OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Daca la noi sint utilizate in continuare cu preponderenta mijloacele si efectele erei tiparului, creatorii si cercetatorii in domeniul stiintelor literaturii – si in special scolile de filologie – din apusul Europei experimenteaza si chiar aplica regulile unei noi ere, pe care am putea-o numi era hipertextului. Aceasta a impus, printre altele, transformarea rapida nu numai a modelelor culturale si a mijloacelor de transmitere a informatiilor, dar mai ales o radicala transformare a criticii (literare?!), acest din urma fapt datorat mutatiilor in modalitatile de scriere si lectura.

Intrucit textul inscris intr-un parcurs hipertextual capata o dimensiune hipermediala, alcatuita inclusiv din sunete si imagini, este evident ca asistam la nasterea unui nou gen, care cere un computer si programe de lectura specializata.

asumarea deplina a interactivitatii digitale
Mai poate fi vorba, in acest caz, de un gen literar? Pentru a raspunde acestei intrebari, unul dintre cei mai importanti teoreticieni ai hipertextului, G.P. Landow, a incercat sa descrie noul statut al criticului si al criticii in era hipertextului, observatiile si concluziile sale find adunate in lucrari precum Hypermedia and Literary Studies (impreuna cu Paul Delany, 1991), Hypertext: the Convergence of Contemporary Critical Theory and Technology (1992) si What’s a Critic to Do? Critical Theory in the Age of Hypertext (1995).
Noul gen s-ar fundamenta pe asumarea deplina a interactivitatii digitale si ar rupe astfel cu conventiile trecutului, intrucit necesita o explicitare manifesta a unei structuri nonlineare, careia i se asociaza, in mod obligatoriu, o noua retorica si un nou spatiu al scriiturii. Faptul ca discursul literar se afla in plina epoca a interactivitatii il dovedeste si aparitia in Occident a unei alte discipline: filologia cognitiva. Astfel, in prezentarea publicatiei internationale Rivista di filologia cognitiva http://w3.uniroma1.it/ cogfil/homepage.html, editorii Paolo Canettieri si Anatole Pierre Fuksas precizeaza: „Cele mai recente si inovatoare dezvoltari in domeniul studiilor textuale, lingvistice si filologice demonstreaza diferite si evidente aspecte de intersectare si chiar suprapunere atit cu stiintele comunicarii, cit si cu stiintele cognitive. Configurarea lingvistica a discursului comporta dinamici de elaborare si reelaborare textuala, care definesc parcursuri si sisteme de transmitere a sensului, implicind totodata si realitati semnificative privind modelele de organizare a proceselor cognitive“.

Navigarea hipertextuala inseamna, din perspectiva pragmaticii, utilizarea subiectiva a unui text intr-o forma hipertextuala, in care se sterg granitele intre texte, aduse astfel impreuna intr-un „timp prezent“, hotarit de lector. „A doua caracteristica a hipertextului, care il opune radical textului tiparit, dar si altor utilizari ale scriiturii electronice, consta in natura efemera a constructiilor pe care acesta le permite. Hipertextul inseamna insasi abolirea stabilitatii textului: alegerea legaturilor «actualizeaza» o axa sintagmatica ce se prabuseste dupa fiecare lectura“, apreciaza Katell Briatte („Matériaux pour une rhétorique de l’hypertextualité“, in Strumenti critici, 1997).

Studii celebre, devenite clasice sau chiar „depasite“ (intr-atit de rapide sint transformarile in era hipertextului), au evidentiat efectele evolutiei tehnologice asupra societatii, la nivel macro si microstructural. Ne punem intrebarea, acum, ce a insemnat sau ce inseamna pentru filologie „informatizarea“ procedeului euristic, astfel incit sa fie capacitata extraordinara putere ordonatoare a instrumentului informatic?
Primul raspuns este acela ca puterea computationala modifica radical atit pragmatica, cit si etica filologica, intrucit intra in intimitatea semiologica si schimba „codicele“ textului. Din punctul de vedere al filologiei ca stiinta umanista, va trebui, asadar, sa consideram informatica nu atit o revolutie tehnologica, cit o revolutie epistemologica. Al doilea raspuns: cel mai consistent impact al informaticii asupra filologiei il constituie aparitia unei discipline noi, care in Occident se dezvolta deja cu rapiditate intr-o stiinta si chiar in materie de invatamint filologic: editarea electronica. Noua disciplina s-a dezvoltat aici pe baza unei exceptionale traditii a unei alte discipline, ecdotica, care sta la baza tuturor scolilor de filologie romanica.

Generalizind, reamintim ca ecdotica si editarea presupun patru mari functii: a reproduce si a conserva; a citi textul, a-l face accesibil lecturii (gr. ekdosis, „a trage afara“); a cunoaste mai bine un text; a corecta, a emenda textul (evident, in filologia romanica este vorba de manuscrisele medievale, adica „texte“ reconstituite sau rezultate din suma „marturiilor“ de tipul variantelor, cópiilor manuscrise etc.)
Precizez aici ca, in acceptia occidentala, editarea electronica – ca metoda sau stiinta filologica – nu se refera nici la practica, incetatenita si la noi, a (re)publicarii de „manuscrise“ sa le spunem recente (iata, insusi termenul de „manuscris“ ar trebui reconsiderat, intrucit autorii isi prezinta contributiile la radactii sau edituri in format electronic), nici la aceea, aflata in plina ofensiva si in Romania, de a elabora hipertexte (de pilda excelentele produse hipermedia de tip e-book sau audio-book Noica, Coelho, Patapievici, Cartarescu s.a. promovate de editura Humanitas) sau chiar librarii si expozitii virtuale (precum expozitia interactiva multimedia EuroLiteraTur, organizata de Muzeul National al Literaturii Romane). Desigur – si in aceeasi ordine de idei – amintim ca in apus deja civilizatia cartii se construieste si prin cataloage on line, biblioteci digitale sau comenzi on-line, in timp ce in Romania situatia arhivelor bibliotecilor si a patrimoniului de carte este dezastruoasa, incepind cu achizitionarea si depozitarea si terminind cu serviciile oferite publicului.

Editarea electronica a devenit in primul rind principala metoda a scolilor occidentale de filologie romanica si consta in reconstituirea, prin modele computationale, a manuscriselor specifice literaturii medievale romanice. Sint astfel indeplinite doua obiective filologice majore: recompunerea si includerea in circuitul (electronic) de lectura a textului „originar“ (programele informatice prelucrind manuscrisele, variantele si cópiile pastrate), precum si reconstituirea, de asemenea prin programe computationale speciale, a fenomenelor lingvistice specifice literaturilor romanice (de exemplu, ocurentele unei anumite vocabule, obtinute printr-o simpla comanda electronica, reprezinta un pretios indice pentru filozofia liricii erotice medievale).

in editarea electronica, ca metoda si stiinta filologica, (hiper)textul este reconstituit asadar prin modele computationale, astfel incit noua disciplina poate fi definita drept cercetarea arhivelor textuale si a hipertextelor informatizate, plecind de la elaborarea unor principii de codificare si de norme editoriale pentru textele literare din ambientul electronic. A face asadar uz de mijloacele informatice in special pentru functia nr. 3 („a cunoaste mai bine textul“) poate parea o operatie fireasca, insa sensul clasic al continutului functiei nu mai poate fi indeplinit decit cu o unica si de netrecut conditie: ca toate fenomenele manuscrisului in studiu sa fie codificate pentru masina informatica, sa fie adica culese si descrise printr-un cod valabil din punct de vedere informatic.

Asistam, asadar, la o profunda perturbare a eticii filologice clasice. Astfel, paradoxul este ca primul lector al textului devine in mod obligatoriu insasi... masina informatica, pentru care filologul trebuie sa gaseasca codul de lectura gratie caruia sa aiba acces la obiectul initial al studiului sau (textul).
in al doilea rind, in cazul noului tip de act filologic, se poate spune ca pragmatica invinge fara drept de apel etica: cind modelele computationale vor fi generat pe ecran Textul Unic, recuperat din negura vremurilor si din hatisul manuscriselor si variantelor, care va fi statutul actantilor clasici emitator-text-receptor?

Despre alte paradoxuri ale eticii filologiei electronice se poate consulta lucrarea coordonata de W. Chernaik, C. Davis si M. Deegan, The Politics of Electronic Text (Londra, 1993), cea coordonata de P. Nerozzi Bellman, Internet e le muse. La rivoluzione digitale nella cultura umanistica (Milano, 1997) sau actele congresului international „I nuovi orizzonti della filologia“: ecdotica, critica testuale, editoria scientifica e mezzi informatici elettronici (Roma, 27-29 mai 1998), cu prilejul caruia s-au dezbatut teme precum „Sistemele noii ere critice“, „Cum se alcatuieste o editie critica astazi“, „Argumente pentru editarea stiintifica informatizata“, „Computere si manuscrise medievale: ar trebui sa isi acorde reciproc incredere?“ etc.
Voi insista insa in continuare pe o idee deja enuntata mai sus, anume ca filologia electronica, ajunsa in Occident la un apogeu stiintific (si tehnologic) greu de imaginat la noi, s-a dezvoltat – cu naturaletea specifica continuitatii proceselor de modernizare din apusul Europei – din disciplina filologica a ecdoticii. Termenul – introdus de Dom H. Quentin in fundamentalul studiu Essais de critique textuelle (ecdotique), aparut in 1926 la Paris – desemneaza generic disciplina care prezideaza editarea de texte, de la problemele tehnice la normele metodologice, incluzind toate aspectele tehnicii editoriale.

Dezvoltata ea insasi din „filologia sacra“, ecdotica a fost intemeiata ca disciplina de Karl Lachmann (1793-1851), care propunea reconstruirea acelui „text“ (constitutio textus) conservat nu in redactarea originala, ci in doua sau mai multe cópii. Metoda Lachmann avea astfel ca scop alcatuirea „arborelui genealogic“ al textului (stemma codicum) in trei etape ale demersului filologic: confruntarea, prin comparatie, a cópiilor (collatio), examinarea (recensio) si, in fine, sinteza acestora (examinatio), in sensul refacerii, pe cit posibil, a textului „originar“. Primul exemplu de editie critica, prin metoda Lachmann, a unui text medieval romanic este La Vie de Saint Alexis, aparuta la Paris in 1872, in a carei introducere Gaston Paris descria, pentru uzul romanistilor, fazele si principiile teoretice ale ecdoticii.

in schimb, prezentind concluziile propriului studiu ecdotic asupra faimosului Lai de l’Ombre de Jean Renart, Joseph Bédier (1864-1938) refuza metoda stematica, propunind „metoda textului-baza“, prin absolutizarea rolului manuscrisului „optim“ si eliminarea, in consecinta, a obiectivului construirii arhetipului.
Un demers de ecdotica electronica, care continua ca teorie principiile lachmanniene, consta, in mare, in patru etape: alcatuirea bazei de date textuale si iconografice (manuscrise, transcriere diplomatico-interpretativa computerizata, prelucrarea editiilor si a traducerilor, iconografii, alte tipuri media); alcatuirea bazei de date contextuale (filologice, istorico-biografice, bibliografice, critice si metateoretice); configurarea parcursurilor ghidate de interpretare (prin legaturi intratextuale, intertextuale, extratextuale) si crearea de programe de cercetare si de navigare specializata (interfata cercetarii lexicale si sintactice, programe privind indici si concordante, programe de tratare tematica sau tipologica, programe de scriitura hipertextuala).

Citeva rezultate ale ecdoticii electronice sint, de pilda, TrobVers. Lessico e concordanze della lirica trobadorica, o banca de date electronice a poeziei trubadurilor (proiect promovat de Rocco Distilo in cadrul unei cercetari internationale cu tema „Per un lessico europeo dell’affettività: concordanze della lirica romanza“, coordonata de la Roma de Roberto Antonelli), site-ul creat de Società Dantesca Italiana, Dante on-line, in care, printre alte operatii filologice, pot fi consultate manuscrise ale Divinei Comedii, sau CLARISEL (Base de datos de literatura caballeresca), cercetare a Departamentului de Filologie Spaniola de la Universitatea din Zaragoza, referitoare la literatura cavalereasca in castiliana, catalana, galego-portugheza.

Fara indoiala, partizanii si utilizatorii acestei noi discipline filologice trebuie sa fie posesorii unor vaste si variate competente, dupa cum afirma si Cesare Segre: „in timp ce, datorita computerelor care au dobindit statutul de adevarate forumuri de dezbatere, filologul asista in zilele noastre la reducerea autoritatii sale si la posibilitatea de a pune in functiune clasicul mecanism stematic, tot el isi da seama ca i se recunoaste in acelasi timp o responsabilitate mult mai delicata, aceea de a pune in evidenta zonele incerte ale textului si de a pune in discutie posibila lor restituire“.
in afara competentelor individuale din ce in ce mai variate pe care le presupun in genere specializarile erei hipertextului, sa remarcam ca etica filologica include, in viziunea noii metode prezentate succint in rindurile de mai sus, si o extraordinara disciplina a lucrului in colectiv, care conduce nu numai la criterii unitare de elaborare a demersului filologico-electronic, dar si la o calitate de exceptie a rezultatelor/produselor acestuia.
intre obiectivele si stadiul, in continua evolutie, ale filologiei electronice occidentale si, de pilda, cvasi-permanentele noastre polemici – din pacate, post factum – asupra eticii privind clasica alcatuire de editii sau dictionare de istorie si critica literara, pare a exista, pe moment, o distanta aproape de netrecut.