OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

ON-LINE

De sîmbătă, 17 iulie, Editura Curtea veche a devenit actor într-un spectacol absurd: sediul din strada Ion Mincu nr. 11, în care editura şi-a desfăşurat activitatea mai bine de 10 ani, a fost sechestrat în mod abuziv şi, deşi nu există nici un ordin judecătoresc, angajaţilor nu li se permite accesul în clădire. Deşi există un proces pe rol în privinţa deciderii dreptului de proprietate asupra imobilului, Alexandru Schalli, care se consideră moştenitor, a hotărît să nu mai aştepte decizia care urma să fie dată pe 10 decembrie, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi a hotărît să îşi atingă scopul mai devreme.
Luni, 19 iulie, s-a constatat, de către Secţia 2 de Poliţie, că nu există nici un temei legal pentru prezenţa bodyguarzilor de la Civis Pază, care blocaseră, de sîmbătă dimineaţa, accesul în clădire, în urma sesizării înaintate de către Schalli că imobilul este părăsit. După plecarea acestora, Alexandru Schalli nu a ezitat însă să meargă mai departe, chemînd un grup de peste 10 oameni care să menţină sechestrul. Accesul în clădire este blocat cu lanţuri şi lacăte. Alexandru Schalli nu s-a prezentat cu un executor judecătoresc, acţiunea sa, în opinia reprezentaţilor editurii, fiind abuzivă. Cu toate acestea, se pare că singurele pedepsite rămîn tot victimele.

Miercuri, 21 iulie, Curtea veche a iniţiat un flash mob de protest, la ora 14.00, în faţa sediului editurii. Întîlnirea s-a desfăşurat mai degrabă ca o conferinţă de presă, în care jurnaliştii au luat declaraţii de la Iren Arsene, director Curtea veche, şi de la Doina Jela, redactor al editurii, şi au încercat, fără succes, să obţină informaţii de la „bodyguarzii“ din curtea editurii, ocupaţi cu ataşarea de lanţuri şi lacăte porţilor. Nici cu cei de la Secţia de Poliţie din apropiere nu s-a putut realiza un dialog, singurul răspuns, mecanic, fiind acela de a vorbi cu purtătorul de cuvînt al Poliţiei Capitalei. Mesajul a fost unul clar şi descurajant: „Ce singuranţă să mai oferim, nu vedeţi ce se întîmplă?“, a afirmat unul dintre poliţişti, la comentariul unui jurnalist legat de faptul că pe maşinile Poliţiei scrie „siguranţă şi încredere“.
Protestul paşnic iniţiat de Curtea veche a avut drept instrument cărţile: au fost 20 de minute de lectură din diferite volume apărute sub sigla „Curtea veche“ în ultimii ani. În invitaţia de a participa la acest protest, se menţiona „disputa simbolică dintre bastoanele de cauciuc şi carte“ – pînă acum, în această dispută, cartea pare că pierde tot mai mult teren.

Şi Iren Arsene, şi Doina Jela consideră că, în spatele acestei acţiuni, se ascund interese mai mari, cu privire la afacerile imobiliare. „Încet, încet, tot acest Bucureşti vechi va dispărea, victimă a unei caracatiţe imobiliare, la care nimeni nu reacţionează, iar autorităţile nu reacţionează pentru că sînt prinse şi ele“, a afirmat Doina Jela. Şi Iren Arsene vede în interesele imobiliare scopul adevărat, menţionînd că în zonă au mai fost vizate şi alte case, care au fost dărîmate între timp.
Nici pînă în acest moment, Editura Curtea veche nu a putut să îşi recupereze bunurile: manuscrise, documente, aparatură – toate se află la discreţia unor oameni care nu pun nici un preţ pe cultură. Nu există nici o garanţie că aceste bunuri nu vor fi distruse, iar comportamentul celor care au baricadat curtea şi imobilul nu poate decît să stîrnească îngrijorare. Viitorul editurii arată a fi destul de sumbru: incapabilă să îşi onoreze comenzile, să îşi plătească facturile, Curtea veche riscă falimentul, în condiţiile în care următoarea decizie legală va fi dată abia în septembrie.
Dacă presa scrisă a dovedit un interes ridicat faţă de situaţia gravă în care se află Curtea veche, televiziunile, cu mici excepţii, precum TVR, au păstrat tăcerea. Dar, aşa cum comentau Iren Arsene şi Doina Jela, televiziunile sînt preocupate, ca întotdeauna, doar de subiecte care cresc în mod cert audienţa, arătîndu-şi dezinteresul faţă de sfera culturală. Din păcate, un îndemn precum cel oferit al Anamaria Pop, în mesajul său de încurajare faţă de editură, nu a rezonat aşa cum ar fi trebuit: „Această «acţiune» absolut ilegală în UE (unde deocamdată şi România are statut de ţară membră) trebuie mediatizată nu numai în presa din ţară, dar şi în cea internaţională, trebuie anunţate forurile internaţionale, asociaţiile internaţionale ale editorilor, instituţiile abilitate ale UE… şi tot «ce mişcă» în domeniu“.

Scriitorul Calin-Andrei Mihăilescu a trimis un mesaj redacţiei Observator cultural, mesaj de solidaritate cu Editura Curtea veche: „Un grup de cetăţeni de pază şi vînă, angajat de un moştenitor încă neconfirmat judecătoreşte, un domn Schalli, a ocupat sediul editurii Curtea Veche. Spectacolul, care iar încununează sporul neadormit al ilegalităţii româneşti, se desfăşoară, de sîmbătă 19 iulie, în strada Arh. Ion Mincu no. 11.
Ideea de a pătrunde într-o clădire fără o hotărîre judecătorească definitivă, de a sechestra hardware-ul editurii şi de a-l rupe de software-ul său, închis pe dinafară, e la fel de violentă ca şi aceea că poliţia şi jandarmeria au decis să nu intervină în această chestiune. Iată peisajul ca şi medieval al conflictelor dintre diversele legi tribunaliceşti, ale pămîntului şi ale subteranei. Aceasta este, aşa spus, o mică mineriadă, într-o ţară intrată în Europa ca să aibă de unde ieşi dimineaţa, dînd fiori. Domnii de pază ai acestui furt sînt invitaţi să-şi ia gheara de pe sediul din Mincu 11. Dar în ce limbă să le-o spui? Unde nu-i lege, nu-i nici tocmeală“.
Protestul de miercuri a fost urmat, a doua zi, de o acţiune de împărţire a cărţilor editurii celor care au venit pentru susţinere sau, pur şi simplu, trecătorilor. Întîlnirea a avut loc tot în faţa sediului, între orele 18.00 şi 20.00, însă, de data aceasta, participanţii au fost într-un număr extrem de mic. Se pare că gestul de a oferi o carte, pe gratis, este privit şi el cu suspiciune – am constatat, cu stupoare, refuzul mai multor trecători de a primi cărţi. Nu zîmbetul sau, poate, un cuvînt de mulţumire sînt replicile la un asemenea gest, ci privirea încruntată.

Toate demersurile legale posibile ce puteau fi luate de către editură au fost îndeplinite. „Acum nu mai am unde să merg, am făcut toate plîngerile posibile la instituţiile Statului, aştept ca ei să ia o decizie. Nu mai există altă posibilitate, poate doar o scrisoare deschisă către preşedintele României“, a afirmat Iren Arsene.
Din păcate, singura concluzie rămîne aceea că justiţia este incapabilă de a garanta o serie de drepturi fundamentale ale individului, cum ar fi dreptul la proprietate: cu o secţie de Poliţie aflată la nici două sute de metri lîngă sediul editurii, se pot întîmpla, în România anului 2010, abuzuri precum cel suferit de Curtea veche, editură care îşi desfăşura legal activitatea în imobilul aflat acum sub sechestru.
Editura care l-a adus în ţară, în 2008, pe cîştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură în 2006, Orhan Pamuk, a ajuns, doi ani mai tîrziu, să fie aruncată, la propriu, în stradă.