OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu demult, am fost si eu – in fine... – in faimosul „Hollywood Multiplex Complexul Comercial Mall“ de pe linga Posta Vitan, caruia distinsul coleg Valerian Sava i-a inchinat o oda optimista in numarul 24 al Observatorului cultural.


Consideratii generale

Primul lucru, oarecum adiacent, care se cade remarcat este ca o titulatura atit de redundanta nu are echivalent decit in perfecta ei opacitate; in cazul in care presupunem ca orice bucurestean va fi aflat ce este acela un „mall“, e greu de-nteles ce mai cauta sintagma (de trista pronuntie) „complexul comercial“ pe linga cuvintul cu pricina; iar in cazul, putin probabil, ca n-a aflat (inca), atunci e de presupus ca-i va fi si mai greu sa desparta ideea de „multiplex“ de aceea de „complex comercial“... Se stie insa cit de mult(iplex) tin romanii la apelatiuni bombastice si cit de doMall se adapteaza ei necesitatilor de simplificare in toate domeniile, asa ca nu vad nici un rost sa propun – pentru scurtime – termenul-valiza „malltiplex“; cine are timp de asemenea hocus-pocus-uri lingvistice, intr-o tranzitie care alearga cu pasi de hip-hopa Mitica spre Nicaieri...?


Consideratii personale

Pesemne ca nu sint clientul ideal pentru astfel de sincronisme comerciale, de-aceea voi spune din capul locului: multiplexul, mersi, bine ca exista, ii doresc sa prospere – dar nu e de mine. Din pacate, o moda recenta face ca firmele distribuitoare de filme sa prefere organizarea proiectiilor de presa pentru ziaristi tocmai acolo...Stiu ca nu sint singurul cronicar de film care se plinge de aceasta mutare neinspirata, de aceea incerc sa aduc argumente solide in aceasta discutie.


Argumentari solide, din care se va vedea ca praxisul nu tine pasul cu idéefixe-ul...

Prima nemultumire ar fi ca in toate salile (1,2, pina la 10) este un „aer“ atit de „conditionat“ incit, daca scapi doar cu o raguseala dupa o proiectie de 2 ore, te poti considera fericit... In plina canicula, multiplexul este un frigider; e bun un frigider, dar nu ca sa intri cu totul in el! De aceea, poate ca – in tara in care nu se cunosc decit extremele, de la politica la meteo – ar fi mai simplu sa se construiasca niste cabine in incinta multiplexului decit sa se conditioneze aerul la o temperatura suportabila; in aceste cabine ar urma sa se echipeze/dezechipeze spectatorii inainte, respectiv dupa spectacol, cu haine groase aduse de-acasa in sacose de plastic (pentru reclama, s-ar putea inscriptiona pe acestea logo-ul generos al firmei).

A doua nemultumire priveste suporturile pentru paharele de Coca-Cola. N-ati fi crezut, nu-i asa? Ei bine, realitatea de la fata locului este implacabila: aceste suporturi au fost designate exclusiv pentru paharele mari... Daca ti-aduci din hol o Cola mica si-ncerci sa o pui in locasul „special amenajat“ din bratele scaunelor, vei constata – cu stupoare, experienta proprie! – ca paharul aluneca inauntru pina aproape de virf, iar pentru a-l extrage din acel orificiu trebuie sa-i dai un bobirnac, dinspre fund, cu o mina (preferabil stinga), prinzind simultan capacul cu mina cealalta (daca sinteti stingaci, evident, va trebui sa incercati toata experienta „in oglinda“ fata de modelul aratat). Dezavantajul acestor operatiuni – care presupun o anumita dexteritate, recte sinistritate, anevoie obtinute „din prima“ – este simplul fapt ca ele trebuie repetate la fiecare reasezare a paharelor in orificiu, alternativa fiind sa ramii cu acestea in mina pina la epuizarea Colei; dupa consum, numai masochistii vor incerca desprinderea paharelor goale pentru a le arunca la cosurile de gunoi...

In fine – nemultumirea cea mai profunda se refera la insasi amplasarea multiplexului la ultimul etaj al mall-ului/ complex comercial. Pentru a accede acolo, trebuie sa urci scarile rulante si, mai ales, sa suporti cu stoicism remarcile extatice ale vizitatorilor despre „cit de frumos e totul“! Nu doar pentru ca, asa cum se stie, notiunea de „frumos“ este relativa, ci mai ales deoarece perspectiva pierderii timpului intrind in/iesind din nenumaratele magazine care compun mall-ul este descurajanta. Regret sa o spun, dar nici „atractia copiilor“ – jetul de apa care tisneste pina-n tavanul mall-ului, moment de epifanie materiala care este, pesemne, cu atit mai valoros cu cit nimeni nu stie ora exacta cind se produce..., nici „atractia adultilor“ – sportul cronofag care consta in vizitarea (asta inseamna „mall“, de fapt: un loc de plimbare) compulsiva a tuturor buticurilor „pentru a-ti clati ochii“ sau, mai rar (foarte rar, se zice...), pentru a cumpara un Marks sau un Spencer – nu se numara printre ocupatiile mele favorite.


Concluzii personale

Acestea ar fi, in linii mari, nemultumirile mele in legatura cu multiplexul. Nu-mi fac iluzii ca expunerea lor, punct cu punct, ar putea schimba ceva in functionarea unui mamut in care s-au investit milioane (de $); dar am tinut, in acelasi timp, sa exprim o opinie care, oricit de „excentrica“, cred ca merita cunoscuta. Va multiplexumesc