OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Emil NICOLAE
Omul de hirtie. thriller cu 16 replici grafice de Dinu Huminiuc
Editura Crigarux, „Baioneta“ – colectie de ariergarda, Piatra Neamt, 1999, 31 p., f.p.


Prefatat de un moto din T.S. Eliot („...fiecare in temnita lui“), volumul de versuri al nemteanului Emil Nicolae este subintitulat, senzationalist, „thriller“. Ca e vorba de o – vorba lui Sting – „cusca a sufletului“ se vede inca de la primele versuri. Insa, in ciuda sarcasmului morbid care invaluie acest flux poetic amplu, cu ambitii vizionare, invaluit intr-un halou suprarealist, „thriller“-ul tine mai mult de intentie decit de efect. Omul de hirtie este un poem alchimic despre vointa transmutatiei interioare, un poem, in cele din urma, al esecului, in care experienta si aventura simbolica a parcurgerii virstelor sint tratate la modul eseistic, discursiv si fluent, cu un soi de rictus amar-persiflant, usor cinic, dar demonstrativ si, pe ansamblu, cam plicticos, in ciuda unor fragmente mai pregnante: „Odata si-odata cineva trebuia sa-si asume si riscul acesta/ adica sa spuna ca omul e un proiect esuat/ deasupra pamintului aerului apei si focului – chintesenta/ strecurata cu viclenie peste gradina dintii sufocind-o cu imbratisarea/ moarte insamintata in propria-i viata/ vis pe care nu-l viseaza nimeni/si cu atit mai putin oligofrenul clasei urcat pe catedra/ca sa salute «Heil»/ [...]/ revolutia nu a schimbat nimic in organizarea salii de/ sedinte/ unde el continua sa mediteze la moartea termica a/ sentimentelor“. Poemul este fragmentat in sapte secvente plus una, prefatate de sapte „voci“ ale unor „martori“, datate de la 1971 pina la 1999.

E vorba, probabil, de jalonarea unui parcurs (auto)biografic, impartit in functie de momentele privilegiate ale existentei. Nu e greu sa-ti dai seama ca e vorba de o aventura initiatica (ratata) a poeziei, a eliberarii interioare pe fundalul unei apocalipse derizorii. Avem aici toata simbolistica de rigoare, expusa, repet, demonstrativ, abundent, aproape didactic. E clar: autorul a citit constiincios o anume cantitate de literatura alchimica (reuseste cu prisosinta sa ne convinga de asta); este, pe de alta parte, un poet care scrie „curat“ (executa totusi citeva jocuri de cuvinte facile de genul „in-vi(n)sul“). Discursul sau indica o dedublare/distantare asumata, o masca grotesca, aventura initiatica apartine unui „el“ dezabuzat care parcurge tot felul de „jalnice momente“ ale vietii, traduse, sau mai bine zis explicate simbolic. Poetul are, se vede treaba, grija de eventualul cititor, il menajeaza – ceea ce nu e deloc rau, mai ales ca textul propriu-zis abia daca are 25 de pagini... In finalul celei de-a sasea secvente cu martori are loc o „explozie“ in foneme pret de aproape o pagina. Poemul se incheie previzibil: autorul e doar o fiinta de hirtie, poemul nu poate fi „ucis“ decit de alt poem.

Din loc in loc textul este spart (si comentat) de cele 16 replici grafice ale lui Dinu Huminiuc, ilustratii kaki contorsionate, infatisind, majoritatea, amprente digitale deformate. Ca si poemul pe care il dubleaza, ele sint onorabile, bine executate, dar atit. Omul de hirtie nu e doar povestea unui esec initiatic. E, in acelasi timp, un „thriller“ esuat si o carte la sfirsitul careia nu-ti ramine decit sa ridici din umeri: „Ei si?“.