Alegerile abia acum încep. N-a
cîştigat nimeni sau au cîştigat toţi. Dar, repet ceea
ce a spus mai devreme CTP-ul la televizor, mă bucur că, pentru
prima oară de la înfiinţare, PRM-ul n-a mai intrat în
Parlament. CVT pleacă să-şi scrie opera, aşa cum mărturisea cu
ocazia interviului de la urne. Iar Gigi rămîne să-şi
continue dictatura de palat şi de echipă, alături de veri şi de
angajaţi. Foarte bine, bravo, iată, sîntem mai deştepţi
decît credeam.
E probabil că, la o prezenţă la urne
de peste 50%, structura noului Parlament ar fi stat la fel, ca-ntr-un
fractal: o majoritate de dreapta, scindată însă între
un PNL exsanguu şi un PD-L amfibiu, plus veşnicul UDMR şi,
respectiv, o minoritate majoră de stînga, PSD, cu personajele
lui soioase, de la oameni de fotbal la fiica fostului nomenclaturist
Paul Niculescu-Mizil. Nici un partid alternativ n-a mai reuşit să
intre în Parlament, şi nu-i de mirare: PRM şi PNG se
adresează ultimilor analfabeţi şi arhisecurişti care, după cum
se vede, s-au împuţinat liniştitor. Dar nici unul dintre
partidele mari n-a cîştigat, în ultimii patru, sau opt
sau doisprezece ani, încrederea românilor – a pierdut-o
sistematic. Acelaşi scenariu s-a repetat, fără greşeală:
partidul cîştigător şi-a răsplătit sponsorii. Alianţele
de dreapta s-au dezagregat repede, şi-n 1996, şi-n 2004. Pe asta se
şi baza Geoană atunci cînd declama, duminică, victoria
propriului partid. Între timp, PD-L a recuperat distanţa şi,
împreună cu PNL şi cu UDMR, poate constitui o majoritate
mică.
Democraţia e printre noi, dar e
vorba de una minimală
Partidele bune, PNL şi PD-L, au făcut
nenumărate greşeli. Primul şi-a trimis în guvern
incompetenţi patenţi, cel de-al doilea a avut în Băsescu un
patron lacom de imagine, mînios cu duşmanii şi revoltător de
indulgent cu alde Udrea, Videanu, parteneri de afaceri pe care avea
toate motivele să-i îndepărteze rapid. Mă întreb ce se
va întîmpla acum, cînd duşmanii din aceeaşi
barcă, a dreptei, vor trebui să se împace iar ca să poată
alcătui guvernul. Oricum am da-o, guvernul viitor va fi fragil,
friabil, înecat în gherile de influenţă. Politicul îşi
este, de ceva vreme, cvasisuficient sieşi; n-are nevoie decît
de cîteva milioane de bătrîni şi de pasionaţi care,
prin vot, să-l pună în funcţiune în mod cvasiautist.
Noi stăm în tribună, ei joacă pe teren, pentru ei înşişi.
Echipamentul ideologic e îmbrăcat doar în preajma
votului, apoi oamenii îşi pun platoşa, îşi iau armele
şi pornesc la războiul al cărui rezultat schimbă prea puţin în
viaţa noastră. Partidele sînt firme, politicienii sînt
marketeri, noi sîntem clienţii. Şi-atunci, măcar să nu mai
cumperi.
Desigur, democraţia e printre noi. Ea
rezistă – dar e vorba de una minimală, de una slabă, în
care nu crede mai nimeni. Pentru că partidele pe baza cărora
funcţionează oferă material uman din ce în ce mai prost.
Sînt şi cîţiva tineri promiţători. Aştept să văd
cum se vor descurca alături de lupii bătrîni (şi ştirbi).
Eu unul n-am votat. N-am vrut să fac parte din minoritatea aceea cu
simţ civic care a votat negativ. M-am săturat să-l votez pe
Iliescu ca să nu cîştige Vadim şi cu PD-L sau PNL ca să se
supere domnii Gâdea, Stan, Cristoiu şi Badea. Am fost şi luat
la rost pentru că am scris că nu votez: domnul Andrei Cornea, care
m-a mustrat şi cu alte ocazii, crede, în revista 22 de
săptămîna trecută, că vreau să fiu trendy şi să le fac
pe plac penibililor de la Antena 3 (ca şi cum Realitatea TV,
proprietatea celui căruia i-am pus în cont vreo 600 de dolari
în 2000, ar fi ceva categoric diferit!). N-o să votez acum cu
PD-L pentru că PNL a tăiat bugetul ICR-ului, dar aş fi făcut-o,
poate, dacă domnul Videanu ar fi terminat pasajul „Mărăşeşti“
din Bucureşti în mai puţin de trei ani şi dacă betoanele şi
bordurile domniei sale ar fi avut măcar calitatea celor ale epocii
de aur.
Nu ştiu dacă domnul Andrei Cornea are drum prin cartierele
de blocuri ale Capitalei şi dacă îl interesează, deci,
altceva decît lumina dimprejurul peşterii lui Platon. Dar,
dacă se aventurează vreodată înăuntru şi mă zăreşte,
poate e bun să-mi explice la flacăra unei lanterne ephesiene cum a
încercat Traian Băsescu să „spargă gaşca“ oligarhilor
corupţi, alături de Dorin Cocoş sau de Adriean Videanu, ca şi
cum, vezi bine, ei se găseau pretutindeni în afara partidului
al cărui lider era. Sau poate vrea domnul Andrei Cornea să-i
povestesc cît de interesanţi au fost anii 1998-2000 pentru
mine, în calitate de profesor de liceu cu un salariu de 60 de
dolari pe lună. Ştiu, acum profesorii începători au 200 de
euro, şi între timp am avut fericirea nu numai să intru şi
eu în UE, dar şi să cunosc jurnalişti de o mare clarviziune,
precum vechiul prieten al jurnalistului Traian Ungureanu, adică
profesorul Valentin Stan; să recuperez cam 20 de euro din banii
depuşi la FNI şi să am plăcerea să-l votez, în 2004, pe
Traian Băsescu la Paris, la ambasada României, cu speranţa
într-o alianţă DA durabilă, responsabilă şi-ntr-un
conducător care, deşi făcuse parte din felurite guverne, părea că
n-are parti-pris-uri. Credeţi că mă dau în vînt după
trandafirii lui Vanghelie? După galbenii lui Adomniţei? Nu, dar nu
vreau să fiu pus mereu în situaţia de a alege răul mai mic.
Adică de ce să aleg un chior printre orbi, o oală spartă dintre
cioburi, cînd pot să nu aleg?
Sper ca atitudinea mea pernicioasă să
nu dureze. Sper să votez un preşedinte pe care chiar l-aş vrea
preşedintele meu. Dar acum, că Vadim şi Becali au murit,
democraţia noastră neoliberală n-are a se teme de duşmani. Habar
n-am cine ar putea fi prim-ministru. Tăriceanu, care face
anacoluturile clasice, cele cu „care“ în loc de „pe
care“, poate va pleca acasă cu motocicleta. Stolojan pare serios,
dar rămîne „dragă Stolo“, greu de evadat de lîngă
etichetă. Nu ştiu, chiar nu ştiu…
Cred că UE ne va conduce însă
pe drumul, dacă nu cel mai bun, atunci cel mai lat. Apoi, fiecare e
liber să voteze cu cine vrea sau nu, aşa cum crede sau nu.
Politica, îndrăznesc să spun, tinde să devină, în
democraţie, o afacere de credinţă interioară, nu de raţionalitate
publică. Sigur, cele două pot coincide, dar votul, în
democraţie, se face pe bază de simpatie şi antipatie. Ei bine, ce
se întîmplă cînd partidele, vorba domnului Cornea,
„nu spun nimic“? Dacă aş şti că membrii „buni“ au putere
egală cu cei „răi“, atunci i-aş vota pe cei buni. Acum nu cred
asta – nimeni nu m-a convins că aşa s-ar întîmpla.
Aştept. Poate reuşesc să despart, în mine, Dumnezeul de
Cezar şi să dau fiecăruia altceva, cu totul altceva. Aştept însă
mai mult de la Cezar, poate pentru că-l simt pe Dumnezeu prea
departe. Dar astea-s chestiuni intime, articolul meu s-a încheiat
deja.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters