OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

1. Vi s-au comunicat strategia si normele metodologice privind procedura de jurizare cind ati fost invitat(a) in juriul pentru selectionarea proiectului pentru Pavilionul Romaniei la Bienala de la Venetia 2005? Puteti detalia?
2. Care au fost criteriile generale de selectie si prioritatile pe care le-ati aplicat proiectelor participante?
3. Care considerati ca au fost elementele care au facut ca proiectul cistigator sa se detaseze de celelalte?
4. Aveti sugestii pentru imbunatatirea procedurii de selectie?

Dan Perjovschi:
„ceea ce scrie pe hirtie seamana vag cu ce va fi in pavilion“
1. Nu. Cind am ajuns la fata locului, secretarul de stat Virgil Nitulescu a incercat o definire de criterii, dar sunau atit de ridicol ca am hotarit de comun acord sa facem tururi de scrutin ca sa eliminam proiectele slabe si astfel sa putem discuta mai in detaliu despre cele considerate acceptabile... Au ramas cinci proiecte in discutie. Clasamentul final a fost stabilit in urma unui vot. Reprezentantul Ministerului Culturii a avut rol consultativ.
2. Habar nu am cum au judecat ceilalti, dar eu am judecat in functie de ceea ce cunosc despre scena internationala, despre Bienala de la Venetia (practic si conceptual) si despre cei care propuneau proiectele. Din experienta spun ca ceea ce scrie pe hirtie seamana vag cu ce va fi in pavilion. Asta din ratiuni obiective, dar si din constringeri pe care nimeni nu le anticipeaza cind sta picior peste picior intr-un birou cu aer conditionat. Cu alte cuvinte, proiectul este pur orientativ si se va pastra probabil ideea principala... Daca citesti acum proiectul lui Daniel Knorr, e posibil sa nu fii extraordinar de incitat. Formula din pavilion si contributia lui Babias au potentat si schimbat in foarte bine ceea ce parea facil si cam smecher in faza de proiect.
Ca sa revin. Eu am votat pentru inteligenta. Stiam ca va avea impact si ca va fi bine facut. Mi s-a parut atunci ca in Pavilionul Romaniei, dupa o serie de arta digitala rece si cam complicata, un proiect conceptual era binevenit. Am avut dreptate.
3. Era un proiect pe bune si nu o insailare de artisti. Avea curaj. Crea o platforma si pentru proiectele viitoare; nu era o oda pentru artistii expozanti. Proiectul Babias-Knorr chestiona contextul in care noi toti activam. il aseza mai sus decit era in realitate.

4. Trebuie obligatoriu doua zile. in prima se consulta proiectele, in a doua se discuta. Cine nu vede dosarele inainte, devine masa de manevra. Membrii comisiei trebuie schimbati din doi in doi ani. in comisie trebuie sa existe artisti si curatori activi, prezenti ei insisi international. E obligatoriu ca cei care judeca sa cunoasca fenomenul bienalelor in general si al Venetiei in particular.
E bine sa fie cunoscut bugetul de plecare.
Dar la fel de bine si la fel de just se poate recurge la o procedura de nominalizare directa a unui curator sau a unui artist. Fara concurs de proiecte. Macar asta ar arata cine este in voga si in carti la un moment dat si ce prefera cu adevarat establishment-ul momentului.
Daca nu, atunci concursul sa fie anuntat in mod real in revistele de specialitate, pe listele de discutie si pe site-urile artistice din Romania. Se poate stabili de acum ca peste doi ani in noiembrie (si nu ianuarie) va fi acest concurs. Ca doar e o bienala, nu?

Ion Grigorescu:
„in ghiarele acestui monstru adormit – Ministerul Culturii“
1. Am primit un fel de regulament, care, de altfel, se da fiecarui participant la concurs. Deci si dvs., ca autor al proiectului. Lia Perjovschi trebuie sa fi capatat unul. Dupa aprecierea mea, acolo nu exista norme, nici metodologie: „Juriul va hotari cu privire la regulile, criteriile si modalitatile de examinare“.
Fiecare membru se va fi gindit cum sa faca fata avalansei de date, documente si dosare, in asa fel incit, pina la un alt candidat, sa memoreze si sa „jurizeze“ in sinea sa pe cel precedent.

2. Eu nu aplic nici un fel de criteriu general proiectelor si nici intr-un dialog nu am prejudecati. Proiectele se prezinta singure: incep printr-un text critic destul de lung; colegii critici sau istorici il citesc; eu nu, eu ma uit la imagini si la planurile arhitectonice. De ce nu citesc? Pentru ca, statistic, aceste texte sint exterioare, pareri, nu sint organic legate de constructia proiectului. Prezenta lor e grotesca („Luati-va piine, va va tine de foame!“). Simultan cu prezentarea proiectelor, imi fac o lista cu note ca la scoala si un fel de subtitluri ale lor. Prioritatile (mele): la venirea momentului in care sint intrebat ce proiecte sustin, eu am inlaturat banalitatile, dulcile naivitati si les déjà-vus (rasuflate). Pentru mine, e de sustinut un proiect cvasiimposibil, o propunere la care nu exista solutii practice prezente, pentru ca autorul sa se dea peste cap in etapa urmatoare (negocieri cu Ministerul). Asa cred ca se poate obtine un lucru nou.
3. Anuntul din text ca cer putini bani, modul de executie tip Decorativa, sau Recom. Un alt motiv posibil este ca in aer a rasuflat opinia unui artist tinar si cu autoritate, ca el ar face (pentru el) ceva cu antisteaguri, pornind de la chiar cel vechi cu gaura. Am fost surprins sa revad un proiect realizat de catre altii, mai banal prin comparatie cu originalul, doar ideat.

4. Pavilionul e in ghiarele acestui monstru adormit – Ministerul Culturii. Cum el declara mereu ca nu are bani destui si se teme si de alti monstri, cum ar fi Ministerul de Externe (cu ICR Venetia) si SIE, care arunca un ochi unde e ceva oficial (peste hotare) „si-si da si ei cu parerea“, lansarea concursului trebuie sa fie in atentia unor curatori, adica acei oameni care fac un proiect sa fie viabil, nu sa se mai taie din deviz, nu sa se mutileze idei. Ministerul trebuie sa spuna cit aloca el pentru Venetia, clar, si de aici sa se plece in esafodari. Proiectele neadmise pot fi facute alternativ, altundeva, pentru ca la asta a muncit curatorul.
intr-o asemenea situatie, juriul de mutre acre si ironice, nestiind ce sa admire mai intii, va avea, in sfirsit, ceva de ales pentru spatiul acela mare, intre cel polonez si cel grec.

Ileana Pintilie:
„proiectul a avut suplete si lejeritate“
1. Da, ni s-a adus la cunostinta procedura de jurizare (tiparita si introdusa in fiecare mapa), dar nu s-a vorbit despre o strategie. S-a considerat, probabil, ca misiunea noastra e sa alegem din materialul existent, nu sa ne ghidam dupa o strategie. 
2. Criteriile de selectie au fost stabilite de fiecare prin discernamintul propriu. Eu am tinut cont de o anume adecvare a proiectului la momentul actual, 2007, dar si de relevanta acestui proiect in raport cu arta romaneasca expusa intr-un context international. Nu pot sa trec cu vederea ca e important felul in care proiectul va deveni realitate in spatiul dat al pavilionului si faptul ca, din cauza sistemului expozitional al Bienalei de la Venetia, te afli angajat, asemenea unui sportiv care alearga alaturi de ceilalti. Cu alte cuvinte, vecinatatile conteaza, nu poti sa faci abstractie de ce se intimpla in jur. De aceea, unele proiecte care ilustrau doar un anume artist, adincit de mai multi ani in propriile cautari, cunoscute deja publicului, nu mi s-au parut relevante, deoarece nu aduceau o noutate.

3. Proiectul cistigator (in unanimitate, lucru rar!) a avut supletea sa prezinte un mic grup de tineri artisti, care au ales sa se exprime in diferite medii, fara a sustine dogmatic (sau plicticos) doar o anume forma artistica. Am retinut o anume prospetime si ironie care cred ca i-au sedus pe toti membrii juriului. Fara sa fie pedant deloc, proiectul a avut suplete si lejeritate, intr-o forma plastica ce mi s-a parut interesanta.
4. Cred ca presedintele juriului ar trebui sa fie un profesionist, o persoana care ar fi capabila sa stabileasca si sa-si asume o anume strategie, si nu reprezentantul Ministerului Culturii, care ar putea prelua apoi sprijinirea in derulare a proiectului cistigator. Probabil ar trebui urmarita schimbarea in mod periodic a membrilor juriului pentru a asigura o anume schimbare a viziunilor.

Lia Perjovschi:
„Bienala nu este abordata profesionist“
1. KM – Macheta unui proiect Knowledge Museum/Muzeul Cunoasterii.
O cercetare interdisciplinara desfasurata in tot spatiul.
2. a) La propunerea Ralucai Voinea, mi-am spus: de ce nua Contextul politic era ceva mai normal in ianuarie 2007.
Voiam sa fac un statement (pe care-l cred urgent si important).
b) Am vrut sa verific cum gindeste mainstream-ul, cum se face jurizarea, cine... de ce...
3. Proiectul nu a coincis cu cerintele organizatorilor.
4. As insista pentru:
- transparenta;
- criterii de jurizare;
- metoda.
Probabil nu ar schimba prea mult pentru ca:
- Pavilionul Romanesc de la Bienala de la Venetia este o afacere in stil romanesc „expirat“;
- Bienala nu este abordata profesionist;
- este anuntata tirziu;
- nu exista buget alocat;
- nu sint criterii profesioniste de abordare, jurizare, prezentare;
- board-ul, cu mici exceptii, are aceeasi componenta: vesnicul Haulica a fost inlocuit cu vesnicul Oroveanu;
- din perspectiva expertizei, multi sint gresit in board.

Mihai Pop:
„Cele bune, cele rele“
1. Bugetul primit este de 280.500 RON, urmind ca pina la sfirsitul lunii noiembrie sa se mai deconteze drumuri si diurne pentru programul de operatori de pavilion, care dureaza pina la sfirsitul Bienalei, editia din acest an fiind cea mai lunga de pina acum.
Imediat dupa cistigarea concursului, am elaborat bugetul expozitiei, structurat pe categorii de buget in functie de necesitatile expozitiei, fie ca acestea se regaseau sau nu in cele acceptate de Minister. Am pornit deci de la o situatie reala, pe care am aparat-o cit de mult am putut, nefiind dispusi sa taiem nimic.
Asa s-a ajuns, in urma unei serii de negocieri cu departamentele financiar si juridic ale Ministerului Culturii (si avind sustinerea Monicai Morariu si acceptul final al lui Virgil Nitulescu de la Minister), la contractul de drept de autor.

As spune ca sint doua lucruri noi si bune pe care le-am adus ca posibile schimbari in structura organizarii pavilionului romanesc la Bienala:
a) in mod „traditional“, la concurs candideaza curatorul, el semneaza apoi contractul cu Ministerul, asta fiind o prima capcana, sa-i zicem asa, caci urmatorul pas e negocierea bugetului, care dureaza si e extenuanta. Te lupti practic cu un set de reguli interne ale Ministerului, pe care nu le cunosti si care, citeodata, sint foarte departe de nevoile expozitiei. Curatorul, responsabil mai degraba pentru coerenta conceptuala a expozitiei si pentru felul in care asaza artistii intr-un context de gindire bine articulat, se trezeste astfel intr-o situatie care nu-i apartine, chiar daca el este de multe ori si managerul propriului proiect (in cazul nostru, Mihnea Mircan venea cu experienta curatorului de muzeu).
Organizarea si administrarea efectiva a expozitiei (si aici vorbim despre foarte multe lucruri, de la transportul lucrarilor si echipa care renoveaza sala, stringerea gunoiului etc., pina la productia lucrarilor, a invitatiilor si publicatiei etc.) sint atributiile comisarului si ale echipei sale. Asa cum am spus deja, chiar si numai negocierea cu Ministerul pentru buget si modalitatea de lucru cu acesti bani sint un proces cronofag, pe care tot comisarul ar trebui sa-l duca, in mare parte.

Faptul ca propunerea a fost facuta de Plan B – o institutie de productie –, cred ca e un precedent bun, atit timp cit o expozitie e mai mult decit un concept cu lucrari bune: e o structura, un cadru, care, daca-i setat prost din punct de vedere administrativ, va compromite proiectul initial.
Din pacate, de prea multe ori capacitatea de organizare si instalare a show-ului pare a nu fi fost avuta in vedere la jurizare, ajungindu-se astfel ca un concept interesant sa se transforme intr-o expozitie care schiopateaza…
b) Fiind o expozitie intr-un oras turistic in care te misti greu (pe apa) si nu gasesti mai nimic din cele necesare constructiei expozitiei, libertatea de a-ti organiza propriul buget e esentiala. Clasicele proceduri birocratice incetinesc si complica pina la exasperare organizarea expozitiei, obligindu-te sa modifici si sa tai din proiect pina la a nu-l mai recunoaste ca al tau. Din nou, sint convins ca in faza de proiect multe dintre pavilioanele Romaniei au fost mai bune si mai incitante (poate si al nostru…), pierzindu-si energia in hatisul institutionalizat al organizarii; de aceea am negociat cu Ministerul un contract care sa ne permita sa relationam banii primiti cu nevoile proiectului, nu cu regulile birocratiei autohtone, care oricum nu a integrat inca suficient nevoile reale ale unui show de arta contemporana (astfel, citeodata, trebuie sa numesti altfel categorii de buget absolut necesare expozitiei, din cauza ca nu se pupa cu cele acceptate/omologate de Minister).
Asa s-a ajuns la contractul de drept de autor, care inseamna ca Ministerul a cumparat de la Fundatia Plan B un bun cultural – conceptul expozitiei.

Cele bune, in acest caz, sint ca am putut lucra cum am dorit, angajind cea mai convenabila echipa de muncitori, ca am putut angaja contracte in Venetia, am tiparit publicatia la Amsterdam etc., evitind vechea poveste cu materialele cumparate si transportate din Romania la Venetia, adus muncitori romani etc., toate lucrurile care au inghitit o gramada de bani, nervi si energie la editiile anterioare.
Cele rele sint impozitul pe care fundatia il plateste pentru banii primiti, volumul mare de contabilitate transferat fundatiei si, in cazul specific al Fundatiei Plan B, faptul ca odata cu incasarea bugetului am depasit pragul admis de 35.000 euro, devenind platitori de TVA. Una peste alta, cred ca libertatea de a lucra cu bugetul oferita de acest tip de contract merita pastrata si de cei care vor organiza pe viitor expozitia din pavilion. A fost greu sa-i facem pe cei de la departamentele financiar si juridic ale Ministerului sa inteleaga ca platesc multi bani pentru a cumpara un concept de expozitie, si nu niste obiecte fizice, palpabile. Dar am reusit, si asta pare sa fie al treilea lucru cistigat.

2. Deocamdata nu am platit onorarii artistilor, curatorului si celor care au constituit nucleul de organizare, incluzind comisarul si vicecomisarul. Daca la final, dupa strinsul expozitiei si transportul lucrarilor inapoi (dupa experienta instalarii expozitiei as zice ca strinsul ei poate aduce surprize si costuri neprevazute), vor ramine bani, vom plati participantii. A fost o intelegere comuna, luata de la bun inceput, sa nu emitem pretentii in acest sens, chiar daca e firesc ca munca fiecaruia sa fie platita corespunzator reprezentativitatii contextului in care ne aflam.
Au fost insa bine platiti colaboratorii – de exemplu cei care au scris pentru publicatia pavilionului, ce cuprinde texte noi, gindite special pentru acest context.
3. in linii mari, ne-am inteles bine cu amindoua institutiile; problema e ca Ministerul si ICR-ul nu au un protocol care sa constituie terenul stabil pentru cei care organizeaza expozitia la Venetia, iar asta se simte…
De fapt, in toata aceasta chestiune sint implicate patru institutii care nu prea au nimic in comun si care sint gata sa-si atribuie sau decline aleatoriu atributii in ceea ce priveste expozitia si pavilionul. Ministerul Culturii este finantatorul, dar pavilionul apartine Ministerului Afacerilor Externe, ICR Venetia este administratorul lui la fata locului, dar directorul ICR Venetia este numit prin traditie de catre Academia Romana…, si aceste institutii nu se pupa intotdeauna…

Mihnea Mircan:
„Monumente de astazi, monumente polemice“
Artistii sint: Cristi Pogacean, Victor Man, Mona Vatamanu si Florin Tudor. Vor expune cite o lucrare existenta si una sau doua realizate special pentru pavilion. Tema este monumentul contemporan si nevoia de a-l regindi, in raport cu tot ce stim despre monumentul traditional, despre populisme si nationalisme si false victorii. Adica monumente pentru astazi, care nu glorifica si nu comemoreaza, ci participa altfel la viata sociala. Monumente polemice.
Venetia e un punct de vizibilitate important pentru un proiect care urmareste sa a-traga tot mai multe competente, vitale pentru sanatatea spatiului public, in cercetarea despre monumente si resemnificarea lor. Si care nu e „national“, pentru ca propune corelatii intre mai multe spatii in care monumentele sint problematice, comunitatile confuze si istoriile traumatice.

Expozitia nu e construita in functie de un checklist si nici ca reflectare a preferintelor juriului, in speranta de a-i emotiona pe fiecare dintre membrii lui. Deci nu stiu raspunsul la intrebare, dupa cum imi scapa criteriile pe care proiectul din 2005, The Endless Pavilion, nu le indeplinea. Desi procedura si situatia sint aceleasi, in 2005 n-a fost nici o dezbatere, cu exceptia unei note in Observator cultural si a unei pseudopolemici Tudor Octavian/Nicoleta Esinencu. E de stabilit daca vorbim despre un sistem prost sau despre un sistem ok, care da din cind in cind rateuri. Si mai trebuie stabilit ale cui aspiratii de reprezentare trebuie satisfacute de pavilionul de la Venetia.
As propune mai intii ca jurizarea sa fie organizata cu un an inaintea deschiderii Bienalei, iar apelul pentru proiecte sa o preceada cu citeva luni. Despre procedura de jurizare propriu-zisa nu stiu mai nimic, cu exceptia faptului ca se bazeaza pe un sistem de punctare la fel de contestabil ca oricare altul.

Romelo Pervolovici:
„Criteriile tin de strategia Ministerului Culturii“
1. Ni s-au comunicat o strategie si o serie de norme metodologice. in ceea ce priveste procedura de selectie, membrii juriului au contribuit la eficientizarea acestor norme; practic, am adoptat impreuna o metodologie tehnica de lucru.
2. in principiu, acestea sint criteriile care tin de strategia Ministerului Culturii, cunoscute deja.
3. Coerenta.
4. Poate ca materialele ar trebui sa parvina membrilor juriului cu mai mult timp inaintea sedintei.
Simona Nastac:
„Pavilionul national prezinta artistul si nu artistul reprezinta natiunea“
1. Concept: modul de insertie si relationare a individului in timp, spatiu si limbaj/modul in care istoria afecteaza maniera de a contextualiza idei, lucruri, experiente.
Artist: Victor Man.
2. Oportunitatea de a prezenta un proiect intr-un circuit profesionist si de vizibilitate.
3. Singura cerinta a organizatorilor concursului, Ministerul Culturii, era: „accentul va trebui pus pe modul in care fiecare pavilion national va pune in valoare specificul culturii si artei din tara pe care o reprezinta“. Cerinta usor de indeplinit, avind in vedere diversitatea specifica oricarei culturi din secolul XXI, care produce discurs artistic contemporan. Restul cerintelor se referea la inscrierea in concurs.
Altfel, nu ma hazardez sa avansez ipoteze despre ce gindeste o institutie sau o comisie. Ar fi mai bine sa spuna ei insisi, ar fi de interes sa stim chiar si post factum.

Si cred ca ar fi util si de bun simt sa intelegem ca, inainte de toate, pavilionul national prezinta artistul si nu artistul reprezinta natiunea.
4. As incepe cu procedura de organizare. Concursul sa fie anuntat public cu cel putin sase luni in avans fata de data la care Bienala cere anuntul proiectului participant (nu ca acum, cind pe 22 ianuarie s-a anuntat cistigatorul, iar pe 30 ianuarie trebuia sa fie predate materialele pentru catalog!). Nu doar pe website-ul Ministerului, ci si in media, pe liste si forumuri de discutii on-line. Comisia de jurizare sa fie alcatuita din profesionisti validati local si international, activi in momentul organizarii concursului (nu trasi pe dreapta), obiectivi. Criteriile de selectie a proiectelor sa fie stabilite de comun acord de catre acestia si anuntate odata cu concursul si procedura de jurizare.
Apoi jurizarea. Membrii comisiei sa fie in numar impar. Pot reprezenta institutii publice de profil sau pot fi independenti care nu activeaza in circuitul comercial (pentru ca participarea la Venetia creste, in principiu, cota artistului respectiv, ceea ce poate fi exploatat de un curator al unei galerii private). Daca in concurs se inscriu proiecte apartinind unor curatori/artisti ce lucreaza in aceeasi institutie sau in particular cu unul dintre membrii comisiei, acesta din urma trebuie sa se retraga din juriu. (As spune ca pentru evitarea unor astfel de situatii e mai bine ca juriul sa fie anuntat in avans, dar nu ignor ca presiunile din culise pot fi considerabile.) Sa se stabileasca un punctaj in functie de criterii, care sa fie disponibil pe site-ul concursului la sfirsitul jurizarii. Cam atit deocamdata…

Ramine insa problema selectiei membrilor comisiei si a componentei acesteia. Ministerul are nevoie de experti in domeniu pentru a numi comisia. Apoi, curatorii activi vor intra mai curind in concurs decit sa jurizeze. Teoreticienii, putini citi sint, prin natura profesiei, nu prea sint sincroni cu dinamica fenomenului. Cerc vicios…, sint putine optiuni.
Drept pentru care, inainte de a solicita propuneri de proiecte o data la doi ani, Ministerul ar trebui sa faciliteze productia lor an de an. Sa ia pulsul artistilor, institutiilor de stat sau independente nonprofit din arta contemporana romaneasca si sa infuzeze doze realiste de sustinere financiara, nu la limita subzistentei, ci a rezistentei. in context international. Acolo unde vrea reprezentare nationala.

Stefan Constantinescu:
„pericolul este sa semene cu Eurovision“
Cred ca timpul revolutiilor a trecut. Astazi a ajuns sa fie patetica incercarea de a gindi ca poti schimba un sistem nefunctional. Acesta este efectul direct al mentalitatii acelora care formeaza institutia artistica din Romania. Cred ca este doar o problema de timp ca aceste chestiuni sa fie tratate firesc si riguros, desi, odata cu timpul, pericolul este ca aceasta competitie sa semene din ce in ce mai mult cu cea pentru Eurovision.

Timotei Nadasan:
„Actualitatea proiectului, discursul conceptual si... votul juriului“
Fiecare membru al juriului a primit un Regulament de organizare si functionare a juriului, in care, la Art. 2, litera a, era prevazut ca juriul „hotaraste cu privire la regulile, criteriile si modalitatile de examinare a proiectelor participante in cadrul Concursului“. in schimb, nu ni s-a comunicat o strategie prin prisma careia sa ne raportam in alegerea proiectelor.
Calitatea artistica, compatibilitatea cu spatiul in care urma sa fie expus ( Pavilionul Romaniei), impactul proiectului raportat la evenimentul luat in ansamblu.

Actualitatea proiectului, discursul conceptual al curatorului si..., desigur, votul membrilor juriului. Proiectul a fost ales prin consens. in comunicatul Ministerului votul apare ca unul unanim. Data fiind natura tehnica a votarii folosite, cred ca „unanimitatea“ afisata prin comunicatul Ministerului denatureaza, in forma, optiunile nuantate ale membrilor juriului.
a) Selectia proiectelor ar trebui sa aiba loc cu cel putin un an inainte de deschiderea Bienalei. Astfel, juriul, in cazul in care constata ca nici un proiect nu este pe deplin satisfacator, poate cere un nou termen pentru depunerea de noi proiecte.
b) Jurizarea ar trebui sa aiba loc in doua etape. Prima: selectarea a trei-patru proiecte din totalul celor prezentate. Si apoi, intr-o alta zi, discutarea si alegerea proiectului cistigator.
Sugerez acest procedeu pentru ca fiecare membru al juriului sa poata medita si sa poata cintari in toate aspectele sale alegerea pe care trebuie sa o faca.