OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu scandal si spectacol de mahala, PRM-ul pierde din viteza si din parlamentarii sai. 16 dintre ei l-au parasit deja si se spune ca altii s-ar pregati sa plece. Nu se poate conchide ca acest partid este in deriva, caci ramine cel mai mare partid de opozitie, mai revarsa inca un potop de invective si vorbe nesabuite, iar in sondaje mai obtine sustinerea unor procente semnificative, desi mai mici decit cele intrunite la ultimele alegeri. Cu toate acestea, avem de-a face in mod clar cu un partid in declin, cu un lider contestat si din interiorul partidului, abandonat de unii din reprezentantii sai de frunte. Ce se intimpla este un lucru bun pentru Romania, caci extremismul peremist si atractia pe care a exercitat-o asupra alegatorilor la ultimele consultari electorale a creat dubii asupra trainiciei democratiei romanesti si a stabilitatii politice din tara. Faptul ca trimbitele nationalist-sovine ale lui Corneliu Vadim Tudor si ale partidului sau au putut induce in eroare atitia alegatori a ridicat semne de intrebare si asupra maturitatii electoratului romanesc, in definitiv electoratul unei tari care aspira sa intre in NATO si Uniunea Europeana. Daca balonul PRM incepe sa se dezumfle, ingrijorarile se vor micsora.

Se cuvine sa ne intrebam totusi de ce pleaca parlamentarii din PRM. Acest lucru se intimpla oare pentru ca ei sint contra extremismului vadimist? Nu am auzit mai nimic in aceasta privinta. Poate si pentru ca unii dintre fugari au fost campioni ai nationalismului extremist, ai xenofobiei si antisemitismului; Ilie Neacsu, spre exemplu, care scotea cindva o revista numita Europa, probabil cea mai dezgustatoare publicatie xenofoba din Romania anilor ’90, intr-un tablou mediatic ce cuprindea totusi astfel de surate ca Romania Mare si Politica. O alta intrebare preocupanta este spre ce partide graviteaza cei care pleaca din PRM. Ei bine, in special spre partidul de guvernamint, care-i si primeste aparent fara reticente. Nu prea intelegem de ce este atit de simplu sa treci dintr-un partid extremist la un partid social-democrat. Oare sint chiar atit de apropiate cele doua partide, incit faci un pas si ai ajuns la destinatie? S-ar zice ca mai curind oportunismul guverneaza aceste mutatii, fie ca ne referim la migrantii politici, fie ca avem in vedere partidul primitor. Pe scurt, trocul este intre fugarii din PRM care isi cauta adapost sau protectie politica, probabil chiar un pic de putere, si PSD care cauta sa iasa din situatia de partid minoritar. De fapt, inca doi parlamentari migranti si PSD-ul are majoritatea pe care si-o doreste. In care caz, nu va trebui sa mai solicite ajutorul altor grupari politice cind se ajunge la vot. Este improbabil ca PSD va renunta la alianta cu UDMR, care-i aduce mult mai mult decit sustinere parlamentara, dar nu ar fi de mirare sa incerce sa micsoreze pretul pe care il plateste pentru aceasta alianta la guvernare.

Vorbind de pret, insa, s-ar putea ca cel platit pentru obtinerea majoritatii sa fie mai mare decit cel pentru atragerea UDMR-ului in coalitie. Si nu ar fi numai costurile de imagine care rezulta din cresterea ponderii curentului nationalist, deja existent in PSD. Ideea ca extremisti de marca inceteaza de a mai fi extremisti numai pentru ca au parasit PRM-ul este falsa. Si apoi ce fel de partid este PSD-ul daca nu are nici o exigenta ideologica, biografica sau de comportament fata de cei care vor sa devina membri ori chiar membri de frunte, parlamentari ai partidului? „Trebuie sa abordam lucrurile foarte pragmatic“, ne-a spus primul ministru Nastase, fara a defini ce inseamna acest lucru. Daca-i vorba de a iesi din minoritate in Parlament, s-ar putea spune ca, de fapt, PSD-ul nu are o nevoie imperioasa de o majoritate. In definitiv, guvernul actual este de o stabilitate remarcabila, este probabil guvernul cel mai stabil si cel mai putin contestat dintre toate cabinetele postdecembriste.

Dl Nastase a mai rostit o fraza memorabila saptamina trecuta: „Sa nu cream din nou o obsesie NATO“. Si trebuie sa fim de acord cu el intr-o masura. Caci e bine ca NATO sa nu fie o obsesie, ci o optiune constienta, informata si coerenta. Pe de alta parte, insa, daca fraza are sensul ca obiectivul aderarii la NATO nu trebuie sa subordoneze totul, ca el nu are legatura cu evolutia partidelor, sau cu scandalurile de coruptie, sau cu prezenta unor fosti ofiteri de Securitate in pozitii de influenta, sau cu ascultarea telefoanelor, sau cu urmarirea fostilor demnitari etc., atunci e cam greu de acceptat indemnul premierului. In timp ce una sau alta dintre aceste chestiuni ar putea fi ignorata, efectul cumulativ al tuturor poate fi foarte nociv, fie ca sintem, fie ca nu sintem obsedati de integrarea in NATO.

Praga
(Text transmis la Radio Europa Libera)