OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ultimul numar al revistei Esprit (martie-aprilie 2005) are, ca de obicei, un dosar foarte bogat. Titlul lui, Faire autorité, trimite la o colectie cvasi-exhaustiva de abordari, in sincronie si diacronie, ale surselor de autoritate in societatea europeana. Ar fi imposibila chiar si numai semnalarea tuturor ipostazelor autoritatii care fac obiectul studiilor reunite in mai bine de 200 de pagini. De aceea, vom aminti doar unul, Qu’est-ce que faire crédit? Entre littérature et économie. Este vorba despre un dialog pe care Gérard Leclarc il are cu Jean-Michel Rey, profesor de filozofie si estetica la Universitatea Paris VIII, avind ca punct de pornire bancruta de la 1720 a lui John Law si intrarea Statului francez in criza financiara. Se naste atunci discursul politic fiduciar, valabil si astazi: „Apare atunci o serie de intrebari, difuza dar foarte semnificativa: cum poti reinstaura ceea ce a disparut atit de brutal, «increderea» care parea sa stea la baza comunitatii nationale? Pe ce fundament am putea-o restabili? Cu ce garantii? In ce conceptie despre viitor am putea sa o inradacinam? Aceasta reflectie pare minoritara in epoca, pentru ca ceea ce-i lipsea inainte de toate era conceptia despre viitor“.

Din acest moment, mijlocul de a reinvesti societatea cu incredere devine discursul. Montesquieu si Marivaux (acesta din urma ruinat in urma falimentului lui Law), prin scrierile lor, au intuit „aspectul cu adevarat fiduciar al limbii, capacitatea ei indefinita de a suscita incredere si de a provoca actiune (faire-croire si faire-faire), aptitudinea ei de a miza pe «incredere» si de a lasa sa se inteleaga faptul ca aceasta incredere se afla tocmai aici; de asemenea, capacitatea ei de a acredita ideea ca ceea ce este spus are efect“. O data cu aparitia creditului in economie, apare „o noua experienta a timpului“ si ideea ca progresul este de fapt „o cursa impotriva mortii“. Discursul politic si economic modern devin, astfel, relatari ale acestei curse. Semnalam si publicarea in versiune completa a interventiei directorului revistei, Olivier Mongin, la colocviul organizat in data de 22 ianuarie 2005 asupra „Stingii, reformei si mondializarii“: O stinga reactiva la mondializare, titreaza autorul inainte de a trece in revista provocarile carora o stinga franceza nostalgica dupa un stat puternic, „bonapartist“, trebuie sa le raspunda.

„Mondializarea nu poate fi disociata de o revolutie tehnologica majora si de o noua organizare a muncii, ulterioara fordismului. In lipsa unei vointe manifeste de a lua act de rupturile in curs, stinga nu poate cunoaste decit o alternativa: apararea statului social edificat in timpul celor Treizeci de ani Gloriosi [...] sau acuzatia de a ceda modei vremii si de a se adapta mondializarii.“ Rolul statului, in scadere la ora mondializarii, nu trebuie sa sporeasca decit in domeniul „securitatii mediului inconjurator“: statul contemporan trebuie sa fie „capabil de a face posibil un climat de securitate. [...] Dupa cum spune Zygmunt Bauman, mondializarea provoaca o dubla miscare de emancipare (interesul individual) si de teama (absenta institutiilor regulatoare). Impotriva acestei tendinte, actiunea statului trebuie sa intervina pentru a evita constituirea de bule comunitare care nu constituie privilegiul ghetourilor etnice“. (A.M.)