OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Expozitia este extrem de densa si incepe „atunci cind Noua Europa se defineste din ce in ce mai putin ca o comunitate economica si din ce in ce mai mult ca o comunitate de valori si cultura“, asa cum scrie Marius Babias in statement-ul foarte solid al expozitiei.

Arta – intermediar pentru „Noua Europa“
Arta poate actiona ca „intermediar“ intre Est si Vest si, in acelasi timp, are puterea de a trece dincolo de fragilitatea acestui statut catre un nou stadiu, ea poate restructura identitar, nu e doar „intermediarul“ perfect (deci mediatorul) intre doua Europe inca aflate cumva la distanta, dar are automat si puterea sa duca Europa in devenire, aflata deci intr-un stadiu tranzitoriu, catre o alta stare: Noua Europa.

L’Europe en devenir (Partie 2) este un proces de lunga durata, complicat, pe care curatorul Marius Babias il face vizibil prin intermediul artistilor, dedicind o parte a expozitiei lucrarilor artistice propriu-zise, dar si prin intermediul unui altfel de spatiu, un project room in care sint puse la dispozitia vizitatorilor atit videouri, cit si numeroase reviste, carti, materiale produse de-a lungul timpului in cadrul mai multor proiecte transdisciplinare din diferite tari europene, pe care Babias, alaturi de asistentul sau, Vlad Morariu, le-a adunat: de la Idea Magazine din Cluj la Alte Arte din Chisinau, Brumaria din Madrid, Multitudes din Paris, CAA a Liei Perjovschi sau Signal din Suedia. Aceste publicatii se afla acum pentru prima oara impreuna, transformind astfel spatiul european intr-unul legat, conectat, care comunica prin produsele sale culturale.
Desi expozitia este gazduita de Centrul Cultural Elvetian, artistii expusi in aceasta a doua parte a L’Europe en devenir nu apartin Elvetiei: sint cehi, slovaci, bulgari, romani, moldoveni, spanioli, francezi, finlandezi, germani. Centrul Elvetian nu este nimic altceva decit locul – dintotdeauna – perfect al intilnirilor si discutiilor neutre, nepartinitoare, libere, despre o Noua Europa in progress, in facere.

Ascuns in spatele crucii albe (stema Elvetiei), omuletul european poate vorbi in voie si poate anunta deschiderea expozitiei: Europe Part 2. Desenul simplu, in alb si negru, este afisul expozitiei si ii apartine lui Dan Perjovschi. Artistul roman este si puntea de legatura intre prima parte a expozitiei si cea de-a doua. Iar acest lucru este facut vizibil de catre Perjovschi in insusi actul artistic: el pur si simplu sterge de pe tabla-suport artistic desenele realizate pentru prima parte si acum face unele noi. Urmele buretelui impregnat si citeva puncte ferme de creta sint inca vizibile pe tabla Europei.
Ceea ce Babias explica la nivel teoretic in statement-ul sau este senzorial, epidermic pentru artistii alesi de catre el. Acest fenomen este extraordinar si face din intreaga expozitie una care te atinge – la propriu – cumva delicat, suav, uneori cu usoara ironie, dar niciodata agresiv, impregnindu-te. Ideea de transformare, de miscare, de devenire este facuta vizibila in intreaga expozitie.

Cum se face un vernisaj de arta contemporana
Filmul artistei finlandeze Laura Horelli, Everything/Synchronization, se compune din cadre fixe filmate in Iasi. Pe fundal, discursul artistei penduleaza neincetat intre comunism si postcomunism, ea folosindu-se atit de martorii tineri, locuitorii Iasiului de azi, cit si de biografiile Anei Blandiana si a lui Marin Sorescu. In afara salii de proiectie, pe un monitor, filmul artistului moldovean Pavel Braila: Eurolines Catering or Homesick Cuisine. Filmul trist, cumva monoton, al Laurei Horelli este contrabalansat de cel al lui Braila. Vesel, bonom, acesta se deruleaza rapid: e povestea sarmalelor, a placintelor si a vinului pe care familia artistului i le trimite acestuia prin autocarele care strabat Europa, pentru vernisajul de arta contemporana al lui Braila din Berlin. Povestea se repeta zilnic in viata multora dintre cei plecati la munca in Occident si e deopotriva comica si duioasa. Istoria s-a repetat si in seara vernisajului: Braila i-a servit pe toti cu bucate traditionale, prelungindu-si astfel lucrarea video intr-una vie, intr-un performance care i-a inclus pe toti cei prezenti.
La etaj, fotografiile expuse intr-una dintre sali apartin mai multor artisti, este vorba de un portofoliu constituit cu ocazia Bienalei de la Cetinje, in 2004, si incheiat in 2007, comisariat de catre René Block si Natasa Ilic, Love it or Leave it. Expuse pentru prima oara in Franta, lucrarile grafice ale unor artisti precum Marina Abramovic, Nevin Aladag, Maja Bajevic, Dan Perjovschi, Milica Tomic constituie o expozitie in expozitie si vorbesc despre nationalism, minoritati, discriminare, razboi, avindu-si radacinile in arta conceptuala.

Atentie! Colectie privata
In principala sala a expozitiei, mai multi artisti isi impart spatiul: acesta este rupt in zone eterogene, atit din punct de vedere al modului de expunere, cit si al suportului folosit. Lucrarile sint conectate senzorial si asta le ofera unitate. Artistele Anetta Mona Chisa si Lucia Tkácová simuleaza o vitrina de muzeu. In spatele sticlei, Private Collection, obiecte asezate cu grija, numerotate, ne-obiecte artistice: o lampa, o scrumiera, o foarfeca, un topor, manusi, jetoane. Obiecte furate de catre cele doua din mari galerii din Europa si Statele Unite, de la Chantal Crousel din Paris la Peter Blum Gallery din New York. Expuse, ele capata valoare: vitrina celor doua este o metafora a artistului. Artistul „fura“ imagini, se foloseste de obiecte prefabricate, porneste de la un dat existent pe care il investeste cu valoare si il pune in circulatie. Anetta Mona Chisa si Lucia Tkácová sint prezente in expozitie si cu trei videouri. Dialectics of Subjection #4 ridiculizeaza viata politica internationala: Bush sau Blair sint analizati doar din perspectiva calitatilor lor fizice, dialogul lor e un talk-show politic pe dos, atipic. Intr-un alt film, Capitalul lui Marx devine cartea in care vrajitoarea le ghiceste fetelor si le prezice viitorul: ea da in carti, in cartea-fundament care a decis viitorul unei intregi lumi. In How to Make a Revolution, artistele minimalizeaza din nou, de data aceasta pe artistul radical de succes.

My Europe Takes Time and Energy
Lucrarea lui Dan Perjovschi, My Europe, este deopotriva fragila, spontana, efemera. Artistul a venit si a desenat in spatiul de expozitie. Tabla e prin esenta suportul pe care stergi si rescrii la infinit, tabla iti cere sa fii prezent, te cheama sa o umpli, produce formule, e locul compulsivitatii. In acelasi timp, tabla trebuie stearsa, or, obiectul artistic dispare astfel, se curata, se evapora: lucrarile lui Perjovschi se transforma, incet-incet se sterg si peste ele apar unele noi. Artistul care umplea table intregi cu „formulele“ sale despre arta este Joseph Beuys: unele au fost totusi conservate cu grija si pot fi citite inca, expuse la Hamburger Bahnhof in Berlin. Dar desenele lui Perjovschi sint imposibil de conservat. Ele sint asezate cu grija de catre curator linga o instalatie foarte simpla si spectaculoasa in acelasi timp. Cea a bulgarului Pravdoliub Ivanov, Transformations Always Take Time and Energy. Resouri, oale de diferite marimi si culori, umplute cu apa care fierbe mereu, o retea de fire si multi vapori. Instalatia e termica, apa se evapora, oalele trebuie reumplute, etichetele celorlalte lucrari expuse trebuie schimbate mereu, se dezlipesc. Incet-incet, tabla se va sterge, in incapere e mereu cald, aerul este umed. Europa lui Perjovschi se joaca cu simbolurile Uniunii Europene, e ironica si in schimbare, schimbarea teoretizata de Babias: ea se transforma concret, in fata noastra, se sterge, asa cum apa se evapora in oalele bulgarului, procesul e continuu si cere time and energy. Extraordinar asamblaj al lucrarilor, care poate fi simtit la nivelul epidermei.

L’Écriture nocturne
Lucrarea artistului francez Renaud Auguste-Dormeuil te lasa pur si simplu fara cuvinte: camera de un alb imaculat e scaldata de lumina si pare goala. Iti cere sa te apropii, sa o simti cu virful degetelor: incaperea e tapisata cu scriere fina in Braille, sint nume de coduri de operatiuni militare folosite de marile puteri ale lumii in ultimul secol. Sint constructii poetice sau simple cuvinte, precum Enduring Freedom sau Chess, dublu codificate pentru noi. In seara vernisajului, o persoana nevazatoare a descifrat fiecare portiune a zidului alb, facindu-ne martorii lecturii invizibilului. Lucrarea lui Dormeuil atinge sublimul. Scaldata in lumina alba, cheama pacea (care ascunde intotdeauna razboiul).

„15 minute pe zi…“
In prelungirea expozitiei, Centrul Elvetian organizeaza si o serie de conferinte, proiectii de filme si piese de teatru. Joi, 15 noiembrie, s-a jucat piesa Nicoletei Esinencu, Mame fara pizde (Mères sans chatte), in romana cu traducere franceza. Jucata de actrita Doriana Talmazan, piesa e pusa in scena chiar de catre autoare. Textul e, din nou, radical, declamat de actrita si proiectat pe fundal in franceza, cu litere inegale, luind forma unui manifest. Piesa Nicoletei si a Dorianei este, si ea, epidermica... „De azi inainte/ in fiecare zi/ o sa stai cu ochii acoperiti/ ca sa vezi cum traieste un orb/ mama si-a scos fularul/ si mi-a legat/ cu el ochii/ 15 minute/ fiecare zi/ 15 minute/ fiecare zi“: ca noi toti intr-o Europa a carei devenire doar arta ne-o poate face sensibila.