OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Tony Judt
Europa iluziilor
Volum coordonat de Daciana Branea si Ioana Copil-Popovici. Prefata de Vladimir Tismaneanu. Postfata de Dorian Branea. Editura Polirom, Colectia „A treia Europa“, Seria „Seminar“, Iasi, 2000,
293 p., f.p.


Istoric, profesor de Studii Europene la New York University, cunoscut in mediile academice occidentale prin mai multe volume de mare circulatie (French Intellectuals, A Grand Illusion. An Essay on Europe, The Burden of Responsibility. Blum, Camus, Aron and French Twentieth Century), Tony Judt trateaza dilemele politicii contemporane intr-un stil inconfortabil, dur si cinic pentru observatorii autohtoni preocupati mai mult ca oricind de tema necesitatii integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Volumul aparut recent la Polirom cuprinde citeva dintre scrierile semnificative pentru spatiul central si est-european, ale profesorului Tony Judt la care se adauga in debutul cartii transcrierea unui seminar organizat de Fundatia A Treia Europa. Textele strinse aici incearca sa familiarizeze cititorul cu stilul intelectual, incomod, delimitat clar de mitologiile teritoriale, al unui autor putin cunoscut la noi. Discursul istoric combinat cu maniera jurnalistica, aparent lejera, dar riguroasa in argumente aduce in spatiul cultural, politic si istoric autohton un nou tip de analiza care imbina datele si explicatiile istorice cu tendintele politice si interesele economice, toate asezate cu un reflex logic, greu de combatut, pe scheletul regulilor de functionare, in echilibru, a sistemului international.

Textele prinse in volumul Europa iluziilor demonstreaza si preocuparile preferate in ultima vreme de autor, semnificatia Europei contemporane, liniile de clivaj din interiorul continentului, limes-urile culturale, dilemele Uniunii Europene, viabilitatea acestei constructii. Tony Judt se dovedeste a fi un sceptic al Europei Unite, argumentindu-si scepticismul prin faptul ca UE este „proiectata spre trecut“. Judt descrie, explica si analizeaza fiecare etapa a unificarii europene, prin analogii istorice, relatii diplomatice si militare, nevoi economice: din 1951 pina la semnarea, in 1957, a Tratatului de la Roma, care stabilea o „piata comuna“, si mai departe pina in 1968, cind s-a creat uniunea vamala deplina, de la intilnirea la nivel inalt de la Haga din 1969 pina la extinderea Comunitatii prin Actul European Unic din 1985, de la Tratatul de la Maastricht din 1991, care declara formal Uniunea Europeana si mai departe, „istoria formarii unei uniunii mai strinse ca oricind a urmat un tipar consecvent – logica reala sau aparenta a avantajului economic reciproc nefiind suficienta pentru a oferi o justificare a complexitatii aranjamentelor sale formale, s-a invocat un fel de etica ontologica a comunitatii politice“ (p. 150). Tony Judt demonstreaza, insa, ca succesul Europei Occidentale din primul sfert de veac de dupa razboi este „ceva unic si irepetabil“, care tine de circumstantele aparitiei Europei unite. Doua elemente sint esentiale in aceasta demonstratie: in primul rind „cadoul durabil facut de Hitler Europei era gradul in care el si colaboratorii sai au facut imposibila de atunci incolo orice reflectie confortabila asupra trecutului“ (p. 153).

Al doilea element al situatiei postbelice care a facilitat construirea Europei a fost Razboiul Rece: „incepind cu 1947, pentru cei mai multi conducatori europeni a devenit clar ca Uniunea Sovietica reprezenta o amenintare serioasa la adresa Europei Rasaritene si ca, fie si numai pentru propria lor protectie, statele Europei Occidentale trebuiau sa creeze un fel de alianta mai intii intre ele si apoi cu Statele Unite“ (p. 154). Faptul ca cinci dintre tarile cele mai bogate se numarau printre cei sase membri fondatori si ca pina la primirea altor tari mai sarace (1980) a trecut destul timp le-a permis europenilor sa prospere, iar Cortina de Fier a facilitat mentinerea acestei prosperitati. „Unul dintre lucrurile care i-a tinut impreuna multa vreme pe europeni este un sentiment al diviziunii“ (p. 167) este o concluzie pe care Tony Judt o demonstreaza in mai multe feluri, de pilda observind ca ruperea Imperiului Roman in doua parti distincte la sfirsitul secolului al IV-lea d.C. a initiat acest proces, ca aparitia monarhiei carolingiene a consolidat acest fapt, ca in secolul al XIV-lea, cind frontiera europeana s-a inchis, „distinctia Est-Vest in Europa s-a stabilizat intr-o maniera remarcabila“ (p. 168) sau ca „istoria si geografia au conspirat cu cruzime“ in jumatatea estica a Europei alcatuita din popoare si state mici umbrite dinspre est si vest de doua mari puteri, doua ramasite de imperiu“ (p. 176) si „aceasta stare se mentine si astazi“ (p. 156).

Pentru Tony Judt si pentru multi altii exista doua Europe, una bogata, stabila, civilizata, norocoasa, cealalta saraca, necivilizata, in care conflictele politice, interetnice si sociale pun in pericol democratiile nematurizate inca si care a avut mereu parte de ghinioane. Cele doua Europe nu sint compatibile, Cortina de Fier le-a despartit intr-un mod confortabil pentru locuitorii occidentali, dupa cum recunoaste si Judt care spune ca „sfirsitul comunismului a reprezentat deopotriva inceputul memoriei“ sau „sfirsitul amneziei“ pentru Vestul Europei. Ceea ce nu inseamna, insa, ca statele Uniunii Europene sint gata sa faca acte de caritate pentru tarile din cealalta parte a Europei: „privita dinafara, Uniunea Europeana ramine o sursa de sperante si de sanse, precum si un simbol al securitatii si stabilitatii pentru toate popoarele de la estul si sudul sau. Cu toate acestea, vazuta din interior, e o fortareata bine pazita“ (p. 227).
Autorul demonteaza discursurile stereotipe despre capacitatea Uniunii de a-si extinde granitele spre est, explicind de ce statele UE nu pot de fapt primi noi membri nepregatiti economic, care nu aplica standardele europene privitoare la minoritati si care nu au capacitatea de a se revigora pe termen scurt si mediu. Povesteste de pilda o intilnire cu un demnitar din Ministerul Afacerilor Externe german, care si-a petrecut un timp la Bruxelles: „ Mi-a spus ca extinderea NATO a fost o mare usurare pentru Bruxelles, pentru ca le-a oferit sansa de a amina cu cel putin 5-8 ani aranjamentele finale pentru extinderea UE“ (p. 103). Uniunea nu are la indemina nici pirghiile logistice, nici entuziasmul caritabil, nici resursele necesare integrarii estului continentului, Tony Judt demonstreaza aceste lucruri si atentioneaza ca Europa unita a fost creata ca mijloc de aparare si dezvoltare imediat, nu ca scop in sine. In acelasi timp insa, autorul lucrarii O mare iluzie. Eseu despre Europa atentioneaza ca daca statele estice sint respinse, lasate prea mult sa astepte sau primite in termeni lipsiti de acoperire, „atunci Europa va deveni un termen si mai peiorativ in limbajul nationalist, iar reactia extrema impotriva incercarii de a se alatura vestului – si prin extensie, impotriva revolutiilor din 1989 – ar putea fi intr-adevar grava“ (p. 194).

Tony Judt se arata sceptic in privinta posibilitatii largirii europene, argumenteaza ca oricum o posibila extindere nu ar mai fi urmata de un boom economic si ca europenii insisi ar trebui sa-si clarifice noul proiect european. „Mai ramine o speranta“ spune totusi Judt, „chiar daca Europa de Vest nu va recunoaste si nu va accepta niciodata pe picior de egalitate calitatile distincte ale celorlalti europeni, cel putin va fi loiala propriilor principii si le va acorda dreptul de a se alatura restului continentului. Daca nu putem fi ai Europei, ar putea spune esticii, macar vom intra in Europa. E si aceasta o iluzie?“ (p. 195)…