OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mircea Muthu
Studii de estetica romaneasca
Editura Limes, Cluj-Napoca, 2005

Mircea Muthu este un cercetator complex si prolific, in egala masura comparatist si estetician, critic literar si teoretician al literaturii. Prima din aceste vocatii a rodit intr-o serie de volume despre conceptele tipologice de balcanism si balcanitate, bizantinism, spirit sud-est european, incununate de trilogia critica Balcanism literar romanesc (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002). Demersul sau de morfologie culturala a mentalitatii balcanice, la intersectia dintre Europa si Orientul apropiat, se inscrie ca un caz particular al domeniului mai larg al studiilor de „orientalism“, inaugurate de Edward Said in 1978, rezonind cu cercetarile similare ale Mariei Todorova si ale lui Larry Wolf.

Profesor de estetica si teoria literaturii la Facultatea de Litere din Cluj, Mircea Muthu deschide acum un alt „santier“ de lucru, concretizind cea de-a doua sa vocatie teoretica, cu un prim volum dintr-o proiectata trilogie inchinata esteticii romanesti. Mircea Muthu este un militant si un fervent aparator al esteticii ca disciplina, inclusiv din punct de vedere institutional: ca profesor universitar si decan al Facultatii de Litere, el pledeaza pentru autonomia domeniului, amenintat permanent sa fie inghitit fie de filozofie, fie de teoria literaturii, sau sa fie pur si simplu sters din ultimele nomenclatoare, revoltator de inguste si lipsite de orizont international, ale Ministerului Educatiei (situatie in care se afla si literatura comparata sau lingvistica generala). Teoreticianul este, de altfel, constient de o anumita „pierdere de viteza a esteticii“ in studiile umaniste actuale, datorata inlocuirii civilizatiei tiparului cu cea a mass-media electronice, criza anuntata deja de conceptele de „estetica negativa“ al lui Theodor Adorno sau de „alienare artistica“ al lui Mario Perniola. Intrebarea nelinistitoare care se ridica este in ce masura o filozofie a frumosului si a artisticului mai are pertinenta in lumea postmoderna, cind esteticul si-a pierdut autonomia de care se bucura in perioadele clasica si modernista (definita la noi de Titu Maiorescu) si a devenit difuz in manifestarile multimedia (filme, reclame etc.)?

Daca un raspuns sau o solutie globala la aceasta criza pare imposibil de dat, Mircea Muthu incearca ceea ce sta in puterile unui iubitor al esteticii romanesti, si anume o recapitulare a evolutiei disciplinei la noi, adica o panorama a inovatiilor si propunerilor conceptuale autohtone, si o contributie personala, o serie de comentarii convergente care se doresc niste „circumscrieri, deocamdata premonitorii, dintr-un orizont mai larg, cu speranta unei cuprinderi sistemice“ ulterioare. Aceste doua scopuri structureaza volumul Studii de estetica romaneasca, impartit in doua sectiuni.
Prima sectiune cuprinde portretele celor mai importanti esteticieni romani, alcatuind un tablou sinoptic al evolutiei esteticii romanesti.

Reunind citeva studii care au insotit volumele de restituiri facute in ultimul deceniu de Mircea Muthu din scrierile lui Radu Stanca, Al. Dima si Henri Jacquier, panorama porneste de la precursori precum Radu Ionescu, Simion Barnutiu, Constantin Dimitrescu-Iasi, Constantin Leonardescu, care pregatesc trioul clasic Maiorescu, Gherea, Ibraileanu, trecind prin autori uitati precum Mihai Strajanu, Anghel Demetriescu si chiar Eugeniu Sperantia, pentru a ajunge la „greii“ Tudor Vianu, Mircea Florian, Liviu Rusu si Al. Dima. Asemenea sinteze au mai fost facute de catre Al. Dima, in perioada interbelica (editat insa abia in 2003 tocmai de catre Mircea Muthu), si de Grigore Smeu sau Ion Pascadi (ambii in 1969). Ceea ce aduce nou „sinopsa“ de fata, in raport cu abordarile de factura pozitivista de mai sus, este perspectiva cu inflexiuni „postmoderne“, in orice caz relativizante. Mircea Muthu nu mai abordeaza istoria ideilor (estetice, in cazul de fata) intr-un spirit hegelian, ca istorie a unor esente spirituale „tari“, ca un afluent in fluviul unei istorii culturale mari, inteleasa ca un scenariu explicativ global. El telescopeaza perspectiva, iese „in afara tabloului“, relativizind conceptele fiecaruia prin contextualizarea lor istorica.

Estetica neoplatonica si hegeliana, estetica metafizica si cea stiintifica, psihologia experimentala germana, determinismul rasial al lui Taine, croceanismul, neokantianismul unui Cassirer, gestaltismul si teoriile vitaliste, irationalismul, nominalismul matematic, existentialismul si fenomenologia, teoria receptarii si a lecturii, sociologia, estetica curentelor avangardiste, toate aceste curente si metodologii din estetica europeana devin un context si un arhitext care hraneste si explica teorii incitante si dense conceptual, cum este „apriorismul pragmatic“ al lui Eugeniu Sperantia.
A doua sectiune a volumului cuprinde mai multe meditatii teoretice pe marginea esteticii si a citorva din categoriile ei principale, cum sint cele de mimesis, poesis, semiosis etc. Mircea Muthu porneste de la axioma ca estetica, edificata ca disciplina de catre Baumgarten la 1750, este „un discurs legitimator mereu a posteriori in raport cu faptul artistic“, de unde si o anumita carenta a sa, deplinsa de o categorie aparte de teoreticieni, si anume „neputinta funciara de a performa creatia literara, muzicala sau plastic“. Una din cauzele care explica „pierderea de viteza“ a esteticii fata de arta mediatica interactiva contemporana ar putea proveni din chiar acest decalaj dintre momentul producerii imaginilor si cel al reflectiei asupra valorii si configurarii lor.

In acest sens, este interesant ca doctorandul profesorului Mircea Muthu si mai tinarul sau coleg in colectivul de teorie literara de la Literele din Cluj, Horea Poenar, a sustinut un doctorat in care isi propune, curajos, inovator si aproape sisific, sa redefineasca estetica drept un proces creator, care se autoconcepe in momentul facerii sale, intr-un discurs „paulinian“, care anunta sau profetizeaza „bunavestire“ a propriei sale geneze fenomenologice.
Acceptind locul secund al poeticii in raport cu poietica, Mircea Muthu sistematizeaza functiile esteticii, la fel cu ale criticii literare si artistice, in cele de valorizare, ordonare si integrare. Pe acest orizont, el face apoi citeva analize sintetice punctuale, ale unor concepte care, la fel cu estetica insasi, sufera, odata cu marile schimbari actuale de paradigma, obnubilari si estompari, pseudomorfoze si redefiniri. Critica literara, ca disciplina medie intre estetica (ca filozofie a literaturii) si teorie literara (ca „stiinta“ a literaturii), tinde fie spre o critica a criticii, avind ca obiect metalimbajul, fie spre critica culturala, programatic interdisciplinara. Teoria genurilor a trecut de la acceptiunea normativa, dupa cea descriptiva, la o acceptiune functionala (genul ca functie textuala). Estetica teologica, canonul, pitorescul, trivialul, identitea si alteritatea sint si ele cu folos punctate.

Pentru a reveni la chestiunea problematica a statutului esteticii astazi, cartea se incheie pe o deschidere optimista, o mica profesiune de credinta, i-am putea spune. Diagnosticului privind „moartea esteticii“, Mircea Muthu ii opune previziunea unei regenerari a disciplinei, criza de legitimare a artei postmoderne impunind nu disparitia tuturor instrumentelor, ci crearea unei „armaturi categoriale“ noi. Directia posibila de evolutie, ni se sugereaza, este aceea, interdisciplinara si transdisciplinara, provocata de emergenta teoriilor postmoderne dedicate imaginii. Importanta actuala a imaginilor de televiune, film, video, Internet, reclame etc., precum si implicarea tot mai mare a consumatorului modern in procesul facerii imaginii (camerele video personale, telefoanele cu aparat fotografic) tind sa confirme tot mai mult nu declinul, ci generalizarea unei estetici spontane, a vietii cotidiene, chiar daca estetica traditionala, ca arta a frumosului transcendent, si-a pierdut puterea de fascinatie. De aceea, este probabil ca una din directiile majore ale viitoarelor volume de studii de estetica ale lui Mircea Muthu sa se orienteze spre cercetarea imaginii si a imaginarului.