OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Unul va cauta sa invete numai din carti, va incerca sa inteleaga lumea citind cu aviditate intr-o biblioteca. Altul va pleca in lume, va calca paminturi departate de al sau, va intilni oameni diferiti de ai sai. La amindoi, aceeasi dorinta de a intelege cum este lumea. Mihail Nandrea a avut un destin care l-a insemnat, a capatat rodul cunoasterii mai degraba prin lungi calatorii, printr-un contact nemijlocit in spatiu si in timp, gasind de cuviinta sa ne destainuiasca buna parte din toate acestea intr-o carte: Amintirile si calatoriile veteranului Mihail Nandrea (Editura autorului, Str. Berzei Nr. 84, Bucuresti, 1913).

„Nu cunosc alt Isvor mai bogat in impresii si invataminte, decit calatoria. Trecind hotarul intr-o tara noua, luind atingere cu pamintul si aerul in preajma carora se dezvolta un alt popor, simti cugetul tau sporind, ca si cum ai citi o carte inteleapta si rara.“
Calatoriile si le-a inceput de cum a deschis ochii, din Muscelul nasterii, la 31 martie 1848, spre zona Severinului. Poate ca, asa cum se intimpla adesea, nu este doar o intimplare, tatal sau iesind de asemenea „in calea istoriei“. Fiind in relatii bune cu parintele Sapca, a ajuns la Islaz, iar guvernul revolutionar alcatuit ad-hoc l-a desemnat sa fie curier plenipotentiar pe linga Avram Iancu, pe linga Consiliul Transilvan.

Asa se face ca de la 4 la 7 ani, micul Mihail a urmat Scoala lui Arlaher, invatind limba germana. A indragit cartea si a cautat sa continue studiile la Sf. Sava. Cu o recomandatie de la boierul Miculescu, apoi pe baza notelor de absolvire a claselor primare, a fost admis, ba chiar cu o bursa din partea Eforiei Scoalelor, dupa o examinare in fata unor unor personalitati celebre, profesori care au zis aidoma lui Ion Maiorescu: „Bravo Scolar!“. Dupa absolvire, in 1865, a intrat la Scoala de Flotila a Cadetilor, la Galati, ajungind astfel la cealalta margine de tara, de unde a revenit atasat vaporului „Stefan cel Mare“, o data cu Ion Bratianu, pornit sa-l aduca pe viitorul rege Carol I.
In 1867 vaporul este lovit de vasul de posta austriac, se scufunda, este in cele din urma recuperat si transformat in yaht de razboi, pe cind Mihail Nandrea devine primul aghiotant al Flotilei Militare.
Ulterior a fost si functionar al statului, controlor din partea Ministerului Lucrarilor Publice asupra lucrarilor liniei ferate Pitesti-Virciorova. Prin 1875, sub o guvernare conservatoare, devine subcomisar in Politia Capitalei, pe cind prefect era Eneichita Vacarescu, pina la venirea liberalilor cind demisioneaza.

Urmeaza prima intimplare care ii marcheaza puternic destinul: in urma intilnirii Polcovnicului Dadu Filipescu, este recomandat de acesta, in calitate de interpret, unor persoane cazate la Grand Hotel du Boulevard. De-acum intram intr-un capitol de istorie secreta: cunoscator a 10 limbi, este angajat pentru o misiune de recunoastere in Balcani, sub comanda celor al caror nume ii este dezvaluit cu titlu de confidentialitate: Contele de Pariezov si Baronul Bobricov, generali si adjutanti ai imparatului Alexandru II al Rusiei. Pe loc a mers la Prefectura Politiei spre a-si ridica pasaportul si, de-a doua zi, au plecat la drum, sub aparenta unor comercianti. Asa a inceput iesirea in lume a eroului, culegind informatii despre topografia locurilor de la Dunare pina la Constantinopol.

Erau vizate punctele strategice pentru o confruntare armata ce nu va intirzia sa inceapa, dar Nandrea nu a scapat prilejul de a privi cu luare aminte locuri si oameni, de a acumula cunostinte despre obiceiuri si istorie. Relatarile sale pot parea simple consemnari de date, dar, daca intri in joc si te plasezi in postura calatorului, atunci poti vedea defilind imaginile despre care vorbeste. Poti trai astfel surpriza lui de a descoperi tricolorul la Constantinopol, arborat la o cofetarie-cafenea intitulata chiar Au Drapeu Roumain, si la clubul romanilor de acolo, patronat de Alecu Focsaneanu. Acolo a facut cunostinta cu Louis Tyrbeaut, dragomanul interpret al ambasadei Frantei, cu care avea sa lege o lunga si frumoasa prietenie. Acesta i-a fost ghid prin gradinile Bosforului si pe unde erau atitea de vazut. Dar pe linga acele frumuseti, Nandrea nu uita sa relateze si despre cersetori si carturarese cerind bacsis: „...dar ciinii cari stau pe toate ulitele si urla toata noaptea asa ca ti se face o impresie bizara“.

Reintorsi la Bucuresti, cei doi au pus pe hirtie toate informatiile culese, au ridicat hartile, au fotografiat pozitia cetatii Turtucaia sau varsarea Argesului in Dunare. Si mai departe sint consemnate imagini pe Dunare, de la Braila pina la Portile de Fier si Orsova, cu ochii la malul turcesc, la fortificatiile de aparare. Dupa care urmeaza un pelerinaj de personaje importante, de discutii care prefigurau razboiul ce statea sa inceapa. Mihail Nandrea primeste o noua misiune confidentiala, mergind de data aceasta de unul singur cu o scrisoare catre Voevodul Sava Comanovici al Serbiei, si astfel descopera si lumea sirbeasca. La finalul colaborarii cu generalii rusi, in martie 1877, drept rasplata pentru eficienta si constiinciozitate, pe linga simbrie, a primit si un ceas de aur cu doua capace, cu monogramul lucrat in platina cu diamante.

Din nou intimplarea joaca un rol major in viata lui Mihai Nandrea, caci ii scoate in drum un fost camarad din scoala de cadeti si un capitan din Flotila de la care, aflind de concentrari, ia pe loc decizia de a merge la razboi, angajindu-se aghiotant al capitanului. La 10 mai se proclama independenta si Carol I semneaza ordinul de zi: „Ofiteri, Subofiteri, Caporali si Soldati! In momentele grele prin care trece tara noastra, Romania intreaga are ochii atintiti asupra voastra, Ea pune in voi toate sperantele sale. Aduceti-va aminte ca sinteti urmasii Eroilor de la Rahova si Calugareni. Drapelul sub care luptati este in mijlocul vostru, este insasi imaginea Patriei, urmati-l vitejeste si cind odata laurii pacei vor reinverzi pe Muntii si Cimpiile Romaniei, Patria cu recunostinta va inscrie numele bravilor ei aparatori pe frontispiciul independentei Romaniei. Domnul vostru va urmareste cu mindrie, el in curind va fi in mijlocul vostru, in fruntea voastra, cauza ce va este incredintata este o sfinta cauza, cu noi va fi dar Dumnezeu, cu noi Victoria“. A doua zi Mihail Nandrea pleaca la Calafat, fiind atasat Batalionului Carol I pe un deal din nordul orasului, apropiat de Dunare, intr-o pozitie strategica. Pe 14 mai soseste Domnitorul iar pe 15 incepe bombardarea Vidinului. Autorul memoriilor se mindreste cu faptul ca a tras prima ghiulea, reusind sa loveasca tinta…

Numai ca dupa a treia salva a fost ranit la cap de o schija si s-a trezit direct la infirmerie. A primit Virtutea Militara si Steaua Romaniei, mai apoi Crucea Sf. Gheorghe din partea Rusiei, fiind avansat ofiter. Dupa ce rana se vindeca, merge din nou pe front si participa la marile batalii, pentru ca in 1878 sa treaca in rezerva, fiind bolnav de tifos. Convalescenta si-o petrece gazduit de Costache Rosetti, cel care mai apoi l-a recomandat ministrului Afacerilor Straine, Eugen Statescu, pentru o misiune la Constantinopol. Dupa un periplu cu peripetii, Mihail Nandrea e atins si de pana inspiratiei lirice, incit Revista Literara Stoenescu ii publica in 1889 o poezie nascuta din impresiile unei descinderi primavaratice in mijlocul naturii, la Cimpina. Urmeaza o noua calatorie, de data aceasta in Egipt si Palestina, fara a mai preciza motivatia.

De-acum, simtim savoarea unei calatorii de placere prin locuri exotice: Smirna, Alexandria, Cairo, Jaffa, Ierusalim, Bethleem, de la Marea Moarta la Hebron. Pelerinul se apleaca in egala masura asupra locurilor legate de lumea ebraica si asupra celor crestine. Mihail Nandrea a fost interesat de geografie si istorie, de arhitectura si urbanism, dar mai ales i-a placut sa cunoasca oameni. A legat prietenii si a privit lumea cu ochii mari, dar mai ales a privit-o cu incintare si cu bunatate. Cartea se incheie brusc, ca un capitol dedicat Orientului. Dar si cu promisiunea de a reveni cu alte amanuntite descrieri ale unor calatorii in Occident. Ne lasa astfel sa visam intr-o frumoasa asteptare a ispravilor si calatoriilor ce le va fi avut bravul capitan Mihail Nandrea…
E o carte de amintiri, de rememorari. Poate ca unele informatii dintre cele pe care le intilnim din abundenta pe fiecare pagina nu vor fi fost tocmai exacte, dar prospetimea relatarilor, puterea de a crea imagine confera un suport solid acestei carti nu doar de istorie si geografie, dar si de morala si de invatatura. E un indemn indirect spre cunoastere nemediata. Craiova

Marius DOBRIN
Craiova

*
Ziua unui meloman

Dimineata, cind ma trezesc, dupa ce stau patru-cinci minute in pat, luptind in sinea mea pentru o viata mai sanatoasa si chiar pentru o sanatoasa supravietuire – in continuare, urmatorul lucru pe care il fac este sa ma asez in fotoliu si sa dau drumul radioului. „Poate imi tine de urit, imi zic, sau poate imi mai amelioreaza starea de spirit.“ Si nu gresesc, cel putin partial. Cu citeva exceptii (buletin de stiri care anunta accidente de masina, boli in diverse orase, calamitati), melodiile de la ProFM si de la Radio Total sint sentimentale si tonice, fiecare in felul sau. Cum de aceste cintece nu-mi aduc aminte pe dinafara (peste ele suprapunindu-se diverse alte „evenimente“) decit in parte – sa fac apel la memoria numita „mai lunga“ si sa abordez putin cintecele de la amiaza, prin tesatura carora mai rasare si cite un refren din cele matinale (uneori o melodie se mai repeta in a doua parte a zilei).
Cum nu am studii de specialitate, ci o „biata“ Filologie, ma pot lauda cu ceva gust in materie de „texte“ (fie si ale cintecelor) si cu ceva ureche muzicala, formata prin adolescenta.

Ei bine, sa deschidem radioul. Urmeaza muzica la cererea ascultatorului: voci dragute de fete si unele mai ingrosate de femei mai in virsta, ori altele mai mult sau mai putin aspre de barbati (si tandre de pustani) dedica melodiile lor preferate rudelor, prietenilor, prietenelor etc.
Iata o „uvertura“ de care imi aduc aminte uneori cu amuzament. Pe un fond de tacere urmind unei parti mai ponderate a textului, vocea masculina prinde a sari brusc si explodeaza intr-un jet de sentimentalism patetic: „Si atunci s…t/ Ai rasarit ca o luminaa!!!…“ iubitului (sau a iubitei) – la propunerea lui, fie printre nori (pe un nor), sau in spatiul eteric, melodie care pare a nu se mai sfirsi nicicind, dar care totusi isi gaseste din fericire finalul.
Sau, altundeva, o voce de bas cu ton chiar de amenintare: „Spune-mi cine, cine/ cine te iubeste/ mai mult decit mine! s…t/ cite mi-ai facut/ tot ti le-am iertat…“.

Iata si o voce feminina placuta, dar mai putin versat-senzuala si de tonalitate variata ca cea, de exemplu a lui Celine Dion, repetind o incantatie amoroasa celui asteptat: „…Numar noptile/ numar zilele/ Astept/ sa te string la piept…“.
In pofida monotoniei dulcege a textelor, nu putem sa nu constatam un anumit farmec intim – subietiv al bucatilor acestora (si al altora) luate pe de-antregul.
Exista, pe de alta parte, melodii sacadate si cu caracter ludic, ceva mai reusite: „Ma inec in ochii tai/ La la la la la la/ Plinge lumea dupa ei/ La la la la la la/ Esti un inger pe pamint/ Pentru tine cint si zi si noapte/ s…t cintecelul meu de dor/ care place tuturor“. Sau, altundeva: „La fel ca tata/ mi-am ales gresit nevasta…“.
Nu pot sa nu dau dreptate unui muzician – teoretician al muzicii (W. Gluck), care afirma in secolul al XVIII-lea, intr-o scurta „profesiune de credinta“: „…unitatea dintre cuvinte si cintec trebuie sa fie atit de strinsa, incit poemul sa para facut pentru muzica in aceeasi masura in care muzica pare facuta pentru poem“.

Sint insa si formatii romanesti, care in raportul muzica-text, intrec asteptarile: Phoenix, Vama Veche, Compact, Holograf, ca si interpreti ca Alexandru Andries, Nicu Alifantis, mai noul Stefan Banica jr. etc.
Mai spre seara, emisiunile emit cu acelasi ritm cantabil, uneori mai agresiv (imi lipsesc din memorie numele unor interpreti sau formatii) o bufnitura de glissando-uri si tobe sustinute de voci mate, inexpresive (melodii „atonice“) la care nu orice cord de ascultator feminin ar rezista pina la capat, caci melodia nu intra intr-o oarecare surdina, cum am vrea noi (ceva gen AC/DC). Ceea ce este intr-o anumita masura de inteles. O data cu asprirea melodica si impreuna cu ea, avansind intr-un fel de rafale, se schimba si starea de spirit (si vocea) a prezentatorului. Dar nu e locul aici de a face teste psihologice. Ceea ce apare intr-un anume sens rizibil este suspendarea unor litere din textul cintecelor, de obicei la sfirsit, precum si orientarea modalitatii melodice dupa felul in care se misca picioarele ascultatorului sau abdomenul, poate in virtutea nasterii unui dans.
Cu (toate) acestea, putem spune ca muzica usoara romaneasca are perspective de dezvoltare reale.

Ioana CARABAT
Bucuresti