OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pregatind pentru reeditare Pentru Europa, carte aparuta in 1995 si programata sa reapara la inceputul lui 2005, deci dupa zece ani, la aceeasi Editura Polirom, care si-a inaugurat activitatea prin aceasta „lansare“, constat ca pentru mine (cel putin) problemele si dificultatile temei au ramas aceleasi. Trec peste obstacolul major al disocierii intre rezolvarea teoretica si practica a problemei „Europei“. Altfel spus, intre realizarea politica a acestui obiectiv esential, respectiv „integrarea europeana“, si definirea sa conceptuala sau ideologica; intre situarea sa istorica si acceptiile imediate ale definitiei de baza, care tind sa elimine orice rigoare, aruncindu-ne in plina aproximatie; intre semantica precisa, urmarita pe texte originale prin lecturi sistematice de biblioteca si expediera lor superioara, rapida, care mimeaza, in stil „eseistic“, o competenta absenta. „Eseul“, boala publicisticii romanesti, fara traditie teoretica, documentara si mai ales sistematica, este preocupat doar sa rezolve repede orice problema, dificultate sau exigenta a cunoasterii in profunzime.

Unele deplasari de accente se constata, totusi, din 1995 incoace. Ideea de „Europa“ este concurata tot mai insistent de ideea de „globalizare“, cu tendinta de a se suprapune si a se impune integral. S-ar parea ca noua realitate culturala „globala“ defavorizeaza profund micile culturi, cum e a noastra, care ar pierde astfel, prin integrare, „specificitatea“. In realitate, „integrarea“ – adevarata obsesie nationala – nu dispare, ci doar isi schimba continutul si mai ales mecanismul. Textele despre „literatura universala prefateaza, intr-un fel, „solutia viitorului“. Creatiile individuale, profund originare, isi pot gasi „corespondente“ si termeni de comparatie oriunde in spatiul „literaturii universale“, inclusiv orientale, exotice etc. De abia urmind aceasta ipoteza, virtualitatile si valentele „universale“ ale oricarei creatii individuale, „nationale“, din orice literatura a lumii, pot fi, intr-adevar, puse in lumina si valorificate din plin.

Ipoteza aparent indrazneata, dar pe care tendinta „globalizarii“ – dusa pina la capat – o poate face posibila. Textul-cheie este Literatura „europeana“ si „universala“; o noua perspectiva comparatista. Este chiar atit de „aventuros“ – pastrind toate proportiile – sa presupunem ca, in conditii specifice de raportare, un autor roman, sub un aspect sau altul, poate sa intereseze, undeva, in spatiul literaturii universale? Si ceea ce ar fi valabil pentru operele literare devine virtual posibil si pentru critica si estetica literara. Studiile literare „comparatiste“, de orientare ideologica si teoretica „globala“ intrevazute si in aceasta carte, pot deschide o perspectiva si in aceasta directie.

Deocamdata, orientarea predominanta este de a se mentine pe linia comparatismului clasic, traditional, academic, al „raporturilor de fapt“. Acta Iassyorum Comparationis (1/2003), la inceput de drum, caruia ii uram succes, pare sa confirme inca aceasta tendinta.
Pentru Europa isi reafirma deci intentia de baza de a fi o carte introductiva, aproape un „manifest“ in favoarea „ideii europene“. Pe toate planurile. Studiata istoric si prin bibliografii sistematice – chiar daca nu exhaustive – si cit mai multe citate concludente, ea urmareste sa ofere o alta imagine a „Europei“ decit cea curenta. Scopul este sa documenteze si sa rectifice falsa perceptie a acestei realitati. Desi, in mod evident, „Europa“ este gindita si simtita de majoritatea romanilor, in primul rind, ca o mare zona de civilizatie si bunastare materiala (este si motivul, de altfel, al migratiei actuale, in masa), exista si un grup tenace de intelectuali decisi sa nu abandoneze imaginea unei „Europe“ pur spirituale. Partizanii neconditionati ai canonului occidental trec insa cu vederea ca aceasta adeziune, intre altele, ne transforma inevitabil intr-o eterna „colonie culturala“. Problema care ar merita discutata pe larg.

A-ti afirma propria personalitate nu inseamna „nationalism“, ci atenticitate, originalitate si constiinta, temperata de understatement, a acestei originalitati.
Tipica pentru aceasta mentalitate este culegerea de articole a lui Alexandru Paleologu L’Occident est à l’Est (EST, Samuel Tastet Editeur, 2001), intr-o limba franceza apprêtée, chiar guindée. Foarte critica pentru ceea ce autorul numeste „la suffisance occidentale“ (p. 85), patrunsa de un mare scepticism fata de Europa apuseana, pentru ca valorile spirituale nu mai sint pretuite in Occident, care s-ar fi „mutat“, cu valori cu tot, in… Est. Apare si sofismul conform caruia Platon, Aristotel si alti filozofi si autori ai Antichitatii ar fi…, de fapt…, „balcanici“.

Efect de pura optica actuala. Cind, in realitate, in epoca istorica respectiva, doar ei reprezentau efectiv „Europa spirituala“. Pe atunci, Occidentul actual era inca in Evul Mediu. Si, de alfel, notiunea de „balcanism“ nici nu exista.
Un subiect de meditatie este si faptul ca importul „formelor occidentale“ reprezinta o adevarata constanta a culturii si civilizatiei romane. Sintem, dupa toate aparentele, in perpetuitate, „victimele“ acestei situatii istorice. Un fel de „damnare“ istorica, intr-o tara unde 45% din populatie este inca rurala. „Europa“ este insa un concept prin excelenta citadin. Si numai existenta paturii mijlocii urbane o face posibila, pe deplin asimilata si consolidata.

Nu este singura problema de actualitate pe care Pentru Europa incearca s-o reactualizeze. O recenta polemica „intre intelectuali“ (vorba vine) a contestat legitimitatea disocierii „dreapta/stinga“, inclusiv in politica. Notiunea a reaparut la noi dupa 1989. Noi insine am discutat-o in mai multe rinduri in 1992 si nu se poate spune ca a fost ignorata. Bibliografia respectiva o dovedeste. Intre altele, reeditarea masiva, sistematica a filozofilor si eseistilor de „dreapta“ intre cele doua razboaie (Nae Ionescu, Cioran, Mircea Eliade) nu reprezinta o continuare si o supravietuire a ideologiei de „dreapta“? O reeditare recenta din publicistica lui Mircea Eliade: Textele „legionare“ si despre romanism (Editura Dacia, Cluj, 2001) este „liberala“, „democratica“?

Unde pot fi clasate si lucrari gen Razvan Codrescu: Spiritul dreptei (Editura Anastasia, Bucuresti, 1997); Exercitii de reactionarism (Editura Dacia, Cluj, 1999); In cautarea legiunii pierdute (Editura Vremea, Bucuresti, 2001)? Cum se explica respingerea acestei publicistici de dreapta, evident regretabile, daca ea nu ar exista (Ioan Constantinescu, Despre exegeza extremei drepte romanesti. Insemnari polemice (Editura Junimea, Iasi, 1993)? Sau, si mai aproape de noi, fenomenele negative amintite in Cruciada ortodoxa in scoli (Evenimentul zilei, 4 octombrie 2004). Politologi straini, ca Norberto Bobbio, si romani, precum Cristian Preda, continua sa includa aceasta dihotomie traditionala, uzuala, dar utila, in Mic dictionar de gindire politica liberala (Editura Humanitas, Bucuresti, 2004, p. 45). A sustine ca nu mai exista in cultura romana, din ultimul deceniu, un conflict intre „dreapta“ si „stinga“ (reformulate in termeni actuali) inseamna, pur si simplu, a sfida evidentele. O discutie serioasa, in astfel de conditii, pe aceasta tema nu poate avea loc.

Un lucru este sigur: adeptii de extrema dreapta ai „Fiintei romanesti“ (C. Noica), de pilda, nu vor asimila niciodata ideea de „Europa“. Notiunea tinde, in perspectiva, sa fie inlocuita, cum stim, de „globalizare“. Dar si in aceasta ipoteza (sau mai ales in aceasta ipoteza), nationalismul – pe care noi, cel putin, il situam inca la extrema dreapta – continua sa se opuna oricaror forme de „europenizare“ si „globalizare“. Chiar si atunci cind se camufleaza in formule ca „specific national“ si „culoare locala“.