OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ecourile primei parti din interviul cu Neculai Constantin Munteanu, publicata saptamina trecuta de revista Observator cultural, au fost numeroase. in definitiv, impreuna cu cititorii nostri, consideram ca e important sa cunoastem povestea vietii unui om, asa cum a fost. Un om care a reprezentat, impreuna cu postul de radio Europa Libera, cutia de rezonanta a romanilor, a necazurilor lor, in anii cumpliti ai ceausismului. Un om care merita un alt tratament, dupa 1989. Si totusi, acuzele la adresa lui Neculai Constantin Munteanu au curs neincetat. De ce? Ce mecanisme s-au declansat? Interviul nostru este publicat cu putina vreme inainte de aparitia, la Editura Curtea Veche, a volumului Ultimii sapte ani de-acasa. Neculai Constantin Munteanu in documentele Securitatii.

In 1970, v-ati intors de la Praga, dupa ce a esuat fuga la Viena. Ce s-a intimplat mai departe?
La o zi dupa intoarcerea de la Praga, am primit un telefon de la ofiterul de Securitate Costica Tanase, pe care il cunosteam din copilarie, eram veri. El mi-a spus: „Stii cine sint?“. Da. „Stii si cu ce ma ocup?“ Da. Era securistul care se ocupa de Televiziune. „Trebuie sa ne vedem“. La sfirsitul saptaminii, am raspuns. „Nu, azi“. Bine. Mi-a propus sa ne vedem in oras; am refuzat. Stiam ca daca te vede cineva in compania securistului Televiziunii aveai toate sigurantele arse. M-am intilnit cu el la mine acasa. M-a intrebat cum a fost la Praga. I-am povestit, eram epic... El m-a intrerupt, se vedea ca problema il plictisea, si mi-a spus: „Uite de ce am venit. Avem o informatie ca ai vrut sa fugi de la Praga“. N-am vrut sa fug. Ca dovada, sint aici. „Nu, nu, stim sigur ca ai vrut sa fugi. Daca aveam informatia mai devreme, n-ai mai fi plecat la Praga“. Mi-a spus toate aceste lucruri si a plecat, zicindu-mi: „Sa nu-ti faci nici o problema“. Eu stiam ca trebuie sa-mi fac probleme. Era prima saminta de santaj.

V-ati mai intilnit cu ofiterul Costica Tanase?
Da, si mereu imi spunea: „Nu s-a rezolvat problema cu fuga ta...“. Ma intilneam la o luna si jumatate sau doua. La un moment dat m-am plictisit. Cineva din Televiziune, secretara noastra de redactie, m-a intrebat ce se intimpla, de ce ma cauta acest securist. I-am spus vag de ce ma cauta si am intrebat-o pe cine mai cauta din redactie. Mi-a spus ca il cauta pe seful redactiei si pe inca un coleg de birou. Atunci am stiut ca un coleg de birou e informator. L-am gasit in arhivele CNSAS, da declaratii despre mine.

Cine e?
in documente apar doar initialele, A.P. E mort acum. A fost „sursa Pricop“. A dat informatii despre mine, dure din punct de vedere politic; a spus la Securitate ca nu cred in masurile luate de Partid, ca le comentez sarcastic, ceea ce si faceam. La o noua intilnire cu ofiterul Costica Tanase i-am spus: Colegii din redactie stiu ca ma cauti. Si eu stiu de ce ma cauti. Ca sa ma faci turnator. „A, ai o pozitie negativa. Securitatea s-a schimbat. Noi sintem un organ de informare. Partidul trebuie sa fie informat. Ai pareri preconcepute si prejudecati despre Securitate“. L-am rugat sa nu ma mai caute si i-am spus ca turnator n-am sa devin niciodata. Costel, nu ma intereseaza subiectul. Si el a plusat. „Noi am putea sa te ajutam si in alte privinte“. Ca de exemplu? „Daca incalci o lege...“. Ce lege sa incalc? „Stii tu ce lege incalci, pentru care iei patru ani ca popa“. Era o singura lege pentru care puteam lua patru ani de inchisoare: legea care pedepsea homosexualitatea.

Ati stat de vorba cu acest securist fara sa semnati vreun angajament cu Securitatea?
Niciodata nu am semnat.

Ce mai vorbeati in afara de situatia dvs.?
A inceput sa ma traga de limba si in legatura cu situatia din Televiziune. Mi-a cerut niste caracterizari. Mi-a spus sa scriu ce stiu despre Buhoiu, Sararu si Tudor Vornicu. Vorbesti serios? Despre ei vrei caracterizari? Despre toti astia se spune ca sint securisti, sint oamenii vostri. Ce caracterizari sa-ti dau? Cu Sararu am lucrat si este un politruc cultural, pe Buhoiu nu-l cunosc si n-am raporturi cu el, dar stiu ca face cele mai proaste emisiuni din televiziune, iar despre Tudor Vornicu nu pot spune nimic rau, nu mi se confeseaza, dar eu cu Tudor Vornicu am raporturi de munca foarte bune. Despre Tudor Vornicu pot sa scriu. Si am scris o caracterizare. Astazi, cineva care a citit-o mi-a spus ca era elogioasa, parca il recomandam sa primeasca o medalie.


Vreau sa chem patru securisti in fata instantei

Doar de la caracterizarea facuta lui Tudor Vornicu sa porneasca acuza ca ati fost turnator la Securitate?
Eu sustin ca n-am fost turnator. Specialisti de la CNSAS cred ca n-am fost decit „in studiu“. Numai ca acest ofiter de Securitate, Costica Tanase, m-a trecut ca „recrutat“. Si mi-a dat si un nume de cod: ma chema Calin. Eu n-am semnat niciodata nimic cu numele de Calin.

De ce v-a trecut ca „recrutat“?
in ziua de 26 decembrie 1973, Costica Tanase face un raport despre venirea mea in rindul informatorilor. in zua de 27 decembrie, Costica Tanase sustine ca mi-a facut instructajul. Pe 4 ianuarie 1974 eram deja socotit informator al Securitatii. Nimic din toate acestea nu este adevarat. Sa va explic: oricit mi-ar fi fost de frica de Securitate, nimeni nu si-ar fi dat intilnire cu mine in a doua si a treia zi de Craciun. Presupunerea mea este ca la acel sfirsit de an, in care ei trebuiau sa raporteze ca au indeplinit planul de informatori si de recrutari, m-a bagat acolo. Pe acesti patru securisti care mi-au confectionat un dosar de informator, pe toti vreau sa-i chem in fata instantei. Cei patru au semnat referatul prin care confirmau recrutarea mea. Primul a fost Costica Tanase. Al doilea: seful lui de birou, Cepraga. Si mai vreau sa dau in judecata inca doi securisti, care contrasemneaza fisa de informator, intocmita de Costica Tanase. Nu exista angajamentul meu. Si mai este ceva impotriva lor. in referatul pe care mi l-au facut, ei sustin ca m-au recrutat pentru „uzul Televiziunii“. Numai ca, la data presupusei recrutari, eu nu mai lucram de trei luni in Televiziune, eram angajat la revista Cinema. Eu am plecat din Televiziune la 1 octombrie 1973, pot dovedi cu cartea mea de munca, si ei ma recrutau pe mine, ca angajat al Televiziunii, la 26 decembrie 1973.

De ce va apasa atit de tare chestiunea aceasta?
Pe mine nu ma apasa. ii apasa pe toti cei care ma acuza la nesfirsit ca am fost informator. Pe mine nu ma apasa. Am 65 de ani, eu sint de partea cealalta a muntelui. Cobor. Dar nu vreau sa mor cu acest stigmat.

Vreti sa va dovediti nevinovatia. Poate functiona si o prezumtie de nevinovatie, in cazul dvs.
Stii ce e, mosule... Eu vreau sa mor ca un om bun. Asta-i dorinta mea: cei care isi vor mai aminti de ceea ce am facut si de ceea ce am spus, de ceea ce am facut pentru Romania, sa stie ca am fost un om bun. N-am fost un turnator. Am dreptul la acest lucru? Am dreptul sa mor ca un om bun?

in 1977 ati plecat in Germania. Ati gasit vreun document de urmarire, mai e vreo nota a Securitatii despre activitatea la Europa Libera?
Dosarul meu de urmarire informativa s-a deschis in 1977, cind eram la Bucuresti, atunci cind am vrut sa ader la Miscarea Goma, si s-a inchis dupa plecarea mea. Exista insa o nota a Securitatii din ianuarie 1978 care zice asa: „in cadrul emisiunii Actualitatea romaneasca, Virgil Galaction (un redactor de atunci) da citire unei scrisori trimise Europei Libere de Nicolae C. Munteanu, fost redactor la TV romana, in prezent refugiat in RFG. Acesta face un comentariu dusmanos relatind cum a fost realizat, in 1973, filmul documentar Conducatorul revolutionar. Omul de stat. Omul, al carui redactor a fost“.

Chiar ati fost redactor la un asemenea film?
Da. A fost un film realizat de Eugen Mandric, in trei zile si trei nopti, din insarcinarea lui Bujor Sion. intr-adevar, situatia descrisa era reala. Ajunsesem la Frankfurt, vindeam tigari si, din cind in cind, colaboram la Europa Libera. Si am povestit, accentuind partile comice, cum s-a facut unul din primele filme de inceput ale „cultului personalitatii“ la televiziune.

Care a fost contributia dvs. la acest film?
Banii pentru film i-a primit Eugen Mandric, si ca scenarist, si ca regizor. Eu m-am ocupat de toata bucataria scenariului.


Sulita lui Ceausescu nu se mai oprea

Si care era partea comica?
Eu a trebuit sa gasesc imagini cu Ceausescu in Arhiva Nationala de Filme. Scenaristul dorea imagini cu Ceausescu in posturi umanizate, nu in demonstratii, nu la tribuna, nu in congrese. Dorea imagini cu familia, imagini de vacanta. Astfel de secvente existau, dar nu erau de uz public. Faceau parte dintr-o categorie numita „letopiseturi“, de la Studioul Sahia, arhivate automat la Arhiva Nationala de Filme.

Cum se faceau astfel de filmari?
Mergeau la un protocol la Snagov, la primirea unui sef de stat, si mai ramineau 20 de metri de pelicula. Si ei aveau permisiunea sa traga citeva cadre cu tovarasul Ceausescu: stind de vorba cu sotia, bind un pahar rasturnat in fotoliu. Toate se arhivau cu grija si se puneau deoparte. in acel film documentar, exista o sectiune intitulata „Barbatul“. Am primit dreptul sa ne uitam la acele secvente. Eu ma duceam la Arhiva, le aduceam la Televiziune, le copiam si le alegeam. Unul dintre momentele extraordinar de comice era urmatorul: cineva l-a filmat pe Ceausescu aruncind cu sulita, pe un teren de sport. Si sulita nu se mai oprea. Cineva a montat, peste sulita lui Ceausescu, o alta sulita, in aer, care nu se mai oprea niciodata. Minute in sir sulita zbura. Pe urma, am gasit secvente cu El si Ea, mergind pe o alee inzapezita, totul era idilic, operatorul care mergea in fata i-a spus: „Tovarasu’, luati putina zapada si aruncati in Tovarasa“. Si Ceausescu s-a conformat. Avea o miscare de balet, cu bratul inainte si piciorul inapoi, cind arunca in tovarasa cu zapada. Aceste lucruri nu puteau fi aratate, erau de un comic delirant, ingrozitor de caraghioase. Eu le-am povestit in comentariul difuzat la Europa Libera. in toate documentele care mi-au fost puse la dispozitie de CNSAS, aceasta este singura informare pentru perioada cind eram in Germania.

Dupa 1977 n-ati mai gasit nimic?
Nimic.

Nici la SIE?
Nimic. La SIE n-am gasit nimic pentru ca n-a venit nimic de la SIE pe numele meu, pina la ora asta, la CNSAS.

Dar SIE a predat dosarele, ultimele s-au trimis catre CNSAS in decembrie 2006. De ce nu e si dosarul dvs. pentru anii cind ati fost la Europa Libera?
Mie nu mi s-a prezentat nici un dosar de la SIE, n-am gasit nici un document care sa vizeze activitatea mea la Europa Libera. inteleg ca SIE n-a dat la CNSAS dosarele care sint, chipurile, de „siguranta nationala“. Asta inseamna ca n-au dat dosarele unor oameni „acoperiti“ care lucreaza undeva, agenti „adormiti“ in diverse locuri. Dosarul meu de la SIE n-a venit. Acolo sint eu, insecta pe care ei o studiaza, in timpul cit am lucrat la Europa Libera. in cartea Melita si Eterul, a lui Pelin, apar mai multe informatii interesante despre mine, dar pe care eu nu le-am mai gasit, in original, in cele 52 de volume despre Europa Libera de la CNSAS. inainte de a veni la CNSAS, dupa ce le-a vazut Pelin, documentele au fost smintinite de mina lunga a Securitatii si a SRI-ului. Dosarele despre Europa Libera mai au o hiba: nu mai au opisuri, nu mai apare fila de la sfirsit, unde erau trecute persoanele care au consultat acele documente. Absenta opisurilor indica foarte clar ca in dosarul vizind Europa Libera s-a umblat, s-au scos, s-au sustras, s-au fotocopiat documente.

Domnule Munteanu, de ce ati lucrat la un documentar despre Ceausescu?
Pentru ca eram redactor la Televiziunea Romana. Pentru ca asta era leafa si asta era sarcina. Si pentru ca eram destul de aproape de 1968. Scrisoarea mea de protest, trimisa lui Ceausescu in 1977, incepe cu momentul august 1968. Atunci, eu am fost intr-o stare de exultare ca noi sintem o tara care nu facem parte din cele care au invadat Cehoslovacia.

Atunci ati crezut in Ceausescu si in gestul lui?
Exact. Poate ca nu atit in Ceausescu, nu stiam cine e Ceausescu, era de trei ani la putere, cit eram mindru ca un conducator roman poate sa nu respecte directivele Moscovei. Ma framinta si pe mine patriotismul, care i-a framintat pe atitia oameni, inclusiv pe cei care nu s-au plecat deloc in fata comunismului, cum a fost Paul Goma, care a devenit membru de partid cu acel prilej. Pentru mine, 1968 a insemnat foarte mult. Eram colaborator la revista Contemporanul. Membrii revistei Contemporanul au plecat din redactie si s-au oprit in fata Ambasadei URSS. Acolo, militienii ne-au lasat sa strigam in batjocura: URSS, bastion al pacii e! Era un lucru extraordinar. Si militienii ziceau: Hai, mai baieti, duceti-va acasa!, cu o voce blinda si complice. Cind am facut filmul despre Ceausescu incepuse ticneala de dupa vizita in China, dar nu era filmul meu, eu nu scrisesem nici un cuvint si nu pusesem o virgula, si asta era sarcina mea de serviciu.

in 1977 i-ati scris lui Ceausescu?
I-am scris o scrisoare foarte lunga, de 14 pagini, in care explicam de ce nu mai vreau sa fiu cetatean al Republicii Socialiste Romania. Analizam legile pe care Ceausescu le incalca si spuneam ca nu mai vreau sa traiesc in tara asta. in 1977, a fost Miscarea Goma care s-a intins pina in toamna. A fost un pirjol caruia Securitatea dorea sa-i puna capat cu orice pret. Desi incercau sa te „potoleasca“ prin bataie, Securitatea tot nu stia cum sa scape de protestatari; multi au primit pasaportul, fiind aproape fortati sa plece. Eu am fost bine batut in ancheta de tovarasul Cepraga, un colonel, care m-a trintit cu capul de masa, de trei sau patru ori, si mi-a spus: „Bai, in pizda ma-tii, te pui cu noi. Bai, noi ne-am luptat cu legionarii in munti“. imi statea pe limba sa-i spun: Se vede, dar n-am avut curaj. Din cauza anchetei de la Securitate, Ecaterina Oproiu, sefa mea de la revista Cinema, dorea sa scape cit mai repede de mine, dorea sa-mi dau demisia, o incomodam, patam onoarea institutiei din punct de vedere politic. Si in septembrie 1977 mi-au eliberat pasaportul.


Nu e simplu sa fii homosexual

Domnule Munteanu, in primul episod difuzat in februarie 2007 la Europa Libera, dvs. va marturisiti homosexualitatea. Ati folosit si o sintagma: „Mai bine homosexual decit comunist“.
Era partea ludica a marturisirilor mele. A trebuit sa incep cu aceasta dezvaluire ca sa scap de o acuzatie care incontinuu m-a apasat si care amesteca lucrurile. Eu am vrut sa dezamorsez aceasta chestiune si sa spun ca homosexualitatea e una, si activitatea mea la Europa Libera e cu totul alta. Eu n-am amestecat nicicind cocoasa pe care o port in spinare cu activitatea mea profesionala.

De ce ati marturisit atit de tirziu homosexualitatea dvs.? Puteati sa spuneti si in 1992, si in 1995, si in 2000: „Am fost homosexual“. Ce era atit de complicat?
E foarte greu sa fii homosexual in toate timpurile, in toate anotimpurile si in toate tarile. Chiar si in tarile in care libertatea de moravuri este mult mai larga, in care „pacatul“ sau cocoasa asta e tolerata, spiritul burghez ramine incontinuu acelasi, pentru ca tine de biserica, de traditie, de prejudecati, de promovare sociala. Nu e simplu sa fii homosexual. in Romania e si mai greu. A fost si mai greu. Nu-mi fac un merit din lucrul asta, dar la schizofrenia generala pe care o traiam toti – aceea de a avea o viata publica si alta privata, de a vorbi una acasa si alta la birou – la mine se mai adauga inca o jumatate, pentru ca trebuia sa ma ascund de unii si de altii. Aveam o viata de umbra, de noapte, care nu era acceptata si era foarte aspru pedepsita. Gindul ca puteam fi pedepsit pentru homosexualitate avea sanse sa-mi bage frica in oase. Eu mi-am descoperit relativ tirziu homosexualitatea, eram adult, aveam 23 de ani. Teama de-a cadea in mina politiei de moravuri era foarte mare. imi putea distruge toata viata.

Teama de a cadea in mina politiei de moravuri era mai mare decit teama de represiune politica?
Da, da. Iar cind se amesteca una cu alta iesea un amestec exploziv. in ancheta vizind lotul Noica a fost amestecat si un muzicolog, Mihai Radulescu, care nu facea parte din cercul de apropiati ai lui Noica. Dupa condamnarea ca homosexual, Mihai Radulescu a fost transferat in lotul Noica. Si acolo, se spune, s-a sinucis.

De ce n-ati vorbit mai devreme despre homosexualitate?
Nu sosise momentul si nu-mi pasa. Acum am crezut ca se poate vorbi; intre timp a mai evoluat si atitudinea fata de acest lucru si in Romania. Se poate discuta mult mai liber. Trebuie sa va spun ca dupa ce am facut cunoscut pacatul meu, am primit foarte foarte multe semne. Nu erau nici de aprobare, nici de dezaprobare, erau de solidaritate de la un numar foarte mare de oameni tineri si foarte tineri. N-aveau nimic impotriva mea ca homosexual. Nu s-a schimbat in nici un fel perceptia lor asupra mea. Ei isi aduceau aminte de Neculai Constantin Munteanu, cel de la Europa Libera. Am intilnit si oameni care m-ar fi mincat, unul chiar a spus, intr-un forum de discutii la Ziarul de Iasi, ca-mi doreste moartea. „Daca te prind, te omor!“, asa mi-a spus.

Poate era o gluma!
Nu era o gluma.

Mi-ati spus ca varul dvs., securistul, v-a spus, la un moment dat: „ai grija, exista o lege, poti sa iei patru ani de inchisoare“. A mai fost vreun moment in care homosexualitatea sa fie prilej de amenintare si de santaj?
Nu. Ce mi-a spus atunci varul meu mi-a fost de ajuns pentru ceea ce stiam si pentru frica pe care o aveam: puteam sa o incurc rau.


Un ciine de ceata si fum

Marturia radiofonica de la Europa Libera va continua intr-o carte?
Nu stiu daca va fi o carte. Eu si ciinele meu, Securitatea e un serial radiofonic. E o metafora a unei huidume care ma urmareste tot timpul. La acest ciine voi ajunge mult mai tirziu, cind voi povesti despre anul 1989. Atunci, in acel an, Emil Hurezeanu si cu mine am fost amenintati cu moartea. Am fost chemati la serviciul nostru de Security, care se ocupa de protectia noastra, si ni s-a spus ca putem fi omoriti. La inceput, bravezi si spui: Bun, daca mor eu, nu moare Shakespeare. Dar cind tu esti desemnat ca o tinta vie, cind ti se spune, TU, ACUMA, lucrurile se schimba, devii mai atent, mai crispat, te supraveghezi tot timpul, te uiti la fiecare persoana si te intrebi, EL?.

Asta tine o vreme, pina cind obosesti si te lasi dus de situatie. Numai ca noaptea esti singur, usa de la apartament tremura de la vint, lucrurile devin cumplite cind dormi, atunci nu te mai controlezi. Spaimele navalesc peste tine. Atunci, in acel an, eu am avut un cosmar care a tinut o vara intreaga, cu un ciine care dorea sa ma ucida in somn. Si am plecat in vacanta intr-o insula insorita, care se chema Paradise Island, in Bahamas. Si acel ciine a venit si acolo, inca o data. Dupa aceea, acel ciine m-a vizitat in prima noapte cind am ajuns in Romania, la sfirsitul lui decembrie 1989. M-a urmarit tot drumul, eu vedeam, in visul meu, cum vine dupa mine, m-a urmarit de la casa lui Stefan Augustin Doinas, de linga Intercontinental. Cind l-am privit, ciinele meu a disparut pe Lipscani. Si de atunci nu l-am mai vazut niciodata.

Ciinele asta din vis avea vreo intentie sa va muste?
Nu. Doar ma insotea. Aparea pe strazile pe care mergeam, strazi cunoscute, venea pina acasa la mine. Era un ciine fara chip, n-avea cap si n-avea coada. Era un ciine mare, latos, un ciine ciobanesc, un ciine de ceata si de fum. El venea in pat cu mine, mi se aseza pe piept si devenea din ce in ce mai greu. Devenea de tone incercind sa ma sufoce. Eu, cu ultimele forte, ma trezeam si il alungam. Convingerea mea era ca daca nu m-as fi trezit, as fi murit sufocat, prin somn.

Ce cuprinde volumul care sta sa apara la Editura Curtea Veche?
Sint cele doua dosare, de turnator si de urmarit. Eu public toate documentele pe care CNSAS mi le-a furnizat. Tot ce-am gasit public. Nu scot nimic, nu cenzurez nimic, nu rezum nimic. Aceste dosare sint precedate de o discutie de 70-90 de pagini, cu Doina Jela, discutie care lamureste contextul acestor documente, ce s-a intimplat in spatele acelor documente, care era atmosfera. De asemenea, la unele documente vor fi si niste note de subsol, pentru lamurirea situatiei. Public toate documentele, chiar si cele care nu ma pun intr-o lumina foarte buna.

Ce documente nu v-ar pune intr-o lumina foarte buna?
Aveam un anumit tip de corespondenta cu un cetatean din Occident. Era o corespondenta intre mine si un fost prieten al meu. Eu ii reprosam, violent, ca a plecat, abandonindu-ma in Romania, fara sa-mi spuna. Unii or sa zica: domnule, astia isi faceau de dragoste, in timp ce noi sufeream. Astea sint chestii omenesti. Cine intelege, intelege. Fiecare va interpreta documentul cum doreste. Eu il public. Asta e viata mea, astea sint documentele pe care le-am gasit, le ofer cititorilor care sint liberi sa aiba orice opinie. Eu vreau sa-mi pun pe masa trecutul meu.

Cine a avut ideea cartii?
Dupa ce mi-am vazut dosarul la CNSAS, m-a intilnit cu trei prietene ale mele. Ele sint Tia Serbanescu, Ada Bittel, si Doina Jela. Lor le-am spus, prima oara, despre homosexualitate. Uite, fetelor, sa va spun ceea ce voi nu stiati sau banuiati. Dintre toate lucrurile care se spun despre mine, unul singur e adevarat: n-am fost turnator, nu sint agent al Securitatii strecurat la Europa Libera, dar sint homosexual.


Crezi ca mai am timp?

Si reactia lor care a fost?
Ele, fara sa ma mingiie pe crestet, mi-au spus: asta sa fie singura ta problema. Si-au ris.

Toate trei?
Toate trei. Mi-au zis: tu esti prietenul nostru in continuare, e doar treaba ta cu homosexualitatea. Lor le-am povestit mici intimplari din dosare; unele sint de un caraghioslic delirant. Vine un coleg din Televiziune la mine acasa si pleaca inspaimintat. Se duce si povesteste la serviciu: Nae il are acasa, pe perete, pe Paul Goma. Unul dintre colegi aude si toarna la Securitate, inflorind povestea, zicind ca eu fac fronda impotriva sistemului, ca in timp ce sint in ancheta la Securitate, il afisez acasa pe Paul Goma. Caraghioslicul este urmatorul: pe vremea aceea, si sa fi vrut, n-ai fi putut gasi o poza cu Paul Goma. Publicase o singura carte in Romania, iar cartile apareau fara fotografia autorului. in timp ce eu eram in ancheta la Securitate, un securist mi-a perchezitionat casa si a luat fotografia. Numai ca fotografia de pe perete nu era Paul Goma, era Ernest Hemingway. Citeva seri la rind, am povestit celor trei prietene diverse intimplari din dosar.

Doina Jela mi-a spus: „Nae, hai sa publicam chestiile astea“. I-am dat dosarul, l-a citit in doua nopti, i-a placut si l-a convins pe domnul Grigore Arsene sa-l publice. Si tot Doina Jela m-a convins sa facem o discutie introductiva care sa explice contextul politic din acele vremuri. Nu sint eu autorul cartii, Securitatea e autorul cartii, de aceea n-am vrut sa apar cu numele deasupra.

Din serialul de la Europa Libera nu vreti sa faceti o carte?
Nu m-am gindit. Cred ca se poate face. Numai ca serialul e foarte concentrat. Am patru minute pe saptamina. Trebuie sa fiu foarte scurt si sec. Chit ca eu ma mai manifest, vorbesc ca inainte de Revolutie, am suficient umor sa ma iau pe mine peste picior.

Faceti cartea?
Crezi ca mai am timp? Eu sint un om de partea cealalta a muntelui care luneca repede. Crezi ca ar putea iesi o carte?

Da.
Eu nu sint scriitor. N-am talent de scriitor. Ar putea fi o chestie publicistica in care sa povestesc. Cel mai mult mi-as dori sa dau publicitatii dosarul meu de la SIE, despre activitatea mea la Europa Libera. Alte sperante nu mai am. Trecutul a fost cum a fost, viitorul este o gaura neagra. Vreau sa se spuna, atunci cind nu voi mai fi, doar atit: a fost un om bun.


„Cu securistul meu m-am jucat in tarina“

Domnule Munteanu, ziceti ca pe securistul Televiziunii, Costica Tanase, care v-a facut un fals dosar de informator, il stiti din copilarie.
Eu cu securistul meu m-am jucat in tarina. El venea la bunicii lui din comuna Pufesti, unde eu locuiam.

Si l-ati mai vazut pina sa ajungeti la Televiziune?
Nu l-am mai vazut. Am aflat de la maica-mea, care era vara cu mama lui, ce s-a intimplat cu Costel. Eram in liceu si mama a venit si mi-a spus: „Costel a ajuns foarte bine. A terminnat liceul si l-au oprit in Bucuresti. E la Securitate, maica“. Eu eram in clasa a XI-a, stiam ce inseamna Securitatea, traisem colectivizarea la Pufesti. Pe Costel l-am revazut in 1969, chiar in primele zile cind m-am angajat la Televiziune; trecea linistit pe un hol al Televiziunii. Era acelasi tip mic, gras, blond, dar avea o calcatura mult mai apasata decit atunci cind il stiam eu copil. Apoi, timp de un an de zile, nu l-am mai vazut. in 1970, dupa ce am venit de la Praga, a venit peste mine.

Dupa 1990 ati vorbit vreodata cu securistul Costica Tanase?
Nu.

Traieste?
Cred ca traieste. E mai mare cu patru sau cinci ani decit mine. in 1996, l-am vazut pe strada. M-am uitat bine la el, era pe trotuarul celalalt. Nu ne-am incrucisat, eu m-am uitat lung la el, nu cred ca el m-a vazut.

Ati vrea sa va intilniti cu el?
Da.

Ce sa-i spuneti?
Vreau sa ma intilnesc intr-un cadru oficial, la CNSAS. Vreau sa povesteasca in ce masura am fost informator al Securitatii si cum se explica faptul ca el m-a facut turnator pentru „uzul Televiziunii“, in conditiile in care eu plecasem de acolo de trei luni de zile. Ori a facut un fals in acte publice, ori si-a mintit sefii.

N-ati incercat sa-l gasiti?
Voi face o sesizare la CNSAS sa-i afle coordonatele si sa-l cheme la o audiere, fata in fata cu mine. Eu vreau sa-l dau in judecata. Altfel, sa stii, mosule, in noua cazuri din zece, securistii sint in continuare acoperiti, nu sint in cartea de telefon, sint securisti importanti care umbla prin case conspirative, au corp de garda, chiar daca sint pensionari, au si pensii foarte mari in raport cu media. Recent, cineva de la Europa Libera a avut o intilnire cu Plesita, intr-o casa care parea conspirativa, era si un tinar care se ocupa de cafele si care avea aerul unui aghiotant. Plesita l-a recomandat drept nepotul lui, dar parea mai degraba pus sa-l pazeasca. Securitatea toata zburda, e peste tot, iar dosarul meu de la SIE n-a venit. Pe cine acopera ei? Pe cine ascund? Unul din ultimii sefi de la DIE, actualul SIE, a fost tovarasul Plesita, care era si este o bruta. Asemenea oameni se plimba liberi in natura.