OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Este foarte important ca fiecare
dintre noi sa aiba incredere in propriile
sentimente, ginduri si imaginatie, oricare
ar fi acestea, fara a forta nimic s…t
O abordare deja trasata nu ma intereseaza, pentru ca e definitiva. Cred ca e bine sa nu stii, e fantastic sa nu stii…“*
Pina Bausch

Lucrarea se axeaza pe anumite conceptii si concepte cheie, care genereaza si sint generate de interogatii, la care numai o analiza atenta a dansului contemporan poate oferi raspunsuri credibile. Aici trebuie subliniat faptul ca dansul contemporan este prin excelenta o arta interogativa, cu atit mai mult cu cit cel care asista la o creatie de dans contemporan este, pina la urma, generator al interogatiei care, la rindul sau, genereaza discursul coregrafic.
Iata citeva dintre aspectele care se inscriu, credem, in sfera interogatiilor dansului contemporan pe care, vom vedea, e bine sa ne ferim a le defini primordial prin prisma unei categorii temporale. Desigur, aspectele mentionate vor conduce, la rindul lor, spre alte bifurcatii conceptuale.
1. Functia corpului ca mesaj. Dansul se distinge clar de alte forme de arta prin faptul ca artistul devine mesajul, in cazul in care este integrat unui discurs autentic, el nu are practic alta solutie decit sa devina ceea ce trebuie transmis.

Se ajunge, astfel, la un raport de identitate intre cel care transmite mesajul si ceea ce are de transmis, tocmai in acest proces de identificare stind solutia, aflarea raspunsului la interogatiile cu care se vine spre receptori. Cu tot riscul de a parea ca ne afundam intr-o metafora, trebuie reluata, iar si iar, aceasta functie a dansului, aceea de a conferi corpului sensul de emitator de mesaje. Vom vedea ca sintem departe de orice metafora si ne ancoram inevitabil in cel mai la indemina concret. Sensul principal al corpului, din care iradiaza toate celelalte sensuri ale sale in dansul contemporan, este acela de a se impune concret ca mesaj, ca loc in care intre dansator si ceea ce are de transmis se stabileste un raport de identitate.
2. Functia corpului uman la intersectia dintre spatiul public si perimetrul privat al individului. in acest punct vor interveni citeva concepte fundamentale cum ar fi: dualitate, alteritate, identitate. Asa cum spuneam, dansul contemporan nu trebuie inteles ca o categorie definibila exclusiv din perspectiva cronologica. Theodor Adorno (citat de Laurence Louppe in Poétique de la danse contemporaine), afirma ca modernitatea este o categorie calitativa si nu o categorie cronologica.

Putem afirma acelasi lucru despre dansul contemporan. E drept, ar fi totalmente absurd sa ne sustragem complet cronologicului. Ne intereseaza, din perspectiva temporala, statutul axiologic al omului secolului XXI in relatia sa cu dansul si aportul lui de cunoastere, dar nu trebuie neglijate radacinile care au condus la actuala configuratie valorica a dansului contemporan. Data fiind dinamica sociala a acestor vremuri si raporturile interumane integrate ei, principalele interogatii care se nasc in sfera artei in general si a dansului contemporan in special sint legate de conceptele mai sus mentionate. Ceea ce sintem in spatiul public, ceea ce manifestam in perimetrul cotidianului, tine inevitabil de modul in care ne autoconfiguram in spatiul privat si de modul in care ne plasam in relatie cu ceilalti, cu alte cuvinte de modul in care ajungem sa integram autentic fluxul identitate-alteritate.
3. Raportarea la celalalt, inscrierea in sfera alteritatii este unul dintre aspectele cheie care privesc sensurile corpului in dansul contemporan. Nu trebuie pierduta nici o clipa din vedere abordarea antropologica a dansului, conform careia corpul uman este un construct cultural, ca omul se raporteaza la corpul sau si isi reprezinta propria intrupare in functie de paradigmele culturale in care vietuieste.

4. Corpul si abordarea lui in orizontul temporalitatii. Corpul uman, ca instanta primara prin care este inteles individul ca intreg, este definibil prin prisma temporalitatii, prin modul in care este valorizata curgerea temporala. Mai mult ca orice alta arta, date fiind functia motricitatii si efemeritatea cu care, mai mult sau mai putin justificat, este corelat dansul, arta coregrafica poate oferi posibile solutii cu privire la conferirea cu sens a timpului in care este angrenat individul „prins“ in spatiul public al acestor vremuri.
5. Sensul corpului in societatea de consum. Dupa expresia lui Jean Baudrillard, cel mai important teoretician al fenomenului numit consumerism, corpul a devenit cel mai frumos, cel mai important obiect in panoplia consumului, intrind in sfera simulacrului. intrebarea la care ramine sa raspundem este: ce functie are dansul, in speta dansul contemporan, intr-un context socio-cultural in care abordarile traditionale ale corporalitatii sint modificate sub influenta noii autodefiniri pe care si-o aplica omul contemporan: aceea de consumator? Acestea sint aspecte pe care Jean Baudrillard le clarifica in anii ’70.
Dat fiind faptul ca societatea romaneasca intra vizibil pe fagasul consumerismului, aceasta problematica devine actuala pentru noi de-abia acum, iar in dansul contemporan romanesc incep sa se manifeste ipostaze creative prin care se evidentiaza, la nivelul unei asumari in sfera corporalitatii subsumate dansului, ca principala provocare a omului contemporan in fata labirintului de valori impletite cu principii distorsionate, principala prioritate este de a gasi raspunsul la modul in care omul isi poate pastra sau gasi autenticitatea.

imi asum inca de la inceput acest risc inerent incercarii de a lamuri functia dansului, cu precadere a dansului contemporan la intersectia dintre spatiul public si spatiul privat al individului. Luind in calcul aspectele enumerate mai sus, aceasta functie ar fi, pe de o parte, incercarea de a declansa interogatii cu privire la autenticitatea individului, pe de alta, de a reda corpului, prin integrarea sensurilor generate prin intermediul corpului care danseaza, functia de instantiator al unor mesaje autentice.
[…]
Pentru a pastra onestitatea acestui discurs, trebuie data o definitie cit mai corecta dansului, definitie din care va lipsi, aparent paradoxal, cuvintul considerat la scara larga cheia acestei forme de arta: miscarea. intelegem prin dans forma de arta in care un mesaj este intrupat, incarnat, in sensul cel mai propriu cu putinta.
Daca din punct de vedere logic am incercat sa elucidam, sporadic e drept si cu functie pur introductiva deocamdata, dansul ca gen, privit din unghi principial, trebuie sa lamurim si diferenta specifica, adica trebuie sa incercam sa aflam ce este dansul contemporan. Banalitatea acestei interogatii este doar aparenta, pentru ca, dat fiind caracterul extrem de controversat al termenului „contemporan“, specificitatea termenului „dans contemporan“ nu e tocmai simplu de conturat.

Vom defini dansul contemporan ca fiind acea forma de arta coregrafica ce genereaza interogatii cu privire la aspecte fundamentale legate de concepte in perimetrul carora graviteaza problematica oamenilor acestor vremuri.
Cind spun „aceste vremuri“, sint perfect constienta de caracterul vag al termenului. in plus, trebuie luat in calcul faptul ca, probabil, ceea ce aducea dansul lui Nijinski poate fi mult mai „in ton“ cu problemele oamenilor de acum decit ceea ce a creat un perfomer ieri (prin ieri puteti intelege desigur un ieri gindit in raport cu acel azi in care scriu aceste rinduri, sau cu acel azi reprezentat de ziua cind dumneavoastra cititi aceste rinduri).
in cadrul concomitentei, pot coexista aspecte culturale, care pot fi judecate istoric prin prisma anumitor ratiuni estetice si axiologice care au dus la incadrarea lor in categoria respectiva. Ele pot convietui fara sa genereze necesitatea unei puneri in coerenta.
Contemporaneitatea tine insa de un timp in care, prin diverse modalitati discursive, fie ele si contradictorii, este impartasita aceeasi problematica. Dansul contemporan reprezinta, din aceasta perspectiva, o modalitate prin care, mie ca spectactor deloc pasiv, mi se poate raspunde la anumite interogatii legate de problematica lui acum.
Un alt spectator poate veni insa si riposta astfel: „Eu ma pot duce la un spectacol de balet clasic care imi poate raspunde la intrebarile mele de acum mai bine decit un spectacol creat de, sa zicem, Xavier LeRoy“... Posibil, numai ca o diferenta de baza intre cele doua genuri consta in faptul ca al doilea chestioneaza atit natura corpului cit si natura dansului, primind, deci, caracterul interogativ al creatiei, pe cind in primul caz intentionalitatea discursului artistic are la baza in special ratiuni de ordin estetic si narativ.
Cert este ca omul contemporan, oricit de mult ar afirma ca se poate regasi in creatii din alte timpuri, nu se poate sustrage problematicii lui azi (oricit de dinamic si vag definibil ar fi acest azi), nu poate eluda intrebarile si conflictele care ajung pina la urma sa il constituie.

Nu trebuie sa se inteleaga din acest argument ca dansul clasic nu raspunde la anumite intrebari, care sint, de cele mai multe ori trans-temporale, sau ca, prin dansul contemporan se intra intr-un perimetru al non-esteticului. Dimpotriva, numai ca, dat fiind contextul istorico-social in care vietuim, s-a ajuns in punctul in care dansul nu mai poate fi rupt de ceea ce inseamna problematica individului ca fiinta supusa tensiunii dintre spatiul public si spatiul privat, corpul uman nu mai poate fi tratat ca accesoriu estetic, ca instrument perfectibil in vederea unei executii impecabile, devenind, de fapt, insusi locul in care se concentreaza simultan interogatiile si posibilitatea aflarii unui raspuns la ele.
Pe de alta parte, trebuie sa fim constienti de flexibilitatea si caracterul vag al termenului „contemporan“: „Contemporaneitatea corespunde, de fapt, unui timp largit, ale carui limite sint dinamice“ (Laurence Louppe).
Corpul, centrul discursului despre dans, care face obiectul acestei lucrari, va fi inteles prin prisma conceptelor mentionate in cadrul acestor consideratii introductive. Ca un preambul largit insa, trebuie accentuat faptul ca liniile de forta ale lucrarii sint:
n Corpul care danseaza in abordarea sa antropologica, adica in acceptiunea sa de fapt cultural. […]

n Sensurile pe care corpul le primeste in dans, in functie de miscare si non-miscare, in functie de care, de cele mai multe ori, dansul contemporan este opus formelor coregrafice traditionale, opozitie ce reprezinta adesea o falsa problema si care ar trebui, aproape ca regula, convertita intr-o sinteza.
n Corpul care danseaza (ca si corpul cotidian) nu se poate sustrage timpului. Prin urmare unul din sensurile de baza pe care le voi analiza va fi reprezentat de modul in care, in dansul contemporan, este asigurata vizibilitatea corpului ca instanta angrenata in temporalitate, cu toate sensurile adiacente ale acestei integrari (cum ar fi experientele ultime sau raportarea la ceilalti).
n Asa cum spuneam, intrarea societatii romanesti in galeria consumerista reclama o regindire a corpului asa cum este el configurat in imaginarul romanesc. Corpul ca obiect de consum, in sensul pe care vom vedea ca i-l atribuie Jean Baudrillard, ramine, desigur, un construct social, iar productiile de dans contemporan nu pot sa fie analizate in afara acestei acceptiuni.
n Firul calauzitor al lucrarii va ramine, fara indoiala modul in care corpul devine mesaj, prin discursul coregrafic. Aceasta abordare ne poate conduce la depasirea unor viziuni traditionale, care pot afecta modalitatile de raportare autentica a individului contemporan la el insusi.

Fragment din volumul
Sensuri ale corpului
in dansul contemporan,
in curs de aparitie.

–––––––––––––––
* Sur les traces de Pina, coordination Alessandro Martinez, 2002, Prix Europe pour le Théare.


Supliment realizat cu sprijinul
Centrului National al Dansului Bucuresti