OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Inauguram in acest numar o serie de articole de opinie semnate de Ciprian Siulea, cu convingerea ca temele propuse de autor sint de real interes, iar o dezbatere pe marginea lor ar fi foarte utila in contextul cultural actual. Fara sa impartasim intru totul punctele de vedere exprimate de Ciprian Siulea, apreciem invitatia la dialog lansata de tinarul eseist si speram ca opiniile pro sau contra nu vor intirzia sa apara.

S-a remarcat adesea cit de literarocentrica este cultura romana. Pe linga motivatiile istorice si „metafizice“ ale fenomenului, inevitabil complicate, avem in istoria recenta o cauza mult mai clara: tot ce avea atingere cu ideologicul era de importanta capitala pentru comunism si, ca atare, era controlat la singe. Literaturii i se permitea o libertate mult mai mare comparativ cu discursul ideologic (in general, discursul de idei), poate si pentru a masca faptul ca, in esenta, continutul ideologic implicit al acestei literaturi si impactul ei de ansamblu asupra societatii erau mult mai putin defavorabile regimului comunist decit le place sa creada multor scriitori ai perioadei.

Discursul de idei de astazi se resimte foarte mult din cauza acestei istorii chinuite, in special din cauza ultimei etape de aservire brutala. Ma refer la discursul de idei mai putin specializat, cel care face interfata dintre filozofie/stiinte sociale si publicul ceva mai larg. Discursul specializat, academic, si-a regasit cu mai mare usurinta standardele normale, insa el nu e inca destul de influent pentru a le transmite mai departe.
Ca atare, discursul de idei a ramas destul de primitiv. Primul nivel la care se poate urmari asta este cel al termenilor: etichetele ideologice care circula astazi sint extrem de ambigue, rupte de un discurs de suport coerent si rational. „Liberal“, „comunist“, „democrat“, „reactionar“, „colectivist“, „elitist“ sau „individualist“ sint etichete ideologice care aproape ca nu mai spun nimic din cauza utilizarii lor arbitrare, fie ca sint asumate cu mindrie sau aruncate ca un blam asupra altora. Pe de o parte, rigoarea academica a politologiei profesioniste ramine, cum spuneam, izolata destul de bine in domeniul ei ingust.

- Discursul ideologic a fost instrumentat fara scrupule in cultura
La celalalt capat, politica postdecembrista, fiind o competitie primitiva ce nu ajunge decit intimplator la idei, a sustinut arbitrariul in materie de ideologie. In sfirsit, dar poate cel mai important, discursul ideologic a fost instrumentat fara scrupule in cultura, ca discurs de legitimare care trebuie sa creeze o anumita imagine, chiar cu riscul de a deveni irelevant din perspectiva standardelor clasice ale discursului teoretic al culturii europene.
Am inceput cu istoria nefericita a discursului de idei pentru ca tarele lui vin direct din acest trecut.

De exemplu, se simte in modul arbitrar in care sint utilizate aceste etichete maniera tipica a ideologiei comuniste de a identifica o realitate cu semnul ei exterior si neesential. Se simte propensiunea catre utopie a comunismului (ca si a altor ideologii, dar comunismul e cel mai relevant aici), respectiv dezinteresul fata de cum se poate raporta discursul construit din aceste etichete ideologice la realitate: daca poate descrie pertinent ceva ce exista sau trebuie sa existe, ce consecinte poate avea acest discurs asupra realitatii etc.
Se simte insa si apetenta enorma pentru demagogie care, chiar daca a culminat in comunism, vine de mult mai departe in timp. Lipsa de continut a etichetelor in sine si a multor rationamente ideologice, lejeritatea cu care sint aruncate aceste etichete, rationamentele superabstracte sint toate semne ale demagogiei romanesti pe care o cunoastem cel putin de la Caragiale si Maiorescu incoace.

- A fi „democrat“ astazi e cam tot una cu a fi „progresist“ in comediile lui Caragiale
E o demagogie sinistra care doar intimplator face obiectul unor comedii; altfel, in anumite conditii, ea devine criminala. Demagogia comunista este aceeasi, in esenta, cu demagogia legionara si cu cea liberala de dinainte de 1900. Lipsa de sens a discursului de idei montat exclusiv din necesitati propagandistice e doar un aspect al problemei. A fi „democrat“ astazi e cam tot una cu a fi „progresist“ in comediile lui Caragiale. Toti sint „democrati“, pina la Corneliu Vadim Tudor, dar termenul nu desemneaza ceva foarte clar. Se intimpla asa in mare parte, deoarece aceia care chiar au inclinatie catre democratie ramin prea mult la nivelul generalitatilor si se duc prea putin catre valorile dure ale democratiei. Daca ar face asta, intelectualii si politicienii cu adevarat democrati s-ar delimita mult mai clar de zona extremismului. Ar fi un cistig real, lucrurile ar avea mult mai mult sens.
Un alt aspect important este, insa, „autarhismul“ discursului de idei superficial care mosteneste tarele mai vechi sau mai noi ale modelului. Discursul ideologic/de idei este considerat rebarbativ. Cu exceptia unei minoritati de specialisti sau cititori avizati, el este respins din principiu nu numai de publicul cultural larg, dar si de intelectualii umanisti. Desigur, cultura romana este literarocentrica, insa probabil ca lipsa de priza la public a acestui discurs se datoreaza in mare parte si lipsei lui de priza la realitate. Si, mai departe, o trista ironie face ca cel mai bine primite forme ale discursului de idei, cele foarte bine impachetate literar, sa aiba o miza de idei redusa.

Discursul ideologic este, deci, prea putin integrat circuitului cultural, iar in lipsa feed-back-ului izolarea lui se autoreproduce. Dar o integrare mai buna ar rezolva si una din chinuitoarele dileme ale tranzitiei romanesti, cea a implicarii intelectualului in politica.
Pina acum, intelectualii implicati in politica (in politica in sensul larg de viata publica; nu e vorba de cei foarte putini care au facut politica de partid si nici de analistii sau consilierii politici care au oferit consultanta partidelor) au facut-o in special in virtutea unui prestigiu dobindit pe baza unor discursuri de idei generaliste, cu miza mai mult literara/culturala decit politica. De aceea, implicarea lor nici nu a adus vreo schimbare importanta.

- Penibilul imens
al tranzitiei romanesti ascunde o vinovatie importanta a intelectualilor
Implicarea intelectualilor in politica conteaza cu adevarat doar la nivelul ideilor si proiectelor relevante politic, social, cultural pe care ei le propun. Penibilul imens al tranzitiei romanesti ascunde o vinovatie importanta a intelectualilor, nu neaparat pentru ca cei implicati direct in politica au esuat, ci pentru ca toti acei intelectuali care au aparut pe scena publica dupa 1990, pentru a-si potoli frustrarile acumulate inainte, nu aveau nici un proiect serios cu relevanta politica, sociala sau culturala. Esecul lamentabil al Conventiei Democrate, cum s-a mai spus, li se datoreaza in mare masura.
Toata lumea balacareste politica si pe politicieni cum ii vine la gura, de la „omul de pe strada“ pina la ziaristi, oameni de afaceri si, desigur, intelectuali; in imensa lor majoritate, intelectualii de marca ii dispretuiesc pe politicieni nu pentru ca politicianul X sau Y este demn de dispret (de altfel, cu multi dintre ei intretin relatii foarte bune), ci pentru ca, din principiu, un „om de spirit“ nu poate fi decit superior unui „negustor de interese“. Cu toate acestea, exista posibilitatea distincta ca, din punctul de vedere al dezvoltarii Romaniei, politica de astazi sa fie in fata culturii, pe segmentul de idei al acesteia: politicienii noii puteri de dupa 2004 au, de bine de rau, un proiect public care, chiar chinuit fiind, e mult mai clar decit cel al omologilor lor intelectuali.

In citeva articole din numerele urmatoare voi incerca sa detaliez sensul unor concepte ideologice importante si al rationamentelor ideologice elaborate cu ajutorul lor, asa cum apar in discutiile de idei din Romania contemporana. Nu la modul didactic, pentru ca, pe linga unele neclaritati si contradictii a caror discutare nu poate evolua decit intr-un singur sens, va fi vorba si de interpretari si optiuni personale, intr-un domeniu prin excelenta al interpretarilor si optiunilor. Este, insa, foarte important sa se mentina un echilibru rezonabil intre partea de interpretare/optiune personala a discursului ideologic si cea univoca, a cadrului comun de dezbatere. De altfel, articolele care vor urma nu contin cine stie ce idei spectaculoase; sint multe idei comune, unele chiar locuri comune ale discursului general in favoarea democratiei. Sint, insa, idei care la noi se cer afirmate cit mai clar si, mai ales, contextualizate cit mai bine; doar astfel ele pot depasi stadiul de simplu discurs.