OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Prima parte

În timp ce spectatorii intră în sală, Demonul e singur în faţa unei biblioteci enorme, cărţile sînt extrem de mari, par calcinate, arse, umflate de apă. Demonul priveşte spectatorii, are aripi mari, translucide. Pe un raft, printre cărţi, foarte sus, doarme un personaj. Somnul lui e agitat, se trezeşte, e palid, plin de praf, pare un student bătrîn sau un profet nebun, e orb, dar cunoaşte bine biblioteca, se strecoară printre cărţi, e tulburat, ajunge aproape de Demon, în faţa bibliotecii, şi începe să povestească despre Ghilgamesh, „cel care a văzut şi a cunoscut totul“. Se aude un zgomot inform, e zgomotul real al unei planete.

 

ORBUL

Despre cel care a văzut totul         

Vă voi spune

Despre cel care ştie tot

Despre cel căruia Anu i-a dat

Cunoaşterea a tot ce există

Vă voi învăţa

El a văzut Misterul

A văzut Ascunsul

El a trăit totul

El ne-a adus veşti

Despre ce era înaintea Potopului

El a plecat într-o călătorie

Dincolo de capetele pămînturilor

El a scris totul

Cioplindu-şi povestea într-o stelă de piatră

El a ridicat zidul care apără oraşul Uruk

Zidul care înconjoară templul Eanna

Priviţi-l, zidul are sclipiri de aramă

Priviţi-l, măreţia lui întrece tot ce există

Priviţi porţile oraşului Uruk

Veniţi, intraţi în Eanna

Intraţi în altarul zeiţei Ishtar

Nici un rege, nici un om nu va mai putea să clădească aşa

Urcaţi-vă şi mergeţi pe zidurile înalte ale cetăţii Uruk

Priviţi de sus temeliile şi pipăiţi cărămizile

Oare nu sînt bine arse cărămizile sale?

Priviţi-l pe rege

El este eroul născut în Uruk

Două părţi din el sînt divine

O parte din el este om

Ghilgamesh este ca un taur sălbatic

Două părţi din el sînt divine

O parte din el este om

Fiul lui Lugalbanda şi al zeiţei Ninsun

El este cel care a fost dincolo de ocean

El a explorat toate colţurile lumii

Căutînd viaţa

El a ajuns la Utnapishtim, Îndepărtatul

Cel care a reconstruit templele şi oraşele după Potop

Ghilgamesh e semeţ ca un taur sălbatic

Cine poate spune ca el: „Eu sînt regele vostru“

Două părţi din el sînt divine

O parte din el este om

El este frumos

El este perfect

Izbirea armelor sale cu adevărat nu are egal

 

Demonul pleacă, biblioteca se desface în două, se aude un zgomot profund ca de cutremur, fragmentele mari ale bibliotecii se îndepărtează şi dezvăluie o lume diferită, dominată de gol şi de întuneric. Demonul e în mijlocul scenei, cîteva obiecte de mobilier contemporan, înghesuite în umbră, devin o barieră între Orb şi Demonul care se îndepărtează, dispare în întuneric. Obiectele sînt deformate, par abandonate. Pe o canapea mare şi roşie din care ies arcuri, un băiat şi o fată dorm dezbrăcaţi, într-o cadă de baie plină cu apă doarme îmbrăcată o fată, un tînăr aproape gol atîrnă letargic cu capul în jos peste o pianină.

Personajele se trezesc, sînt ca într-un final iraţional de mare orgie, o fată iese de sub canapea cu un saxofon şi încearcă să meargă în echilibru pe spătarul îngust al canapelei, tînărul de pe pianină cîntă atingînd clapele cu degetele de la picioare, o fată dansează pe un dulap vechi, cu oglindă mare pe uşă, care stă înclinat şi pare să se răstoarne. Orbul este singur printre personajele care trăiesc intens clipa. Fata ameţită din cadă se trezeşte şi iese udă, îl îmbrăţişează pe Orb, Orbul e atins şi de alte personaje, încearcă să plece, e împins pe canapeaua de piele roşie, canapeaua e şi ea înclinată, stă peste nişte scaune vechi, este lungă, are un capăt în aer, personajele ameţite cad peste Orb, în timp ce fata cu saxofon şi tînărul de pe pianină cîntă o melodie de jazz melancolic.

Orbul încearcă să se ridice, e tras înapoi, se ridică, e tulburat, are o criză, obiectele încep să se mişte în jurul lui, pianina alunecă şi iese din scenă, se aud tobe, din întuneric apar bărbaţi cu fuste mari dintr-un alt timp, personajele contemporane se adună pe canapea înghesuindu-se unul în altul, Orbul pare în stare de transă, apare Marea Zeiţă Ninsun, o lume uitată vine din întuneric.

 

NINSUN

Nobilii din Uruk sînt tulburaţi în locuinţele lor

Ghilgamesh nu-l lasă pe fiu tatălui său

Zi şi noapte trufia lui nu are margini

Eu l-am născut pe acest puternic taur sălbatic

Izbirea armelor sale cu adevărat n-are egal

Acesta-i Ghilgamesh, păstorul Urukului, oraşul cu zidul înalt?

Acesta-i păstorul nostru cel viteaz, cel

puternic, cel înţelept?

Ghilgamesh n-o lasă pe fecioară mamei sale

Pe fiica războinicului, pe mireasă bărbatului ei

Nobilii din Uruk sînt tulburaţi în locuinţele lor

Zeii au dat ascultare plîngerii lor

Anu, stăpînul ceresc al Urukului,

A dat ascultare plîngerii lor

Eu l-am născut pe acest puternic taur sălbatic

Izbirea armelor sale cu adevărat n-are egal

Cu toba sînt sculaţi locuitorii lui

Ghilgamesh nu-l lasă pe fiu tatălui său

Ziua şi noaptea aroganţa lui este fără de margini

Acesta-i păstorul oraşului cu zidul înalt?

Acesta este păstorul nostru

Cel îndrăzneţ, strălucitor, înţelept?

Ghilgamesh n-o lasă pe fecioară mamei sale

Pe fiica războinicului, pe mireasă soţului ei

Cu toba sînt sculaţi locuitorii lui

Anu a auzit plîngerea lor

Eu l-am născut pe acest puternic taur sălbatic

Izbirea armelor sale cu adevărat n-are egal

Zeii au dat ascultare plîngerii lor

Anu, stăpînul ceresc al Urukului,

A dat ascultare plîngerii lor

Anu a chemat-o pe Marea Zeiţă Aruru

„Tu, Aruru, tu ai făcut oamenii

Fă-i acum un zikru regelui din Uruk

Fă-i acum un egal inimii lui furtunoase

Să aibă amîndoi cu cine să se înfrunte

Urukul să fie în pace“

Aruru a auzit cererea zeului Anu

Aruru îşi închise ochii

Aruru îşi spălă mîinile

Aruru frămîntă lutul.

Aşa l-a creat ea pe viteazul şi sălbaticul Enkidu

 

Bărbaţii cu fuste negre aduc un cub transparent, în el este un fetus alb ca de ghips, ca o insectă în chihlimbar, bărbaţii cu fuste negre aşază încet obiectul pe jos şi se retrag, fetusul iese din cutie, se rostogoleşte, e statuia ghemuită a unui zeu. Fetusul se mişcă, membrele se dezlipesc de corp, se ridică, zeul este fragil, pare un androgin, bărbaţii cu fuste din Uruk privesc de la distanţă cu teamă. Personajul este Zeul Cerului, Anu, zeul invocat de oamenii din Uruk. Tinerii ghemuiţi pe canapeaua roşie privesc nemişcaţi metamorfoza personajului divin, Ninsun şi Anu, zeul trezit, bărbaţii cu fuste şi ritmul arhaic al tobelor domină spaţiul scenei.

Orbul împinge obiectele contemporane departe, tinerii dispar odată cu canapeaua care alunecă, spaţiul se transformă ca într-un vis. În jurul zeului Anu apar alte divinităţi monstruoase. Profetul orb e în mijlocul lor, simte, ştie tot ce se întîmplă.

Apare Zeiţa Aruru, o divinitate cu forme materne, se apropie de nişte bulgări mari de lut şi începe să modeleze lutul ca pe o prăjitură uriaşă. Omul de lut pe care îl face Aruru e la început diform, Aruru se urcă peste el, îl striveşte, se tăvăleşte în lut, îmbrăţişează corpul din lut, îl reface şi iar îl striveşte pînă cînd lutul capătă forma unui corp de bărbat şi începe să respire.

Zeul Anu şi monştrii se retrag. Omul de lut, Enkidu, încearcă să se ridice, dar nu poate, cade, corpul de lut este moale. După încercări repetate reuşeşte, este însă ca un animal, Enkidu nu poate sau nu ştie să stea în două picioare, Enkidu este sălbatic, fuge haotic în spaţiul gol şi dispare în întuneric.

 

PĂSTORUL

Există un om care a venit de peste dealuri

El hoinăreşte peste dealuri

Totdeauna paşte iarbă împreună cu turmele

Nu am curajul să mă apropii de el

El a astupat gropile pe care eu le săpasem

A smuls cursele pe care eu le aşezasem

Fiarele şi vieţuitoarele stepei, el a făcut

să-mi scape din mîini

Şi nu-mi îngăduie să prind prada în stepă

Tatăl meu a deschis gura să vorbească, zicîndu-mi

„În Uruk, acolo locuieşte Ghilgamesh,

Acolo nimeni nu-i mai mare ca el.

Întocmai ca forţa lui Anu, aşa de tare e puterea lui!

Du-te deci, către Uruk îndreaptă-ţi privirea,

Vorbeşte-i lui de acel om.

Să-ţi dea o curtezană. Ia-o cu tine

Ea să-l biruiască cu puterea ei

Cînd el adapă turma la izvor

Ea să-şi scoată veşmîntul, dezvelindu-şi farmecul

Îndată ce o va zări, el se va apropia de ea.

Turma îl va părăsi şi se va îndrepta spre stepă“

Dînd ascultare sfatului tatălui meu

M-am îndreptat către Ghilgamesh

Am luat-o la drum şi am pus piciorul în Uruk

„Ghilgamesh, am spus,

A apărut un om care vine de peste dealuri

El hoinăreşte fără să se oprească peste dealuri

Totdeauna paşte iarbă împreună cu turmele

Sînt aşa de înfricoşat

Încît nu am curaj să mă apropii de el

El a astupat gropile pe care eu le săpasem

A smuls cursele pe care eu le aşezasem

Fiarele şi vieţuitoarele stepei, el le-a făcut să-mi scape din mîni

El nu-mi îngăduie să vînez în stepă“

Ghilgamesh mi-a zis

„Mergi, vînătorule, ia cu tine o curtezană

Cînd el adapă vitele la apa izvorului

Ea să scoată veşmîntul ei, dezgolindu-şi farmecul

Îndată ce o va vedea, el se va apropia de ea

Vitele se vor depărta de el şi se vor risipi în stepă“

Repede am plecat, luînd-o cu mine pe Shamhat, curtezana

Ne-am aşezat la drum pe calea cea mai dreaptă

În ziua a treia am ajuns la locul fixat

O zi, două zile am stat aproape de izvor

Animalele sălbatice au venit să se adape la izvor

Vitele au sosit şi inimile lor se desfătau în apă

Enkidu, cel născut în pustiu

Cel care păştea iarba cu gazelele

Cel care cu animale sălbatice se adăpa la izvor

Cel care cu cireada îşi desfăta inima lui în apă

Pe curtezană o văzu, el, omul cel sălbatic

El, cel necioplit, cel din adîncurile stepei

Cel născut în pustiu

Cel care păştea iarba cu gazelele

Cel care cu animale sălbatice se adăpa la izvor

„Iată-l, curtezano, dezveleşte-ţi sînii

Arată-ţi goliciunea, să fie răpit de frumuseţea ta

Nu te ruşina! Atrage-i privirea

Îndată ce te va vedea el se va apropia de tine

Aruncă haina ta, ca el să te observe

Dezmiardă-l pe sălbatic, aşa cum ştie o femeie

Animalele-l vor părăsi şi se vor risipi în stepă

În timp ce dragostea îl va atrage spre tine“

Curtezana şi-a dezvelit sînii

Shamhat şi-a dezvelit trupul şi el i-a văzut frumuseţea

Ea nu s-a ruşinat în timp ce observa ardoarea lui

Ea şi-a pus deoparte haina şi el a venit la ea

Ea l-a dezmierdat, pe el, sălbaticul, cum ştie o femeie

Şase zile şi şapte nopţi Enkidu a stat treaz şi s-a împreunat cu ea

 

Păstorul o aduce cu forţa pe Shamhat, o dezbracă şi o lasă singură în mijlocul scenei, Enkidu se apropie de femeie. Păstorul se retrage şi priveşte de la distanţă, curtezana îl lasă pe Enkidu să se apropie, îl lasă să o cunoască şi îl domesticeşte încet pe Enkidu. Enkidu, omul sălbatic, se ridică în două picioare.

 

Ishkhara

Şase zile şi şapte nopţi Enkidu a stat treaz şi s-a împreunat cu ea

După ce s-a săturat de farmecele ei

El şi-a îndreptat faţa către animalele sale sălbatice

La vederea lui, a lui Enkidu, gazelele au fugit

Animalele sălbatice din stepă se fereau de corpul lui.

Genunchii lui erau ţepeni, în timp ce turma se depărta

Enkidu îşi slăbise pasul, el nu era ca înainte

Dar acum el avea înţelepciune mai mare

Acum el avea înţelegere

Întorcîndu-se, s-a aşezat la picioarele curtezanei

El privea în sus, la faţa curtezanei

Urechile sale erau atente la tot ce spunea femeia

Shamhat îi spuse lui Enkidu

„Tu eşti înţelept, Enkidu, ai devenit ca un zeu

Pentru ce să rătăceşti cu animalele peste cîmp?

Vino, hai să te duc în cerescul Uruk

Templul Sfînt, locuinţa lui Anu şi Ishtar

Locul lui Ghilgamesh, cel desăvîrşit în putere

Cel care ca un taur sălbatic stăpîneşte peste popor“

În timp ce ea îi vorbea, cuvintele ei au găsit ascultare

Inima lui s-a înduioşat, el doreşte un prieten

Enkidu îi spune ei, curtezanei,

„Sus, curtezană, însoţeşte-mă

Spre templul lui Anu şi Ishtar

Unde Ghilgamesh cel desăvîrşit în putere

Ca un taur sălbatic stăpîneşte peste popor

Vreau să-l înfrunt“

 

Gesturile preotesei zeiţei Ishtar au rigoarea unui ritual, Ishkhara este personajul din umbra curtezanei Shamhat. Mişcările preotesei au un efect magic, cînd ea vorbeşte despre Uruk şi despre templele lui Anu şi Ishtar, în spatele ei încep să se mişte încet, ca un şarpe, pereţii unui labirint. Pereţii labirintului sînt înalţi, translucizi, acoperiţi de oglinzi.

 

PĂSTORUL

Enkidu a intrat în Uruk

Unde poporul sclipeşte în haine lucitoare

Unde fiecare zi este sărbătoare

Unde curtezanele şi bărbaţii tineri miros a parfum

Unde curtezanele îi atrag pe cei mari în culcuşurile lor

Acolo în fiecare zi este sărbătoare

Enkidu voia să strige în Uruk

„Eu sînt cel puternic

Eu sînt cel care pot schimba destinele

Cel care s-a născut pe cîmp este puternic

Tărie are în el“

 

Ninsun

Ghilgamesh s-a trezit

Ghilgamesh şi-a spus visul

Ghilgamesh mi-a spus visul

„Mamă, în timpul nopţii

Stele au apărut pe cer

Ceva ceresc a coborît lîngă mine

Am încercat să-l ridic, dar era prea greu“

Eu, cea care ştie totul, i-am spus

„Ghilgamesh, unul asemenea ţie

S-a născut pe cîmp, dealurile l-au crescut.

Cînd îl vei vedea, ai să te bucuri

Toţi vor săruta picioarele lui

Tu îl vei îmbrăţişa şi-l vei aduce la mine“

Ghilgamesh a adormit şi a avut un alt vis

El mi-a spus visul

„Mamă, eu am avut alt vis

În Uruk, cel cu piaţa largă

Zăcea pe jos un topor

Mulţimea era adunată în jurul lui

Ciudată era forma sa

Îndată ce l-am văzut m-am bucurat

M-am îndrăgostit şi întocmai ca de o femeie

Eu am fost atras către el

L-am luat şi l-am aşezat lîngă mine“

Eu, care cunosc totul

I-am explicat iar visul

În timp ce Ghilgamesh înţelegea vise

Enkidu stătea în faţa curtezanei

Şi uita locul în care se născuse

Fiindcă şase zile şi şapte nopţi Enkidu

Se împreunase cu desfrînata

 

ORBUL

Atunci curtezana şi-a deschis gura

Zicînd către Enkidu

„Mă uit la tine, Enkidu, tu ai devenit ca un zeu“

El ascultă cuvintele ei, el era de acord cu vorbele ei

Cuvintele femeii se lipiră de inima lui

Ea îşi scoase îmbrăcămintea

Cu hainele ei ea îl îmbrăcă pe el

Şi cu un alt veşmînt se îmbrăcă pe sine

Nimic nu cunoaşte Enkidu

Laptele animalelor sălbatice

El era obişnuit să sugă

Să bea băutură tare

Nici prin gînd nu i-a trecut

Curtezana a deschis gura

Zicînd către Enkidu

„Carne mănîncă, Enkidu

Căci aşa cere viaţa

Bea băutură tare, cum e obiceiul“

Enkidu a mîncat carne

Pînă s-a săturat

Din băutura tare el a băut

Şapte pahare

Fiinţa lui deveni veselă

Inima lui tresălta

Şi faţa lui s-a aprins

Părul corpului său

Şi l-a uns cu untdelemn

Şi arăta a om

El şi-a luat o armă

Să vîneze lei

El a prins lupi, a capturat lei

El este acum cel viteaz

El este eroul

 

Labirintul se mişcă iar, dincolo de pereţii translucizi se vede o procesiune de nuntă în cetatea Uruk. Mirii, oamenii din Uruk şi Ishkhara, preoteasa zeiţei Ishtar, poartă bijuterii şi haine de sărbătoare. Grupul înaintează lent, cu mişcări rituale.

 

Mirele *

Pîntecul tău, Inanna, vulva ta

E barca Paradisului

E ca luna nouă, plină de nerăbdare

 

Mireasa

Cine va brăzda cîmpia mea udă?

Mie, Inanna, cine îmi va brăzda vulva?

 

Mirele

Mare Zeiţă, un zeu îţi va brăzda vulva

Eu, Dumuzi, îţi voi brăzda vulva

 

Mireasa

Atunci brăzdează-mi vulva

Bărbat al inimii mele, brăzdează-mi vulva

Din coapsa ta se ridică un cedru

Plante înalte cresc împrejurul nostru

O grădină bogată acum înfrunzeşte

 

Mirele

Mare Zeiţă, un zeu îţi va brăzda vulva

Eu, Dumuzi, îţi voi brăzda vulva

 

Mireasa

Atunci brăzdează-mi vulva

Bărbat al inimii mele, brăzdează-mi vulva

 

Mirele

Din coapsa mea se ridică un cedru

Plante înalte cresc împrejurul nostru

O grădină bogată acum înfloreşte

 

Mireasa

El a înmugurit, el a înfrunzit

El este salată crescută din apă

El este cel pe care pîntecul meu

îl iubeşte

Grădina mea înfrunzită

Mărul meu cu multe fructe

El este salată crescută din apă

Bărbatul meu de miere

Bărbatul meu de miere mă îndulceşte întotdeauna

Domnul meu, bărbatul meu din miere

El este cel pe care pîntecul meu îl iubeşte

Mîna lui e miere, piciorul lui e miere

El mă îndulceşte întotdeauna

Nerăbdătorul meu bărbat îmi mîngîie buricul

Îmi mîngîie coapsele moi

El este cel pe care pîntecul meu îl iubeşte

El este salată crescută din apă

 

Mirele

Sînul tău este păşune

Zeiţă Innana, sînul tău este păşune

Păşune plină de plante revărsîndu-se peste mine

Păşune plină de grîne revărsîndu-se peste mine

Apa curge de sus peste mine

Pîinea curge de sus peste mine

Plouă peste mine, Innana.

Vreau să beau totul

Mireasa

Laptele tău e dulce, mirele meu

Păstorul meu, îţi voi bea laptele proaspăt

Viţel, taur sălbatic, Dumuzi

Laptele tău e dulce

Îţi voi bea laptele proaspăt

Umple-mă cu miere, Dumuzi

Îţi voi bea laptele proaspăt

 

Mirele

M-aş duce cu tine într-o grădină

Innana, m-aş duce cu tine în grădina mea

M-aş duce cu tine în livada mea.

M-aş duce cu tine lîngă mărul meu

Acolo aş planta dulcea sămînţă învelită în miere

Vino cu mine într-o grădină

Vino cu mine în grădina mea

Innana, vino cu mine în livada mea

Vino cu mine lîngă mărul meu

Să plantăm acolo dulcea sămînţă învelită în miere

 

Mireasa

Dumuzi m-a dus în grădină

M-am plimbat cu el printre copacii înalţi

Am stat cu el printre copacii căzuţi

Lîngă un copac am îngenuncheat aşa cum se cuvine

În căldura miezului zilei

Am picurat flori din pîntec

Am pus flori la picioarele lui

Am picurat flori la picioarele lui

Am pus grîne la picioarele lui

Am picurat grîne la picioarele lui

Am picurat grîne din pîntec

 

În procesiune e adusă, pe un car alegoric, statuia zeiţei Ishtar. Statuia se mişcă, vorbeşte, glasul ei pare de bărbat, alteori este ca de femeie. Personajele care participă la ritual sînt în transă, în spatele lor apar şi alte personaje divine.

Pe un alt car apare regele Ghilgamesh, costumat ca un zeu. Orbul participă, fără să vadă, la tot ce se întîmplă, retrăind intens mitul.

 

Ishtar

Mire drag inimii mele

Desăvîrşită este frumuseţea ta, dulce ca mierea

Leu drag inimii mele

Desăvîrşită este frumuseţea ta, dulce ca mierea

Tu m-ai fermecat, lasă-mă să stau lîngă tine, tremur

Mire, mă las dusă de tine în pat

Tu m-ai fermecat, lasă-mă să stau lîngă tine, tremur

Leule, mă las dusă de tine în pat

Mîngîierea mea are gustul mierii

În pat mă umpli cu miere

Să ne bucurăm de frumuseţea ta

Leule, lasă-mă să te mîngîi

Mîngîierea mea are gustul mierii

 

Orbul

Toba poporului anunţă

Alegerea nupţială

Ghilgamesh cu soţiile legitime poate să se împreuneze

Ghilgamesh este primul

Mirele vine după

Zeii au hotărît aşa

Cînd lui Ghilgamesh i s-a tăiat ombilicul

 

Apare Enkidu, omul sălbatic vede ritualul de nuntă, vede zeii, vede un monstru, vede cum Ghilgamesh se împerechează în public cu mireasa şi îl provoacă pe rege la luptă.

Lupta dintre Ghilgamesh şi Enkidu începe în spaţiul îngust de la rampă, apoi are loc departe, dincolo de panourile translucide. Păstorul vede şi descrie tot ce se întîmplă.

 

PĂstorul

Enkidu este puternic

Laptele animalelor sălbatice

Era obişnuit să îl sugă

Bărbaţii s-au bucurat

„A apărut un viteaz

Pe Ghilgamesh, cel asemenea zeilor,

A venit cineva să-l înfrunte“

Ei s-au încăierat între ei

În timp ce zidul cetăţii se clătina

Ghilgamesh şi Enkidu se încăierară

Au dărîmat stîlpii

Se încleştară tare ca doi tauri

Enkidu este puternic

Laptele animalelor sălbatice

Era obişnuit să îl sugă

Bărbaţii s-au bucurat

„A apărut un viteaz

Pe Ghilgamesh, cel asemenea zeilor,

A venit cineva să-l înfrunte“

Ei s-au încăierat între ei

Au dărîmat stîlpii porţilor în timp ce zidul se clătina

Ghilgamesh a pus un genunchi pe pămînt

Furia lui a slăbit

Enkidu i-a vorbit

„Tu eşti unic

Vaca sacră a templului

Zeiţa Ninsun te-a născut

Capul tău este peste oameni

Puterea ta este peste oameni

Puterea ţi-a dat-o ţie Enlil“

Ochii lui Enkidu erau plini de lacrimi

Ei s-au sărutat şi au devenit prieteni

Braţele lui Enkidu sînt acum moi

Tăria lui a devenit acum slăbiciune

 

Demonul Morţii intră în scenă, timpul încetineşte, se dilată, pare că se apropie o mare furtună. O ameninţare iraţională, frica de un mare pericol, o frică inexplicabilă, intensă, ca frica de moarte, intră în personaje, preoteasa Ishkhara intră în transă.

 

Orbul

Ochii lui Enkidu s-au umplut de lacrimi

Bolnavă era inima lui

Şi suspina cu amar

Da, ochii lui Enkidu sînt plini de lacrimi

Bolnavă este inima lui

Enkidu suspină acum cu amar

Ghilgamesh i-a spus atunci lui Enkidu

„Prietene, de ce ochii tăi

Sînt plini de lacrimi? De ce

Inima ta este bolnavă, de ce suspini cu amar?“

 

Ishkhara

Enkidu a deschis gura:

„Un plînset îmi înăbuşă gîtul

Ochii mei sînt plini de lacrimi

Inima mea este bolnavă

Braţele îmi sînt moi“

Huwawa, în pădurea de cedri este Huwawa

Huwawa este potopul

Gura lui este focul

Suflarea lui este moartea

De la şaizeci de poşte el aude vacile sălbatice intrînd în pădure

 

Demonul pleacă, frica rămîne. Viziunea preotesei Ishkhara îi tulbură pe oamenii din Uruk. Păstorul încearcă să le redea curajul, el a auzit decizia lui Ghilgamesh şi a lui Enkidu de-a înfrunta monstrul. Păstorul e singur, nimeni nu-l ascultă, frica de monstru înspăimîntă.

Orbul retrăieşte Utopia lui Ghilgamesh, regele care vrea să se urce „pe muntele cel înalt, pe muntele sacru“, înfruntînd zeii şi frica.

Ninsun, regina mamă din Uruk, personajul cu dimensiune tragică, apare în scenă ca într-o piaţă pustie. Oamenii din Uruk şi un clovn bătrîn se strîng în jurul ei şi rîd de suferinţa reginei.

 

PĂstorul

Ghilgamesh a deschis gura

Zicînd lui Enkidu:

„În pădure locuieşte teribilul Huwawa

Să-l ucidem

Şi astfel tot răul să-l alungăm“

 

Orbul

Enkidu a deschis gura spunînd:

„Prietene, am aflat pe dealuri

Cînd hoinăream cu vitele sălbatice

Gura lui este chiar focul

Suflarea sa este moartea

De ce doreşti asta?“

Ghilgamesh a deschis atunci gura zicînd:

„Vreau să intru în pădurea de cedri

Pe muntele cel înalt

Pe muntele din pădurea de cedri

Pe muntele sacru vreau să mă urc“

 

Ninsun

Lupta e inegală

O luptă neegală

Este încăierarea cu Huwawa

El este puternic

El este Huwawa

Să păzească Pădurea Cedrilor

Să fie spaima muritorilor

L-a făcut pe el Enlil

El este spaima

El este moartea

Să apere Pădurea Cedrilor

Enlil l-a făcut

Groază pentru muritori

El este spaima

El este moartea

Urletul lui este vuietul furtunii

Gura sa e focul, suflarea lui e moartea

De la şaizeci de poşte el aude vacile sălbatice intrînd în pădure

Gura lui este chiar focul

Suflarea lui este moartea

 

BĂtrînul

Cine este cel care ar îndrăzni să intre în pădure?

Spre a păzi pădurea de cedri, spre frica muritorilor,

Enlil l-a numit pe Huwawa

Tremuratul îl cuprinde pe cel ce intră în pădure.

Ghilgamesh a deschis gura

„Cine dintre noi poate să se urce în ceruri?

Numai zeii pot trăi veşnic lîngă Shamash

Pentru oameni, zilele sînt numărate

Şi tot ceea ce facem şi refacem e doar vînt

Ţie acum ţi-e frică de moarte

Ce s-a întîmplat cu puterea şi curajul din tine?

Am să plec eu înainte, eu voi intra în pădure

Strigă-mi «Du-te, nu te teme»

Dacă am să cad, voi avea faimă

«Ghilgamesh – vor zice – luptînd împotriva lui Huwawa cel Groaznic

A căzut»

Tu te-ai născut în stepă

Acolo te ataca leul

Tu ştii totul despre pericol

Frica ta mă răneşte

Mîna mea voi întinde

Şi voi trînti cedrii

Faima mea va trăi veşnic“

 

PĂstorul

Ghilgamesh a spus:

„Vreau să devin atotputernic

Voi pleca pe un drum pe care n-am mers niciodată

Va trebui să lupt cu ce n-am ştiut niciodată“

Fierarii au spus: „Să facem topoare

Securile să fie de un talant fiecare

Lamele săbiilor să fie de doi talanţi

fiecare

Garda săbiilor să fie de treizeci de mine

Montura săbiilor să fie de treizeci de mine de aur“

Ghilgamesh şi Enkidu duceau cîte zece talanţi fiecare

 

Toţi au plecat, Ghilgamesh intră singur în scenă, pregătit pentru lupta cu monstrul Huwawa. Ninsun se apropie, Ghilgamesh ajunge să-i dezvăluie după un timp neîncrederea, slăbiciunea.

 

Ninsun

Tu eşti un copil, Ghilgamesh

Pasiunea ta te-a orbit

Nu ştii ce vorbeşti

Ceea ce vrei, nu cunoşti

Respiraţia lui este potopul

Gura lui este chiar focul

Suflarea lui Huwawa este moartea

Cine ar putea pătrunde-n pădure?

Cine e cel care să intre în inima ei?

Nici zeii nu au curaj să-l înfrunte

De ce doreşti tu să faci asta?

Pe zece mii de leghe se întinde pădurea

E o luptă fără speranţă

El este spaima

El este moartea

 

Ghilgamesh

Mamă, o luptă nesigură am de înfruntat

O călătorie nesigură am de făcut

Îl voi căuta pe Huwawa

Timpul în care voi merge

Pînă în ziua în care mă voi întoarce

Pînă ce voi ajunge în Pădurea Cedrilor

Pînă cînd îl voi ucide pe Huwawa

Şi voi alunga tot răul

Pe care şi Shamash îl urăşte

În tot timpul acesta

Ninsun, mamă, regină mare din Egalmah

Roagă-te lui Shamash să mă ajute

 

Ninsun **

Shamash, te-am chemat, ascultă-mă

Un strigoi mă bîntuie fără încetare

Un strigoi mă îmbolnăveşte

Un strigoi a pus stăpînire pe mine

Un strigoi mă urmăreşte

Un strigoi nu-mi părăseşte acum corpul

Carnea mă mănîncă

Muşchii membrelor îmi sînt legaţi

Strigoii mi-au intrat în cap

Şi mă chinuie, mă rup

Shamash

Strigoiul care mă pedepseşte

Mă devorează

Smulge-l din corpul meu

Vreau să-i dau să mănînce din ofranda funerară

Vreau să-i dau să bea apă şi să mănînce pîine

Strigoiul care mă pedepseşte

Mă devorează

Smulge-l din corpul meu

Extirpă-l

Dă-i să mănînce ceva bun

Dă-i să bea ceva bun

Să mănînce pîine

Să bea apă proaspătă

E strigoiul unui străin, nimeni nu-i ştie numele

E strigoiul cuiva care a fost aruncat într-o prăpastie

Sau care a fost înecat

Sau care a murit de foame

Sau care a murit de sete

Sau care a ars în foc

Sau care a fost pedepsit de un zeu

Sau care a fost pedepsit de un rege

E strigoiul cuiva care nu a avut pe nimeni

Nu mai intra în mine

Nu mă mai strînge

Te extirp

Shamash, zeu al rugăciunilor mele,

Îţi dau un berbec pur

Un miel

De la care ciobanul nu a luat lînă

Te strig, Shamash,

Sînt în faţa ta

În măruntaiele mielului pune un mesaj

Dă-mi un răspuns la neliniştea mea

Shamash, îţi dau un miel pur de un an

El a mîncat iarbă de pe cîmpuri întinse

El a băut apă din rîuri

Shamash, vino în acest miel

Şi dă un răspuns neliniştii mele

 

Ninsun este acoperită de labirintul translucid în timpul sacrificiului închinat zeului Shamash.

Apare Ishtar, zeiţa pare un animal, ea simte şi vede ce se întîmplă în visele lui Ghilgamesh şi ale lui Enkidu, vede tulburările lor, ea poate să vadă frica din oameni.

Ishtar vede apariţia lui Shamash din visele celor doi. Shamash apare într-o lumină roşcată, imaginea este monocromă. La apariţia lui Shamash se aude iar sunetul real al planetelor, zeul solar este înconjurat de strălucirile oglinzilor, mişcarea lui este lentă, ireală.

 

Ishtar

Cei doi au ajuns la muntele verde.

Locul sacru al zeilor

Tronul zeiţei Irnini

Ei privesc cedrii înalţi din Liban

Ei stau tăcuţi şi privesc pădurea uimiţi

Ghilgamesh a trasat un cerc magic

Şi a adormit cu capul pe genunchii lui Enkidu

În mijlocul nopţii somnul lui s-a sfîrşit

Carnea lui Ghilgamesh tremura

Ghilgamesh i-a povestit lui Enkidu visul

Muntele s-a prăbuşit în vis peste ei doi

Şi ei au zburat ca nişte muşte

Enkidu a înţeles că muntele din vis era Huwawa

Visul lor era favorabil

Era un mesaj de la Shamash

Al doilea vis i-a bulversat însă teribil pe amîndoi

Carnea lui Ghilgamesh tremura

Un vînt violent a trecut peste ei noaptea

Erau ca doi sîmburi printre ierburi de munte

Un bivol din stepă răscolea nori de praf în visul lui Ghilgamesh

Ghilgamesh a căzut în genunchi lîngă el

Limba lui Ghilgamesh a ieşit

Tîmplele lui au zvîcnit

Enkidu a înţeles că visul era favorabil

Bivolul era un zeu, bivolul era Shamash

Bivolul era Lugalbanda

În mijlocul nopţii carnea lui Ghilgamesh a tremurat iar

Cerurile urlau, pămîntul trosnea

Lumina zilei a murit, s-a făcut întuneric

Ningeau fulgere, ploua moarte

Şi totul s-a prefăcut în cenuşă

Al patrulea vis a fost mai groaznic

Anzu, Pasărea cu inimă de leu zbura pe cer ca un nor

Era înspăimîntătoare, arăta monstruos

Gura ei era foc

Suflarea ei era moarte

Mîinile lui Ghilgamesh i-au apucat aripile

Pasărea era Shamash

Visul era favorabil.

 

Shamash, Ghilgamesh şi Enkidu sînt acoperiţi cu oglinzi, labirintul se mişcă, Ishtar e agăţată pe panourile labirintului ca o maimuţă. Dincolo de panouri, dincolo de mişcarea zeiţei Ishtar, apare enormă umbra monstrului Huwawa.

 

Orbul

Lacrimile lui curgeau în prezenţa zeului Shamash

„Ce-ai spus în Uruk, aminteşte-ţi

Eşti cu mine? Mă ajuţi?“

Shamash l-a auzit

Vocea lui a răsunat din cer

„Grăbeşte-te

Să nu intre Huwawa adînc în pădure“

Ghilgamesh a apucat securea

Şi a doborît cedrul.

Huwawa a auzit zgomotul

El a devenit furios: „Cine a venit

Cine a profanat arborii mei?

Cine a doborît cedrii?“

Atunci a vorbit iar Shamash

„Apropiaţi-vă, nu vă fie frică“

Lacrimile lui Enkidu curgeau şuvoi.

Şi Ghilgamesh i-a vorbit cerescului Shamash

Cerescul Shamash a ascultat ruga lui Ghilgamesh

Pămîntul s-a rupt în două, norii albi au devenit negri

Shamash a pornit puternice vînturi

Vîntul de Sud, Vîntul de Nord, Vîntul de Est, Vîntul de Vest,

Vîntul Şuierător, Vîntul Înţepător, Vîntul cu Gheaţă, Vîntul Simurru,

Vîntul Demon, Vîntul Zăpuşeală, Vîntul Furtună de Nisip, Vîntul Chiciură

Vîntul Furtună, treisprezece vînturi s-au dezlănţuit contra lui

Au izbit în faţă ochii lui Huwawa

El nu poate să se mişte înainte

Nu e în stare să se retragă

Huwawa i-a spus tremurînd lui Ghilgamesh

„Eşti tînăr Ghilgamesh

De ce ai venit Ghilgamesh la mine?

Enkidu, fiu de peşte

V-aş da carnea la vulturi

Un idiot şi un cretin s-au sfătuit unul pe altul cum să ajungă la mine

Sînteţi amîndoi nişte broaşte“

 

Apare Huwawa decapitat, corpul lui este uriaş, se clatină, colosul se balansează muribund, cade. Un grup de bărbaţi cu fuste se apropie de cadavrul care încă respiră şi îl măcelăresc cu bastoane. Ishkhara vede, intră în transă, preoteasa zeiţei Ishtar trăieşte cu intensitate şi voluptate violenţa morţii gigantului monstru Huwawa.

 

Ishkhara

Huwawa se predă

Huwawa îi zice lui Ghilgamesh

Lasă-mă să plec, Ghilgamesh

Eşti stăpînul meu

Taie arborii pe care i-am crescut

Şi fă case

Dar Enkidu a zis către Ghilgamesh

„Nu-l asculta pe Huwawa, taie-l, macină-l, fă-l praf, distruge-l

Scoate-i inima lui Huwawa

Ridică un monument etern

Arătînd zeilor cum Ghilgamesh l-a ucis pe Huwawa

Taie-l, macină-l, fă-l praf, distruge-l

Scoate-i inima lui Huwawa“

 

Orbul

„Enlil, zeul cel mare l-a făcut pe Huwawa

Înainte ca zeii cei mari să audă

Ridică un monument etern

Arătînd zeilor cum Ghilgamesh l-a ucis pe Huwawa

Noi am înfuriat zeii“

A spus Enkidu

„Taie-l, macină-l, fă-l praf, distruge-l

Scoate-i inima lui Huwawa“

Huwawa l-a auzit pe Enkidu

„Unul dintre voi va muri

Enkidu va muri înainte de Ghilgamesh“

A spus capul lui Huwawa

Enkidu a spus

„Ghilgamesh, nu-l asculta pe Huwawa“

Ei doi l-au jupuit, ei doi i-au scos limba

Ei doi au tăiat cedrii

Ei doi au tăiat cedrii şi i-au dus în Nippur

Cedrii au plutit pe Eufrat

Ghilgamesh ducea cu el capul lui Huwawa

 

Enkidu şi Ghilgamesh simt încă euforia luptei. Ishtar se apropie de ei şi încearcă să-l seducă pe Ghilgamesh ca o hierodulă. Erotismul ei este periculos, Ghilgamesh o înfruntă.

 

Ishtar

Vino la mine, stai cu mine

Ghilgamesh, fii tu logodnicul meu

Dă-mi fructul tău mie

Fii soţul meu, eu voi fi soţia ta

Îţi voi face un car din lapislazuli şi aur

Cu roţi de aur şi osiile de argint

Vei înhăma armăsari în loc de catîri

Intră în casa noastră cu parfum de cedru

Vino în casa noastră

Preoţii din Aratta să-ţi sărute picioarele

Regii vor îngenunchea în faţa ta

Popoarele din Lullubu îţi vor aduce tribut

Caprele tale vor naşte tripleţi

Berbecii vor încăleca oile tale

Şi oile tale vor naşte mulţi gemeni

Mînjii tăi vor depăşi caii

Armăsarii tăi vor fi fără egal

Boii tăi vor fi cei mai puternici

 

GHILGAMESH

Ce-ar trebui să-ţi dau eu ţie

Ca să fii logodnica mea?

Să-ţi dau ulei pentru trup?

Să-ţi dau pîine, provizii?

Să-ţi dau hrana cuvenită divinităţii?

Să-ţi dau băutură?

Tu nu eşti decît jăratic ce se stinge la frig

O uşă dosnică ce nu opreşte nici vîntul nici ploaia

Un palat ce striveşte

Smoală care murdăreşte pe cel care o poartă

Un burduf ce se varsă peste cei care-l duc

O gheată care roade piciorul

Pe care amant l-ai iubit?

Cine ţi-a plăcut ţie mai mult de o zi?

Îi ştiu pe amanţii tăi

Tammuz, iubitul tinereţii tale

Era pentru tine pestriţa pasăre-păstor

După ce l-ai iubit

L-ai lovit, rupîndu-i aripa

Prin scorburi rătăceşte, strigînd – „vai, aripa mea“

Apoi ai iubit un leu destul de puternic

De şapte ori şapte gropi ai săpat pentru el

Apoi ai iubit un armăsar

Ţi-a plăcut să mergi cu el în galop

Dar i-ai poruncit să-ţi bea murdăria

Apoi l-ai iubit pe paznicul cirezii de bivoli

Care zilnic tăia pentru tine viţei

Tu l-ai lovit şi l-ai făcut lup

Şi cîinii tăi îl muşcă acum

Apoi tu l-ai iubit pe Ishullanu, grădinarul tatălui tău

Îţi aducea coşuri de curmale

Te-ai dus cu el în grădină

„O, Ishullanu meu, hai să gustăm din vigoarea ta

Scoate-ţi mîna şi atinge-mi vulva“

Ishullanu ţi-a răspuns

„Ce vrei de la mine?

De ce să gust mîncarea păcatului şi a necinstei?“

Cînd ai auzit vorbele lui

Tu l-ai lovit şi l-ai prefăcut în broască rîioasă

Acum urmez eu

Acum mă iubeşti pe mine

Îmi vei da acelaşi destin?

 

Shamash

Ishtar s-a aprins de mînie şi s-a urcat la ceruri

Ishtar a ajuns în faţa lui Anu, tatăl ei

Pe Antum, mama sa, în cer a văzut-o

Ishtar, zeiţa, a deschis gura

„Tată, Ghilgamesh m-a umplut de ocări

Ghilgamesh a dezvăluit toate faptele mele cele urîte

Necinstea şi stricăciunea“.

Anu a deschis gura să vorbească

Anu i-a vorbit slăvitei Ishtar

„Sînt sigur, tu l-ai provocat

Şi de aceea Ghilgamesh a numărat faptele tale urîte

Necinstea şi stricăciunea“

Ishtar a deschis gura să vorbească

Zicînd către Anu, Tatăl ei

„Tată, fă-mi-l mie pe Taurul Cerului

Taurul Cerului să-l lovească pe Ghilgamesh

Şi să dărîme Urukul

Dacă tu nu-mi faci Taurul Cerului

Am să zdrobesc uşile lumii de jos

Am să las deschise porţile lumii de jos

Cei morţi vor urca

Cei morţi îi vor depăşi pe cei vii

Am să înviez pe morţi la mîncare şi viaţă“

Anu a deschis gura sa pentru a vorbi

Zicînd către vestita Ishtar

„Dacă eu fac ceea ce tu ai cerut de la mine

Au să fie şapte ani de aspră uscăciune

Ai adunat tu grîne pentru popor?

Ai crescut tu iarbă pentru vite?“

Ishtar a deschis gura ei ca să vorbească

Zicînd către Anu, tatăl ei

„Grîne pentru popor eu am adunat

Iarbă pentru vite eu am strîns

Dacă trebuie să fie şapte ani de uscăciune

Eu am adunat grîne pentru popor

Am făcut să crească iarba pentru vite“

Porţile lumii de jos vor rămîne închise

Cei morţi nu vor urca peste cei vii

Nu voi învia pe cei morţi la mîncare şi viaţă

 

Apariţia lui Shamash este magică, zeul e înconjurat de strălucirea oglinzilor labirintului. Protectorul divin al lui Ghilgamesh este trist, el cunoaşte puterea zeilor şi neputinţa umană. În spatele lui, dincolo de oglinzi, ca într-un spectacol de teatru oriental cu umbre, vedem întîlnirea secretă din cer dintre zeiţa Ishtar şi zeul Anu.

Shamash dispare, oglinzile dispar şi intră în scenă Taurul Ceresc. Colosul este un minotaur, o creatură bestială, ca Huwawa. Nimeni nu se apropie de monstru, Taurul Ceresc domină spaţiul, se simte invincibil. Ghilgamesh şi Enkidu traversează spaţiul în fugă, îi taie tendoanele, minotaurul se prăbuşeşte cu zgomot în mijlocul scenei. Moartea monstrului este tragică, lentă.

Taurul mort este înconjurat de oameni.

 

NINSUN

La cea de-a treia sa răsuflare el sări la Enkidu.

Enkidu s-a ferit de săritura lui.

Sus a sărit Enkidu, apucîndu-l pe taur de coarne.

Taurul Cerului a zvîrlit balele lui peste faţa lui Enkidu

Ştergîndu-l cu grosimea uriaşă a cozii

Enkidu, între gît şi coarne îşi înfipse adînc sabia

Ei doi, Ghilgamesh şi Enkidu

Ei au ucis taurul, ei doi i-au scos inima

Ei doi au ucis taurul, ei i-au scos inima

Aşezînd-o înaintea lui Shamash

 

Orbul

Cînd ei au ucis taurul

Ei i-au scos inima

Aşezînd-o înaintea lui Shamash

Ei au îngenuncheat şi au adus mulţumire în faţa lui Shamash

Cei doi fraţi au stat jos

Atunci Ishtar s-a urcat pe zidul împrejmuitului Uruk

A sărit pe crenelurile lui

Pronunţînd un blestem

„Vai de Ghilgamesh fiindcă m-a batjocorit“

 

Fragmentele bibliotecii se mişcă iar, cu un zgomot puternic acoperind personajele epopeii. Sus, printre cărţi, agăţat cu un picior şi o mînă de rafturile bibliotecii, fluturînd o mînă în aer, Păstorul descrie tulburat gestul blasfemic al lui Enkidu, insolenţa care îl va costa viaţa.

 

PĂstorul

Cînd Enkidu a auzit cuvintele lui Ishtar

A smuls mădularul marelui Taur Ceresc

Şi i l-a zvîrlit în obraz

A aruncat mădularul în obrazul zeiţei zicînd

„Dacă pun mîna pe tine

Ce i-am făcut lui

Ţi-aş face şi ţie

Şi măruntaiele lui ţi le-aş atîrna ţie“

Preotesele şi curtezanele templului

S-au strîns repede lîngă Ishtar

Lîngă mădularul Taurului Ceresc s-au adunat

Preotesele şi curtezanele templului au bocit cu Ishtar

Preotesele şi curtezanele peste mădularul marelui Taur Ceresc

Au bocit cu Ishtar

 

Se aude iar zgomotul planetelor, zeul Shamash apare în faţa cărţilor, mişcările lui sînt extrem de lente, Shamash vede euforia lui Ghilgamesh şi a lui Enkidu, cei care au avut curajul să înfrunte zeii, vede intrarea lor rituală în fluviul Eufrat ca pe o iluminare.

 

Shamash      

Ghilgamesh a dăruit coarnele zeului Lugalbanda

În Eufrat au intrat Ghilgamesh şi fratele lui, Enkidu

Şi-au spălat mîinile şi s-au îmbrăţişat

Ghilgamesh şi fratele lui Enkidu au plecat

Străbătînd într-un car străzile din Uruk

Poporul Urukului s-a adunat să îi admire pe ei.

Ghilgamesh i-a întrebat pe oamenii cu capete negre din Uruk

„Cine este cel mai viteaz?

Cine este cel mai admirat între oameni?“

„Ghilgamesh este cel mai slăvit dintre viteji

Ghilgamesh este cel mai de cinstit printre oameni“

 

Sfîrşitul primei părţi

 

 

nnn Partea a II-a

Biblioteca se desface iar în două fragmente care se îndepărtează, Enkidu este răsturnat pe spate în mijlocul scenei, braţele şi picioarele lui atîrnă, e ca un animal pregătit pentru sacrificiu. Demonul stă ghemuit aproape de el, îl priveşte; cînd Enkidu se mişcă, Demonul devine agitat, se ridică, aripile lui sînt înalte, translucide, ca o piele de reptilă arsă şi putrezită.

Orbul e nemişcat într-un fotoliu, epopeea este o poveste a minţii. Orbul vede şi trăieşte imaginar o lume uitată.

Din spatele bibliotecii apare Ereshkigal, stăpîna lumii de jos, zeiţa se mişcă încet, ireal, este nefericită, tulburată, ea a văzut cum a apărut răul, ea a văzut cum au apărut primii monştrii, ea retrăieşte dureros moartea lumilor care au fost înainte de lumea în care trăiesc violent zeii.

 

Ereshkigal ***

Cînd sus cerul nu fusese încă numit,

Iar jos, pămîntul încă nu purta un nume

Cînd nu exista decît Apsu primordialul, născătorul lor,

Şi Tiamat, cea care a dat naştere la tot,

Cea care amesteca apele într-un singur corp

Cînd nu exista nici un cîmp, nimic

Cînd nici unul dintre zei nu fusese chemat în fiinţă

Cînd ei nu aveau destin şi nu aveau nume

Atunci au fost făcuţi zeii înăuntrul lor

Lahmu şi Lahamu au fost formaţi, ei au căpătat nume

Chiar mai înainte ca ei să crească şi să devină mari

Anshar şi Kishar au fost creaţi, depăşindu-i

Anu era descendentul lor, rivalul părinţilor săi

Primul născut al lui Anshar, Anu era egalul lui

Şi Anu l-a zămislit pe Nudimmud după chipul său

Nudimmud, stăpîn peste părinţii săi, era el

Agitaţia lor a tulburat-o pe Tiamat

Rîsul lor în locuinţa cerului

A stricat buna dispoziţie a lui Tiamat

Apsu n-a putut să oprească zgomotul lor

Faptele lor erau desfrînate

Ei aduceau Răul,

Ei erau aroganţi

Apsu, născătorul marilor zei

A strigat lui Mummu, slujitorul lui.

„Hai să mergem la Tiamat“

Ei au mers şi au stat jos în faţa lui Tiamat

Apsu şi-a deschis gura sa

Şi a zis către Tiamat:

„Purtarea lor a devenit jignitoare

Ziua n-am linişte, noaptea nu pot să dorm

Vreau să-i distrug, să termin cu purtarea asta a lor

Liniştea să fie refăcută

Hai să ne odihnim“

Cînd Tiamat a auzit asta

S-a înfuriat şi a strigat îndurerată

Ea a născut atunci răul în inima sa şi a spus:

„Ce? Să distrugem ce noi înşine am

creat?“

Mummu a răspuns, sfătuindu-l pe Apsu

Răuvoitor a fost sfatul lui Mummu:

„Distruge-i, atunci vei avea linişte ziua

Atunci vei dormi noaptea“

Cînd Apsu auzi asta

Răul i-a luminat faţa

Mummu i-a îmbrăţişat gîtul

Şi a îngenuncheat în faţa lui să îl sărute

Cel preaînţelept, desăvîrşitul, atotştiutorul,

Ingeniosul Ea, cel care cunoştea totul

A pătruns intriga lor

El a făcut un cerc magic

A recitat un descîntec puternic

Şi l-a făcut să stea peste ape

A picurat somn peste el

Somn adînc a pus

După ce l-a întins jos pe Apsu

Îmbibat cu somn

Mummu, sluga lui, n-a mai avut nici o putere

După ce l-a legat pe Apsu, i-a smuls nimbul

Şi l-a omorît

Deasupra lui Apsu şi-a aşezat casa lui

Şi s-a odihnit liniştit 

El a numit casa „Apsu“ şi a destinat-o chivotului

Acolo este sanctuarul, camera soartei, locuinţa destinelor

Acolo a fost născut cel mai luminat dintre zei

În inima lui Apsu a fost Marduk creat

În inima divinului Apsu a fost Marduk creat

Ademenitoare era faţa lui

Desăvîrşite erau membrele sale, dincolo de înţelegere

Nepotrivite pentru înţelegere, greu de înţeles

Patru erau ochii lui, patru urechile sale

Cînd îşi mişca buzele, scotea foc

Mari erau toate cele patru organe de auzit

Şi ochii, în acelaşi număr, examinau totul

Era cel mai arogant dintre zei

Membrele sale erau uriaşe

Soarele! Soarele cerurilor!

Îmbrăcat cu nimbul a zece zei, era puternic peste măsură,

Fiindcă strălucirile lor copleşitoare fuseseră îngrămădite în el

El a creat şi a zămislit vîntul

El a format torente şi a tulburat-o iarăşi pe Tiamat.

Zeii n-aveau odihnă suferind în furtună

Inima lor a complotat răul

Lui Tiamat, mama lor, ei i-au spus:

„Cînd ei au ucis pe Apsu soţul tău

Tu nu l-ai ajutat, ai stat nemişcată

Puterea ta a slăbit şi noi nu putem să fim liniştiţi

Să-l ai mereu în minte pe Apsu, soţul tău,

Şi pe Mummu, care a fost învins

Tu nu eşti o mamă, tu nu ne iubeşti

Tu nu ne iubeşti

Ochii noştri sînt grei, fără odihnă

Răzbună-te pe ei, prefă totul în vînt“

Cînd Tiamat a auzit cuvîntul, s-a bucurat

Şi ea a zis: „Să facem monştrii“

Ei s-au adunat şi au mers de partea lui Tiamat

Ei erau gata de luptă, spumegînd, răcnind

Hubur, cea care creează totul

A adus arme groaznice, a fătat

şerpi-monştri

Cu dinţi ascuţiţi, cu colţi neiertători

Cu venin în loc de sînge a umplut ea corpul lor

Dragoni turbaţi ea a înarmat cu teroare

Făcîndu-i asemenea zeilor, le-a dat nimburi

Oricine i-ar privi să moară de frică

Cel cuprins de corpurile lor să nu se poată întoarce

Ea a creat vipera, dragonul şi monstrul Lahamu

Leul cel mare, cîinele turbat,

Omul-Scorpion

Puternici demoni cu chip de leu, dragoni zburători, Centaurul

Cu arme necruţătoare, răi în luptă

Dure erau poruncile ei, nu se putea împotrivi nimeni

Şerpii-monştri cu dinţi ascuţiţi, cu colţii neiertători

Cu venin în loc de sînge în corpul lor

Cel care îi priveşte moare de frică

Cel atins de ei niciodată nu se poate întoarce

Atunci Tiamat a născut răul

 

În timp ce Ereshkigal e tulburată de demoni, Enkidu are spasme. Un grup de bătrîni din Uruk bîrfesc cu patimă condamnarea la moarte a lui Enkidu.

 

Un bĂtrîn din Uruk

Anu a zis către Enlil:

„Unul din ei trebuie să moară

Pentru Taurul Cerului, pe care ei l-au ucis

Şi pentru Huwawa, pe care l-au omorît

De aceea să moară“

Aşa a zis Anu

 

Un bĂtrîn din Uruk

„Enkidu trebuie să moară

Unul dintre cei doi care au despuiat munţii de cedri

Trebuie să moară!“

Enlil a zis: „Enkidu trebuie să moară

Ghilgamesh însă nu trebuie să moară!“

 

Un bĂtrîn din Uruk

Shamash i-a zis lui Enlil:

„Nu la porunca mea

Au ucis ei Taurul Cerului

şi pe Huwawa?

Nevinovat trebuie să moară Enkidu?“

 

Un bĂtrîn din Uruk

Enlil a răspuns plin de mînie cerescului Shamash:

„Eşti vinovat tu

Fiindcă tu ai coborît pînă la ei

Enkidu trebuie să moară“

 

Un bĂtrîn din Uruk

Unul dintre ei trebuie să moară

Pentru Taurul Cerului, pe care ei l-au ucis

Şi pentru Huwawa, pe care l-au omorît

De aceea, să moară!

 

Shamhat vine lîngă Enkidu, îl ia în braţe, corpul lui Enkidu este moale, se apropie şi bătrînii. Demonul rămîne în mijlocul scenei. Enkidu are coşmaruri, are spasme, se trezeşte, e agitat, Shamhat îl ţine în braţe, el vrea să se smulgă, se sufocă.

Ereshkigal

Enkidu este bolnav

Lacrimile lui Enkidu curg pe jos

Enkidu a vorbit cu uşa ca şi cînd uşa ar fi fost om:

„Tu nu înţelegi, nu poţi înţelege

Eu ţi-am ales lemnul, l-am dus la Nippur

Eu am ales lemnul de cedru

Lemnul tău n-are egal

Înălţimea ta este mare, lăţimea ta este mare

Stîlpii tăi şi mînerul tău sînt de aramă

Un meşter bun din Nippur le-a făcut

Dacă ştiam ce se va întîmpla

Aş fi ridicat securea

Aş fi ridicat o secure şi aş fi spart lemnul

Ţi-aş fi lovit scîndura

Aş fi făcut o plută ca să duc ce-a rămas

Eu te-am făcut

Eu te-am adus din Nippur

Cel care va veni după mine va arunca totul

Va şterge numele meu

Va smulge tot ce-a rămas din tine

Va arunca totul“

 

Ca într-un tablou de familie, Ghilgamesh, Bătrînii din Uruk şi Ninsun asistă la suferinţa lui Enkidu. Demonul cu aripile arse s-a ridicat, aripile Demonului sînt translucide, înalte.

 

Ghilgamesh

Prietene, Enlil ţi-a dat o inimă mare

De ce, prietene,

Inima ta spune cuvinte atît de bizare?

Visele tale te neliniştesc, ca orice vis

Zeii însămînţează tulburarea în oameni

Neliniştea ta este puternică

Buzele tale bîzîie ca o muscă

Visele lasă în urmă nelinişte

Vreau să dorm

Voi căuta zeii

Pe zeul meu îl voi căuta

Spre zeul tău mă voi întoarce

Îl voi căuta pe Enlil

Vreau ca Enlil să îţi dea vise bune

Îi voi face statuie de aur

Fără măsură

Prietene, ecoul faptelor,

Ca nişte păsări

Aşa vin peste oameni

 

Orbul

Enkidu este bolnav

Lacrimile lui Enkidu curg pe jos

Enlil a zis: „Enkidu trebuie să moară

Pentru Taurul Cerului, pe care ei l-au ucis

Şi pentru Huwawa, pe care l-au omorît

De aceea să moară“

 

Enkidu

Shamhat, urîtă e lumea

Urît o să fie de acum totul înaintea ta

Vino, desfrînato, să-ţi aleg eu acum soarta

O soartă care nu se va sfîrşi niciodată

Te blestem cu o mare furie

Un blestem mare

Blestemele mele te vor copleşi brusc, într-o secundă

Umbra zidului să fie adăpostul tău

Picioarele tale să se înmoaie

Spini, mărăcini şi fierăstraie să-ţi jupoaie picioarele

Să se crape o prăpastie acolo unde îţi faci plăcerile

Beţivul să-ţi pleznească obrazul

Beţivul să îţi ude hainele de sărbătoare cu vomă

Bărbaţii să te înjure

Sînul tău frumos să fie soios, ud cu zeamă de bere

Să nu ai niciodată nimic de alabastru

Argintul strălucitor, plăcerea bărbaţilor, nimic să nu intre în casa ta

Un pămînt pustiu să fie patul tău

Deşert să fie casa ta

Bufniţele să îşi facă loc în crăpăturile pereţilor tăi

Nimic să nu intre în poala ta împuţită

Din cauza mea

Din cauza mea tu ai să suferi

Din cauza mea, aşa cum ai venit tu peste mine,

Aşa cum m-ai umilit tu pe mine în stepa mea

 

Enkidu o loveşte fără putere pe Shamhat. A căzut pe jos, are picioarele moi. Shamhat încearcă să-l ţină în braţe. Apare Shamash înconjurat de lumină, totul devine monocrom, portocaliu, ca într-un vis.

 

Shamash

De ce, Enkidu, o blestemi tu pe curtezană?

De ce o blestemi pe Shamhat?

Cine te-a învăţat să mănînci pîine?

Cine ţi-a dat să bei vin bun, ca unui rege?

Cine te-a îmbrăcat cu haine?

Cine ţi l-a dat pe Ghilgamesh?

Ghilgamesh este iubitul tău, frate, prieten,

El te-a culcat pe un divan mare

Ca prinţii lumii să îţi sărute piciorul

Ghilgamesh va îmbrăca piele de leu pentru tine

Va lăsa să-i crească păr pe tot corpul

Pentru tine va lăsa să-i crească smocuri murdare de păr

Va rage străbătînd stepa, va pleca în pustiu

Cînd vei pleca de aici va fi doliu

Va umple de vaiet Urukul pentru tine poporul cel vesel

 

Ninsun

Cînd Enkidu a auzit cuvintele viteazului Shamash

Inima sa tulburată s-a potolit

A îmbrăţişat-o pe Shamhat:

„Să te întorci la locul tău...

Regii să te iubească pe tine

Să te plătească cel care te va batjocori

Casa lui să fie pustie

În faţa zeilor, preotul să te lase să intri.

Pentru tine, bărbatul să-şi părăsească

soţia

Pentru tine, bărbatul să-şi lase copiii

Pentru tine, bărbatul să-şi părăsească soţia“

 

Moartea intră în corpul lui Enkidu, curtezana Shamhat îl ţine în braţe, erotismul şi tristeţea se amestecă, se confundă. Shamash s-a îndepărtat, Enkidu are convulsii, Shamhat îl simte cum moare, braţele lui sînt moi, picioarele lui sînt moi, capul lui atîrnă moale în braţele hierodulei.

Demonul se apropie, îl prinde pe Enkidu, îl ridică, îl îmbrăţişează şi intră în întuneric împreună cu Enkidu.

 

Ereshkigal

Enkidu zace pe jos cu sufletul singuratic,

Noaptea asta el a vărsat ce era în sufletul lui.

„Am avut un vis noaptea asta:

Cerul bubuia, pămîntul vuia,

Eu stăteam singur

Faţa celui care a venit era întunecată

Faţa lui era întunecată

Ca pintenii unui vultur erau ghearele lui

El s-a năpustit peste mine, a sărit

M-a înecat în întuneric

El m-a făcut să fiu întuneric

Braţele mele erau ca ale unei păsări

Privind tot timpul spre mine

El m-a dus în Casa Întunericului

M-a dus în locuinţa lui Irkalla

M-a dus spre casa pe care nimeni n-o părăseşte

Nimeni nu a ieşit dintre cei care au intrat acolo

M-a dus pe calea de la care nu mai există întoarcere

Către casa în care locuitorii sînt lipsiţi de lumină

Unde pulberea le este hrană şi noroiul

mîncare

Ei sînt îmbrăcaţi ca păsările, au aripi în loc de haine

Şi nu văd nici o lumină, stau mereu în întuneric

În Casa Ţărînii în care am intrat

Am văzut regi lipsiţi de coroane

Am văzut prinţi născuţi pentru încoronare

I-am văzut pe cei care au fost mari în zile de demult

În Casa Ţărînii în care am intrat

Am văzut visătorii

Am văzut slujitorii marilor zei

Acolo locuiesc dublii lui Anu şi Enlil

Acolo locuieşte Etana

Acolo locuieşte Ereshkigal, regina lumii de jos

Acolo locuiesc eu, Ereshkigal, regina lumii de jos

 

Enkidu se află în întuneric şi este ţinut în braţe de Demon. Un bărbat şi o femeie care au simţit răul vorbesc deodată despre moartea lui Enkidu, cuvintele lor se amestecă, ei se sufocă vorbind.

 

BĂrbatul/femeia

Ziua în care el a avut visul s-a sfîrşit

Copleşit este Enkidu

A doua zi, suferinţa lui Enkidu creşte.

A treia zi, a patra zi, a cincea zi, a şasea şi a şaptea

A opta, a noua şi a zecea zi

Suferinţa lui Enkidu, în patul lui, creşte.

A unsprezecea şi a douăsprezecea zi

Istovit este Enkidu de durere, în patul lui

El îl cheamă pe Ghilgamesh şi-i spune:

„Sînt blestemat. Nu căzut în luptă trebuie să mor

Deşi mi-a fost frică în luptă

Cel care e ucis în luptă este binecuvîntat“

 

Panourile translucide acoperă totul, oglinzile alunecă peste personaje. După ce panourile cu oglinzi au traversat scena, Demonul, Enkidu şi Ereshkigal au dispărut.

Shamhat e în lut, e singură, e plină de lut, din Enkidu a rămas doar lutul, ea strînge lutul moale în braţe.

 

BĂrbatul

Ghilgamesh a deschis gura şi a zis:

„Ascultaţi-mă, oamenilor,

Pentru Enkidu, prietenul meu, eu plîng

Gem cu amar, ca o femeie eu plîng

El era securea de la umărul meu

Cuţitul de la cingătoarea mea, scutul din faţa mea,

Haina mea de sărbătoare, podoaba mea de preţ

Un demon rău s-a sculat şi vrea să mi-l ia

Noi am cucerit totul

Noi am urcat munţii, noi am prins Taurul şi l-am ucis

Noi am adus nenorocire lui Huwawa

Noi am vînat pantera din stepă

Noi am cucerit totul“

 

Ghilgamesh

Enkidu, mama ta, o gazelă

Un asin, tatăl tău, te-au născut

Împreună cu animalele din stepă şi din păşune

Toate urmele paşilor tăi în Pădurea Cedrilor

Să plîngă pentru tine, să nu tacă ziua şi noaptea

Să plîngă pentru tine bătrînii marelui şi împrejmuitului Uruk

Să plîngă pentru tine

Degetul ce s-a ridicat în urma noastră ca o binecuvîntare

Să plîngă pentru tine

Şi ecoul cîmpiei, ca şi cum ar fi mama ta.

Să plîngă pentru tine

Să plîngă pentru tine ursul, hiena, pantera,

Tigrul, cerbul, leopardul, leul, bourul, căpriorul, ţapul

Şi făpturile sălbatice ale stepei.

Să plîngă pentru tine rîul Ulam

Pe ale cărui maluri obişnuiam să mergem împreună

Să plîngă pentru tine Eufratul cel curat din care am luat

Apă de burduf

Să plîngă pentru tine luptătorii vastului Uruk, cel împrejmuit

Noi am ucis Taurul. Să plîngă pentru tine

Cei care în Eridu au lăudat numele tău

Să plîngă pentru tine

Cei care au lăudat numele tău

Să plîngă pentru tine

Cel care a pus băutură în gura ta

Să plîngă pentru tine curtezana

Care te-a uns pe tine cu ulei mirositor

Să plîngă pentru tine, să te plîngă pe tine

Să plîngă pentru tine

 

Ninsun

Cu prima licărire a aurorii, Ghilgamesh

A desfăcut mîna lui Enkidu

Cu prima licărire a aurorii, Ghilgamesh

A scos o masă mare din lemn de elammaqu

A umplut cu miere o cupă din cornalină

A umplut cu lapte o cupă din lapislazuli

El a împodobit totul

Pentru Enkidu, pentru prietenul său

Ghilgamesh plînge amar

Ghilgamesh rătăceşte pe cîmp

 

Ghilgamesh

Cînd am să mor, n-am să fiu şi eu ca Enkidu?

Tristeţea a pătruns în pîntecul meu

Mi-e frică de moarte

Vreau să plec în stepă

Către Utnapiştim, fiul lui Ubar

Am plecat, am lăsat totul

Cînd am ajuns noaptea la trecătoarea muntelui

Am văzut leii şi m-a apucat frica,

Am ridicat capul către Sin, luna, şi m-am rugat

Noaptea, am adormit

Dar am fost trezit de un vis.

 

Panourile cu oglinzi acoperă iar totul, spaţiul rămîne gol, negru. Demonul intră în scenă şi începe să povestească grotesc încercările lui Ghilgamesh de-a găsi nemurirea, în timp ce apar Ghilgamesh şi Omul-Scorpion, monstrul.

 

Demonul

Ghilgamesh a ajuns la muntele Mashu

Vîrfurile lui ating cerul, marginile lui ajung în Infern

Oameni-Scorpion păzesc muntele Mashu

Privirile lor sînt îngrozitoare, ca moartea

Cînd Ghilgamesh a văzut un Om-Scorpion

De frică i s-a întunecat faţa

Revenindu-şi, s-a apropiat de

Omul-Scorpion

Atunci, Omul-Scorpion a strigat:

„Cel care a venit aici, trupul lui e carne de zei!“

„Două treimi din el sînt de zeu, numai o parte este de om.“

Apoi vorbi celui nou venit:

„Pentru ce ai întreprins această călătorie îndepărtată?

De ce ai ajuns pînă aici, în faţa mea

Străbătînd mări ale căror traversări sînt aşa de grele?

Scopul venirii tale aş dori să-l aflu“

 

Ghilgamesh

„Pentru Utnapishtim am venit

Cel care a ajuns la zei

Cel care a primit viaţa eternă

Despre moarte vreau să vorbesc cu el

Şi vreau să-l întreb despre viaţă.“

 

Omul-Scorpion

„Niciodată, Ghilgamesh, un muritor n-a putut face asta

Nimeni n-a făcut drumul ăsta

Nimeni n-a traversat munţii

Întunericul se întinde în jurul lor

Întuneric este înăuntrul lor

Densă e întunecimea

Nu e nici o lumină

Totul este întuneric

Nu poţi să vezi nimic

Întunericul este beznă şi nu e nici o lumină

Întunericul se întinde înăuntru

Bezna se întinde înăuntru

Totul este întuneric

Nu este nici o lumină“

 

Ghilgamesh

„Pentru că mi-e frică de moarte

Am făcut călătoria asta

Cu boala în pîntec

Prin frig, prin căldură uscată

Cu faţa bătută de vînt

Gemînd am făcut călătoria asta

Sînt la capătul puterilor

Lasă-mă să trec munţii“

 

Omul-Scorpion

„Du-te, Ghilgamesh, fii curajos!

Muntele pe care îl vezi atît de departe

Se numeşte Mashu

Nu l-a traversat nimeni

Du-te Ghilgamesh

Muntele te va primi!

Intră, muntele se va deschide!“

 

Omul-Scorpion dispare în întuneric, Ghilgamesh e în mijlocul scenei goale, în jurul lui nu există nimic, nimeni, în afară de Demonul cu aripile arse, rupte.

 

Demonul

Beznă era întunericul şi nici o lumină

El nu poate să vadă nimic

Nimic nu vede în faţă, nici în spate

După un timp

Beznă era, era întuneric şi nici o lumină

El nu poate să vadă nimic

Nimic nu vede în faţă, nici în spate.

După un alt timp

El nu poate să vadă nimic

Nimic nu vede în faţă, nici în spate.

El nu poate vedea nici în faţă, nici în spate.

După alt timp

E întuneric, e tot beznă şi nici o lumină

El nu poate vedea nimic nici în faţă, nici în spate

După alt şi alt timp

Beznă, întuneric, nici o lumină

El nu poate să vadă nimic nici în faţă, nici în spate.

A trecut iar timp

Beznă, întuneric, nici o lumină

El nu poate să vadă nimic nici în faţă, nici în spate.

Apoi, beznă, întuneric, nici o lumină

El nu poate vedea nimic nici în faţă, nici în spate

După mult timp, începu să se crape de ziuă

După alt timp, s-a luminat bine

Ghilgamesh s-a apropiat de un arbore de lapislazuli plin de frunze

Cornalina era plină de fructe

Fructele îi atrăgeau lui Ghilgamesh privirea.

El le-a atins pielea

El s-a înfruptat din carnea lor

Ghilgamesh, încotro rătăceşti tu?

Viaţa pe care tu o cauţi nu se găseşte

 

Copacul este imaginar, imaginea Paradisului este himeră. Ghilgamesh ţine în mînă un fruct imaginar, muşcă din fructul imaginar, apoi iluzia se topeşte.

 

Ghilgamesh

De frică, de frica morţii

Am traversat stepa

Frica mă sufocă

Ce i s-a întîmplat lui Enkidu mă sufocă

Am mers un drum lung. Am traversat stepa

Cum să tac, cum să fiu mut?

Prietenul meu e pămînt

Enkidu pe care l-am iubit din suflet

S-a făcut pămînt

Zi şi noapte l-am jelit

Şapte zile şi şapte nopţi am stat lîngă el

Pînă ce un vierme a căzut din nasul lui.

De la moartea lui eu n-am avut viaţă

Am rătăcit în mijlocul stepei

Ca să nu văd moartea care mă

înspăimîntă

Ar trebui să dorm ca el?

Fără să mă mai trezesc niciodată?

Să intru acum cu capul în pămînt

Şi să dorm toţi anii care vin peste mine?

Vreau să privesc soarele

Vreau să mă satur de lumină!

 

Demonul

Ghilgamesh, încotro alergi tu?

Viaţa pe care o urmăreşti tu nu se găseşte

Cînd zeii au plăsmuit omenirea

Moartea au destinat-o pentru oameni

Viaţa lor şi-au păstrat-o

Tu, Ghilgamesh, satură-ţi pîntecele

Fii vesel, ziua şi noaptea

În fiecare zi fă sărbătoare

În fiecare noapte cîntă, dansează

Hainele tale să fie mereu noi

Capul tău să fie spălat; îmbăiază-te în apă

Fii atent şi cu tînăra care se ţine de tine

Dar şi soţia ta să se bucure lîngă tine

Pentru că aceasta ţi-e datoria

 

Ghilgamesh a ajuns lîngă nimfa Siduri

Cea care locuieşte lîngă marea adîncă

Carnea zeilor se află în trupul lui

Dar inima lui este tristă

Ghilgamesh îi spune:

„Eu l-am omorît pe paznicul pădurii

Am adus nenorocirea lui Huwawa

Cel care păzea Pădurea Cedrilor

Eu am ucis lei“

Nimfa Siduri îi spune:

„Dacă tu eşti Ghilgamesh, cel care a ucis paznicul munţilor

Ai adus nenorocirea lui Huwawa care locuia în Pădurea Cedrilor,

Dacă tu ai ucis leii

Ai prins şi ai ucis Taurul coborît din cer

De ce îţi sînt obrajii scofîlciţi?

De ce inima ta este tristă?

De ce obrazul ţi-e ofilit?

De ce pîntecul tău oftează tot timpul?

De la frig şi căldură eşti palid“

 

Siduri apare ca o fantasmă. Ghilgamesh este obosit, este slab, palid. Siduri este o Fata Morgana, lîngă ea Ghilgamesh ar putea abandona Utopia.

 

Siduri

De ce obrajii tăi sînt palizi?

De ce inima ta este tristă?

De ce obrazul tău este ofilit?

Faţa ta a fost bătută de vînt

Obrajii tăi au făcut o călătorie prea lungă

De la frig şi căldură eşti palid

Ca şi cum ai căuta o comoară rătăceşti singur prin stepă

 

Ghilgamesh

Cum să nu fie obrajii mei palizi

Cum să nu fie palidă faţa mea de la frig şi căldură?

Prietenul meu care vîna asinul sălbatic pe dealuri

Enkidu, prietenul meu care vîna pantera în stepă

Prietenul meu pe care-l iubeam, pe el l-a luat soarta

Şase zile şi şase nopţi am plîns pentru el

Pînă ce un vierme a căzut din nasul lui

De frica morţii rătăcesc acum în stepă

Pe drumuri necunoscute rătăcesc în stepă

Întîmplarea lui Enkidu, prietenul meu, mă apasă

Cum pot să fiu liniştit?

Prietenul meu, pe care l-am iubit, s-a întors în pămînt!

Trebuie să fiu şi eu îngropat?

Spune-mi, care este drumul către Utnapiştim?

Dacă e posibil, am să traversez marea

Dacă nu e posibil, am să traversez stepa.

 

Siduri

Nimeni, niciodată, de la începutul lumii

Nimeni n-a trecut dincolo marea

Doar soarele poate traversa marea

E greu să traversezi marea

E greu să treci peste mare

Te vor cuprinde apele morţii

Cum, Ghilgamesh, ai să traversezi marea?

La atingerea apelor morţii, ce poţi tu face?

 

Demonul

Nimeni, niciodată, de la începutul lumii

Nimeni n-a trecut dincolo marea

E îngrozitor drumul pînă acolo

Cum, Ghilgamesh, ai să străbaţi tu marea?

La atingerea apelor morţii, ce poţi tu face?

 

Ghilgamesh s-a urcat într-o luntre cu Urshanabi, luntraşul

Ei împinseră luntrea pe valuri

Un drum de o lună şi cincisprezece zile era gata a treia zi

Luntrea ajunse astfel pe apele morţii

Urshanabi zise către el, către Ghilgamesh:

„Fereşte-te, Ghilgamesh,

Sîntem pe apele morţii

Mîna ta să nu atingă apele morţii!“

 

Demonul a rămas singur, cu gîndul la moarte. După un timp, o barcă lungă, albă, pe picioare subţiri şi înalte, întră în scenă. Ghilgamesh şi Urshanabi, luntraşul, par suspendaţi între cer şi pămînt în barca văruită, care parcă pluteşte în aer. Barca în care Ghilgamesh vrea să traverseze apele morţii pare imaginea Utopiei. Urshanabi îi povesteşte lui Ghilgamesh experienţa mistică a lui Etana, zborul, în timp ce barca cu picioare lungi e acoperită de un fum alb ca un nor.

 

Urshanabi ****

Vulturul nu era în stare să se ridice din groapă

El fîlfîia aripile sale

Dar nu era în stare să se ridice din groapă

El a fîlfîit aripile sale pentru a doua oară

Dar nu era în stare să se ridice din groapă

El fîlfîia aripile sale

Şi, pentru a treia oară el nu era în stare să se ridice din groapă

De trei ori el n-a reuşit să se ridice din groapă

Apoi, el a fîlfîit iar aripile sale

Vulturul îi spuse atunci lui Etana:

„Etana, prietene, prinde-te de mine!

Etana, tu eşti Etana

Sus, către cerul lui Anu eu te voi purta

Pe pieptul meu pune pieptul tău

Pe penele lungi ale aripilor mele pune tu mîinile tale

Pe părţile mele fixează braţele tale“

Pe pieptul vulturului Etana aşază pieptul său

Pe penele aripilor lui el îşi aşeză mîinile sale

Pe părţile lui, Etana îşi fixă braţele sale

Covîrşitor de grea era povara

Cînd zbură sus,

Vulturul îi zice lui Etana:

„Vezi, prietene, cum apare Pămîntul?

Priveşte la mare, în părţile dinspre Ekhur

Pămîntul a devenit o colină

Marea s-a prefăcut într-un lac“

Cînd îl purta pe el sus

Vulturul zise către Etana:

„Vezi, prietene, cum apare Pămîntul?

Pămîntul s-a prefăcut într-un şanţ de grădină“

După ce ei au urcat în cerul lui Anu

Ei au sosit la poarta lui Anu, Enlil şi Ea

Vulturul şi Etana împreună s-au prosternat

Vulturul îi spuse:

„Eu vreau să te port pe tine

Sus, prietene, alături de Ishtar

Cu Ishtar, stăpîne,

Pe părţile mele pune-ţi tu mîinile tale

Pe penele aripilor mele pune-ţi tu mîinile“

Pe părţile lui şi-a pus el mîinile sale

Pe penele aripilor lui şi-a aşezat el mîinile sale

Cînd el l-a dus sus:

„Prietene, aruncă-ţi o privire spre Pămînt!

Cum ţi se pare?

Marea e ca un canal“

Cînd el l-a urcat sus:

„Prietene, aruncă o privire la cum arată Pămîntul!

Pămîntul s-a prefăcut într-o dîră

Iar marea cea largă e ca un coşuleţ de pîine“

Cînd el l-a dus sus:

„Prietene, aruncă o privire la cum arată Pămîntul!“

Cînd am privit în jur, Pămîntul dispăruse

Şi pe întinsa mare ochii mei n-au putut să se oprească

„Prietene, eu nu voi urca la cer

Opreşte-te în drum!“

Vulturul se lăsă în jos

Vulturul a coborît

Vulturul merge în jos

Vulturul a coborît

La trei coţi de pămîntul lui Anu

Vulturul a căzut

Vulturul a fost zdrobit

La intrarea porţii lui Anu, Enlil şi Ea

Noi am îngenuncheat

La intrarea porţii lui Sin, Shamash, Adad şi Ishtar

Eu priveam în jur cînd coboram în jos

El stătea în mijlocul unei iluminaţii

Pe un tron era aşezat

La picioarele tronului erau lei

Atunci m-am trezit tremurînd

 

Urshanabi e transfigurat, barca dispare în nori. Scena rămîne goală. În întuneric, Utnapishtim, aproape gol, ca un ascet indian, pare să-i vorbească lui Ghilgamesh, care este departe. După un timp, Ghilgamesh se apropie de Utnapishtim, se aşază lîngă el şi adoarme. Utnapishtim povesteşte singur, inutil, aventura îndepărtată a Potopului, aşa cum bătrînii simt nevoia să-şi amintească mereu poveştile din tinereţe. Ghilgamesh doarme.

 

Utnapishtim

Ce-i cu tristeţea asta, Ghilgamesh?

Cînd zeii au făcut oamenii

Au făcut şi moartea pentru ei

Viaţa veşnică şi-au păstrat-o lor

Rătăceşti fără odihnă

Şi ce-ai obţinut?

Te chinuieşti degeaba

Îţi umpli corpul cu durere

Ai grijă, Ghilgamesh!

Zeii nu dorm,

Zeii sînt supăraţi

Viaţa ta se apropie de sfîrşit

Nu, nimeni nu poate vedea moartea

Nu, nimeni nu îi poate auzi vocea

Şi totuşi moartea există

Cine poate construi case indestructibile?

Ce moştenire e veşnică?

Ura, chiar şi ura

Nici ea nu e veşnică

Nimic nu durează

Somnul şi moartea seamănă mult

Am să-ţi descopăr ţie, Ghilgamesh, un lucru ascuns

Un secret al zeilor am să ţi-l spun ţie:

Shuruppak era o cetate de care poate ai auzit

Această cetate era veche, cum erau şi zeii care locuiau în ea

Într-o zi, zeii cei mari s-au hotărît să facă un mare potop

Tatăl lor Anu le-a cerut să păstreze totul secret

Sălbaticul Enlil, Ninurta şi Ennugi, toţi au jurat

Prinţul Ea era şi el de faţă cu ei

El a dezvăluit însă taina, şoptindu-i unei colibe din trestie:

„Colibă din trestie, colibă din trestie! Zidule, zidule,

Colibă din trestie, ascultă! Zidule, ascultă!

Omule din Shuruppak, fiu al lui Ubar

Dărîmă-ţi casa, construieşte-ţi o corabie

Părăseşte-ţi avutul, caută viaţa

Dispreţuieşte bunurile pămînteşti şi păstrează-ţi sufletul viu

Ia pe corabie sămînţa a tot ce e viu

Măsurile corăbiei pe care ai s-o construieşti

Să fie bine luate

Egale să fie lungimea şi lăţimea

Întocmai ca pe Apsu s-o acoperi pe ea“

Eu am înţeles şi i-am zis stăpînului meu Ea:

„Stăpînul meu, tot ce tu ai poruncit

Eu voi fi fericit să îndeplinesc“

Le-am povestit apoi bătrînilor din cetate

Cum am aflat eu că Enlil îmi este duşman

„Voi coborî în adînc, am zis, să locuiesc cu Ea, stăpînul meu

Dar peste voi el va ploua din belşug

Cele mai alese păsări, cei mai rari peşti

Vor ploua peste voi

Ţara va fi plină de recolte bogate.

Va ploua peste voi o ploaie de grîu“

Ţara s-a strîns în jurul meu

Cei mici cărau smoală

Cei mari aduceau totul

Am construit scheletul şi l-am încheiat

Am alcătuit-o din şase etaje

Împărţind-o în şapte părţi

Şase sari de smoală am vărsat în cuptor

Trei sari de asfalt de asemenea am turnat înăuntru

Trei sari de ulei.

Boi am tăiat pentru popor

Şi am înjunghiat oi în fiecare zi

Must, vin roşu, ulei şi vin alb

Am dat lucrătorilor să bea

Băutura curgea ca apa din rîu

În cea de-a şaptea zi corabia era terminată

Tot ce am avut am încărcat pe ea

Vieţuitoare am încărcat în ea

Toată familia mea am urcat-o în corabie

Vitele cîmpiei, sălbăticiunile cîmpului, meşteşugari, pe toţi i-am urcat în corabie

Vremea era îngrozitoare la vedere

Am urcat în corabie şi am închis intrarea

Unui marinar i-am încredinţat arca cea mare şi tot ce era în ea

Un nour negru s-a ridicat de la răsărit

Adad tuna înăuntru, Sullat şi Hanis mergeau în frunte

Înaintînd ca nişte crainici pe dealuri şi pe cîmpii

Erragal rupea stăvilare

Ninurta, după ei, dădea drumul zăvoarelor

Anunnakii înălţau torţele

Făcînd să ardă totul cu vîlvătaia lor

Mînia lui Adad ajunse pînă-n ceruri,

El prefăcu în întuneric tot ce fusese lumină

Întreaga ţară s-a fărîmiţat ca o oală

Chiar şi zeii erau înfricoşaţi de potop

Zeii, ghemuiţi, s-au înghesuit ca nişte cîini

Ishtar ţipa ca o femeie în durerile naşterii

Zeii Anunnaki plîngeau împreună cu ea

Totul se prefăcea în noroi

Zeii toţi, umili, stăteau şi plîngeau

Şase zile şi şase nopţi

A suflat vîntul nimicitor, furtuna de sud a măturat tot

Cînd a sosit ziua a şaptea, furtuna de sud ce adusese potopul s-a potolit

Marea s-a liniştit, furtuna s-a domolit, potopul a încetat

Eu m-am uitat la vremea de-afară: liniştea domnea în ea

Dar toată omenirea se prefăcuse pămînt

Cît vedeai cu ochii totul era ca o podea.

Am deschis un gemuleţ şi o lumină a căzut pe faţa mea

Am stat şi am plîns

Lacrimi curgeau pe obrazul meu

M-am uitat după liniile de coastă ale mării

În toate cele paisprezece ţinuturi se ivea cîte o ridicătură muntoasă.

Pe muntele Nisir, am tras corabia la mal

O zi şi a doua zi, muntele Nisir a ţinut corabia, oprindu-i orice mişcare

A treia zi, a patra zi, muntele Nisir a ţinut corabia, oprind orice mişcare

A cincea şi a şasea zi, muntele Nisir a ţinut corabia, oprind orice mişcare

În ziua a şaptea am dat drumul unui porumbel şi l-am lăsat liber

Porumbelul a ieşit, dar s-a înapoiat

Fiindcă nici un loc de aşezare nu era vizibil, el s-a înapoiat

Atunci am dat drumul şi am lăsat liberă o rîndunică

Rîndunica a plecat, dar a venit înapoi

Fiindcă nici un loc de aşezare nu era vizibil, ea s-a întors înapoi

Atunci am dat drumul şi am lăsat liber un corb

Corbul a plecat şi văzînd că apele s-au micşorat

El a început să mănînce, să se rotească, să croncăne şi nu s-a mai întors

Atunci am adus jertfa

Am vărsat o libaţiune pe munte, în vîrf

Zeii au mirosit mireasma

Zeii au adulmecat dulcele miros

Zeii s-au strîns ca muştele

N-am să uit niciodată acele zile

Pînă la urmă a ajuns Enlil

Şi a văzut corabia, Enlil s-a mîniat

Atunci Ea şi-a deschis gura:

„Tu, cel mai înţelept dintre zei

Cum ai putut tu, fără gîndire, să aduci potopul?

Păcătosului dă-i după păcat, nelegiuitului după greşelile lui

Dar nu-l omorî

În loc să fi adus potopul, să te fi aruncat ca un lup să împuţinezi omenirea

În loc să fi adus potopul, o foamete să se fi iscat, să împuţineze ea omenirea

În loc să fi adus potopul, o ciumă să se fi iscat şi să lovească ea omenirea

Eu am făcut numai ca Utnapishtim să aibă un vis, el singur a pătruns taina zeilor

Acum, hotărăşte tu ce să se întîmple cu el“

Îndată Enlil s-a suit în corabie

Ţinîndu-mă de mînă, m-a luat lîngă el:

„Pînă acum Utnapishtim n-a fost decît un om

De acum înainte Utnapishtim va fi ca noi, zeii“

Astfel m-au luat cu ei şi m-au făcut să locuiesc aici

 

Ghilgamesh a adormit. Demonul este aproape, aşteptîndu-l pe Ghilgamesh în întuneric, aşa cum l-a aşteptat şi pe Enkidu.

 

UtnapiSHtim

Cum pot să-ţi dau eu viaţa pe care o cauţi?

Ghilgamesh, somnul te-a năpădit ca un vîrtej de vînt

Iată-l pe eroul nostru, cel care caută viaţa

L-a cuprins somnul repede, ca un fum

 

Ghilgamesh

Ce am făcut, Utnapishtim, încotro s-o iau

Acum cînd nemilosul somn a pus stăpînire pe membrele mele?

Oriunde pun piciorul meu moartea e aproape de mine

 

UtnapiSHtim

Ghilgamesh, tu ai venit aici, îndurînd şi pătimind

Ce să-ţi dăruiesc ca să te înapoiezi lumii tale?

Îţi voi dezvălui un lucru ascuns

Un secret al zeilor îţi voi spune:

Există o plantă, ca un spin

Ghimpii ei au să înţepe mîinile tale ca trandafirul

Dacă mîinile tale vor ţine planta asta

Tu ai să găseşti viaţa

 

Ghilgamesh pierde planta iluziei tinereţii. Ghilgamesh îmbătrîneşte, corpul lui se îndoaie, se transformă. Urshanabi se apropie de Ghilgamesh şi îl ţine în braţe. Ghilgamesh priveşte barca albă care traversează încet scena pînă cînd barca văruită dispare.

 

Orbul

Ghilgamesh a luat iarba, deşi ea înţepa mîinile sale

Ghilgamesh i-a spus lui Urshanabi

corăbierul:

„Urshanabi, această iarbă te apără de slăbiciune

Prin ea omul îşi poate găsi vindecarea

Numele ei va fi «Omul este iar tînăr»

O voi duce la Uruk cel împrejmuit, am să pun pe cineva să mănînce planta asta

Apoi voi mînca eu planta şi mă voi întoarce la tinereţe“

Ghilgamesh a intrat în apă ca să se scalde

Un şarpe adulmecă aroma plantei

Şarpele a alunecat prin apă şi i-a furat planta

Atunci Ghilgamesh a plîns

Lacrimile sale curgeau pe faţa lui

El a prins mîna lui Urshanabi, corăbierul:

„Pentru cine, Urshanabi, mi-am înţepat eu mîinile?

Pentru cine a curs sîngele inimii mele?

Leul pămîntului mi-a luat totul

Planta asta era pentru mine“

 

Panourile cu oglinzi se mişcă iar ca un labirint, Ghilgamesh e ţinut în braţe de Urshanabi. Ghilgamesh priveşte oglinzile, dincolo de oglinzi apar zeii şi monştrii.

 

Orbul

Cînd ajunseră la Uruk, oraşul cu ziduri înalte

Ghilgamesh zise către el, către Urshanabi, corăbierul:

„Urcă-te, Urshanabi, mergi pe ziduri

Observă temeliile, priveşte zidul, zidul are sclipiri de aramă

Priveşte, măreţia lui întrece tot ce există

Oare nu sînt bine arse cărămizile sale?

Priveşte oraşul, priveşte grădinile de palmieri

Priveşte lacul din mijloc

Priveşte ce mare e suprafaţa templului zeiţei Ishtar“

 

Zeiţa Ishtar apare dincolo de labirint, ca un monstru. Are multe capete, multe braţe şi multe picioare. Capetele zeiţei vorbesc cu voci diferite, în timp ce trece cu picioarele peste un bărbat gol care seamănă cu Ghilgamesh tînăr.

 

Ishtar *****

Brăzdează-mi vulva

Bărbat al inimii mele

Brăzdează-mi vulva

Din coapsa ta se ridică un cedru

Plante înalte cresc împrejurul nostru

O grădină bogată acum înfrunzeşte

El a înmugurit, el a înfrunzit

El este salată crescută din apă

El este cel pe care pîntecul meu îl iubeşte

Grădina mea înfrunzită

El este cel pe care pîntecul meu îl iubeşte

Mîna lui e miere, piciorul lui e miere

El mă îndulceşte întotdeauna

Nerăbdătorul meu bărbat îmi mîngîie buricul

Îmi mîngîie coapsele moi

El este cel pe care pîntecul meu îl iubeşte

El este salată crescută din apă

Laptele tău e dulce, mirele meu

Păstorul meu, îţi voi bea laptele proaspăt

Viţel, taur sălbatic, Dumuzi

Laptele tău e dulce

Îţi voi bea laptele proaspăt.

Umple-mă cu miere, Dumuzi,

Îţi voi bea laptele proaspăt

 

Fragmentele gigantice ale bibliotecii acoperă totul traversînd scena. În mijlocul spaţiului gol stă Demonul cu aripi înalte, în jurul lui apar oamenii-păsări. Ghilgamesh e gol, ghemuit, singur. Enkidu se apropie de el, îl îmbrăţişează şi îi acoperă ochii. Ghilgamesh şi Enkidu sînt amîndoi goi, ghemuiţi, lipiţi unul de altul. Orbul e departe, în întuneric.

 

Orbul

Pe Enkidu, cel prins de lumea de jos

Namtar nu l-a prins

Lumea morţilor l-a cuprins

Asakku nu l-a prins

Lumea morţilor l-a cuprins

Neîndurătorul Nergal nu l-a prins

Lumea morţilor l-a cuprins

El n-a căzut pe un cîmp de luptă

Lumea morţilor l-a cuprins

Umbrele l-au cuprins

Lumea morţilor l-a cuprins

Ea a zis: „Deschideţi o gaură în pămînt

Duhul lui Enkidu să iasă acum din infern

Să-i povestească lui Ghilgamesh cum e în lumea de jos!“

Ca o suflare de vînt

Duhul lui Enkidu a ieşit din lumea de jos

Ei s-au strîns şi s-au îmbrăţişat unul pe altul

Ei au vorbit, ei au suspinat, ei s-au îmbrăţişat unul pe altul

 

Ghilgamesh

Spune-mi, prietene, spune-mi,

povesteşte-mi despre moarte

Spune-mi alcătuirea lumii de jos pe care tu ai văzut-o!

 

Enkidu

Eu nu-ţi voi spune, nu-ţi voi spune

Dacă-ţi voi spune alcătuirea lumii

de jos

Pe care eu am văzut-o

Tu vei cădea şi vei plînge

Pielea mea şi oasele mele sînt moarte

Carnea mea şi oasele mele sînt moarte

Trupul meu pe care tu l-ai atins

E acum ca o haină

L-au invadat viermii

Trupul meu pe care tu l-ai atins

E acum plin de ţărînă

 

Ghilgamesh

Pe cel ars de foc l-ai văzut?

 

Enkidu

L-am văzut. Sufletul lui nu mai există

Fumul lui s-a risipit.

 

Ghilgamesh

Pe cel care a murit înecat l-ai văzut?

 

Enkidu

L-am văzut. Se scutură ca un viţel devorat de viermi.

 

Ghilgamesh

Pe cel care a căzut de pe catarg

l-ai văzut?

 

Enkidu

L-am văzut. Au scos cuie din el.

 

Ghilgamesh

Pe cel care a fost omorît în bătaie l-ai văzut?

 

Enkidu

L-am văzut. Părinţii i-au ridicat capul

soţia lui a plîns pentru el.

 

Ghilgamesh

Pe cel al cărui cadavru a fost aruncat pe cîmp l-ai văzut?

 

Enkidu

L-am văzut. Duhul lui nu are odihnă în lumea de jos.

 

Ghilgamesh

Pe lepros l-ai văzut?

 

Enkidu

L-am văzut. Mănîncă iarba pe care o smulge şi bea apa care se prelinge departe de ceilalţi.

 

Ghilgamesh

Pe cel al cărui suflet n-are pe nimeni l-ai văzut?

 

Enkidu

L-am văzut. Mînca resturi care se aruncă în stradă.

 

Ghilgamesh

Ai văzut?

Enkidu

Am văzut.

Stăpînul meu, de ce inima ta e bolnavă?

Dacă tu vei coborî în lumea de jos

Îmbrăcăminte curată nu trebuie să pui

Cu ulei parfumat să nu te ungi

La mirosul lui plăcut ei s-ar aduna în jurul tău

Un băţ în mîinile tale nu trebuie să ai

Duhurile s-ar tulbura

Sandale în picioare să nu-ţi pui

Un zgomot în lumea de jos să nu faci

Femeia pe care o iubeşti, să n-o săruţi

Femeia pe care n-o iubeşti, să n-o loveşti

Copilul pe care-l iubeşti, să nu-l săruţi

Copilul pe care-l urăşti, să nu-l baţi

Plîngerea din lumea de jos te cuprinde

 

Ghilgamesh s-a desprins de Enkidu, e singur, a deschis ochii şi priveşte în gol, se aude doar vîntul. În jurul lui sînt cadavre cu aripi. Corpul gol, nemişcat al lui Ghilgamesh este îmbrăţişat de Demonul care vine din întuneric.

 

Ninsun

El n-a ascultat. El şi-a pus un veşmînt

nou

Ei l-au cunoscut că-i străin

Cu ulei parfumat el s-a uns

La mirosul lui ei s-au strîns

în jurul lui

El şi-a aruncat cîrligul în lumea de jos

Cei loviţi de cîrlig l-au înconjurat

Un baston a luat el în mîna lui

Duhurile s-au repezit contra lui

Sandale în picioare a încălţat

A făcut zgomot în lumea de jos

El a sărutat pe femeia pe care-o iubea,

El a lovit pe femeia pe care-o ura,

El a sărutat pe copilul pe care-l iubea,

El a lovit pe copilul pe care-l ura,

Plîngerea din lumea de jos l-a cuprins.

 

Finalul părţii a doua

 

 

––––––––––––––––

* Cîntarea zeiţei Inanna/Sumer

**  Rugăciune adresată lui Shamash pentru alungarea demonilor/Babilonul vechi

***  „Enuma Elish“/Babilonul vechi

****  Poemul lui Etana/Babilonul vechi

*****  Cîntarea zeiţei Inanna/Sumer

 

 

Surse pentru varianta textului

în limba română:

 

L’épopée de Gilgamesh, traducere de Raymond Jacques Tournay şi Aaron Shaffer, Les Éditions du Cerf, Paris, 2003

L’Épopée de Gilgamesh, traducere de Abed Azrié, Berg International, 2006

The Epic of Gilgamesh, traducere de Benjamin R. Foster, Norton („Norton Critical Editions Series“), New York, 2001

The Epic of Gilgamesh, traducere de Nancy K. Sandars, Penguin, New York, 1972

The Epic of Gilgamesh, traducere de Andrew George, Penguin Classics, London, 2003

 

 

Stephanie Dalley, Myths from Mesopotamia. Creation, the Flood, Gilgamesh, and Others,

Oxford World’s Classics, New York, 1998

Marie-Joseph Seux, Hymnes et Prieres aux Dieux de Babylonie et d’Assyrie, Les Édition du Cerf, Paris, 1976

James Pritchard (ed.), Ancient Near Eastern Texts Relating to the Old Testament (Enuma Elish, traducere de E.A. Speiser),

Princeton, 1969 (ediţia a III-a)

Leonard W. King, Enuma Elish, The Seven Tablets of Creation, London, 1902

Nancy K. Sandars, Poems of Heaven and Hell from Ancient Mesopotamia, Penguin, New York, 1971

Samuel Noah Kramer, From the Poetry of Sumer: Creation, Glorification, Adoration, University of California Press,

Berkeley, 1979

Donald A. Mackenzie, Myths of Babylonia and Assyria, Kessinger Publishing, 2004

James Bennet Pritchard, The Ancient Near East, Princeton University Press, 1958

Samuel Noah Kramer&Diane Wolkstein, Inanna, Queen of Heaven and Earth: Her Stories and Hymns from Sumer, Harper&Row,

New York, 1983