OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Elita politica autohtona a ramas structural nationalista, chiar daca unii dintre reprezentantii sai au adoptat discursul moderat, de dragul orientarii pro-occidentale. Nevoia de a fi considerati europeni, mai mult decit propriile convingeri, i-a facut pe politicienii romani, in diverse etape ale istoriei, sa-si mascheze atavismele si sa-i accepte pe minoritari ca cetateni cu drepturi egale cu ale majoritatii. Aceasta solutie ipocrita, care ascunde inca aversiunea fata de „strain“, pare doar o circumscriere nevrotica a problemei si nu o rezolvare a ei.

Romania a fost pentru prima data obligata sa-si revizuiasca legislatia discriminatorie in 1878, prin Tratatul de Pace de la Berlin. In schimbul recunoasterii independentei de catre marile puteri, Bucurestiul trebuia sa-si modifice Constitutia, care la Articolul 7 prevedea ca „Insusirea de roman se dobindeste, se conserva si se pierde potrivit regulilor stabilite prin legile civile. Numai strainii de rituri crestine pot dobindi impamintenirea“.
Aceasta modificare ii viza pe turci si pe evrei, dar politicienii se temeau ca evreii ar putea capata o influenta greu de controlat, daca la puterea lor economica se adaugau si noile drepturi politice. De aceea, pentru a impiedica modificarea Constitutiei, deputatii si senatorii au tras de timp cit au putut, prelungind la nesfirsit dezbaterile. Aproape un an si jumatate au durat discutiile parlamentarilor pe marginea schimbarii articolului constitutional, care ar fi urmat sa asigure drepturi egale evreilor, mai precis din iulie 1878 pina in octombrie 1879. Regele Carol I a fost nevoit sa dizolve parlamentul pentru a debloca lucrurile. In incercarea de a bloca acordarea drepturilor politice comunitatii evreiesti, Vasile Alecsandri a depus chiar o motiune, prin care cerea ragaz pentru aceasta chestiune pina cind Romania ar socoti singura ca e nevoie de aceste drepturi.

La aproape 150 de ani de la aceste intimplari, Parlamentul, cu largul concurs al coalitiei de guvernamint, amina pentru anul viitor adoptarea legii statutului minoritatilor. Proiectul a fost respins de Senat prin voturile opozitiei, la care s-au adaugat cele ale conservatorilor, precum si defectiunea citorva liberali. In schimb, la Camera Deputatilor, cartile au fost aranjate astfel incit legea sa intre in dezbatere abia la inceputul primaverii.
PSD si PRM au revenit cu ocazia dezbaterii legii statutului minoritatilor la alianta lor traditionala, combatind cu acelasi tip de argumente capitolul V al legii, referitor la autonomia culturala, care, potrivit proiectului, „inseamna dreptul unei comunitati nationale de a avea competente decizionale cu valoare normativa si administrativa in problemele privind identitatea sa nationala, culturala, lingvistica si religioasa, prin organe alese de catre membrii sai“. Tot potrivit proiectului legii minoritatilor, „atributiile si competentele legate de autonomia culturala sint exercitate de organizatiile minoritatilor nationale la nivel central sau local“, ceea ce inseamna ca invatamintul in limba materna, precum si institutiile culturale si religioase ale minoritatilor ar urma sa fie subordonate reprezentantilor comunitatii respective sau, dupa caz, unui parteneriat intre autoritatile locale sau centrale si alesii minoritatilor.

In vreme ce liderul PRM, cunoscut pentru abordarile sale nationalist-sovine, striga de la tribuna senatului ca „aceasta lege este antieuropeana“, „criminala“ si va avea „consecinte foarte grave“, reprezentantii aripii dure ai PSD, printre care Ion Iliescu, Antonie Iorgovan si Adrian Paunescu, tineau sa demonstreze ca autonomia culturala ar fi un prim pas spre federalizarea politica. Legea minoritatilor nu este insa bine vazuta nici de liderii mai tineri ai PSD, precum Mircea Geoana sau Cristian Diaconescu, fosti diplomati de cariera, obisnuiti cu standardele occidentale, care considera ca prevederile ei „depasesc zona dreptului european“. In schimb, Adrian Nastase s-a apropiat intr-un fel de viziunea lui Vadim Tudor in epistola trimisa premierului Tariceanu, in care semnala guvernului ca nu a reusit sa faca „analiza corecta a consecintelor pe care le poate provoca legea minoritatilor“ si mai cu seama „implicatiile avizului obligatoriu al acestor organisme pentru numirea unor directori de scoli“.
PSD si PRM, partide care in ultimii cincisprezece ani au incurajat de pe pozitii diferite atitudinile nationaliste, au fost acompaniate adesea de politicienii formatiunilor progresiste, precum PNL si PD, sugerind astfel ca modernizarea Romaniei nu poate avea loc prin convingerea elitei politice, ci doar prin presiunea Occidentului.