OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ştim acum cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Nume şi partide româneşti afiliate mai mult sau mai puţin firesc la unele partide europene. De dreapta sau de stînga. La noi, oricum sucim lucrurile, iese mai altfel. Dar nu pe marginea rezultatelor concrete ale votului vrem să glosăm aici şi acum. Am consemnat cu regret şi disconfort – ca să spunem elegant – multe ieşiri la rampă în aceste ultime zile de campanie electorală pentru alegerile europarlamentare. Partidele politice şi combatanţii, aflaţi într-o dispută acerbă pentru obţinerea de voturi, au trecut de la luptele de idei şi de oferte de programe la atacuri cu baioneta. Cumva normal pînă la un punct, cumva nefiresc dincolo de un alt punct. Dacă pînă şi preşedintele ICR s-a dat în stambă ca o ţaţă de mahala, cu mîinile în şolduri, dinaintea unor simpli adversari politici, şi nu a unor duşmani de moarte, atunci ce să mai spunem? Sau aici am ajuns, la urma urmelor? H.-R. Patapievici nu a avut loc de Adrian Severin, în schimb nu i-a produs nici un frison alde Vadim-Becali-Elena Băsescu. I se pare normal şi firesc tot ce este pe placul şefului statului. Cum se numeşte asta în limbaj popular? Ura întunecă minţile şi scade luciditatea. Mai ales la gingaşele naturi intelectuale. Exemplele au fost numeroase, l-am selectat doar pe acesta tocmai pentru virulenţa sa cazonă şi pentru partizanatul umoral, în dauna unei argumentaţii judicioase.

 

Cu atît mai mult cu cît vine din partea cea mai pupăcită, sub semnul notorietăţii publice, de către populaţia urbană sclifosită a României. Dacă personalităţile culturaliceşti de mare vizibilitate şi audienţă se comportă în acest mod incalificabil, ce pretenţii să mai avem de la politicieni sau de la staffurile lor de campanie? La război, ca la război, dar nici chiar aşa. Ba chiar un consilier prezidenţial plusează şi aduce acuze/jigniri grave, fără nici un fel de probe, la adresa celor care nu simţesc şi gîndesc ca echipajul prezidenţial. E posibil? De ce nu?! Căci aceste alegeri pentru Parlamentul European, ca să rămînem în spaţiul generalului, eludînd particularul autohton, au scos în evidenţă fracturile ce se adîncesc în cadrul vieţii noastre publice. Şi politice. Şi care răsfrîng o tristă şi amară notă de isterie, agresiune permanentă, nevroză, frică şi temeri asupra a toţi şi a toate cîte sînt. Atacuri urîte de la partid la partid, meschinării de la persoană la persoană, acuze profesionale sau murdării legate de viaţa privată. E regretabil cum a scăzut ştacheta dezbaterilor publice care fac rating pe la televiziuni, în dauna programelor de tot felul – de divertisment, culturale sau sportive. Chiar şi de ştiri. Păcat, pentru că acum, în miez de an şi la început de vacanţe – care, oricum, vor mai potoli spiritele partizane încinse la maximum –, era un bun prilej să ne racordăm la problemele reale, europene, să ne racordăm, cum-necum, la chestiunile importante care ne privesc pe toţi.

 

Pe noi, care trăim în România, cu televizorul deschis tot timpul şi cu bombănelile emise non-stop pe toate canalele. Există un clivaj între ce se consumă la Bruxelles sau Strasbourg, cu atîtea şi atîtea mecanisme, comisii, legi, parlamentari şi experţi etc., şi viaţa noastră de zi cu zi, mediată doar de legile, legiuirile şi nelegiurile româneşti. De aceea au fost importante aceste alegeri europene şi de aceea sînt importanţi cei pe care-i trimitem să ne reprezinte acolo, chiar dacă emisarii români sînt aleşi pe liste de partid (nu discutăm manevra şi cazul „Duduia Băsescu“) – ei vor reprezenta România, pe toată această mulţime care se zbate. De azi pe mîine sau cu bani suficienţi şi pentru lumea ailaltă. Cu sau fără autoturisme 4X4, cu pensii de mizerie sau cu mulţi parai în conturi, cu iluziile tineretului deja fracturate de codoşlîcurile bătrînetului. Şi aici avem în vedere chiar cazul concret al studentului căruia i s-a dat o bursă şi apoi i s-a anulat din motive maloneste şi cu totul scandaloase. Se poate face ceva? Probabil, dacă ar fi să sperăm şi să nu ne pierdem şi dramul de optimism. Cu Europa trebuie – vedem clar pe orice post de televiziune, dacă ne oprim puţin din zapat – să fim într-un acord elastic, punîndu-ne bine cu ea. De ce nu?! Pentru că – de! – comunitatea internaţională europeană, din care, iată, cu onor facem parte, ne va obliga să fim mai serioşi, mai severi, mai harnici, mai conştiincioşi şi mai organizaţi. Faţă de ei, dar şi faţă de noi înşine.

 

Tot ce spunem aici şi acum ca vagi consideraţii postelectorale se regăseşte cu asupra de măsură prin toată actualitatea românească. Că este vorba de lucrări prost executate, că este vorba de grave accidente de muncă sau de circulaţie, că este vorba de nerespectarea unor promisiuni electorale, totul pare la îndemînă. În rău sau în bine. În a complica sau a rezolva lucrurile. De aici, credem noi, şi importanţa acestor alegeri europarlamentare. Căci ele au scos la iveală monştrii ce zac în fiecare dintre noi, au pus în circulaţie nu doar o retorică agresivă, ci şi acuitatea Serviciilor Secrete, care nu mai fac nici un secret din a ne teroriza zi de zi. Utilizarea de către şeful statului a rapoartelor emise de unii sau de alţii împotriva adversarilor politici este o gravă încălcare a libertăţii de expresie. Dincolo de miza alegerilor prezidenţiale din toamna-iarna acestui an, avem o şansă – încă una – să ne punem în acord cu noi înşine. Apoi, Dumnezeu cu mila şi SRI-ul cu torpila! Şi cu fonduri europene, a nu se uita!