Nr. 732 din 25.07.2014

On-line - actualitate
Mentalităţi
Istorie recentă
Portret
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Studii culturale
Interviu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2002   |   Iulie   |   Numarul 125   |   Efectul de tandrete

Efectul de tandrete

Autor: Victoria LUTA | Categoria: Literatură | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Radu COSASU
Supravietuirile 1. Ramasitele mic-burgheze
Editura Fundatiei PRO, Bucuresti,
2002, 232 p., f.p.


Din 1970 despre 2002 si viceversa

Intr-un almanah Cinema din 1970, unul extrem de reusit (format A4, permitindu-si titluri generoase, pe jumatate de pagina, alternind culorile si calitatea hirtiei), „pozele cu actori“ acompaniau vizual analize si anchete, profiluri de artisti si fise de regizori, eseuri despre violenta si consideratii savuroase, semnate de Ovid S. Crohmalniceanu (despre moda si film) sau Nina Cassian (despre evolutia sarutului pe pelicula). Tot atunci si tot acolo, Radu Cosasu se lansa intr-o imaginara Corespondenta de la primul festival lunar. Evenimentul era plasat pe Luna, in viitorul indepartat, in anul de gratie…

2002. Jurnalistul – nu deziluzionat, ci de-a dreptul ingrozit de „calamitatea“ la care asistase (prin acest termen se traduce, la Radu Cosasu, calitatea necorespunzatoare a produsului artistic) – scria un articol de o critica acerba: „Voi spune de la bun inceput ca productia lunara nu e proasta, ci nula (anagrama blestemata din «luna»!). De la premiul cel mare – acordat de un juriu ca de obicei inconstient – pina la ultima mentiune, totul e un plagiat ordinar, insipid, incolor, o copie trasa cu cel mai uzat indigo dupa filmele noastre medii create pe pamint timp de 100-110 ani. Nici o originalitate a subiectelor, nici o noutate in joc, nici un «specific» in decor, nimic special…“ Nu-ncape discutie, primul festival lunar fusese „un esec sanglant“. Corespondentul o declara fara ocolisuri, denuntind cu fermitate risipa de fonduri si module (i.e. mijloace de transport) puse in joc pentru organizarea asa-zisului eveniment selenar, demascind crasa lipsa de imaginatie si de valoare a peliculelor vizionate. Nu om trai noi nici in cea mai buna dintre lumile posibile, nici pe o planeta fruntasa, dar Terra macar de atita geniu al umanitatii s-a invrednicit, cit sa-i dea pe Stan si Bran, pe Beethoven si Fred Astaire, pe Pele si Mozart. In mod ciudat, in devotiunea sa tandra fata de lumea aceasta – imperfecta dar sublima –, vocea lui Radu Cosasu suna pe alocuri precum Luis Armstrong. What a Wonderful World!

Dupa mai multi ani decit o spune titlul lui Dumas, rasfoind un almanah care, desi mai virstnic decit noi, pare astazi de o candoare nesfirsita si nerezistind stereotipiilor mentale care ne fac sa ne-ntrebam ce a mai ramas din optimismul acelor vremi, constatam urmatoarele: cei ce-si spuneau pe atunci hippies au ajuns sefi (de firme, corporatii si state). Unii si-au si incheiat mandatul. Cei mai rebeli rockeri sint acum bunici si Sir. Cumplitii actionisti au fost muzeificati. Selenizarile n-au atins inca dimensiuni de festival (sau poate ca la astea or avea acces numai cei de la NASA?!…), realitatea si violenta ei au intrecut, inca din 1989 si 2001, orice fictiune, almanahul Cinema nu mai apare de mult, iar Radu Cosasu n-a devenit corespondent lunar.
Ce a facut Radu Cosasu in ultimii 5x6 ani?
Radu Cosasu s-a transformat, dintr-un scriitor in carne si oase, intr-un… „test rapid“. Dupa principiul „spune-mi daca-l citesti ca sa stiu cine esti“, „testul“ are o maxima relevanta: o persoana careia nu-i place Cosasu este, pe undeva, suspecta. (Mai tolerant conducind silogistica si empiria: putini oameni pot fi de incredere fara a fi si degustatori de Cosasu.) De aproape un deceniu, Radu Cosasu s-a insinuat, cu tenacitatea saptaminala a unui „extremist de centru“, in fiecare zi de vineri a vietii noastre. (Iar rubrica sa din Dilema – careia tot el i-a dat si numele – a produs considerabile deviatii ale relatiilor interumane: unii cititori s-au imprietenit spontan aflind ca deschid la unison revista, fix la pagina aceea.

Pina sa apara Andrei Gorzo n-aveau ezitari.) Cel care spune „eu“ in cartile lui ne-a constrins sa-i stim pe dinafara, precum unei rude apropiate, iubitele (mai mult sau mai putin atinse: Ana, Culi, Ela-amor-pierdut, Fana, Ina, Marta, Masa, Pia, Puica, Roza, Sapho, Solveg, Tatiana sau T., Tinibalda s.a.), matusile (Sanseverina, Verona, Coca, Seli, tanti Perlmutter s.a.), afinii fideli (Teodor Mazilu si Lucian Raicu), strazile preferate (Berthelot, Boteanu, Labirintului, Mecet, Matasari, Popa Nan, Remus s.a.), pasiunile livresti (spatiul nu ne ingaduie…), cinefiliile si melopoematismele (idem), dulcegariile (la propriu si in ordine alfabetica: bezelele, ciocolata, clatitele, cremsniturile, eclerurile, halvita, laptele de pasare, orezul cu lapte, pricomigdalele, savarinele, siropul de zmeura, „suurile à la creme“ s.a.), tabieturile-pasiuni (belota, bridge, scrabble, poker, sah si table; fotbalul si hipodromul), caii de curse adorati (Avanti K, Avion, Babuska, Cartusel, Eol, Dalia Worthy, Fanfaron, Fest Noz, Frusinica, Joppa Hanover, Saltaret, Sultanica, Trafalgar, Xenophon s.a.), slabiciunile (pianul Blüthner, marxismul s.a.), discutiile cu taximetristii, modul de a scrie (cu creionul si cu guma), cotiturile biografice, induiosarile, ipohondriile si anxietatile. (Iar la un moment dat, numarul de telefon i se putea afla dintr-o proza a lui Mircea Nedelciu. Migrase pina si-n cartile altora!) Radu Cosasu ne-a invadat intimitatea. Ne-a intrat in case si ne-a mincat din spatiu (un intreg raft!). Pentru ca a scris mult, volumele lui alcatuiesc, in orice biblioteca de om matur, ceea ce se poate numi „raionul Cosasu“.
Cum de a fost posibila o asemenea infestare cosasiana a vietilor noastre?
Portret cu oximoron
Radu Cosasu subjuga (citeva generatii de cititori) prin vulnerabilitate. E profund reconfortant sa constati astazi, dupa trei decenii de macroprogrese si mutilari, ca scurgerea timpului n-a gasit leac blajinului „defect de caracter“ al lui Radu Cosasu. Si ca tandretea lui intratabila pentru lumea aceasta pacatoasa si irezistibila, tandretea care articula o pagina nostima despre indepartatul an 2002 intr-un almanah Cinema din 1970 (la putin timp dupa ce autorul redobindise dreptul de a publica) s-a pastrat intacta. What a Wonderful World!

La crispanta interogatie „cum sa se mai faca poezie dupa Auschwitz?“, Radu Cosasu pare ca tine sa replice, prin jovialitatea contrarianta a intregii sale nuvelistici: „dar ce altceva sa facem, domnilor, dupa Auschwitz si Gulag, decit poezie, film, gazetarie?“. Sensibilitate inclusiva, concilianta si tandra, privind si iubind viata in lumina si logica blinde ale lui „totodata“, Radu Cosasu scrie de o viata despre cit de frumoasa e ea, viata, cind iti joaca feste, cind iti ucide toate certitudinile, cind te tradeaza, umileste si insala, ademenindu-te de fiecare data ca sa te raneasca si mai tare. Explorind eterna si fascinanta ambiguitate a fiintei umane, toata proza lui are ca obiect naturalul (ar spune unii) si cinicul (ar spune altii) instinct de supravietuire (iar Radu Cosasu – unilaterofob traitor in Oxymoronia, calamburgiu inspaimintat de orice rigorism – etic sau estetic – dominat de imperativul si criteriul lui „ori, ori“, idiosincratic incurabil la tirania univocitatii si a imuabilitatii, suferind de anxietate cronica in fata intelectelor vulgar-reductive si posace –, va alege intotdeauna sa spulbere dilema printr-un domol „si, si“). Supravietuirea firescului si a nuantelor, a emotiilor de zi cu zi si a placerilor infime, a tuturor amanuntelor (divine) care fac existenta suportabila – o carte, o sonata, un film, o strada si noianul de ginduri care le insoteste – reprezinta materia prozastica a acestui autor excelind in disperari pline de acalmie si convulsii traduse intr-un suris retinut (de „mic-burghez“ civilizat, britanico-balcanic). In proza lui Radu Cosasu, o gratuitate bine dozata poate sfida orice calamitate. (Urmeaza citeva rime tandru sincopate.)

Stop-cadre cosasiene.

O nuvela (mic poem despre hazard) ne ofera cea mai dulce indeletnicire a citorva tineri din Bucurestii lui ’956. Dintr-o epoca, deci, stapinita in principiu de largi mase. In mod nevinovat (ar spune unii) si neverosimil (ar spune altii), pe-atunci erau in Capitala citiva juni care se distrau facind prinsoare „pe neve“: pariau pe cai stiuti doar dupa nume, din L’Humanité. Urmatorul numar al revistei, asteptat febril, in cafenea (nu-s deloc intimplatoare ecourile mondenului Camil), continind rivnite clasamente cabaline, le deconspira cistigatorul cursei hipice si le confirma sau infirma intuitiile intimplatoare, libertine.

Tipice ramasite mic-burgheze masculine. Nu erau mutanti. Doar tineri berbanti. Candid dandysm in plin dejism.
O alta nuvela, de un patetism domolit, intitulata (perfid) Inmormintarile, are ca subiect nu sucombarile, ci – act asijderi, nefiresc si tragic – ingroparea unei carti citite-n loc dosit (caci interzise). Eveniment de curata dramaticitate, „inmormintarea“ Intoarcerii din rai celei proscrise, consumate pe nerasuflate, la puberbate, s-a conotat, o data pentru totdeauna, funebru. Si asa se face ca, pina foarte tirziu, in proza lui Radu Cosasu thanaticul va reverbera nu negru, ci livresc. Oximoronul l-a stapinit de timpuriu.
A mingiia o anume fata (cu „origine nesanatoasa“…) atirna chiar mai greu decit marxismul grav al tineretii fara pata si o lectie de viata, precoce, il invata apolitismul amorului. Sclav al introspectiilor perplexe si al culpelor conexe, eroului i se dezvaluie devreme ca orice ideal acneic, urmarit cu indirjire, prometeic, se poate face pulbere inaintea unui jind tulbure, preaomenesc si tahicardic, sfirsit molatic, intr-o mingiiere (Sfidarea ca un simbure de portocala).
A-si „smulge“ „radacinile mic-burgheze“ constituie o necesitate si un obiectiv relativ clar. Metoda, insa, insotita de migrena, are gust de fatalitate si-i ridica personajului o insurmontabila problema: caci poate abandona lectia saptaminala de pian (in mod banal, indisociabila de clasa care-l nascu: abominabila), dar nu si-o voluptuoasa, asupritoare profesoara, in game si acte trupesti initiatoare. (Si cintata in proze ulterioare, bogziene. Despre adolescentul care fu.) (Sapho si Shubert)

In criza de melancolie si de identitate, tinarul revolutionar se indreapta catre cimitir (alta habitudine neproletara, inca o tara tinind de-o „blestemata mostenire“) si se surprinde cedind, ca odinioara si totusi mai abitir ca nicicind, impulsului de-a se ruga. De data asta, insa, al nostru tinar nu se-ntreaba si nimic nu mai socoate, caci poezia dialecticii si Marx dau un raspuns la toate, lin: „nimic din ce e omenesc nu trebuie sa-mi fie strain“. Mici tentatii, gesturi si reflexe, neinsemnate delicii ilicite se gasesc sa compromita la tot pasul o nobila cauza supraindividuala. Si degenereaza comic in constiinta eroului, vadind o culpabila si confuza morala: „mic-burghez usor impresionabil la toate inadvertentele“, debordind totodata de cucernicie proletara, iubitor de limpezimi ideologice, angajat ferm in „lupta de clasa“, insetat de toate scadentele. Si neincetat sensibil la panica si la „uman, acest amestec ametitor de pensie, mar murat si frica“ (Fine del primo tempo).
Iar intre Rezistenta franceza si Chopin, melodia unui suav decolteu feminin poate stabili, pe tarimul istoriei subiective, surprinzatoare acorduri: erotico-estetice, pe ton calin, ca-ntr-un vechi film (Un vals).

Dictatura bunului simt si domnia secundarului

Cu mult inainte sa se vorbeasca la noi despre postmodernism, biografism, cotidianism, intertextualism s.cl., Radu Cosasu initia un demers prozastic de o factura singulara – poate ca azi mai evidenta ca oricind – in literatura noastra: transformarea propriei biografii intr-un inepuizabil pretext livresc. (Intr-un interviu acordat lui Grigore Ilisei si inclus in volumul Portrete in timp, Junimea, 1990, autorul marturiseste cu ghidusie: „cea mai mare bucurie a mea ramine aceea de a-mi incurca bine cititorii care nu stiu cit e publicistica si cit e fictiune, cit articol si cit nuvela in scrisul meu“. O dovada a acestei insatiabile „bucurii“ o constituie chiar interviul in cauza, unde amesteca fragmente mai vechi din Sonatine. Portrete, schite, fragedii, 1987, modificate cit sa dea impresia colocvialitatii…) Scriind pagini de „copil mare“, care vede duios si simte pofticios, care se ofera lecturii cu droaia sa de apelative, matusi, iubite, tabieturi si ipohondrii, care, apartinind „generatiei Budapesta“, si-a convertit in literatura una bucata dezamagire fundamentala, Radu Cosasu a produs un important document – literar, dar mai ales uman – despre cum se reflecta in „istoria mica“ crisparile „istoriei mari“, aducind bulversari infinitezimale in viata celor care, fara a-i fi actori principali, ii suporta si inregistreaza efectele in cotidian. Iar narcisismul consecvent al autodescrierii, preocupat sa narativizeze derizoriul important dintr-o viata de om, a coagulat, in timp, un caracter si s-a dublat, printr-o – vorba mare! – etica a firescului si a bunului simt: pentru ca din „istoria mare“ nu se oglindesc, intr-o biografie mai mult sau mai putin fictionalizata, decit citeva episoade („momente“) de o finete indicibila, tematizate modest si sentimental. In urma mareelor de iluzii si deziluzii care au insotit traversarea unor epoci ramin sa vorbeasca indirect, sfielnic si metonimic, prin conotatiile lor secunde, o carte, o sonata, un film, o strada. Emotii marunte, „la minut“, parodiind sintaxa prezenta si limbajul in uz.

Lumea ca un puzzle al faptului divers, colata din ziare (Ocolul pamintului in 100 de stiri, 1974). O existenta prinsa, brevilocvent si gazetareste, in doua determinative: un dosar de Autodenunturi si precizari (2001). Dezmierdata de o privire catifelata, lumina, altminteri meschina, a vietii naste Povesti pentru a-mi imblinzi iubita (1978). S.a.m.d. Proze de o nesecata vitalitate, ivite dintr-o inocenta tonica, din „idilism literar“ si „puerilitati“ care fac traumele sa plonjeze in gaguri si angoasele sa gliseze in comedie. O baricada sigura in fata oricarei forme de totalitarism cultural se ridica dinspre aceasta inteligenta corupta de afectivitate si tiranizata de bun-simt, sedusa iremediabil de forta si amploarea secundarului elocvent. Asa cum altii sint neintrecuti in mai comunele efecte de instrainare sau de asteptare frustrata, Radu Cosasu genereaza (iar tonul sau profund personal, „tuseul“ specific i se recunoaste dupa) un distinct efect de tandrete fata de fiinta umana. O tandrete performanta: intinsa de-a lungul unei intregi biografii si de-a latul unui raft de biblioteca. Fictiunea a inghitit biografia pe care Radu Cosasu si-o tot scrie si rescrie, variantomaniac si scrupulos, cu note de subsol si trimiteri bibliografice autoparodice, ridicind experienta scrisului si practica lecturii la rangul unor tehnici de supravietuire. Neindoielnic, a cistigat literatura. (Mai mult nu stim. Si nici nu ne este ingaduit a intreba care o fi, in ordine morala, pretul acestei performante artistice.)
In 2002 (profitind, pesemne, de faptul ca n-a fost trimis pe Luna), Radu Cosasu a mai adaugat un volum pe raftul nostru (unde cartile lui stau bine alaturi de cele ale lui Paul Georgescu, Bedros Horasangian, Mircea Horia Simionescu, Costache Olareanu si Teodor Mazilu): Ramasitele mic-burgheze. Sint nuvele edite, din ciclul Supravietuirilor, frustrante prin faptul ca nu mai permit noi comentarii (asupra unora dintre ele ne-am luat insa revansa prin scurte rezumate ritmate).

In schimb, inedite fiind montajul si criteriul dispunerii lor – dupa tolstoiana succesiune adolescenta, tinerete, maturitate, dupa un principiu filmic si ironic-melodic, in crescendo –, volumul ne-a oferit prilejul unei mai generoase imbratisari cu privirea a „stilului cosasian“, alegind sa punctam la urma si succint climaxurile si marcile romanesti ale Ramasitelor mic-burgheze. Iata un rind dintr-o concisa Nota asupra editiei referitoare la nuvelele incluse aici: „Asa cum sint legate, ele nu tinjesc la a da o fresca, nu au orgoliul unui «bildungsroman» si nici ambitia de a rivaliza cu o memorialistica riguroasa. Ele nu se vor documente. Ele tind sa stabileasca o continuitate a unei respiratii, a unei forme de viata in gind si pe pamint“. Fireste, motivatia auctoriala are rolul unei prolepse sirete si poznase. Radu Cosasu devanseaza, ca in sah, mutarile ulterioare ale partenerului: viitoarele etichete, denominatii suficiente si interpretari lesnicioase in care stie bine cum cititorii vor aluneca. (Si atunci, cum sa mai fie cu putinta – altfel decit autoparodic, tandru si ironic, la rindul sau – un articol de revista, cind ai de-a face cu asemenea autori naraviti in rele?!…) De altfel, tinind sa lase impresia unei serioase, unice si „oficiale“… biografii livresti (revazute si nemodificate), intreg montajul pare o farsa tandra, à la Cosasu (si pe care, pesemne, urmatoarele volume o vor proba cu virf si indesat).
Cele 15 proze din Ramasitele mic-burgheze (reluate din mai vechile Supravietuiri, dar si din Sonatinele… mai sus pomenite) contureaza un parcurs existential cu atit mai burlesc cu cit, in subsidiar, urmareste „maturizarea ideologica“ (curat imposibila si intangibila!) a personajului. Singura care se abate de la bine stiuta onestitate a persoanei intii, avind rolul unei uverturi balzaciene si cuprinzind toate laitmotivele cosasiene, expuse omniscient, este nuvela prima, Armonia cordului batut de ginduri. „In 1947, in orasul Bucuresti, pe strada Cuza-Voda, la numarul 80, locuia un tinar in virsta de 17 ani, al carui nume de botez era Oscar“.

Rohrlich Oscar era un baiat „superficial, optimist, deloc morbid“, vadind o oarece „mediocritate a sensibilitatii“, crescind cuviincios, cu pian si o bunica iubitoare de Brunea-Fox si necrologuri, printre matusi, tabieturi paterne si griji materne; „se adapta la realitate, discret, jovial si gramatical, de parca ar fi fost un verb dornic sa devina predicat, insetat de un subiect cu care sa se acorde“, nutrind „pasiunea pubera pentru enigmistica“, care „l-a macinat mult mai apasator decit mutarea lui de la o scoala romaneasca la una evreiasca, in primul an al celui de-al doilea deceniu de viata“. Pe alocuri, cite o notatie sarjat premonitorie (contrapunct dramatic intr-o deplina banalitate) instaureaza tensiuni rau prevestitoare: „Imi dadusem seama ca ceva nu va fi in ordine in viata acestui baietel, altfel bine dezvoltat, bine ingrijit in casa sa mic-burgheza“. Si, intr-adevar, toate nenorocirile i se vor trage lui Oscar de la cuvinte. Din intelectualisme si nereprimabile „ramasite mic-burgheze“ (pe care, ca un facut, aproape toate iubitele – fete cu veleitati revolutionare – i le imputa crud). Primele secvente din viata si descoperirea constiintei de sine se leaga de accidentala revelatie a arbitrariului lingvistic (mai grav: a arbitrariului propriului nume). Urmeaza, ca-n orice cronologie biobibliografica, decizia de a deveni jurnalist, alegerea unui pseudonim si debutul. (Pe tema gasirii numelui de publicist, se cuvine precizat, alte nuvele indica trasee si motivatii diferite de cele din Tactica si strategie.)

Intre linistea domestica a primei nuvele si adevarata apoteoza a comicului care este ultima, Ruperile (unde personajul reuseste sa domine si sa seduca prin inventii, pina cind devine brusc necredibil – si provoaca un lant necurmat de confuzii, reactii si intimplari – spunind intocmai adevarul, in sinul clasei muncitoare; caci, fireste, „totdeauna realitatea e mai aiurea, mai tare decit ceea ce ne imaginam“), se interpun un ciorchine de rude (tanti Bela, zisa Maria de Mangop pentru ca „avea ceva indubitabil de aratare pe fresca, la intrare de biserica“; strania Bête sau unchiul Marcel), primele amoruri si articole (realitati de nedespartit), „euforia supunerii“ fata de idealul luptei de clasa, degenerind burlesc, fugi de-acasa si maturizari imposibile. Se incheaga astfel istoriile unui Don Quijote al timpului nostru, a carui nevolnicie se trage din nuante si puerilitate, dintr-o candoare in stare sa debilizeze orice utopie si ideologie. In proza de behaviorist bucurestean a lui Radu Cosasu, madlena e cliseul. Imaginea „clisata“, ipostaza si poza livresca pe care eroul sau le adopta, comportamentul dictat de carti si complicatiile intelectiv-deliberative constituie comicul sau mobil psihologic. Doua timpurii prognoze – sumbre si exacte – ii vor insoti lui Oscar, in mod fatal, traseul: „Toate nenorocirile o sa-ti vina din puerilitate“ (Din copilarie); si: „In masura in care veti ramine un intelectual, veti naste singur indoieli. E un fel de blestem si cred ca nu veti scapa de el. Sinteti dotat, aveti imaginatie, o mare teama de a strivi nuantele“ (Camil, Scylla, Caribda).
Subscriem: stilul lui Radu Cosasu, desfasurat intre spumos, savuros si vag dureros, creeaza dependenta si creste imunitatea la dogmatisme.
Dar puerilitatea va salva lumea.

Etichete:  Radu COSASU, Supravietuirile 1. Ramasitele mic-burgheze
 
 
 
Cele mai citite articole
BIFURCAŢII. Israel
S-a stins o mare scriitoare: Oana Orlea
„În ianuarie 1990, aceeaşi persoană de la Securitate care ţinuse legătura cu Daniela Ghiţescu înainte de Revoluţie a căutat-o din nou“
Act criminal premeditat
Spaţiu alb în memoria victimelor din avionul doborît
Cele mai comentate articole
S-a stins o mare scriitoare: Oana Orlea
„În ianuarie 1990, aceeaşi persoană de la Securitate care ţinuse legătura cu Daniela Ghiţescu înainte de Revoluţie a căutat-o din nou“
BIFURCAŢII. Israel
Spaţiu alb în memoria victimelor din avionul doborît
Act criminal premeditat
Cele mai recente comentarii
Verset
Bazu....
Fie-ți amintirea floare de crin!
Ce stie si ce nu stie poporul
Câteva precizări bis
 
Parteneri observator cultural
Animation Magazine Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural Modernism Reteaua literara Institutul Cultural Roman Gazduire
 
ONB filarmonica george enescu Radio Romania Muzical Artline Liternet Cartier Bookland
 
Phoenix Entertainment Teatrul de arta Radio France International Romania Arhiva Nationala de Filme Uniunea Artistilor Plastici Dana Art Gallery Teatrul de pe Lipscani
 
bookiseala.ro Godot Cafe-teatru Viva East Infocarte Comunitate foto Elite Art Gallery Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Fundatia Culturala Greaca Şcoala Micile Vedete Editura Litera Scrie despre tine Regizor Caut Piesa Muzeul Ţăranului Român Business Edu
 
Senso TV LicArt
Aletheea