Egiptul ajuns în faţa Sfinxului

Autor: Bedros HORASANGIAN | Categoria: Actualitate | 1 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Egiptul fierbe, protestele de stradă sînt zilnice. La începutul săptămînii, erau peste 150 de morţi şi cîteva mii de răniţi. Tensiunea s-a ridicat nu doar în cabinetul preşedintelui Hosni Mubarak, ci şi în toate cancelariile importante ale lumii. Nu doar occidentale. Preţul petrolului a săltat rapid, bursele devin nervoase, exporturile egiptene sînt în pericol, Egiptul se goleşte de turişti (turismul asigurînd 11% din PIB, ceea ce nu-i chiar de colo). O anume îngrijorare domneşte atît la Washington, cît şi la Bruxelles. Italienii au mari interese economice în Egipt, aşa cum neliniştile militare şi strategice sînt mai ales la Ierusalim. UE a reacţionat, nu vrea destabilizare în zonă.

Cu titlu de curiozitate, oficialităţile chineze au blocat cuvîntul Egipt de pe fluxurile şi portalurile de ştiri internaţionale. Tocmai pentru că, dincolo de miliardele de dolari investiţi de autorităţile chineze în toată lumea, în China, situaţia şomajului şi a nivelului de trai nu e chiar strălucită. Tineretul chinez cam bombăne şi oricînd poate exploda o bombă socială. Iarna nu-i ca vara nici în China. Revenind rapid în Orientul Mijlociu, să spunem că poporul egiptean, care a ieşit pe străzi, clamează demisia preşedintelui Hosni Mubarak. Cel care a făcut pacea cu Israelul şi a contribuit la o relativă stabilitate zonală are o puternică susţinere externă. Peste 1,2 miliarde de dolari intră în fiecare an în Egipt ca ajutor militar din partea SUA. Alte peste 300 de milioane de dolari sînt ajutoare nerambursabile. Economia Egiptului a crescut şi în 2010, cu 5,6 %, dar au crescut şi inflaţia (12%), şi şomajul (9%). Corupţia face însă ravagii, lumea e nemulţumită, preţurile au crescut, ca şi nivelul de sărăcie.

Pe acest fond de degradare a vieţii de zi cu zi, influenţa grupărilor ultrareligioase şi teroriste a crescut. Au fost ţinute în şah mereu prin acţiuni dure de reprimare. Preşedintele Mubarak tot promite de peste 25 de ani reforme şi modernizarea statului, dar cetăţenii egipteni o duc din ce în ce mai rău. La închiderea ediţiei, marţi, 1 februarie, cîte un milion de demonstranţi sînt pe străzile oraşului Cairo, dar şi la Alexandria, al doilea oraş al ţării, şi cer demisia preşedintelui Mubarak.

Ce se va întîmpla, pentru ca anarhia şi violenţele să nu degenereze în haos intern şi destabilizarea întregului Orient Mijlociu? Să spunem mai întîi că şefii armatei egiptene au declarat că solicitările demonstranţilor sînt justificate. Tot capii armatei au anunţat că nu se va folosi forţa împotriva celor care demonstrează paşnic pe străzi. Iar noul vicepreşedinte, Omer Suleiman, şi-a arătat disponibilitatea de a discuta şi negocia cu toate partidele politice din ţară.

Teoretic sînt întrunite toate premisele de a ieşi din impasul politic actual. Washingtonul a transmis, prin vocea preşedintelui Barack Obama, dorinţa de a se găsi o cale paşnică şi democratică, fără acţiuni violente (vandalizarea de către bande de hoţi a Muzeului Naţional din Cairo a produs multă emoţie în toată lumea). Aceleaşi mesaje de susţinere şi de găsire a unei soluţii paşnice au venit şi din alte capitale. Inclusiv de la Ierusalim, prin vocea premierul Benjamin Netanyahu, care l-ar dori pe Mubarak în continuare la putere. Iar dacă nu Mubarak, atunci negociatorul dintre Egipt şi Israel, dintre Egipt şi Autoritatea Palestiniană, un interlocutor acceptat şi de americani, care nu este altul decît acest (fost) şef al servciilor secrete egiptene, din 1993 şi pînă mai zilele trecute: Omer Suleiman.

Personajul-cheie al momentului este Omer Suleiman. Punctul-cheie al opoziţiei este Piaţa Tahrir, de unde pleacă revendicările către preşedintele Mubarak. Doar că personajul-cheie în clipa de faţă nu mai este preşedintele Mubarak. Ci un militar extrem de influent, fost şef al serviciului de intelligence egiptean (aşa-numitul Mubhabarat), cel numit pe 29 ianuarie 2011 în noua funcţie creată, cea de vicepreşedinte al Egiptului. Nume binecunoscut în mediile diplomatice, politice şi al serviciilor secrete, comparat cu fostul şef al Mossadului israelian, faimosul Meir Dogan, Omer Suleiman (n.1936) este un ofiţer de carieră cu studii la Academia Militară Frunze din Moscova. Şi-a completat apoi studiile şi pregătirea în Egipt şi Statele Unite, devenind un important vector în aranjamentele de culise din încîlcitele chestiuni ale Orientului Mijlociu. Ani de zile a fost şi consilierul personal al preşedintelui Hosni Mubarak, ministru fără portofoliu şi şeful celui mai important serviciu secret egiptean. Iată că destinul, intuiţia lui Mubarak şi voia lui Allah l-au pus într-o postură în care trebuie să decidă politic ceea ce pînă acum a judecat doar strategic.

Va accepta strada aranjamentele de culise ale serviciilor secrete şi ale cancelariilor occidentale? Vor avea cîştig de cauză solicitările de democratizare şi o viaţă mai bună ale egiptenilor de rînd sau vor avea prioritate interesele geostrategice ale marilor actanţi politici? Sau va fi găsită o soluţie de compromis, care să mulţumească, aparent şi pe moment, pe toată lumea? Va putea fi alcătuit un guvern care să implementeze reforme şi să conducă la alegeri libere şi democratice chiar în toamna acestui an? Cea mai mare temere este cea legată de organizaţia Frăţia Musulmană, extrem de periculoasă tocmai pentru extremismul ei radical, care poate atinge sensibilităţile şi nevoile mulţimilor egiptene. Corupţia şi discrepanţele sociale pot genera nu doar indignare, ci şi revoltă populară. La tot ce se întîmplă acum pe străzile din Cairo şi Alexandria, dar şi în culisele diverselor servicii secrete vom avea răspunsul în zilele următoare.

Sfinxul va trebui să vorbească şi să spună ce e de făcut.

Recomanda articolul prin:

Etichete: Hosni Mubarak

Comentarii utilizatori

In ajutorul Sfinxului si al lui BedrosA. Pippidi - Duminica, 6 Februarie 2011, 10:15

Domnule Horasangian,
Intr-adevar incalzeste inima cind gasesti un comentariu politic in limba romana nepoluat fie de subiectivitate fie de ignoranta in ceea ce priveste insusi subiectul tratat; chit ca apare intr-o revista de cultura !
Imi permit sa va ajut (si pe cititori) cu urmatoarele:
1. "Cel care a făcut pacea cu Israelul". Cel care a facut pace cu Israelul a fost Anwar Saadat. Mubarak era pe atunci secundul sau in ierarhia politica si militara dar toate deciziile au fost luate si tratativele duse de catre A. Saadat.
2. "prin vocea premierul Benjamin Netanyahu, care l-ar dori pe Mubarak" Premierul israelian nu si-a exprimat vreo preferinta in mod oficial. Ba chiar linai adoptata oficial de catre min de Externe al Israelului este de a nu spronunta face declaratii care ar putea numai prejudicia pozitia lui Mubarak invinuit oricum de catre militantii islamici ca "agent al sionismului".
3. "intelligence egiptean (aşa-numitul Mubhabarat)" . Numele serviciului egiptean de informatii nu vine de la Mahabharata! Se numeste"MUHABARAT" , cu H gutural.
4."faimosul Meir Dogan". Numele respectiv este DAGAN. "Faimos" a devenit mai ales in urma publicitatii de care a avut parte din partea sefului politiei din Dubai (dupa lichidarea lui Mabhuh) care l-a chemat la confruntare personala intre ei "ca intre barbati"- altminteri, si din cauza functiei, Meir Dagan nu a iesit in lumina reflectoarelor si nu era interesat s-o faca. Dificil de gasit vreo simetrie intre Omar Suleyman care a indeplinit si s-a remarcat in diplomatia practica, mediator iscusit, adresa oficiala si ne- pt rezolvarea toturor aspectelor spinoase in conflictul din Orientul Mijlociu - si Meir Dagan, seful celor din umbra, neimplicat in nimic public sau declarat, a carui functie si importanta sint strict circumscrise activitatii operationale.
5. Imi permit sa mai adaug la meritele lui Mubarak urmatoarele: ofiter de aviatie, la 32 de ani comandant de unitate, dintre principalii care au reconstruit aviatia militara egipteana dupa 1967 de la zero, dupa ce intreaga flota fusese distrusa de Israel. In octombrie1973 Mubarak era comandantul aviatiei egiptene in cel mai greu razboi cu Israelul; aviatia egipteana a luptat cu curaj si abnegatie, a facut cinste armatei si tarii. Mubarak a stiut sa tina sus onarea egipteana si araba odata cu asumarea tratatului de pace cu Israelul- o pace rece desi liderii israelienii puteau oricind sa stabileasca prin telefon o intilnire cu el- dar la Cairo !, in Israel Mubarak a calcat numai o singura data- la inmormintarea premierului asasinat I. Rabin alaturi de multi presedinti din toata lumea. Mubarak si Egiptul au constituit o piesa grea in efortul de normalizare atit politica cit si militara pt Orientul Mijlociu si statele din nordul Africii; sufiecient de mentionat contraponderea care o reprezinta fata de state ca Sudanul sau Libia; iar in cadrul Ligii Arabe - o voce a temperantei si a ratiunii: suficient de amintit schimbul de replici al lui Mubarak cu Abdala Saleh, presedintele Yemenului la sedinta ligii arabe pe care o prezida. Presedintele yemenit a varsat foc si pucioasa in cuvintarea sa indemnind la unitate araba si razboi cu Israelul. Replica pres Mubarak a fost "Sa nu ma invatati pe mine ce e razboiul !" si a incheiat multumindu-i pt cuvintele "puternice si sincere".
6. Nu este prima data cind Egiptul se afla sau se pare ca este la rascruce de drumuri: in 1981 imediat dupa difuzarea stirii asasinarii pres Saadat - toate fortele de opozitie din luma araba au gasit momentul pt a instiga la schimbarea regimului din Egipt si in oprimul rind revocarea tratatului de pace cu Israelul; in primul rind Sudanul care transmitea la indemnuri de revolta 24 de ore pe zi la postul national de radio. Nu s-a intimplat asa.