OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Poate ca exista o poveste a lansarii acum a Jurnalului pe motocicleta; a prezentei lui Che Guevara pe o coperta marca Polirom*. S-au implinit, la 14 martie, 125 de ani de la moartea lui Marx. A aparut un discurs teoretic „de stinga“ spectaculos si coerent, macar ca nu atinge activismul – Alex. Cistelecan. Nimeni nu contesta intunericul comunist, dar lucrurile trebuie privite cu distanta istoricului si din perspectiva celui care se abtine sa judece pina nu cunoaste. Poate ca la o vindecare de ura va contribui si cartea care s-a lansat miercuri, 19 martie, la Club A, in cadrul „Poeticilor cotidianului“.

Cadrul si personajele
Vasile Ernu si Bogdan Alexandru Stanescu din partea editurii Polirom; Ana Chiritoiu si Gruia Dragomir, traducatori; Constantin Vica si suprasemnatul; Razvan Tupa pe post de moderator intr-o seara speciala, cu public nu foarte numeros, dar nemilos. Niste sticle de bere din partea casei si citeva reproduceri ale figurii lui Ernesto Rafael Guevara de la Serna, pe scurt Ernesto Che Guevara; bref, Che: pe coperta Jurnalului pe motocicleta proaspat tradus, dar si pe un tricou negru pe care-l am de vreo sase ani, de cind credeam ca e cool sa porti asa ceva. Este vorba de fotografia facuta in 1957 de cubanezul Alberto Korda, a unui Che decorat cu Steaua „Jose Marti“, care-i fusese acordata de Fidel Castro cu doi ani in urma. Cea mai celebra imagine a lui Che nu este insa deloc cea a diaristului „pe motocicleta“. Argentinianul avea doar 24 de ani pe vremea peregrinarilor transamericane si nu intrase cu pusca in politica. Dar ratiunile de marketing primeaza astazi asupra acribiei istoriografice.
Astfel decorata, atmosfera de la Club A n-a fost una colorata ideologic. Mai degraba verbal. Dar a lipsit invitatul cu cea mai raspindita faima de stingist, ecologistul Dragos Bucurenci, despre care s-a spus ca i-a fost teama sa vina la un eveniment asa compromitator (plus ca pasamite avea si o intilnire cu un investitor turc, n-am spus eu, o zis-o Bogdan Alexandru Stanescu, copyright Polirom).

Cartea a fost pretextul. Un pretext simpatic, bine scris, un roadnovel sau un roman picaresc de aventuri nevinovate de-a lungul Americii Latine, la inceputul anilor ’50, printre oameni de-o saracie lucie si in niste situri naturale de-o frumusete compensativa de netagaduit. in fond, nu calitatea literara a textului intereseaza cititorul in primul rind. Che Guevara este un icon care poate vinde orice obiect pe care-l atinge cu charisma. Aceasta este ratiunea aparitiei traducerii in limba romana la o editura cunoscuta pentru caracterul provocator al fictiunilor pe care le publica. Exista insa alte motive pentru care Polirom nu va mai publica traducerea urmatoarelor doua volume de jurnal care au venit la pachet cu acesta: de ordin moral. Che Guevara devine in 1959 comandantul inchisorii Cabana, unde sint ucisi 156 de prizonieri, conform versiunii celei mai blinde. Textele lui ulterioare Jurnalului pe motocicleta – jurnalul congolez si cel bolivian – sint cele ale unui activist politic care nu s-a ferit de nici un gest pentru a-si vedea realizate utopiile comunitariste. Asadar, la Club A se putea vorbi foarte bine despre un Pe drum latino, o carte in care cuvintul „proletariat“ apare rar si, de fiecare data, poate fi inlocuit fara nici un fel de problema de comprehensiune a mesajului.

Teme. Estetica unui criminal
Pentru a face sa intervina ideologia, discutia pe marginea acestei carti trebuie sa sociologizeze putin. Che porneste in cautarea Americii profunde, alaturi de un prieten, Alberto Granado. Descopera in primul rind natura, descopera si femei, descopera libertatea si nu e nimic ideologic sau politic in acest demers. Dar trecuse deja mai bine de un secol si jumatate de cind omul stia ca opera de arta poate fi o creatie care nu doar se poate adauga lumii, dar o si poate inlocui.

Ca opera de arta nu inseamna alinierea unor abilitati la normele imuabile ale unor reprezentari, ci creatie ca acces la adevarul intim al vietii omenesti dincolo de orice lege sau, mai precis, inaintea oricarei legi. Che Guevara putea foarte bine sa ramina un Calistrat Hogas argentinian sensibilizat nu numai de decorul neutru din punct de vedere moral al naturii, ci si de viata oamenilor pe care-i intilneste in periplul sau de noua luni. Putea, apoi, sa ramina un Victor Hugo al mizerabililor mineri chilieni sau, daca nu, putea sa se limiteze la fronda lui Jim Morrison care, dincolo de nerespectarea tabuului, burghez daca vreti, al rostirii unor cuvinte sarjate in public, n-a facut rau nimanui. in sfirsit, Che putea sa devina un filozof, un Sartre de Valparaiso – ceea ce de altfel a si fost, si l-a cunoscut bine pe existentialistul francez. Dar Che n-a vrut sa ramina un poet sau, mai precis, poezia pe care voia el sa o scrie nu avea nevoie de coala alba de hirtie, ci de teritorii manoase si oameni „treziti“ ideologic, in care literele sa se inscrie in relief; Che face parte din stirpea poetilor moderni pentru care poezia trebuie realizata, pentru care fantasma nu se mai converteste estetic si pentru care catharsisul nu se mai produce prin procura, ci de-a dreptul: catharsis sau curatirea lumii de ceea ce impiedica realizarea ideii de lume a mea.

Tocmai in calitate de poet al realului, Che Guevara a ramas aureolat de legenda unui cavaler salbatic al dreptatii, hoinar al junglei si artist al razboiului. Si nu cuvintele, ci charisma lor impresioneaza cititorul. Spun asta pentru ca interventiile publicului au fost revelatoare in acest sens: cineva voia sa citeasca tocmai jurnalul bolivian al Comandantului, pentru ca nu calitatea literara il interesa, ci adevarul documentar al unui astfel de text. Poate acest interes pentru textul „unui criminal“ in detrimentul unuia „frumos“ este mai revelator pentru conditia estetica a limbajului contemporan decit toate ideile formulate de Constantin Vica si decit marturiile Anei si ale lui Gruia – tinerii traducatori ai cartii, membrii unei generatii care nu l-a mai apucat pe Ceausescu decit din voci si imagini difuzate. Tot ceea ce construieste cu buna stiinta reprezentarea este socotit, din ce in ce mai mult, fals. Tot ceea ce, din contra, spune altceva si mai mult decit „vrea“ sau decit „e bine“ sa spuna suscita interesul in cel mai inalt grad. Ca scriitor, Che Guevara e bunicel, dar nu poate pretinde sa fie alaturat unui Salinger sau Nabokov (ca sa pastram cronotopul).

Ca un criminal, ca un „nebun frumos“ si crud, este mult mai pasionant sa urmaresti ce-i scapa lui Che, ce apuca el sa spuna „fara sa vrea“, care sint grimasele grafice care-i tradeaza trasaturile fundamentale de caracter, cele care nu se dezvaluie in urma unui proces, ci ca urmare a unei hermeneutici aspirind la ceea ce francezii numesc l’impensé al limbajului. Personajul Jurnalului pe motocicleta este, in comparatie cu cel al folclorului politic de astazi, oaza de puritate din mijlocul unei jungle morale. Noua ne place, de pilda, urmatorul fragment: „Acum eram doar doi autostopisti cu rucsacuri in spate, cu salopetele noastre in care se imbibase tot jegul strazilor – eram doar umbrele aristocratilor care fuseseram“. Nu pentru ca avem aici doar iconoclasmul benign al unui tinar care vrea sa vada, dintr-o curiozitate mai degraba estetica, cum e sa traiesti prost in schimbul eliberarii de inscrierea in sistemul normativ care-ti permite sa o duci bine, ci pentru ca stim cum urma sa se actualizeze aceasta revolta, pentru ca incercam sa surprindem in fiecare cuvint urma unei energii neobisnuite, a celui care ajunge sa „faca“ ceea ce spune: „imi simt narile dilatindu-se, savurind mirosul caustic de praf de pusca si singe, moartea inamicului“.

Literatura ca act de limbaj
Criteriul autenticitatii isi pierde asadar orice semnificatie simbolica. Lectura estetica nu mai e mediata de recunoasterea implicita a unui stil, ci marcata de identificarea reprezentarii cu realul. Si nu vorbim aici despre o adecvare mimetica, ci despre una enuntiativa. Jurnalul lui Che Guevara e extraordinar pentru ca expresiile umorilor naratorului devin acte de limbaj; naratorul iese dintre cuvinte pentru a-si indeplini promisiunile, cuvintele lui se fac realitate, literatura apare ca saminta de litere a unei plante vii, tridimensionale, palpabile.

Aceasta este monstruozitatea modernitatii: ideile au inceput sa transforme materialitatea lumii. De aceea va fi citit acest jurnal si de aceea cei doi cititori din public au fost foarte dezamagiti sa afle ca editura Polirom nu va da curs ocaziei de a insoti acest jurnal de alte doua, mai debile din punct de vedere literar, dar mai puternice ca limbaj performativ. De aceea, la urma urmei, discutia despre stingismul lui Che Guevara a ramas superflua: ea nu conteaza, in masura in care eticheta aceasta nu face decit sa tintuiasca un ethos intr-un cuvintelnic, negindu-i semnificatiile obiectivate (economic, social, politic, cultural). Lectura acestui jurnal este placuta, dar mai ales instructiva dintr-un punct de vedere pe care l-am gasit formidabil formulat de Karl Marx in teza lui de doctorat (apud Ion Ianosi, Karl Marx in 1234 de fragmente alese si adnotate de Ion Ianosi, editura Ideea Europeana, 2004): „Pe masura ce lumea devine filozofica, filozofia devine lumeasca“. Puteti inlocui „filozofie“ cu „literatura“ sau cu „poezie“ si o sa intelegeti mai bine ca estetica ideii de comunism nu rezida in realismul socialist, ci in sublimul spectacolului realizarii ideilor. Un sublim care, stim acum, se preschimba rapid in monstru.

–––––––––––––
* Titlurile publicate in limba romana din Che Guevara: Cuvinte catre revolutionari, editura Eikon, 2004, Destinul unui revolutionar, editura Incitatus, 2004.