OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dupa ce a renuntat de citiva ani la activitatea literara propriu-zisa, Calin Vlasie s-a lansat in activitatea editoriala: „pina la infiintarea editurii Paralela 45, in noiembrie 1994, am facut un ocol de aproape cinci ani. In acesti cinci ani am infiintat trei edituri: Calende, Didactica nova si Vlasie. Le-am abandonat pe rind si aproape in acelasi timp. Pierdeam prea mult timp ca sa explic partenerilor mei ceea ce vroiam sa fac“. Paralela 45 s-a lansat intr-un amplu program de publicare a literaturii romanesti contemporane, si chiar cu mult succes. Iata citeva dintre premiile obtinute de-a lungul celor sase ani de cind fiinteaza (pe linga multe altele acordate de ASPRO si de Uniunea Scriitorilor): Diploma pentru participarea deosebita la Tirgul GAUDEAMUS – Carte de Invatatura, Bucuresti, 1997; Diploma de excelenta pentru COLECTIA 80 – seria Eseuri, la Salonul National de Carte, Cluj-Napoca, octombrie 1998; Premiul SOCEC pentru promovarea culturii romane contemporane la Tirgul National de carte Librex ’99 – Iasi, aprilie 1999; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pentru volumul Competitia continua. Generatia ‘80 in texte teoretice de Gheorghe Craciun (1994); Premiul revistei Cuvantul; Premiul revistei Tomis si al Asociatiei Scriitorilor din Dobrogea; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pentru Poetica postmodernismului de Liviu Petrescu (1996); Premiul ASPRO pentru poezie 1998 pentru volumul Cintecel(e). fast-food poems de Romulus Bucur; Premiile Poesis pe 1999 pentru volumele: Actiunea interioarã de Cãlin Vlasie. In cautarea referintei de Gheorghe Craciun.


Relansarea unei generatii

Conduceti una din editurile dinamice si care a reusit sa se impuna ca o autoritate pe piata de carte romaneasca, intr-un moment nu foarte fast, cel putin din punct de vedere economic, pentru productia culturala. Cum a inceput Paralela 45?

Ar trebui sa ma intorc putin in timp inainte de si in zilele de dupa 22 decembrie 1989 si inceputul lui ianuarie 1990. Lucram pe atunci ca psiholog-logoped intr-un spital de psihiatrie si intr-un laborator de sanatate mintala – la Pitesti desigur, dupa ce imi facusem stagiul intr-o scoala ajutatoare pe linga Bucuresti, la Snagov, si intr-un centru logopedic interscolar. Trecusera mai bine de 11 ani de la terminarea facultatii si realizasem cite ceva: publicasem o placheta de poezie Neuronia in 1981, in Arges, fusesem antologat in Caietul debutantilor al editurii Albatros pe 1980 – 1981, si reusisem, dupa sase ani, sa public in decembrie 1984 prima carte de poezie Laboratorul (topita in faza de bun de tipar in aprilie 1984 si tiparita la sfirsitul anului sub un titlu si cu o subtitulatura aberanta, Laborator spatial – poeme s.f.). Gratie vigilentei cenzurii am ajuns dupa trei ani de la cistigarea concursului de debut poet „sefist“ (!?) Ma obisnuisem oarecum cu astfel de reactii si intimplari. In 1981, dupa Neuronia, C. Stanescu m-a onorat cu un articol in Scinteia cu un titlu care suna cam asa: Megalopsihia si avatarurile ermetismului gratuit, iar in primavara lui ’84, intr-un referat semnat de Liviu Calin, si care a si hotarit topirea zaturilor, eram catalogat ca impartasind o ideologie... nazista pentru ca in poezia mea gaseai nazista imagine „luna supraintelectuala“.

Din 1984 n-am mai publicat nimic, cu exceptia citorva poezii in Opinia studenteasca condusa de Liviu Antonesei si a unui interviu in Ateneu prin 1985. Nu mai aveam in 1989 practic nici o speranta. Viata mea era o miscare zilnica intre casa – spitalul de psihiatrie (unde constatam in fiecare clipa binefacerile sistemului comunist), lecturile si scrisul meu. In februarie 1989 am scris ultima poezie a ciclului „Psiltey“, publicat in ’94 si reluat in Actiunea interioara in 1999. Mi se parea ca sint schizofrenic, ca scriind metaforéle si ciubucuri stilistice nu fac altceva decit sa legitimez mizeria infernala, morala si spirituala, in care traiam nu doar eu. M-am decis deci sa nu mai scriu poezie. Ma simteam extrem de obosit, intreaga mea generatie mi se parea obosita. Nu mai credeam in nimic. Devenisem cu totul diferit fata de tinarul extrem de activ care infiintase, alaturi de alti citiva colegi, Cenaclul de luni in 1977.

Asa ca, imediat dupa 22 decembrie 1989, dupa citeva zile, m-am prezentat la Directia Judeteana a Sanatatii si am cerut transferul la redactia revistei Arges. Nu mi-a fost acceptat. Le-am spus ca plec prin demisie. M-au rugat sa mai astept citeva luni pina vor gasi pe altcineva in locul meu. De-abia la 1 martie 1990 m-am putut transfera la revista. Pina la infiintarea editurii Paralela 45, in noiembrie 1994, am facut un ocol de aproape cinci ani. In acesti cinci ani am infiintat trei edituri: Calende, Didactica nova si Vlasie. Le-am abandonat pe rind si aproape in acelasi timp. Pierdeam prea mult timp ca sa explic partenerilor mei ceea ce vroiam sa fac. In iunie 1993 am renuntat la conducerea revistei si editurii Calende, unde, desi obtinusem un premiu national pentru cea mai buna revista a momentului, si creasem o adevarata institutie culturala, treceam drept incomod, dictatorial si imprevizibil.
Ceea ce nu am putut edita la Calende am reusit la Vlasie in 1993 si 1994 – o suita de antologii reprezentative ale literaturii anilor ’80. Ofertele au venit dinspre Craciun, cu a sa Competitia continua – texte teoretice ale generatiei ’80 si dinspre Musina prin Antologia poeziei generatiei ’80, carti clasice astazi, din pacate ultima prea restrictiva intr-un moment in care literatura optzecistilor era putin cunoscuta si cind gasca lui E. Simion cinta prohodul generatiei ’80, considerind-o o alta „generatie pierduta“. Musina n-a avut constiinta importantei unei antologii care sa puna in valoare diversitatea si amploarea poeziei optzecistilor. Nu i-am cerut sa antologheze 300 de poeti, dar nici o duzina nu era suficienta pentru a demonstra inegalabila schimbare produsa in poezia romaneasca in ultimele decenii ale secolului. Am gindit ca era profitabil, in absenta volumelor initiale, rapid epuizate sau vaporizate prin grija cenzurii, sa relansezi o generatie prin antologii.

Constient ca aceasta generatie este una dintre cele mai valoroase din intreaga literatura romana si ca literatura acesteia trebuie facuta cunoscuta publicului larg cit mai repede posibil, in clipa in care am infiintat Paralela 45 cea mai mare dorinta a mea a fost sa public cu precadere aceasta literatura. Dupa ’90, vreo patru-cinci ani am avut zeci de discutii pe aceasta tema cu multi optzecisti – unii considerati a fi chiar mentori nationali de importanta locala. Gindeam cu naivitate pe atunci ca fiecare va pune pixul la bataie, coltul creierului, autoritatea cistigata pe la Beclean sau Slobozia. Singurul care a inteles, neconditionat, ceea ce vroiam eu a fost Gheorghe Craciun. Mai tirziu si altii.
Deci Paralela 45 a aparut, ca sa revin la intrebare, ca o nevoie launtrica de a-mi exprima in alt mod propria constiinta artistica si literara, dar si ca o speranta a celei mai ample miscari literar-culturale a ultimei jumatati de secol.

In privinta momentului nu foarte fast cel putin din punct de vedere economic – ce sa spun? Ca editor trebuie sa fi constient de toate neajunsurile. Dar, cu prevedere si simt organizatoric pot fi depasite si astfel de momente. Intre a ma fi plins ca momentul economic nu e prea grozav si in consecinta de a nu fi facut mai nimic si gasirea unor solutii, am ales ultima varianta. De obicei prostii se pling ca nu sint solutii. Or, ca si in viata, si in literatura sint destui de multi prosti. Eu nu fac parte din categoria scriitorilor care cred ca profesia de scriitor se limiteaza doar la propria arta fata de care oricare alta activitate este derizorie. Am inceput extrem de greu. Nu aveam cunostinte economice, nu mai lucrasem vreodata intr-o alta editura, nu puteam face un buget pentru ca nu aveam bani, nu stiam ce titluri trebuie tiparite cu precadere si in ce tiraje, nu aveam logistica minimala, nu aveam un sediu, ce sa mai vorbesc de o retea de difuzare sau de o tipografie. Toate agendele mele din ultimii 10 ani sint pline de calcule cu plati si incasari. Mi-am ipotecat casa, utilajele si sediul editurii de mai multe ori. Am platit peste un miliard de lei dobinzi daca nu si mai bine. Fiind psiholog de profesie am aplicat tehnicile de creativitate in organizarea si prospectarea pietei. Cind nu am stiut ceva am intrebat fara nici o retinere. Am reinvestit toate profiturile permanent. Pentru ca in Pitesti nu aveam specialisti am deschis filiale in orase cu traditie, in Cluj, in Brasov si de foarte curind in Bucuresti. Sper ca la inceputul anului viitor sa extind numarul filialelor si in alte citeva orase mari.


Se uita adeseori ca o editura este o institutie de cultura

Editura pe care o conduceti include in programul sau colectii coerente de literatura contemporana. Cum se sustine financiar o astfel de intreprindere si in ce consta, concret, proiectul Editurii Paralela 45 de publicare a literaturii romane contemporane?

In cei aproape 6 ani de la infiintare editura Paralela 45 a urmat o strategie editoriala riguroasa si consecventa care i-a adus renumele – deseori semnalat in presa – de „cea mai dinamica editura romaneasca“ din ultimii ani.
Beneficiind din 1997 de o tipografie proprie moderna, dar si de o retea de distributie autonoma, editura publica in acest moment in jur de 200 de titluri anual cu tiraje cuprinse intre 500 si 40000 de exemplare, cu o medie per titlu de 3200 exemplare.
Infiintarea de filiale, din 1998, a produs o extindere rapida si substantiala a programului editorial. O data cu punerea in functiune a noului sediu central de la Pitesti la sfirsitul lui 1999 – o constructie multifunctionala, cu spatii create special pentru diferitele compartimente ale fluxului editorial si tipografic, editura si-a marit capacitatea de creatie si productie cu peste 30%. Sint peste 20 de colectii cu caracter didactic si informativ in care apar carti pe domenii scolare pentru toate ciclurile de invatamint, de la cel prescolar la cel universitar: MATE 2000, Concursuri scolare, Subiecte posibile, Metodica activa, Antologii scolare, Dictionarele Paralela 45, Deschideri (studii introductive in domeniul literaturii), Vademecum (indrumare didactice si culegeri de teste si exercitii), Compact (concentrate de informatie sub forma de rezumate si descrieri pentru literatura si intregul domeniu cultural) English &american studies (carti didactice si antologii de texte in limba engleza), Biblioteca de limba romana, Bufnita (editie bilingva de literatura clasica pentru copii) etc. Aceste colectii, bine primite de piata cartii, umplu un gol de informatie si propun auxiliare scolare riguroase revizuibile anual functie de modificarile programelor scolare, in conditiile in care invatamintul romanesc de azi nu a putut inca realiza o imbinare stiintifica intre programe, planuri de invatamint si manuale.

In ultimii 3 ani, prin cele 21 de colectii, editura a acordat o atentie deosebita cartilor de literatura, studiilor critice si eseistice, debutantilor, dar si scriitorilor consacrati, in special autorilor contemporani. De aceea a fost infiintata o colectie special dedicata literaturii actuale, intitulata Colectia 80, in cadrul careia au aparut pina astazi peste 130 de titluri. Este un proiect editorial sistematic desfasurat pe mai multi ani pentru care exista o foarte mare oferta de editare, dar si o satisfactie aparte – multe dintre aceste carti fiind premiate cu diferite ocazii. Numai anul acesta au fost premiate pina acum nu mai putin de noua carti.
Incepind cu 1999 au fost lansate colectiile Mediana (in care sint incluse carti ale autorilor romani si antologii reprezentative traduse in limbi de circulatie universala), Gemini (colectie bilingva de poezie), Tangente (colectie bilingva de proza), Cercul literar de la Sibiu, Poezie contemporana, Proza contemporana, Cartile exilului, Cartea religioasa, Sapientia, Capodopere ale literaturii universale etc. Nu sta in puterea editurii sa tipareasca toate titlurile oferite pentru aceste colectii, de aceea o parte din ele au fost incluse intr-o rezerva de plan aflate in asteptarea surselor de finantare (subventii de stat, sponsorizari).

Cred ca fiecare editura are obligatia de a gasi resurse manageriale si financiare pentru promovarea literaturii contemporane. Numai cu carti de bucate, de bune maniere, erotice, carti cu presupusa vandabilitate instantanee nu se poate construi o cultura. Se uita adeseori ca o editura este in fond o institutie de cultura. Putine edituri romanesti tin cont de aceasta. Editurile ca si revistele de specialitate formeaza viitorul bun gust. Alegerea unui autor anumit se face prin spirit critic. Nici un scriitor important de pina acum nu a scapat de furcile editoriale.


Poezia se dezvolta atit cit se dezvolta substanta psihica a fiintei concrete

Nu mai scrieti poezie de citiva ani buni. Se petrece acelasi fenomen ca in cazul altor literati care, intrati in logicile economice, nu mai au ragazul sa se ocupe de altceva?

Nu mai scriu poezie din februarie 1989 si ma simt foarte bine. A fost o decizie luata intr-o perioada cind nici nu banuiam ce va fi peste 10 luni. Este o decizie estetica, nu conjuncturala. Nu are nici o legatura, in ceea ce ma priveste, cu nici o logica economica sau de oricare alta natura si care mi-ar ocupa intregul timp in detrimentul poeziei. Abia dupa 10 ani, in 1999 am publicat cartea care m-a obsedat in adolescenta si tinerete. Vorbesc despre Actiunea interioara in care se cuprinde toata poezia mea si care reia in cea mai mare parte volumele, putine, anterioare. Nu am lasat nimic de o parte din aceste volume pentru ca niciodata nu am scris nimic de care sa-mi fie rusine. Eu nu am putut urma logica saizecistilor si oarecum si a saptezecistilor: „anul si cartea“. Obligatia de a publica (deci de a scrie) in fiecare an o carte deprofesionalizeaza. Se ajunge foarte repede la autopastisa. Motorul poeziei merge in gol. Poezia se dezvolta atit cit se dezvolta substanta psihica a fiintei concrete. Atita timp cit aceasta identitate isi gaseste resurse, nu de limbaj conventional, ci de comunicare a unor disponibilitati spirituale noi. Cu putina inteligenta poti xeroxa la nesfirsit cele citeva trucuri stilistice ale limbajului poetic. Prin antrenament poti intinde frisca de cuvinte in ritm clasic, modern sau postmodern pe mii de coli. Inertia este extrem de puternica. Nu este greu sa devii grafoman.

Logica poeziei trebuie cautata in logica psihismului reactiv

Ati facut studii de psihologie si formatia dumneavoastra transpare in studiile asupra interdependentei dintre psihic si poezie. Ati putea sa detaliati implicatiile acestei teorii?

Limbajul capata forta numai daca patrunde mereu in substanta afectiva si motivationala. Exista o reversibilitate continua. „Poetic“ este un adjectiv mai intii al fiintei. Poezia are legile ei care deriva din legile generale ale psihicului. Limbajul (bun sau rau, nou sau vetust) iti creeaza iluzia ca poezia se produce undeva in afara dinamicii psihice. Treapta rudimentara a poeziei, versificatia, este deseori confundata cu expresia interioara a poeziei. Apoi, psihismul uman nu este dat o data pentru totdeauna. Se imbogateste in timp gratie faptului istoric. Progreseaza. Ceea ce produce si o imbogatire, un progres al poeziei insasi. Cind ai revelatia ca trebuie sa te exprimi poetic prin poezie iti pui citeva intrebari fundamentale: de ce imi place sa-l mai citesc pe Homer si de ce nu mai pot scrie ca Homer? De ce imi place sa-l citesc pe Eminescu si de ce nu mai pot scrie ca Eminescu? Raspunsul particularizeaza propria-ti conceptie si propria-ti modalitate poetica. Poezia nu este chiar atit de inefabila si inexprimabila cum ne-a incuiat mintile o anumita estetica. Cu cit avem capacitatea sa explicam mai coerent psihicul uman, cu atit mai precis ne putem explica poezia. Logica poeziei trebuie cautata in logica psihismului reactiv. Indiferent de gradul de experimentalism poetic.
Cred deci ca a scrie poezie nu inseamna sa dai drumul robinetului poeziei fara sa stii de unde vine, cum se formeaza si din ce este compusa substanta poetica. „Chimic“ vorbind poezia contine toate elementele „tabloului lui Mendeleev“ sau macar pe cele fundamentale ale „apei“.

Am avut norocul nu doar sa fac studii de psihologie, ci sa si profesez psihologia aplicata. Cum am avut norocul sa scriu poezie dar sa si studiez poezia. Pina in 1990 acestea au fost singurele mele profesii. Le-am parasit pe amindoua in acelasi timp pentru ca am inceput, intimplator, cu amindoua in acelasi timp in adolescenta. Daca va fi sa reiau le voi relua pe amindoua deopotriva. Este o chestiune de decizie. Nu cred in harul care te patrunde fara sa ai habar de acest har, iar daca ai totusi vreun habar nu cred ca devii intru totul sclavul acestui har. De fapt, cu fiecare poet se reia aceeasi intrebare pe care si-au pus-o primii poeti ai lumii: poezia este imbatare, exaltare sau constructia riguroasa, poezia este afectiva sau cerebrala etc. Cred ca este vorba de complementaritati pe care o teorie sistemica a poeziei le poate insusi.
Sper sa public cit mai curind o carte scrisa cu ani in urma intitulata Poezie si psihic din care, in deceniul trecut, am apucat sa public mai multe fragmente.