OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române a scos recent pe piaţă, în coordonarea profesorului Octavian Roske, de la Universitatea din Bucureşti, primul volum (dintr-o serie de trei), intitulat România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea. A-E. Vor urma, pe parcursul anilor 2012-2013, celelalte două volume, reuşindu-se, astfel, să se ofere o imagine importantă asupra comunismului din România, prin prezentarea atît a instituţiilor de represiune, cît şi a formelor de rezistenţă antitotalitară.

 

E foarte bine că cercetarea comunismului, în România, nu este o formă de monopol. Nu credem că este suficientă o singură instituţie sau doar un grup de cercetători care să prezinte istoria comunismului. Nu sînt unii mai breji şi alţii plasaţi în eşalonul doi. Fiecare efort de cunoaştere, investigare şi cercetare a comunismului românesc trebuie remarcat, dacă este făcut cu bună-credinţă şi cu acribie ştiinţifică. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea este un model de lucru în echipă, de la utilizarea bibliografiei şi a mărturiilor supravieţuitorilor, pînă la redactare, punere în pagină şi alegerea fotografiilor ilustrative. La acest capitol, al ilustraţiei, trebuie să remarcăm eforturile echipei de redactori care s-au străduit să aducă în pagină figuri de oameni care s-au opus comunismului, dar şi figuri de demnitari. Într-un fel, Enciclopedia are, prin ilustraţie, un suport complementar. Fotografiile sînt portrete de persoane (privilegiaţi sau oprimaţi) ce au trecut prin comunism, însoţite de o scurtă biografie, ceea ce întregeşte articolele propriu-zise. Fotografiile provin şi din arhivele unor instituţii (Arhivele Naţionale, Arhiva CNSAS, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti, Muzeul Victimelor comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet etc.), dar şi de la persoane particulare (lista acestora, care au oferit fotografii inedite, depăşeşte 30 de persoane).

În cadrul acestui volum, se prezintă instituţiile Statului comunist, se analizează critic conceptele fundamentale cu care a operat regimul, sînt prezentate principalele date ale istoriei comunismului, sînt amintite locurile de detenţie, cu o scurtă cronologie a personalităţilor ce au fost întemniţate sau au murit acolo.

 

Nu vom găsi, indexate separat, numele celor care au fost (torţionari sau victime) protagonişti în comunism. Enciclopedia regimului comunist este gîndită tematic şi terminologic, sînt descrise instituţiile (excelente sînt paginile care tratează evoluţia bisericilor din România, de la cea ortodoxă, catolică, greco-catolică, pînă la cultul adventist sau cultul mozaic). 50 de redactori (istorici, jurişti, filologi, politologi)  au scris articolele din volumul I, prezentările autorilor fiind incluse la sfîrşitul cărţii. Coordonatorul volumului, Octavian Roske, precizează în Prefaţă că „volumul de faţă aspiră, în egală măsură, la exactitate, echilibru şi, am putea adăuga acum, o deplină obiectivitate în judecarea istoriei contemporane a României“.

 

Acest proiect al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, început în 2006, a avut trei direcţii tematice, regăsibile în Enciclopedia comunismului românesc. Prima: forme de rezistenţă antitotalitară (de la grupurile de rezistenţă din munţi la formele de rezistenţă individuale, prezente în România mai ales după 1977, din momentul în care Paul Goma porneşte „mişcarea Goma“, aderînd la Charta 77; deşi s-a numit „mişcare“, acţiunea iniţiată de Paul Goma n-a avut suficienţi aderenţi ca să provoace o acţiune unită, solidară, împotriva regimului; conform autorilor: „Explicaţiile privind incapacitatea asocierii mai multor persoane pentru a susţine un demers de factură disidentă se regăsesc deopotrivă în caracterul represiv al regimului de la Bucureşti, în rivalităţile existente la nivelul grupurilor de intelectuali, dar şi în apatia manifestată la nivelul societăţii româneşti“ (am citat din excelentul articol intitulat „disidenţă“, în care sînt prezentate protestele individuale din România şi modul în care se făcea disidenţă în alte ţări comuniste).

A doua direcţie tematică s-a numit Instituţii, mecanisme şi forme de represiune. Enciclopedia prezintă analiza cadrului legislativ care a patronat acţiunile represive şi evoluţia instituţiilor care au pus în aplicare deciziile sistemului (ministere, direcţii ale Securităţii Statului, penitenciare, colonii şi lagăre de muncă; foarte riguros documentate sînt articolele despre Direcţia Contrainformaţii Militare, Direcţia Generală a Miliţiei, Direcţia Generală a Penitenciarelor, Direcţia Generală a Securităţii Statului, Direcţia de Informaţii Externe, Direcţia Pază şi Protecţie Demnitari). Consistente articole sînt consacrate funcţionării Justiţiei în comunism, de la cum se instrumentau procesele prin Codul Justiţiei Militare, Codul Penal, Codul de Procedură Penală, pînă la explicarea terminologiei: „activitatea contra clasei muncitoare“, „complot“, „crimă de uneltire contra ordinii sociale“ etc. De exemplu, am descoperit un termen numit „acţiuni umede“, prin care „în lumea serviciilor de informaţii, se înţeleg acele acţiuni speciale care vizează lichidarea fizică a unor persoane devenite, prin activitatea, prestigiul şi influenţa lor, total incomode pentru un regim politic“. La acest concept sînt amintite cîteva persoane (în special din exil) care trebuiau „reduse la tăcere“, cu precădere redactori de la Europa Liberă (Emil Georgescu şi Monica Lovinescu au fost bătuţi bestial de mercenari angajaţi de Securitatea română; despre moartea a trei directori de la Europa Liberă – Noel Bernard, Mihai Cismărescu şi Vlad Georgescu – autorii spun că „urmele lăsate în arhive, coroborate cu analiza mărturiilor directe, ar putea elimina varianta coincidenţei“). Alte persoane vizate prin „acţiunile umede“ au fost Paul Goma, Cornel Dumitrescu şi Ion Raţiu.

 

Foarte interesant este şi articolul dedicat „Casei Regale“, care are următoarea încheiere: „Împotriva reprezentanţilor Dinastiei de Hohenzollern s-a aplicat sistematic damnatio memoriae. Au fost distruse monumentele istorice reprezentînd membri ai Casei Regale (statui ai regilor Carol I şi Ferdinand), s-a schimbat denumirea străzilor şi bulevardelor (Piaţa Regele Carol I a devenit Piaţa Republicii, bulevardul Regina Elisabeta a devenit 6 martie, iar strada Carol – strada 30 decembrie), a comunelor, satelor, a instituţiilor (Universitatea «Regele Ferdinand I» din Cluj a devenit Universitatea «Victor Babeş», Colegiul Academic «Regele Carol II» din Cluj a devenit Institutul de Speologie «Emil Racoviţă»). Istoriografia comunistă a prezentat monarhia ca fiind «exponentul cel mai reacţionar al clasei politice şi cel mai mare latifundiar»“.

A treia temă urmărită prin proiectul Enciclopediei regimului comunist este dinamica instituţiilor (autorii acestor articole au reuşit să desfacă relaţiile ce au existat între instituţii, ajungînd la punctele de inflexiune, acolo unde aşa-zisa deschidere – observabilă mai ales după 1964 – era limitată la mici vociferări, fără să se pună în discuţie esenţa sistemului comunist).

 

Enciclopedia regimului comunist este o lucrare necesară înţelegerii acelei perioade, reuşind să sintetizeze, în articole judicios argumentate, modul în care au funcţionat represiunea şi controlul în comunismul românesc.