„Libertate sau moarte“ este deviza
grecilor. Şi a Greciei născută în Războiul de Independenţă
din 1821. Nu este de joacă cu un astfel de popor. Acolo unde alţii
au făcut compromisuri şi au negociat soluţii, elenii şi-au pus
pielea la bătaie. N-a fost uşor, au încasat destule, dar nu
au cedat. Este o lecţie de istorie. Nu ştiu dacă este bună sau
rea, dar este lecţia grecilor.
Astăzi, multă cerneală (electronică,
în mare parte) curge pe seama Greciei. Telefoanele zbîrnîie
între toate cabinetele marilor puteri. La Cannes, cei din G20
nu ajuns la nici un acord. Au sugerat doar cîteva direcţii.
Tot Atena va decide ce va fi. Va fi sau nu exclusă din zona Euro? Va
ieşi din Uniunea Europeană? Va fi în stare vreodată să-şi
plătească uriaşele datorii acumulate rapid în ultimii ani?
Va dezagrega Grecia politica fiscală şi economică a Europei,
precum calul grecilor pe apărătorii Troiei? Dacă şi americanii,
şi canadienii sînt mefienţi şi se tem de un dezastru faţă
de situaţia Greciei, ce se va alege de întreaga omenire?
Ruşii vor ca soluţiile de ieşire din
criză să vină din interiorul Greciei, chinezii nu sînt
dispuşi să salveze o ţară în pragul falimentului, chiar
dacă au lichidităţi de miliarde de dolari. Ce să facă foştii
admiratori ai lui Mao şi Ciu En Lai cu Sofocle, Euripide şi Homer,
cu Platon şi Aristotel, cînd cîteva milioane de morţi
pentru ei nu înseamnă mai nimic. Dispare o ţară, un popor.
Ei şi?
Grecii au fost mereu singuri în
faţa destinului. Şi Oracolul de la Delphi le-a spus ce-o să fie
bine sau rău. Nu s-au temut de nimic şi de nimeni. Nici cînd
erau atacaţi de perşi, nici cînd s-au bătut la Salamina sau
Marathon, nici cînd au suportat ororile cruciaţilor care au
devastat Attica şi Peloponezul, nici cînd se luptau să nu
cedeze Constantinopolul, mîndria Bizanţului, în mînă
turcilor otomani – doar un pumn de soldaţi veneţieni au fost
alături de împăratul Paleologul, care moare în luptă
–, şi nici cînd se luptau pentru libertate şi doar
zvăpăiatul Byron a fost lîngă ei. Numeroase exemple.
Mereu, în toată istoria, grecii
au înfruntat tot ce putea fi de înfruntat. Au suferit şi
nu au cedat. De aceea, nu sînt uşor de înşeuat şi puşi
să accepte măsurile de austeritate impuse de alţii. Grecia este
toată istoria Europei şi ceva în plus. Mereu au luptat, au
clădit, au murit, au reînviat. Mulţi, puţini, nu a contat.
Pe acel pămînd arid şi sărăcăcios, au construit o teribilă
civilizaţie şi cultură. Dorul de ducă, stenahoroi, este doar
expresia lipsei de pămînt. Mereu au căutat ceva. Grecii. Stenahoria noastră, via Caragiale, este un moft metafizic. Grecii au
tot căutat ceva. Dacă nu ceva concret, atunci cai verzi metafizici
pe pereţii peşterii platoniciene. Grecii au dat mereu o lecţie
teribilă de a nu ceda. Nu e chiar de neglijat. Soldatul Pheidippides
a fugit de la Marathon la Atena să spună Nenikekamen, „Am
învins!“, şi apoi a murit. Neamţul lua o bicicletă,
americanul dădea un SMS, românul aştepta să se anunţe ceva
la radio. Foarte simplu.
Simplu ca şi şi acel faimos OHI!
(NU!) al Generalului Metaxas, care i-a înfruntat cu curaj şi
demnitate de Zorba Cretanul pe italieni: NU! OHI! Aşa cum comuniştii
generalului Markos au luptat pentru o Grecie care să fie alta decît
cea dorită de britanici. Unde şi-au băgat comuniştii coada a
ieşit rău. Există o vocaţie spre stînga a poporului grec
care vine dintr-o irepresibilă dorinţă de libertate şi onoare. Elefteria i Thanatos. Libertate sau moarte.
Intrarea în NATO şi UE i-a
cuminţit pe greci. Ca şi sărăcia. Au mers treburile vreo
două-trei decenii, au venit bani şi din Germania, şi din Italia,
şi din turism, nu doar din comerţ şi din transporturi maritime,
dar se pare că grecii s-au întins mai mult decît le era
plapuma. Au cheltuit mult, au risipit, au făcut şi ce nu trebuia să
facă, ideea ar fi că abia acum, în ceasul al 12-lea, se
ajunge la un guvern de unitate naţională. Acordul încheiat
duminică noaptea între premierul socialist, Georgios
Papandreou, şi liderul opoziţiei de dreapta, Antonis Samaras,
prevede formarea unui guvern de uniune naţională care să
pregătească alegerile din februarie 2012. Implementarea măsurilor
de austeritate impuse de FMI, Banca Mondială şi experţii UE devine
lege. Poporul trebuie să aibă încredere în cei care-l
conduc. Ca să ce?
Să salveze nişte investiţii făcute
de germani şi francezi în Grecia? Să călătorească gratis
atenienii cu metroul? Să aibă taxe şi impozite mici armatorii
miliardari şi Biserica Ortodoxă Greacă? Sau să apere furnizorii
de echipamente militare din vestul Europei, care au tot livrat
armament de ultimă generaţie unei ţări care vrea să ţină coada
sus, chiar dacă n-o ţin curelele, în faţa omnipotentei
puteri regionale care este Turcia?
Ar fi destule subiecte de ronţăit
pentru armata de specialişti care-şi tot dau cu presupusul despre
Grecia, greci şi Europa. Dreapta măsură se pare că abia acum ar
putea apărea. Există pericole grave pentru viitorul Europei. Un
derapaj grec, spun analiştii, ar încuraja tendinţele
centrifuge ale Irlandei, Portugaliei sau Angliei (ţară care,
oricum, nu vrea să renunţe la lira sterlină şi la circulaţia pe
stînga).
Vom vedea cît de curînd cum
vor evolua lucrurile. Dar de Grecia şi de greci avem nevoie şi cînd
nu ne fac daruri, ci ne aduc doar bătăi de cap. Anthony Quinn,
dansînd cu Mikis Theodorakis sirtachi, ne explică cel mai
exact despre ce este vorba.
UPDATE Fostul vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), Lucas
Papademos, este noul premier al Greciei. „Nu va fi uşor, dar problemele vor fi rezolvate“, a fost prima
declaraţie a noului premier al Greciei, care a depus jurămîntul alături
de noii membri ai Cabinetului. Pe plan
intern, noul prim-ministru va trebui să aplice un plan de reforme dur, în condiţiile unui
Guvern de coaliţie alcătuit de doi inamici istorici: Pasok (stînga) şi
Noua Democraţie (dreapta).
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters