OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In timp ce George Bush il intilneste la Cracovia pe colegul sau polonez Kwasniewski, eveniment incarcat de simboluri si aureolat de mass-media, conducerea actuala a Uniunii Europene trimite o scrisoare catre tarile din Balcanii de Vest, in care acestea sint indemnate sa nu semneze nici un tratat bilateral de extradare cu Statele Unite. Ne aducem aminte: pentru a-si proteja cetatenii de Tribunalul International, pe care nu il recunosc, Statele Unite au inceput sa incheie intelegeri corespunzatoare cu diferite tari. Asa cum s-a intimplat deja in chestiunea razboiului (din Irak), se dezvolta din aceasta inca o disensiune europeana, care poate fi de durata, avind in vedere amploarea problemei.
Ambele teme vizeaza, pina la urma, o dilema europeana fundamentala intre est si vest: Est-europenii, fie ca apartin de Europa de Est Centrala sau de Balcani, nazuiesc cu totii sa intre in Uniunea Europeana – in acelasi timp, insa, marele model il constituie Statele Unite, pe scurt America.

Este o veche poveste, care se bucura de o traditie indelungata. Si, nu in ultimul rind, e vorba despre o traditie a emigrarii in America. Nu vestul Europei era alternativa pentru o situatie de viata resimtita ca lipsita de perspective in ultimele decenii ale secolului XIX si ale inceputului de secol XX; mult mai des era vorba despre visul american. Acest vis invadase toate sferele vietii. Intemeietorul de mai tirziu al statului cehoslovac si ginditorul de seama al popoarelor slave din Europa de Est, T.G. Masaryk, se afla, in cele din urma, in exil american la Washington.
In contractele de pace de la Paris de dupa primul razboi mondial, vest-europenii au favorizat popoarele slave din Est in detrimentul Europei Centrale germane; insa momentul politic crucial, care a dezvaluit indoita tradare a est-europenilor de catre politica vest-europeana, nu s-a lasat asteptat. In 1938, o data cu conventia de la München, politicile britanica si franceza au predat Cehoslovacia lui Hitler. Un an mai tirziu, ele au declarat razboi celui de-al Treilea Reich cu ocazia atacului german asupra Poloniei; la ocupatia militara a tarii au asistat, insa, fara sa miste un deget.

Aproape in mod consecvent a fost, apoi, incheiata predarea, pecetluita la Ialta si Potsdam in 1945, a est-europenilor catre Uniunea Sovietica a lui Stalin. Atunci, naivul presedinte al Americii, Roosevelt, a jucat un rol destul de important; in ochii est-europenilor, esecul Americii la conferinte a fost rapid compensat prin pozitionarea ca atare a superputerii fata de imperiul comunist. Lasarea Cortinei de Fier, timpuria declansare a razboiului rece intre superputeri, inainte de toate, insa, hotarirea americana pentru containment, pentru o stavilire a sovietizarii, rolul acesteia in timpul blocadei de la Berlin (1948/1949) si in razboiul din Coreea (1950-1953) precum si refuzul ei, spre deosebire de vest-europeni, de a recunoaste pretentiile sovietice asupra zonei baltice, au facut ca respectul pentru americani sa creasca iarasi in ochii est-europenilor. Pina catre sfirsitul anilor ’50, numerosi oameni din tarile Europei de Est au sperat intr-o interventie americana iminenta. Ca tocmai razboiul rece facea imposibila o asemenea interventie, ca el era mult mai curind expresia unui status quo intre superputeri si fixa o impartire a lumii, acest lucru le-a scapat est-europenilor.

Poate ca aveau, insa, nevoie de marea iluzie pentru a o scoate la capat mai bine cu mizeria de zi cu zi. In ochii est-europenilor, americanii erau mereu cei care se opuneau imperiului sovietic, de la criza din Cuba pina la dispozitivele suplimentare de rachete din anii ’80. In cadrul revoltelor si insurectiilor din Europa de Est, ca revolta din Ungaria din 1956, Primavara de la Praga sau decretarea starii de urgenta in Polonia pentru suprimarea miscarii sindicale, America nu putea sa faca nici ea, concret, mai mult decit Europa de Vest; in schimb, a adus mereu evenimentele in confruntarea retorica dintre est si vest, exercitind presiune asupra Uniunii Sovietice sleite de puteri.
Vest-europenii, in schimb, au intrupat cu fiecare noua miscare acea appeasement asupra careia convenisera la München. In afara de asta, Europa de Vest de dupa lasarea Cortinei de Fier nu mai era aceeasi veche Europa occidentala de dinainte de razboi. Prin intemeierea CEE si dezvoltarea ei treptata in Uniunea Europeana, teritoriile la origine vest-europene s-au topit la un loc cu resturile Europei Centrale germane, a carei relatie cu est-europenii era din secolul XIX un continuu dezastru. In special polonezii si cehii aveau prea putina incredere in politica de destindere a Vestului, care era intruchipata in special de politica privind estul a social-democratilor – in ochii multor oponenti din statele est-europene, o cirdasie cu detinatorii puterii comuniste si o desconsiderare a dorintei de libertate a est-europenilor. Miscarea muncitoreasca poloneza Solidarnosc, care a adus de departe cea mai importanta contributie la prabusirea comunismului, a fost, dupa cum se stie, ignorata de strategii social-democrati.

In ochii acestor est-europeni, Uniunea Europeana poarta pina in ziua de azi povara ideologica a acelei appeasement a francezilor si britanicilor si a imprevizibilitatii germane, care ar putea sa cauzeze un nou aranjament cu Rusia peste capetele popoarelor est-europene. Un prim pas in aceasta directie l-au vazut multi critici ai situatiilor politice din Europa de Est deja in conventiile de la Helsinki din 1975, punctul de pornire al actualei OCED, un exemplu elocvent al unei neajutorate organizatii internationale.
Marea dilema a popoarelor est-europene este ca ele nu au incredere in noul Vest, condus de Franta si Germania, dar in acelasi timp isi vad viitorul numai in UE si in NATO. Aceasta dilema devine si mai evidenta, daca ne gindim ca motivul principal al acestei decizii impartasite de toate paturile sociale si de catre aproape toata clasa politica este nu neaparat vointa unei substantiale modernizari si reglementari a propriei societati, cit cautarea unei paveze care sa-i ocroteasca de instabilitatea care inca mai vine din spatiul postsovietic.
Frica de rusi ii impinge pe est-europeni in bratele UE si NATO, nu valorile si pozitiile despre care vest-europenii vorbesc cu atita placere, de parca s-ar afla in posesia reprezentantei exclusive a binelui. Acel acquis communautaire este acceptat de est-europeni cu ezitari. Ca o gramada de poveri incomode pe drumul catre bunastare.

Oamenii au in fata ochilor criza de durata din Europa Occidentala. La o privire peste gardul care era odata Cortina de Fier, statul social apare nud. Stralucire are doar America, acum ca intotdeauna, de altfel. De la prabusirea comunismului incoace, industria culturala americana intervine in viata publica a est-europenilor tot atit de intens precum si in cea a vest-europenilor. Numai ca resentimentele impotriva acestui lucru nu sint treze in Europa de Est. Est-europenii inca stiu care este pretul libertatii. Fiindca nu au capatat-o in 1945, ci abia in 1989.

De fapt, est-europenii ar vrea mai degraba sa se alature Americii. Redutabile grupuri de emigranti, inclusiv evreimea emigrata din Est, nu numai ca cizeleaza imaginea Americii in zona baltica, in Polonia, Ungaria sau Croatia; ele transmit si iluzia cistigarii unei pozitii influente la Casa Alba. La urma urmei, est-europenii au facut cariera in America in economie, cultura si politica la o scara mult mai mare decit in Europa Occidentala.
Est-europenilor le este mai aproape proiectul individualist al implinirii fericirii personale decit lozinca vest-europeana despre siguranta sociala, cu a sa intensa politica de reglementare. Acest lucru se explica prin traditiile statale est-europene, care fac dovada unei slabe consistente societale, asortata cu o doza de anarhie. Astfel, datorita saraciei si crizei, est-europenii se vad pe ei insisi ca spalatori de vase carora nu le mai poate fi de ajutor decit proverbiala cariera americana. In ceea ce priveste insa ideea statala, neintelegerea dintre est-europeni si americani cu greu ar putea fi mai mare. Intelegerea americana a statului se bazeaza pe o incredere oarba a cetatenilor ei in sistemul de legi, in timp ce est-europenii percep ordonantele statului mai degraba ca pe un inoportun amestec in viata lor privata. Europa de est, un stat federal american? Prea putin probabil.

Traducere de
Carmen NICOLAESCU

(Articol aparut in Frankfurter Rundschau)