Intr-un timp in care Arta insemna in primul rind Comunicare, arta romaneasca contemporana traverseaza grave crize, suferind tocmai de lipsa comunicarii. Din nefericire, artistul roman contemporan se adreseaza unui public mai degraba virtual, necunoscut si aproape inexistent, limitat la familie si prieteni. Daca ar exista, publicul artei sale cu siguranta ar exercita o presiune asupra creatorului, care i-ar modela arta si dupa criteriul cererii si al gustului acestui public, la fel cum artistii altor perioade au frecventat teme si subiecte placute si cerute de consumatorii de arta. Din cauza ca cererea publicului nu este formulata in nici un fel, artistul roman contemporan isi stabileste singur subiectele si temele, folosind deseori surse de inspiratie precum filmul, muzica si retelele internetului. Poate singurul criteriu venit din partea potentialului public este cel dat de dimensiunile lucrarilor, care trebuie, in continuare, sa nu depaseasca dimensiunile constrinse ale spatiului de tip apartament. Altfel, nu exista nici genuri, nici teme si nici subiecte preferate de public.
Prin urmare, nu exista nici bestsellers si nici sales. Exista, din pacate, doar gustul galeristului privat care manipuleaza, dupa criteriile lui subiective, accesul deschis catre arta contemporana. Prin urmare, nu publicul alege ce-i place dintr-o mare de artisti expusi, ci galeristul aduce publicului artistul pe care-l considera valoros, incalcind uneori democratia gustului. Cred in acest moment in galeristul privat, consiliat de mai multi critici de arta, in vederea alegerii valorilor artistice care merita promovate. De la aceasta masa a tratativelor este acuzata ca lipseste critica de arta si mai ales lipsesc cataloagele si scrierile de specialitate, care sa sustina arta si artistii contemporani. Arta contemporana are poate cea mai mare nevoie de prezenta criticii de arta, nevoie sesizata si de artistii romani. Exista si o meteahna a functionarii criticii de arta, care acum este obligata sa apropie, prin critica pozitiva, putinul public care i-a mai ramas. In momentul actual, artistii romani evolueaza cu un public restrins, „pe avarie“, si cu o sustinere critica pozitiva, insa cu sincope. Atit creatia artistilor tineri cit si sursele lor de inspiratie se afla sub semnul lipsei acestui public si al comunicarii. Poate si acesta este motivul pentru care o mare parte din arta romaneasca contemporana este autobiografica, autoreferentiala, construindu-se in jurul egoului artistului.

