OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Doar citeva zile, un, doi, trei si, si va debuta Festivalul Enescu. O noua si simandicoasa editie. Nu s-ar zice ca romanii nu mai au somn din cauza celor trei saptamini programate cu multa muzica. Vine toamna, se redeschid scolile si mustariile, care au cam disparut din peisaj, traim intr-o lume de Fast-Food-uri care fac sali pline, dupa concediu lumea se relaxeaza cu nenorocirile de prin lume adunate, gospodinele isi inmultesc grijile – castraveciori, gogosari, varza, „Vezi sa nu fie prea mari…“, inevitabila zacusca si binecuvintatele tomate, faimosul „bulion“ care ne incinta privirile cind eram copii pina sa apara Bernard Pivot si sa dispara o intreaga generatie de bunice si bunici, asa ca sa nu ne facem prea mari iluzii ca Festivalul Enescu o sa cutremure Romania, asa cum s-ar intimpla daca vreo echipa de fotbal ar cistiga Liga Campionilor.

Muzica ramine muzica, la fel ca marea arta. Oricit am vrea sa transformam in marfa si sa judecam operele prin numarul de spectatori sau exemplare vindute pe luna. Pur si simplu sint doua lucruri diferite: valoarea si popularitatea. Uneori se intersecteaza fericit, dar sint cazuri rare. La Bucuresti, Sala Mare a Palatului – de ce nu i-am da numele lui Sergiu Celibidache, daca am dat chix cu piata, lumea tot Moghioros ii spune, probabil singurul nomenclaturist din vechea garda care mai supravietuieste in mentalul colectiv, dar intre noi fie vorba, un reactionar precum Vasile Lascar nu a reusit sa se strecoare prin regimul comunist fara ca nimeni sa-i faca nimic, pentru ca nu s-a stiut ce hram a purtat? – a capatat vesminte acustice noi. Expertiza tehnicienilor germani si banii Ministerului Culturii, plus osirdia liberalului compozitor Adrian Iorgulescu au dat roade bune: se va putea audia muzica in conditii multumitoare la Festival. Iar imediat „dupa“ vor incepe lucrarile propriu-zise de modernizare si reamenajare a intregului complex cultural. Speram sa apucam si terminarea lucrarilor. In ce priveste programul si concursul, speram sa nu avem surprize.

Murray Perahia ne-a mai facut o data figura sa nu vina, asa ca pina nu-l vedem in sala sintem circumspecti. Am descoperit insa cu placere ca unii dintre cei mai importanti muzicieni care vor veni la festival vor fi prezenti si pe micile ecrane cu prilejul unei luni septembrie dedicate lui Beethoven de canalul Mezzo. Asa ca vom avea oportunitatea sa-l urmarim pe Christoph Eschenbach dirijind cu Orchestre de Paris lucrari de Dvorak si Debussy la Bucuresti si simfonii de Beethoven la televizor. Un complex si fabulos program, altminteri. Cu cele 32 de sonate pentru pian interpretate si comentate intr-un Masterclass de Daniel Baremboim, plus Trio de esprits, cu Barenboim, J. Dupre si Pinchas Zuckerman, cel de-al treilea urmind sa vina si la Bucuresti ca sa interpreteze popularul si indragitul Concert pentru vioara si orchestra nr.1 in sol minor, op. 26 de Max Bruch. Doua programe cu Les Maitres &Les Elèves cu Orchestre Philharmonique de Radio France si Répétition de Symphonies de Beethoven, cu Leonard Bernstein si cu Lorin Maazel ne lasa visatori. Si nerabdatori in acelasi timp, sa-l asteptam infrigurati sa-l revedem si la Bucuresti pe Maazel dirijind „a treia“ de Brahms – cea din filmul cu Ingrid Bergmann si Anthony Perkins – si voluptuoasa Seherazada a lui Rimski-Korsakov. Iar in cel de-al doilea concert cu „Toscanini“ Philarmonic Orchestra sa ne delecteze cu Simfonia a V-a in do minor, op. 67 de... Beethoven si Simfonia a III –a, in do major, op 31 de George Enescu.

Coincidente fericite de mare muzica, semn ca deja Festivalul Enescu este un punct de reper pe geografia marilor evenimente muzicale ale actualitatii. Daca Oedip lipseste nefericit din actuala editie, vom vedea la televizor Fidelio si Missa Solemnis, de aceasta data cu Berliner Philharmoniker cu Leonard Bernstein. in spectacolele de la Opera Nationala Bucuresti vom avea in schimb reprezentatii cu Carmen si Traviata sub baghetele lui Mario Rose si Adrian Morar. Credem sa sint suficiente argumente pentru a puncta importanta unor momente de virf ale Festivalului Enescu. Concursul la rindul lui, fata de alte editii, aduna neasteptat de multi participanti. Si nu doar la sectiile de interpretare, ci si la compozitie, de unde se spera sa se iveasca noi lucrari de valoare. Faptul ca Mezzo, un canal european de mare audienta si prestigiu, specializat pe muzica simfonica si jazz anunta si prezinta Festivalul Enescu din Romania ne face sa credem ca lucrurile, chiar si cele de detaliu, au demarat bine. Si festivalul se va incheia cu bine, spre bucuria miilor de melomani inraiti.

Si tot pe Mezzo, o violoncelista din Italia, Silvia Chiesa, care urma sa interpreteze trioul in re minor de Beethoven, facea o succinta analiza a relatiei dintre interpreti, sala de concert si public. Si pomenea, ca si Ioan Holender, de sonoritati, de rolul acusticii, de ambient si piccolo chiese, de importanta detaliilor, respiratia salii, pauzele si tot asa. Aprobam cu solidaritate si deja de acum ne enervam la gindul ca vom revedea sticlele cu racoritoare consumate „elegant“ in timpul concertelor. In nici o transmisie-inregistrare de la Mezzo nu am sesizat aceasta noua moda, prea putin muzicala. Sa speram ca vom fi contrazisi de felul nostru imprevizibil de a ne schimba peste noapte. Teatro Bibiena din Mantova ce gazduia trioul Italica era splendid. Ca si Ateneul nostru, de ce sa nu fim subiectivi, pe care nu l-am schimba cu nici o alta sala din lume.