OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Elitismul nu-i nici de dreapta, nici de stinga, cum nu sint nici elitele – politice sau culturale sau de orice fel ar fi ele. Elitele pot fi si de dreapta, si de stinga. Si pot chiar fi antielitiste in modul cel mai elitist. Totul depinde de circumstante, de modele intelectuale dominante si de multi alti factori „atmosferici“, intre care directia din care se pare ca bate vintul „istoriei“ (scriu acest cuvint cu „i“ mic). In Occident, elitele sint in mare masura de stinga, au cistigat hegemonia culturala de care vorbea Gramsci. Dar asta nu se traduce automat in termeni de putere politica. In America, mai toti intelectualii (intre care unii sociologi ii numara si pe actorii de la Hollywood!), alaturi de, poate, o majoritate a milionarilor, au votat pentru Kerry, din motive culturale.

Dar Kerry a pierdut alegerile tot din motive culturale, caci cei mai multi dintre oamenii obisnuiti cu ceea ce se numeste „the heartland of America“, America profunda, continua sa aiba valori mai traditionale: religioase in primul rind, caci, in America, 60% din populatie crede in Dumnezeu, conform sondajelor; individualiste si in acelasi timp centrate pe familie; solid morale, chiar daca adesea ipocrite – iar ipocrizia de acest fel, omagiu pe care viciul individual secret il aduce virtutilor publice, e de preferat sinceritatii brutale si orgolioase sau radicalismelor de orice fel. Hegemonia culturala s-a dovedit insuficienta, ba chiar a provocat o reactie anti-intelectuala (de altfel, a fi intelectual in America, a fi universitar, de pilda, n-a fost niciodata o pozitie sociala de invidiat). In Romania, elitele culturale neconformiste (caci exista si elite conformiste, nu-i asa?) sint „demonizate“ de putere din motive transparent ideologice, ceea ce ar trebui sa le sporeasca prestigiul, daca n-ar fi atit de divizate. Caci puterea, corupta si corupatoare, nu propune nimic sau doar o continuitate de dragul continuitatii, cind e atit de limpede o mare nevoie de schimbare (fie ea si de dragul schimbarii sau o simpla schimbare de aer, cum spun doctorii unor bolnavi).

Primavara trecuta, cind am stat mai mult in Romania, am fost surprins de incompatibilitatile dintre oameni cu care eu ma simteam (potential) compatibil. Mi s-a parut ca aproape toti erau certati cu aproape toti. Dupa o vreme m-am insingurat, in mod paradoxal, printre oameni cu care mi s-a parut ca as fi putut avea multe afinitati. M-a izbit si tonul extrem de polemic, de iritat al discutiilor din presa culturala: atacuri ad hominem, insinuari, incriminari, procese reciproce de intentii. Poate ca, de cind am plecat din Romania si-am revenit „acasa in exil“, lucrurile s-au mai calmat. Tocmai pentru ca sistemul comunist a vrut sa dezintelectualizeze Romania, elitele culturale neconformiste ar trebui sa se uneasca in a combate masivele supravietuiri (abia mascate) ale vechiului regim in viata intelectuala a tarii. Se vor putea ele uni in fata unui dusman care trebuie combatut nu cu vorbe dure, nu cu declaratii patetice, ci cu armele invizibile dar taioase ale responsabilitatii comune, ale vointei de adevar, ale spiritului de dialog?