OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Am plecat la Sighisoara sa cunosc „colegi de generatie“ de prin tara si sa-mi revad citiva dintre „prietenii mai mari“. Intuiam cam despre ce se va vorbi: aveam programul, stiam cine va veni, nu mi-a fost greu sa anticipez. Si totusi…
Anticipasem doar partea „teoretica“ a discutiilor. Cele doua teme propuse, moda antologiilor si critica de poezie, au fost tratate previzibil; nici nu se putea altfel, pentru ca „teoretizarea“ este o boala larg raspindita la noi si, deja, am inceput sa-i cunosc mai toate reflexele. Surpriza avea sa vina mai tirziu, simbata dupa-amiaza, cind poetii au fost invitati sa citeasca mostre din productiile lor. Fara sa exagerez, am ascultat, timp de o ora si ceva, poezie extraordinara. Scoala de la Brasov continua sa dea voci demne de luat in seama, poetii Clujului incep „sa coboare in strada“ (asta da surpriza!), iar cei din Iasi au facut un adevarat „desant“ de poezie buna. Pentru a ma face inteles trebuie sa spun ca prin „poezie buna“ inteleg doua lucruri diferite: pe de o parte, o poezie „curata“, neveleitara, la zi; de cealalta parte, poezia care promoveaza o atitudine, care are „voce“ proprie, care nu se mai multumeste cu achizitii atestate. Cel de-al doilea tip a fost slab reprezentat in ultimii ani. Nu si la Sighisoara, unde scriitori sub 30 de ani ne-au aratat ca nu au stat degeaba in timp ce capetele teoretice gindeau soarta literaturii. Cam aici a aparut contrastul: intre vizionarismul teoretic (la care a contribuit din plin si munca de refacere a canonului la care s-au inhamat optzecistii) si literatura care se face sub nasul nostru.

Poezia ar cam trebui sa se schimbe, sa-si schimbe fata, imi tot spun de ceva vreme. Am avut dovada ca lucrurile se misca, incet dar sigur. Poetii au renuntat la „pretentii“ vechi, de pe vremurile cind fiecare vers scris „normal“ avea o doza de subversiune. O singura observatie pot sa aduc in sprijinul acestei afirmatii (doar am auzit textele; cind le voi vedea, observatiile se vor inmulti, cu siguranta): s-a ris foarte mult fara sa fie vorba de umor involuntar. Daca ar fi sa fac pe scurt o teorie a risului, as spune ca acesta survine si in urma unui amestec bine calculat de inteligenta, vitalitate si, nu in ultimul rind, seninatate. Ultima componenta m-a surprins: dorinta fireasca de performance; tinerii scriitori au invatat ca s-a dus vremea cind textul era doar text si au reusit sa faca din acea onorabila adunare mai mult decit atit. Ei au fost „de vina“ ca am reusit sa experimentez prafuitul sentiment de apartenenta la o generatie.

Din rarefiatele discutii teoretice (la care am participat, discret dar nu timid, si noi, „tinerii critici