OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Regele a fost invitat în Parlament şi a fost mare eveniment. Imaginea Regelui, boţită, călcată în picioare, a fost netezită cu fierul de călcat în Parlament. A fost, fără îndoială, un act necesar. Din păcate, el s-a transformat brusc într-o strategie politică şi un subiect fierbinte. Oamenii politici au profitat de prezenţa Regelui în Parlament ca să-şi mai spele puţin obrazele şi să dea bine în nişte fotografii de arhivă, iar media a avut despre ce vorbi.

Ce au reţinut oamenii politici din discursul Regelui?

Că trebuie să pună mai presus de orgoliile şi rapacitatea lor interesele românilor, în numele cărora guvernează? Că trebuie să aleagă oameni competenţi, nu pe criterii politice? Că trebuie să se schimbe?

N-aş prea zice.

Ce au înţeles românii?

Că Regele e salvarea. Deja se dezbate dacă vrem republică sau monarhie constituţională.

Să zicem că, peste noapte, regele ar conduce România. Care ar fi atribuţiile şi puterile acordate prin Constituţie?

Limitate.

Cum s-ar putea lupta Regele cu partidele politice, aşa cum sînt în momentul de faţă? Cum s-ar descurca cu un guvern haotic, incompetent şi indiferent faţă de cetăţean?

Nu s-ar putea lupta, dimpotrivă. Regele ar fi luat drept garant al tîmpeniilor şi matrapazlîcurilor lor.

Ce se poate face?

Ceea ce Regele a făcut deja. Le-a oferit oamenilor politici români, prin discursul său, un model. Dar a picat discursul său în urechi deschise?

Mira-m-aş! Evenimentul politic şi mediatic se va stinge şi vor rămîne doar fotografiile şi înregistrările de arhivă.

Totuşi, entuziasmul regalist de ultimă oră e foarte important dacă facem un exerciţiu de luciditate. Brusca descoperire a Regelui dezvăluie o profundă dezamăgire, o mare deziluzie, care este cea a cetăţeanului turmentat: „Eu cu cine votez?“.