OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

In seria suplimentelor pe care le publica principalele cotidiene – pe care le-am prezentat cu regularitate in cadrul acestei rubrici –, iata inca unul inclus intr-una din editiile de saptamina trecuta ale Evenimentului zilei: Europa FM. E vorba – fireste – de cunoscutul post de radio. Cele opt pagini contin prezentari diverse ale realizatorilor programelor Europa FM si ale emisiunilor acestora, scurte interviuri cu oameni de radio (intre acestia, Rodica Culcer, director al departamentului de stiri Europa FM, Marius Furdui, director de programe, si Cristina Bazavan, PR &Promotional Manager), „stiri memorabile“ difuzate pentru prima data la Europa FM si preluate ulterior in toata presa, opinii ale unor unor nume sonore despre activitatea postului, statistici referitoare la audienta, informatii muzicale (precum cele referitoare la difuzarea ultimului album Santana, Shaman).


conflict

Editorialul lui Cornel Nistorescu aparut in Evenimentul zilei din 23 octombrie (intitulat, expresiv, Alex. Stefanescu plinge in fata prapastiei) il pune la colt cu fermitate si aplomb pe redactorul-sef al Romaniei literare. Intr-un articol din Ziarul de duminica, acesta ii atacase violent pe tinerii C. Rogozanu si Luminita Marcu, recent „demisionari“ de la revista pe care o conduce. Raspunsul lui C. Rogozanu la un asemenea mod de atac (intr-adevar lipsit de fair-play) a fost deja publicat in numarul trecut al revistei noastre. Redam, in continuare, textul editorialului din Evenimentul zilei:
„Nu stiu cit de taranist este criticul literar Alex. Stefanescu. A publicat programatic in Romania libera si a fost desemnat de taranisti in Consiliul de Administratie al TVR, a publicat si la ziarul Dreptatea (organ al aceluiasi partid). Oricum, Alex. Stefanescu parea unul dintre scriitorii care, dupa 1989, a incercat sa se desprinda de grupul «fostilor» din literatura, din politica si din alte domenii. A devenit chiar redactorul-sef al Romaniei literare, trecind printre scriitorii estetizanti drept un intelectual rezonabil. Rezonabil si de calitate, dar in niste limite dincolo de care atitudinea criticului nostru literar se tradeaza iremediabil.

Saptamina trecuta, acest om, intr-un fel emblematic pentru pozitia culturala a taranistilor, a publicat un articol de-o violenta neasteptata. Doi tineri critici literari au parasit redactia Romaniei literare pentru simplul motiv ca refuzau sa tamiieze ierarhiile literaturii romane din anii comunismului. In replica, Alex. Stefanescu s-a inflamat intr-un articol intitulat Nationalizarea prestigiilor, sustinind ca asta fac reprezentantii tinerei generatii atunci cind pun sub semnul intrebarii cartile unor nume cu pretentii din literatura. Alex. Stefanescu vede in obiectiile formulate de tineri un mod «de a-l deposeda de prestigiu pe un scriitor». Emiterea de pareri despre productia intelectuala a batrinetului literar e apreciata drept «imorala, ca orice tentativa de furt», iar «nerabdarea jefuitorilor este si inestetica, amintind graba grotesca a multimii de neispraviti». Cel care conduce astazi revista Romania literara scrie negru pe alb ca tinerii care refuza dogmele si ierarhiile stabilite de un grasan ar comite pacate de neiertat. «Ei urasc ceea ce le este superior. Ei nu stiu sa admire. Ei sint comunistii de azi, care profeseaza ura de clasa fara sa-i mai citeze pe Marx si Lenin».

Se face lumina! Intre Alex. Stefanescu si Mircea Micu (acesta reprezentind trup si suflet dusmanul de moarte al orientarii slujite de redactorul-sef al Romaniei literare) nu este nici o diferenta. Si unul, si celalalt, impreuna cu gruparile pe care le reprezinta, sint la fel. Apara trecutul nu pentru ca e depozitarul unui tezaur, ci pentru ca asa, amestecat, i-ar putea contine si pe ei. Pe Alex. Stefanescu, pe Mircea Micu, pe Corneliu Leu, pe Vasile Baran, pe Fanus Neagu si pe multi altii. Orice privire detasata, cu un alt ochi decit cel care a asezat ierarhiile literare in anii comunismului, devine un act criminal, o impostura, o actiune dusmanoasa.
Se reasaza teritoriile, se recompune viata literara. De fapt se schimba Romania. Iar Alex. Stefanescu ramine de partea cealalta, pe marginea unei prapastii, si plinge ca nu mai are resurse s-o treaca. Inconstient, cel care zice ca se tot chinuieste la o Istorie a literaturii romane a marcat, prin gestul sau, o ruptura intre generatii.

Costi Rogozanu si Luminita Marcu au devenit redactorii departamentului cultural si mass-media si, incepind de simbata, titularii cronicii literare din Evenimentul zilei. Noi nu votam inconditionat cu trecutul! Incercam chiar sa ne distantam de aberatiile sale, de facaturile culturale, patriotice, politice sau institutionale. Innoirea Romaniei e un fenomen care nu poate fi evitat, oricit s-ar zbate batrinetul aflat inca in fruntea ierarhiilor si a institutiilor. Degeaba cei care vor sa treaca din sefie in eternitate, evitind cu disperare pensia si examenul criticii, se agata de timp, de functii si de partide. Tot acolo ajung, dar dezbracati de aparenta onorabilitate imbracata pe furis. Minia lui Alex. Stefanescu abia ca ne obliga sa descoperim ca intre scriitorii pupincuristi ai Epocii Nicolae Ceausescu si inamicii acestora nu a ramas o prea mare diferenta. In unele cazuri, nu e nici una. Sa-i socoti comunisti pe niste tineri carora le lipsesc prejudecatile trecutului e un mod de a te stampila singur si pentru totdeauna. E semnul clar ca batrinetul literar, mai ales cel fara opera, se teme de moarte de colbul bibliotecilor!“ Fiind de acord cu cele exprimate de Cornel Nistorescu, ne rezervam totusi o mica-mica obiectie, mai curind stilistica: ierarhiile in cauza nu sint „slabute“ pentru ca aparatorul lor e un... „grasan“, ci pentru ca au fost umflate artificial in perioada regimului comunist. Cit priveste „prestigiile“... Chiar asa: oare ce regim le-o fi „nationalizat“ (citeste: etatizat)?!…


de ici, de colo

Numarul pe iulie/august/septembrie al revistei de literatura si arta Euphorion din Sibiu este dedicat in cea mai mare parte lui Gellu Naum si suprarealismului; realizarea grupajului a beneficiat de sprijinul doamnei Lygia Naum si al Fundatiei Gellu Naum, care au pus la dispozitia revistei o remarcabila arhiva foto (cu multe imagini „suprarealiste“ din locuinta de la Comana a regretatului poet). Din sumar retinem un amplu interviu realizat de Dora Pavel cu criticul Ion Pop („Nu cunosc in literatura europeana un poet care sa fi ajuns la performanta lui Gellu Naum pe terenul suprarealismului“), un text al Simonei Popescu (Despre un poem care nici macar nu e, cu totul, al meu – poemul „mediumnic“ se numeste Katsina si e publicat in prelungirea textului „despre“), un eseu al lui Andrei Terian (Naumizati, naumizati), confesiuni ale lui Iulian Tanase (Poveste adevarata despre reintegrarea androginului Naum) si Alex. Leo Serban (O zi si o clipa) si, nu in ultimul rind, ale Sibyllei Cramer (Meditatii nocturne pe colinele lumii: Gellu Naum si Oscar Pastior. Laudatio cu prilejul decernarii Premiului European de Poezie al Orasului Munster 1999). Pagina in limba germana a revistei contine trei poeme de Gellu Naum si doua poeme „cu dedicatie“ apartinind lui Oskar Pastior si Ernest Wichner. De un interes aparte este corespondenta inedita René Char catre Gellu Naum si Gellu Naum catre Victor Brauner, publicata in pagina 7 a Euphorion-ului. Scrisorile sint reproduse in facsimil si insotite de un desen suprarealist al poetului roman.

In alta ordine de idei, merita semnalata si rubrica de „revista a revistelor“ din acest numar triplu (Euphorion magazin). Pe linga unele opinii (evaluari) generoase pe care nu le impartasim (ca de pilda cea excesiv de laudativa fata de suplimentul Ziua literara), exista si destule aprecieri la care subscriem. Iata una dintre ele: „De fapt, in ultima vreme s-au cam inmultit imbufnarile scriitorilor mai «vechi» la adresa celor mai «noi». Chiar nu intelegem aceasta subtila acreala: ea seamana mai degraba a invidie; poate chiar a nesiguranta asupra propriei valori a celor mai «vechi». Tam-nesam, de vina sint scriitorii foarte tineri: ca publica prea devreme, ca au idei personale si sint independenti, ca (inca) n-au valoare si experienta (asa, cu toptanul), ca n-au respect fata de «consacrati», ca sint «oameni de casa» ai nu stiu cui etc.“…

Numarul pe luna septembrie al revistei oradene Familia pare a-si fi regasit echilibrul redactional dupa „polemicile recente“ purtate, in numerele precedente, intre Ion Simut si Ioan Moldovan sau Traian Stef. Cu toate acestea, ecourile nu lipsesc. Un exemplu in acest sens il constituie raspunsul Martei Petreu din pagina 79, adresat, in virtutea dreptului la replica, redactorului-sef Ioan Moldovan, dar avindu-l ca obiect pe Ion Simut. Citam un fragment edificator: „Afirmatiile prietenului meu Ion Simut sint nu numai uimitoare, ci si foarte grave. Asa ca, in ceea ce priveste revista Apostrof, ma simt obligata sa le raspund./ In primul rind, Ion Simut, care n-a facut parte din comisia de recensamint si cu care nu am discutat niciodata apartenenta mea religioasa, nu are de unde sa stie ce confesiune am eu – ortodoxa, catolica, greco-catolica, protestanta, alta –, asa ca degeaba isi da cu presupusul. In al doilea rind, ideea ca la Apostrof ar fi existat sau ar exista o grila religioasa in angajarea redactorilor este o aberatie pura. Nici eu, nici redactorii revistei nu am intocmit si nu intocmim dosare de... origine religioasa sanatoasa sau nesanatoasa. In al treilea rind, la revista Apostrof si la editura care ii apartine nu practicam nici prozelitismul, nici purismul religios; unicul criteriu de publicare este cel valoric. Asa se face ca Steinhardt si Balota, publicati la noi cu aceeasi bucurie, stau la noi intr-o ecumenica vecinatate./ De altfel, frumoasa purificare antiortodoxista facem, cu 11 «dosare» si «arhive» Steinhardt la Cartea impartasirii (1995, 1998, 2001), editii ce insumeaza 30.000 exemplare!“ In final – ca Post Scriptum – autoarea ii serveste contraopinentului ei o amabilitate savuroasa la propriu si la figurat: „Draga Ion Simut,/ protestantii si catolicii fac cea mai buna ciocolata“.

Altfel, Ion Simut este prezent cu doua texte in cadrul grupajului tematic care a prefatat Colocviul revistei Familia: Reabilitarea fictiunii. Trebuie sa spunem ca – in general – textele „la tema“ nu ne-au prea convins, si ne gindim in special la Reabilitarea fictiunii de Ion Simut, Personajul auctorial in (auto)lectura de Marian Victor Buciu, Triumful adevaratului Breban de Nicolae Barna, Magicianul sau Ce au devenit Regizorul si Marele Dresor, Note despre proza si romancieri (II) de Mihai Sin. Mai precis: nu ne-a convins faptul ca noile romane semnate de N. Breban si D. Tepeneag ar fi „reprezentative“ pentru acest presupus fenomen... Pe de alta parte, optimismul exprimat de Ion Simut in „editorialul“ grupajului ni s-a parut a fi cam... ciudat: „Capitalismul biruitor (in curs de instaurare si la noi) va fi mai ingaduitor cu literatura, fictiunea si intelectualii de elita, intocmai cum si comunismul biruitor fusese mai permisiv si tolerant in anii ’60-’70, cind au fost create cele mai importante valori ale literaturii romane contemporane. Sintem abia la inceputul unui proces de reabilitare a fictiunii in regim estetic major, fenomen incurajator in sensul unei normalizari de receptare si valorizare sociala a literaturii. Ne apropiem de starea, deschiderile, sperantele si nivelul estetic specifice anilor ’60. Tocmai sintem pe cale de a depasi constringerile, marasmul si haosul anilor ’50“. Chiar asa?! In ceea ce priveste comentariul – pertinent – al aceluiasi Ion Simut despre Orbitor. Corpul de Mircea Cartarescu (Autofictiunea caleidoscopica), acesta vine mai degraba sa marcheze o „exceptie“ decit sa confirme o regula...