel despre dublu...). Ceea ce i se poate, eventual, reprosa, este, paradoxal, o mare calitate: linia (prea) academica pentru o publicatie facuta de studenti, austera, cu studii (prea) ample, pedante, cu bibliografii interminabile. Faptul poate crea, la o revista care traieste pe speze proprii, un handicap de audienta si, implicit, punerea sub semnul intrebarii a aparitiei sale. In aceste conditii, supravietuirea devine, sa recunoastem, un adevarat eroism cultural si o excentricitate asumata.

Vrind parca sa se autodefineasca infirmind, in acelasi timp, (cel putin in parte), imaginea de „pedanterie“, numarul 1-2-3/2000 ataca o tema atractiva (Excentricitatea) cu mijloace uneori „excentrice“. Mai mult, se autointituleaza „(N)umar excentric“. (Intre noi fie vorba, (N)-ul nu e „excentric“, ci fortat. O „excentricitate“ simpatica se manifesta insa din plin in jucarea debordanta a titlurilor, subtitlurilor si a paginatiei, a caracterelor utilizate (unele texte sint publicate fara diacritice), a graficii+ilustratiilor (apar desene grotesti, fotografii traznit prelucrate, portrete de „filolog ratat“ si „filolog laureat“; o nota ne informeaza ca „acest numar este ilustrat cu desenele noastre si cu mizgalelile colegilor nostri“), in publicarea unor proze „nonconformiste“ (Muste pe tava de Marius Voinea), a unei proze-jurnal de Konczai Csilla (Povestea unei prietenii), a unui poem nu nonconformist, ci pur si simplu frumos, de Stefan Manasia, a unor piese „burlesti“ intr-un act de Stefana Pop si, respectiv, Adrian Croitoru (in cea a Stefanei Pop personaje sint... Prof.dr. Ion Vartic, Regizor Tudor Chirila si Reporter X – studenta mioapa). Lucrurile nu se opresc aici. Un bun eseu al lui Ovidiu Mircean despre Tristram Shandy si traditia hermetica (Fictiunea fara fictiune sau viata fara de nastere in Tristram Shandy) se incheie nu cu o bibliografie ci cu o „autosubminare“: anume, cu explicatia evitarii inevitabilei liste bibliografice si, pentru conformitate, cu adresa autorului.

Un „comentariu literar“ superjucat (desi, dupa gustul nostru, cam caznit) de Roxana Din are ca obiect o celebra poezie de Mircea Cartarescu si pe Mircea Cartarescu insusi. Apropo: nu se spune „Animal Chanell“ ci Animal Planet, dar intr-o critifiction merge. Paginile in limbi straine (in acest numar: engleza si italiana) sint jucate in moduri specifice. Cea in engleza contine proza si poeme de Andrei Codrescu. Exista insa si „intilniri cu excentricitatea teoretica“: doua captivante interviuri despre excentricitate cu Ion Pop si cu Anca Mihut, profesor la Academia de Muzica „Gh. Dima“. Unele eseuri sint scrise la modul ludic. De exemplu, cel despre „erotismul peregrinarii“ semnat de Ruxandra Cesereanu. Trecerea dinspre versantul execentric spre cel academic este realizata prin amplul eseu al lui Mihai Neamtu: Excentrare si descentrare. Eseul postmodern sau despre (f)alimentul egolatriei filozofice si prin eseul-replica (la un articol al lui Rares Moldovan) semnat de Adriana Todea: Acelasi barbat dar o alta femeie: deconstructivismul si feminismul. Foarte bun, ca de obicei, eseul lui Stefan Borbely despre reprezentarile unicornului. Mai retinem din paginile Echinoxului un studiu al filozofului francez Jean-Luc Marion (Ratiunea formala a infinitului) si o foarte ampla prezentare (peste doua pagini de revista) a publicatiei de istoria religiilor Archaeus. Daca foarte tinerii redactori ai acesteia, Eugen Ciurtin si Andrei Timotin, plecati la specializare in India si Europa, vor deveni savanti de talia unor Eliade sau Culianu, cum crede recenzentul Mihai Neamtu, ramine de vazut. Noi, oricum, le-o dorim. Cum le dorim colegilor de la Echinox sa nu abandoneze de tot „excentricitatile“, chiar daca jocul lor a avut un caracter demonstrativ. Le sta bine!


de ici, de colo

Retinem din sumarul numarului 32/2000 al revistei 22: eseul Annei Applebaum despre Gulagul sovietic (In inima Gulagului reprodus dupa The New York Review), penetrantul comentariu al lui Vladimir Tismaneanu pe marginea recent aparutului jurnal al lui Petre Pandrea (Un antifascist european: Petre Pandrea si tragedia stingii romanesti), suplimentul literar (dedicat in cea mai mare parte recent sarbatoritului Gellu Naum si lui Norman Manea; tot aici mentionam si cronica semnata Carmen Musat despre ultimul volum de versuri al lui Andrei Bodiu). Iar daca vreti sa aflati cum si de ce s-a schimbat „conceptul de administrator al Primarului General Traian Basescu“, cititi interviul pe care i-l ia, in pp. 6-7, Madalina Schiopu.

Continua ecourile pe marginea cartii Un trecut deocheat – Schimbarea la fata a Romaniei de Marta Petreu. Dupa ce a publicat un material in 22, S. Damian publica in numarul 31/2000 al Romaniei literare, sub titlul Lancea rupta, un eseu (inspirat de respectivul volum) despre „tinarul Cioran“ vs. „batrinul Cioran“, cel care si-a repudiat extremismul visceral din junete. Autorul regreta ca „avertismentul“ batrinului Cioran adresat tinerilor simpatizanti ai extremei drepte interbelice nu a fost ascultat, fara a uita sa adauge ca: „Nu ar fi nimerit sa se confunde planurile: reactionarismul de tip contondent [...] nu poate fi legat de bijbiielile unor intelectuali totusi autentici.“
Tot in Romania literara, sub titlul Salt mortal de la circ la literatura, Rodica Binder ii ia un interviu scriitoarei elvetiene de origine romana Aglaja Veteranyi, al carei roman proaspat aparut a facut valuri. Aglaja Veteranyi a plecat din Romania in 1967 (la virsta de 5 ani) cu... circul unde lucrau parintii ei. Si a ramas…

Intre putinele lucruri demne de atentie pe care ni le ofera suplimentul saptaminal ABC al ziarului Azi este interviul pe care Nicolae Scarlat, directorul interimar al Teatrului Nottara (A conduce un teatru inseamna un supliciu) il acorda Andreei Mamularu. Asumindu-si pina la capat conditia de interimar si nedorind sa supere pe nimeni, Nicolae Scarlat s-a ferit sa recurga la masuri radicale (concedieri, angajari etc.). „Atita vreme cit lucrurile nu se schimba, la nivel de legislatie chiar, in ceea ce priveste institutiile de spectacole, sa te afli in fruntea acestora e o sarcina ingrata. Este aproape imposibila! [...] De bunavoie, eu nu sint dispus sa ma inham in jugul unei astfel de functii in clipa de fata. Chiar daca am o oarecare experienta si cred ca as putea face fata intr-un fel sau altul. Dar aceste posturi se ocupa totusi prin concurs, nu prin numire… Slava Domnului, am trecut de acea vreme in care, in numele partidului si guvernului, erai trimis sa rezolvi ceva. Cam in acest fel am fost perceput de unii, pentru ca mentalitatea nu s-a schimbat prea tare. Nu se mai poate intimpla asa pentru ca, de bine, de rau, exista o legislatie, exista niste reguli ale jocului. M-am straduit sa rezolv cit am putut mai bine problemele de aici. Dar acum trebuie sa vina cineva care sa doreasca sa faca treaba, iar eu sint in masura sa-i las o situatie relativ stabilizata.“

Adevarul literar si artistic nr. 530 (8 august 2000) publica, in pagina 1 („Ura evreului fata de evreu“) si in paginile 8-9 (Intelectualii-procurori) ample si extrem de incitante extrase din volumul al doilea al memoriilor scriitorului si laureatului Nobel pentru pace Elie Wiesel (vol. I, Toate fluviile curg in mare, vol. II, ...si marea nu se umple) in curs de publicare la Editura Hassefer. Cu luciditate, cu echilibru si pasiune, Wiesel trece in revista problemele israelienilor din ultimele decenii si in special din anii ’90. In privinta conflictului israeliano-palestinian sint puse in balanta argumentele fiecareia dintre parti, dar nu rece, detasat, ci implicat, participativ, ca de la om la om. In problema raporturilor adesea antagonice intre „evreii de stinga“ si cei sionisti sint reproduse scrisori mai mult, sau mai putin acuzatoare ale lui Jean Daniel si raspunsuri ale lui Elie Wiesel. In fragmentul „Ura evreului fata de evreu“ scriitorul si militantul democrat trage un dramatic semnal de alarma asupra dezbinarii fara precedent care domneste in viata publica israeliana: „Sa fiu bine inteles: nu vorbesc de popor, vorbesc de conducatorii sai. Vorbesc despre cei chemati sa reprezinte tara prin imagine, cuvint si actiune politica sau culturala. Altfel spus: pretinsii intelectuali, mari sau mici, unii lideri politici, toti au ceva care ma separa de ei. De ei, nu de tara. Toti au ceva care ma separa de Israel. [...] Mi se va spune ca este un rau universal. Poate. Dar in Israel, el ia proportii neobisnuite. Imposibil, se spune, sa intilnesti acolo pe cineva care sa nu urasca pe nimeni. Laicii fanatici ii urasc pe religiosi, religiosii fanatici ii urasc pe cei moderati: descoperim astfel ca ura evreului fata de evreu este mai puternica decit cea fata de arabi, intr-un climat nesanatos, intretinut de scandalagii. La radio nu pot fi auziti decit ei, in reviste si in ziare la fel. [...] Este vina presei? Socotesc socanta brutalitatea unor articole. Si urita. De unde aceasta placere de a denigra, de a ridiculiza, de a umili, pentru ce aceasta nevoie de a uri si de a fi urit? [...] Aceste rinduri dateaza din 1990. Nu am asteptat asasinarea lui Yitzhack Rabin ca sa atrag atentia asupra consecintelor urii apasind asupra tarii. Ma temeam de multa vreme.“

Numarul 391 al Dilemei are ca tema Ritmurile in care traim si ca motto pe coperta un citat din Periandros din Corint: „Bun lucru tihna“. Grupajul realizat de Andrei Manolescu e interesant, nu-i vorba, mai ales ca pe linga nume precum Ioana Popescu, Mircea Kivu, Tania Radu, Viorel Motoc sau Adina Popescu sint „convocati“ si excelentii reporteri Matei Florian si Catalin Manole.

Pentru a lua mai bine pulsul lumii (romanesti) in care traim e insa recomandabil sa recurgeti, din cind in cind, si la dusul rece al statisticilor, ca tot sintem in plina febra a sondajelor de opinie... De pilda, la cele pe care le puteti gasi inventariate si comentate in Bazar-ul Iaromirei Popovici dedicat „notabilitatilor nationale“. Intr-un „top 10“ al celor mai apreciati poeti romani conduc, in ordine: Mihai Eminescu, Adrian Paunescu, Nichita Stanescu, George Cosbuc, Ion Minulescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, George Bacovia, Vasile Alecsandri, Nicolae Labis. La categoria „scriitori straini“, lucrurile sint mai complicate: pe primul loc se afla, cu acelasi numar de puncte, Sandra Brown si Alexandre Dumas (probabil le père), in vreme ce marele Will Shakespeare se afla abia pe locul trei. Cel mai popular roman nu este, vai, Gheorghe Hagi (aflat abia pe locul doi), ci tot Ion Iliescu... In topul personalitatilor care au jucat un rol pozitiv in istoria Romaniei, Nicolae Ceausescu (locul 4) il depaseste pe Regele Mihai (locul 5), iar Ion Iliescu (locul 6) pe Vlad Tepes (locul 7). La capitolul „cea mai cunoscuta femeie din istoria Romaniei“, Ecaterina Teodoroiu (locul 1) o „bate“ pe Elena Ceausescu (locul 2). Urmeaza Regina Maria, Ana Pauker, Nadia Comaneci si Ana Ipatescu. De-a dreptul aiuritor e topul „personalitatilor care ar putea conduce Romania“: Ion Tiriac, Theodor Stolojan, Regele Mihai, Gheorghe Hagi, Ilie Nastase, Florin Calinescu, Maris Tuca, Florin Piersic, Gabriel Liiceanu, Mugur Isarescu. „Amalgamul de valori si informatii este o dovada a coexistentei mai multor generatii ale culturii de masa, caracteristica tranzitiei“ crede Iaromira Popovici, constatind combinatia efectelor produse de „filmele eroice difuzate de vechea televiziune romana unica“, birfele „nationale“, manualele scolare si educatia sportiva.