„Femeia este îngerul păzitor al familiei, educatórea
societăţii. Fiă-care naţiune atribue femeii mărirea séu decădinţa sa. Dacă
bărbatul forméză legile, femeia forméză moravurile, dacă bărbatul guvernéză
societatea, femeia o nobilitéză. [...] Să instruim, să educăm femeea, fiind că numai
educaţiunea şi instrucţiunea ’i vor da sentimentul majestăţii sale, şi numai
acest sentiment va inspira generaţiunei viitóre demnitatea umană, iubirea
muncei ş’a progresului, şi va crea caractere“ (Dr. I.C. Drăgescu, Maternologia
(educaţiune-igienă), Tipografia Pericle M. Pestemalgioglu, Constanţa, 1880, p.
14 – am preluat ortografia originală). Acest fragment ce deschide volumul
Ionelei Băluţă (adaptarea tezei sale de doctorat susţinute la école des Hautes
Études en Sciences Sociales din Paris) concentrează multiplele aspecte ale
obiectului său de studiu: deconstruirea elementelor ideologice şi politice,
care au stat la baza construcţiei şi a definirii noii identităţi feminine, în
cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea în Principate. Autoarea plasează
elaborarea identităţii feminine în cadrul proceselor de reconfigurare a
categoriilor sociale şi a noilor reguli de reuşită socială, factorul central
fiind dezvoltarea burgheziei. În demersul ei, construirea „idealului feminin“
este parte constitutivă a raporturilor de putere şi a unui proiect politic
definit de ideologia naţională (maternitatea este văzută ca o datorie
patriotică, femeile avînd rolul de a educa viitori cetăţeni) şi de
democratizare (prin separarea dintre sfera statului, societatea civilă şi
domeniul familiei, prin naturalizarea excluderii femeilor din sfera politică şi
a drepturilor politice şi prin consacrarea destinului lor exclusiv domestic).
Prin adoptarea metodologiei şi a interogaţiilor specifice
sociologiei istorice şi a sociologiei lui Pierre Bourdieu, întreaga analiză a
Ionelei Băluţă pune în evidenţă istoricitatea raporturilor sociale şi mizele
politice ce au stat la baza definirii atributelor identităţii feminine. Aceasta
din urmă este raportată la imperativele sociale şi politice ale epocii de
modernizare şi de afirmare a identităţii naţionale şi la oscilaţia dificilă
dintre tradiţie şi modernitate. În acest cadru – şi aceasta este ipoteza
lucrării –, construirea modelului feminin ce legitimează, prin intermediul
ştiinţei medicale, diferenţele biologice (deci „naturale“) dintre bărbaţi şi
femei, se află în centrul unei viziuni despre lume care este obligată să
concilieze democratizarea şi menţinerea ordinii, utopia egalitară şi
polarizarea socială puternică a societăţii româneşti (p. 11). Cu alte cuvinte,
demonstrarea faptului că ideologia naţională şi imperativul moralei publice se
află în inima construcţiei feminităţii înseamnă demonstrarea faptului că
„apoliticul este foarte politic“ – Ionela Băluţă preia aici sintagma sociologului
francez Francine Muel-Dreyfus.
Pornind de la o astfel de ipoteză, demersul cognitiv adoptat
de autoare este demersul specific studiilor de gen (în linia lui Joan W.
Scott). Cu alte cuvinte, Ionela Băluţă respinge caracterul fix şi permanent al
opoziţiei binare dintre sexe şi redă istoricitatea termenilor care în mod
tradiţional intră în construcţia diferenţei dintre sexe, pentru a
departiculariza cercetările privind genul şi pentru a-l plasa pe acesta din
urmă alături de alte procese sociale a căror abordare ţine de istoria socială
şi de reprezentările politice. „Genul permite – scrie autoarea – chestionarea
construcţiei rolurilor sociale prin analiza raporturilor de putere care le
constituie“ (p. 14), precum şi devoalarea raporturilor de putere ce susţin
producţia discursivă. Introducerea atinge, de altfel, punctele esenţiale de
controversă în ştiinţele sociale în ceea ce priveşte conceptul de „gen“ şi
insistă, de asemenea, asupra motivelor care fac ca studiile de gen în România
să fie la început.
Pentru a evidenţia mizele politice şi ideologice ce stau la
baza identităţilor sociale, a construcţiei simbolice şi a elaborărilor
normative, a luărilor de poziţie subiective, precum şi a construcţiei
diferenţiate a sexelor, volumul trece dincolo de analiza descriptivă care este
interesată mai degrabă de diferenţa dintre sexe. Prima parte a volumului
examinează construcţia ideologică („ideologia“ este abordată în sensul lui Paul
Ricoeur) în jurul naţiunii şi a noului tip de legătură socială pe care ea îl impune,
patriotismul, pentru a pune în evidenţă primele elaborări ale noii identităţi
feminine: sînt retrasate astfel primele conceptualizări ale imaginarului
naţional românesc, din perioada pe care de obicei o caracterizăm prin
„influenţa occidentală“ de la începutul secolului al XIX-lea; aportul
Revoluţiei de la 1848 privind noua viziune asupra lumii şi asupra raporturilor
sociale; programele şi ideile diferitelor poziţii partizane şi a partidelor
politice ce reinterpretează raportul masculin/feminin.
A doua parte a lucrării – şi cea mai consistentă, prin
interogaţiile la care aduce răspunsuri inedite pentru istoria socială a
secolului al XIX-lea românesc – studiază felul în care diferitele clivaje şi
principii de diferenţiere feminin/masculin sînt traduse în modele normative:
modelul juridic, modelul educaţional, modelul igienist şi modelul medical.
Autoarea insistă asupra codificării şi instituţionalizării ştiinţei medicale şi
a cîmpului medical, datorită cărora igiena devine o ştiinţă socială şi o ştiinţă
a statului, şi este astfel integrată în administraţia publică. Igiena
contribuie în egală măsură la construirea ideal-tipului femeii moderne şi a
„normalităţii“. Frumuseţea femeii (ce rezultă din armonia dintre corp şi
spirit) este intim legată de curăţenie, de sănătate, de respectabilitate şi de
maternitate. Discursul igienist ocupă, pe bună dreptate, un loc semnificativ în
economia lucrării, întrucît îi permite autoarei să scoată la iveală
stereotipurile şi viziunile ideologice drapate în formulări ştiinţifice aparent
obiective, prin care este consacrată diferenţa „naturală“ dintre femei şi
bărbaţi şi prin care sînt consolidate frontierele sociale.
Autoarea arată felul în care legislaţia privind drepturile
şi libertăţile, reforma educaţiei, a învăţămîntului, a sistemului medical,
sanitar şi a igienei sînt dictate de imperativul „occidentalizării“ şi al
racordării la normele şi la standardele Europei occidentale. Reiese din analiza
Ionelei Băluţă faptul că sinceritatea promotorilor acestor reforme nu poate fi
pusă sub semnul îndoielii, mai ales atunci cînd se simţi obligaţi ca prin
legile, regulamentele, instituţiile şi scrierile lor (şi nu numai în domeniul
igienei) să promoveze ceea ei percep a fi drept „morala“ societăţii burgheze –
caracterizată prin echilibru şi măsură, raţionalitate, decenţă, compasiune,
simplitate – şi care cere ca femeia, dată fiind „natura“ sa, să se limiteze la
sfera căminului şi să fie exclusă de la drepturi politice. Într-o atare
viziune, respectabilitatea devine vectorul ideal al femeii burgheze şi al
diferenţierii claselor sociale (p. 204). Dimensiunea istorică a analizei şi
atenţia cu care sînt interogate continuităţile şi rupturile permit punerea în
evidenţă a celor doi pivoţi ai noii filozofii sociale cu rol definitoriu în recompunerea
identităţilor sociale şi a ierarhiilor: reinstaurarea ordinii sociale şi apelul
la unitatea naţională (de unde şi importanţa „interesului naţional“, inclusiv
pentru caracterizarea femeii „respectabile“ şi a rolului ei matern) (p. 278).
Partea a treia a volumului examinează cîteva studii de caz –
Constanţa Dunca Schiau, Maria Rosetti, Cornelia Emilian şi Reuniunea femeilor
române pentru creşterea fetelor orfane (asociaţie ce a dus la crearea primei
Ligi a femeilor) – prin care Ionela Băluţă reconstituie acţiunile femeilor şi
discursul acestora despre rolul lor social şi public. Concluzia ei este că
femeile preiau stereotipurile şi discursul dominant asupra idealului feminin al
epocii, iar discursul feminin care încearcă să transgreseze ordinea normativă
nu reuşeşte să se impună; însă acesta joacă un rol important în crearea
condiţiilor care vor permite ulterior exprimarea contestării şi apariţia
mişcărilor feministe.
După cum subliniază autoarea, cercetarea ei explorează
identitatea feminină, o temă marginalizată de istoriografia românească, spre
a-i pune în evidenţă importanţa pentru înţelegerea construcţiilor identitare şi
a redefinirii ierarhiilor sociale şi a arhitecturii politice (p. 8-9). Întregul
ei demers şi rezultatele la care ajunge contrazic stereotipurile privind
absenţa femeilor din istoria politică a secolului al XIX-lea şi depăşesc
analizele ce se limitează la reproducerea discursurilor epocii. Lucrarea
contribuie astfel, în mod foarte convingător, la recuperarea multiplelor feţe
ale secolului al XIX-lea românesc, pe care îndeobşte le grupăm sub sintagma
„modernizare“. Autoarea subliniază, de altfel, că abordările specifice
sociologiei istorice lipsesc pentru această perioadă, iar principalele
instituţii sociale şi politice (precum familia sau cetăţenia) îşi aşteaptă încă
istoria socială.Prin aceasta,
cercetarea ei îşi aduce contribuţia, alături de alte cercetări din ultimii ani,
la restituirea – dacă nu chiar la descoperirea – pe care o merită secolul al
XIX-lea, eliberat de obsesia istoriografiei tradiţionale pentru unitate şi
independenţă statală.
Ionela BĂLUŢĂ
La bourgeoise respectable. Réflexion sur la construction
d’une nouvelle identité féminine dans la seconde moitié du XIXe roumain
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters