OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

A venit de mult vremea pentru o dezbatere atenta cu privire la atitudinea Uniunii Europene fata de Romania si la masura in care aceasta ar putea constitui o sursa de probleme care sa impiedice refacerea tarii sau poate chiar sa submineze democratia. Am sperat sa impulsionez o astfel de dezbatere prin articolul publicat in Evenimentul zilei pe 8 noiembrie. Ma bucur, prin urmare, ca Gabriel Andreescu s-a pronuntat cu energie in apararea UE in articolul sau din Nr. 197 al Observatorului cultural.

In articolul cu pricina, Gabriel Andreescu incearca sa respinga perspectiva sustinuta de mine, conform careia UE s-a aratat lipsita de imaginatie si chiar nenecesar de brutala in atitudinea sa fata de Romania. El ne reaminteste de initiativele de la Bruxelles ce au intarit relatiile interetnice si crede ca as fi prizonierul unui euroscepticism radical.
Dimpotriva, sint un sustinator al conceptului Europei unite si nu am probleme de natura intelectuala sau emotionala atunci cind vine vorba de o Europa federala. Dar sint convins ca Statele Unite ale Europei nu trebuie create indiferent de pretul pe care acest proces il presupune.

M-am lasat greu convins ca UE este incapabila sa implineasca obiectivele fundamentale ale arhitectilor sai, Jean Monnet si Robert Schumann. Institutiile sale se arata greoaie si adesea ineficiente. Deciziile se iau „de la distanta, in secret, sint greu inteligibile si nu se asuma responsabilitatile pe care acestea le implica“1. Statele mari le incalca dupa cum cred de cuviinta, in timp ce anumite interese speciale si grupurile de lobby prospera pe seama cetatenilor obisnuiti. Consiliul de Ministri se intruneste in secret si elaboreaza legi pentru cei 15 membri actuali, in conditiile in care nici un parlament (si in mod sigur nu Parlamentul European) nu le poate respinge. Nu e de mirare ca institutiile multi-stratificate ale UE nu au reusit sa cistige increderea publicului din Europa. Nu exista o dorinta de a continua integrarea. Ramine de vazut daca va avea loc un efect de bumerang impotriva acesteia. In clipa de fata, nu exista personalitati care sa promoveze „proiectul European“ si care sa se bucure simultan de popularitate in Europa.

Scriu toate acestea cu tristete si nu cu jubilatie. Ceea ce m-a determinat sa pun sub semnul intrebarii fezabilitatea proiectului Europei federale este modul in care UE a actionat in Romania. Nu exista nici o alta tara candidata (nici macar Bulgaria) care sa aiba probleme de o anvergura atit de mare ca Romania. Din 1998 incoace am argumentat ca UE are nevoie de politici speciale pentru Romania datorita mostenirii lasate de o forma cu adevarat oribila de comunism, urmata de un deceniu de absenta a reformelor. Nu am sugerat nicicind ca UE ar trebui sa ignore Romania sau sa o arunce intr-o „zona gri“. Am ajuns sa privesc ingrozit, in sinea mea, modul lipsit de imaginatie si uneori chiar neglijent in care UE a interactionat cu aceasta tara.

O parte mult prea mare din banii proveniti din programele UE de preaderare – Phare, Ispa si Sapard – au cazut in miini nepotrivite sau au fost cheltuiti pe nevoi de ordin secundar. Pina la urma, baronii sint cei care domina structurile de dezvoltare regionale pe care UE le considera cruciale pentru progresul tarii.
Exista semne ca anumiti demnitari din UE s-au obisnuit, in cele din urma, sa negocieze cu baronii amintiti si, poate, au ajuns chiar sa le respecte calitatile de decidenti. La urma urmelor, tocmai grupurile de interese, capabile sa se organizeze in formidabile structuri de lobby, au fost cele care au obtinut in general ce au vrut din partea UE. In Europa de Vest, grupurile respective au fost formate din femei, diverse comunitati minoritare si au aparat anumite interese regionale. Printre ele s-au numarat si marile grupuri ale producatorilor. In cazul Romaniei, se pare ca grupurile de interese in cauza apartin baronilor (asociati unor elemente dubioase din Europa Occidentala).

Am aratat altundeva ca UE are nevoie sa organizeze un grup de lucru care sa reconstruiasca ministerele si institutiile cheie, fara de care Romania nu va deveni niciodata un membru deplin si competent al UE. In loc sa faca asta, Uniunea se foloseste de un proces bizar cunoscut sub numele de twinning, prin care mii de demnitari sint trimisi la studii avansate in universitati din Occident sau la stagii in ministerele si institutiile vestice. Se spera ca acestia se vor intoarce la posturile lor gata sa implementeze procesele administrative occidentale, ducind la aparitia unei birocratii cu constiinta serviciului public. Se asteapta oare cineva ca asemenea reforme sa fie tolerate de PSD daca ele inseamna ca oficialii isi vor dobindi independenta si vor inceta sa actioneze inainte de orice in interesul partidului?
Doua evenimente recente, (1) decizia Comisiei Europene de a acorda Ministerului Integrarii Europene controlul asupra fondurilor alocate de Bruxelles ONG-urilor din Romania si (2) reactia nonsalanta a UE fata de neregulile grosiere care au avut loc la referendumul cu privire la Constitutie din 18-19 octombrie, m-au convins ca UE nu va fi un aparator vigilent al democratiei in Romania.

Ralf Dahrendorf a reluat o gluma celebra spunind ca, daca Uniunea Europeana ar fi invitata sa devina un membru UE, ea nu ar fi admisa „fiindca structura sa nu indeplineste criteriile de baza ale democratiei politice“2. Poate acesta este motivul pentru care PSD-ul se simte atit de in apele sale in procesul de integrare in UE. In 2002, Uniunea nu a facut aproape nimic atunci cind la summit-ul G8 din orasul italian Genova politia a respectat ordinele venite de sus si a batut un numar mare de protestatari pasnici, adormiti in propriile paturi. Romanii ar numi asa ceva o mineriada, un spectacol brutal de forta care se bucura de binecuvintarea statului. Daca statul italian poate scapa cu fata curata dupa ce foloseste asemenea tactici, atunci e probabil ca Bruxelles-ul sa nu ridice nici macar o sprinceana in cazul unor actiuni similare infaptuite la Bucuresti impotriva celor ce i se opun. (Aflu acum ca un alt jurnalist roman a fost atacat violent pentru ca s-a apropiat prea tare de secretele celor puternici.

Si aceasta la numai citeva zile dupa ce Radio Europa Libera a anuntat ca isi incheie transmisiunile in Romania, iar Serviciul roman al BBC a dat afara citiva dintre ziaristii sai cei mai eficienti.)
Unele dintre grupurile cele mai nedemne de respect si mai exploatatoare din UE – cum ar fi armata de afaceristi italieni dubiosi protejati de prim-ministrul Silvio Berlusconi – se inghesuie deja in Romania si incheie aliante cu persoane asociate PSD-ului. Impreuna, acestea incearca sa lase tara fara unele dintre bogatiile sale naturale mult rivnite si sa o deposedeze in alte feluri. Un grup larg de cititori va raspunde probabil ca „e mai bine sa fii victima unor hoti italieni decit sa stai sub cizma ruseasca!“. Ar fi totusi o greseala sa vedem aici singurele doua alternative pentru Romania.

Viitorul tarii este in UE, dar romanii au nevoie sa fie mai curajosi si mai plini de incredere de sine in ceea ce priveste relatia cu Uniunea. Nu ar trebui sa se sfiasca sa discute in mod deschis acele politici venite de la Bruxelles care afecteaza bunastarea cetatenilor obisnuiti sau cazurile in care banii UE sint folositi in mod corupt.
Uniunea Europeana nu e tocmai sincera atunci cind pretinde ca se fac sacrificii mari pentru Romania. Grupuri private de consultanta cu sediul in Europa de Vest obtin o parte considerabila a fondurilor de preaderare destinate Romaniei, in anumite cazuri prin mijloace a caror lipsa de onestitate e socanta. Uneori, romani bine plasati sint inclusi in proiecte transnationale unde nu se face nimic cu adevarat, dar care insala contribuabilul UE cu milioane de euro.
Rar trece o luna fara sa aflu de un proiect-fantoma sau de altul, proiecte care se reduc toate pina la urma la un furt in stil mare.

Aceste grupuri de consultanta formeaza astazi un lobby puternic ce promoveaza o tot mai curajoasa „strategie pentru Est“ a UE. Moldova, Ucraina si chiar Rusia au intrat in raza lor de vedere. Günther Verheugen vorbeste acum despre un proces de extindere spre est si mai accentuat. Daca el are loc, lobby-istii isi vor asigura piinea inca treizeci de ani, in timp ce contribuabilii romani, alaturi de cei suedezi sau spanioli, le vor finanta programele. Acesti consultanti norocosi vor putea sa se gindeasca, impreuna cu birocratii UE, sa-si extinda casele de vacanta pe care le construiesc astazi in Toscana, pe Dordogne ori in Andaluzia sau sa cumpere alte case noi. Vor avea noi subiecte comune de discutie la cocktail-urile cu Adrian Nastase si suita sa. E insa greu de crezut ca multi dintre ei si-ar cumpara o a doua casa in Romania sau in celelalte tari pe care le „transforma“ cu „know-how-ul“ lor.

Pe zi ce trece, devine tot mai clar ca in interiorul UE se formeaza o Europa interioara si una periferica. Romania se va plasa aproape sigur pe cercul exterior (alaturi de Moldova, Ucraina si Rusia, daca acestea devin membre). In mod paradoxal, apartenenta la UE ar putea aduce Romania mai aproape din punct de vedere economic de vecinii sai estici decit a fost de mult timp incoace. In mod cert, mediocritatea eforturilor UE de a imbunatati capacitatile Romaniei inseamna ca indicatorii economici ai tarii vor semana acelora ai partii vestice a fostei Uniuni Sovietice pentru multa vreme de-acum incolo. Sint convins ca, in situatia in care UE s-ar confrunta cu o criza fiscala majora, mandarinii de la Bruxelles nu ar ezita sa lase balta membrii de la periferia Uniunii, indiferent de ce tratate de aderare ar fi semnat acestia.

Cit despre problema agriculturii, spre deosebire de Gabriel Andreescu, cred ca politica UE in materie este profund gresita. Exista riscul deloc neglijabil ca din administratorii fostelor cooperative sa se nasca o noua clasa de boieri proprietari de mosii. De asemenea, a incuraja taranii sa abandoneze zonele rurale inseamna a impinge cultura taraneasca unica din Maramures spre o moarte lenta. Mai inseamna a da o noua si masiva lovitura identitatii maghiare din Transilvania: dupa plecarea intelectualilor, lumea rurala poarta acum responsabilitatea pastrarii traditiilor maghiare. In acest mod, UE ar putea infaptui la sate o versiune blinda a „sistematizarii“ ceausiste (o politica inumana, condamnata de Parlamentul European in anii 1980).

Fireste, ar fi mai bine pentru Romania sa se afle in interiorul UE decit in afara ei. Si in prima ipostaza tara ar avea de luptat cu amenintarile la adresa democratiei (venind in special de la nationalistii radicali). Aceste amenintari ar fi mult mai puternice insa daca Romania ar ramine pe dinafara. Ele s-ar micsora, in opinia mea, in cazul in care romanii ar incerca sa-si apere interesele si sa se asigure ca populatia in ansamblul ei, si nu doar citiva privilegiati, va beneficia de apartenenta la UE. Uniunea e un bazar unde grupuri diverse fac lobby impreuna si formeaza aliante. Oricine a intrat in cladirile de sticla si otel ale UE din Bruxelles stie ca in interiorul lor si in barurile si restaurantele din preajma atmosfera se aseamana intrucitva cu aceea a unui bazar levantin. Nu cred ca romanii ar prilejui un scandal prea mare numai fiindca ar incerca sa-si apere interesele.

Ma bucur ca Gabriel Andreescu a dezbatut aceasta chestiune cu mine. APADOR-CH, organizatia al carui membru este, nu are nevoie sa primeasca lectii despre cum sa apere drepturile omului in Romania, la nivel international sau local. Cred ca a venit de mult vremea ca negocierile cu privire la viitorul Romaniei care se duc intre guvernul PSD si Comisie sa includa si alte grupuri din societatea romaneasca.
De fapt, chiar locul Romaniei in lume trebuie sa devina un subiect de dezbatere intensa. Statele Unite si Europa Occidentala sint astazi framintate de pozitiile adoptate de guvernele lor in crizele din Orientul Mijlociu. Totusi, cu exceptia unor autori ca Valerian Stan si Nicolae Filipescu, aceste teme sint prea putin discutate in presa din tara.

Romania este pe punctul de a se alatura NATO si poate va avea in curind pe teritoriul sau chiar baze americane. Consecintele acestei identificari puternice cu administratiile de la Washington si Londra, care sint departe de a fi infailibile, nu au fost discutate pe cit s-ar fi cuvenit. Totusi, cred ca in momentul de fata implicatiile pentru Romania ale schimbarilor care vin de la Bruxelles sint cele care au nevoie de o dezbatere atenta, caci acestea vor avea efectele cele mai profunde asupra societatii romanesti.

P.S. Evenimentul zilei s-a inselat, de fapt, atunci cind a afirmat ca articolul meu din 8 noiembrie este un fragment dintr-o carte care urmeaza sa apara. L-am scris dupa ce cartea a fost trimisa editorului, desi exista citeva pasaje identice cu unele din volumul in cauza.
________

1. Philippe C. Schmitter, Democracy in Europe and Europe’s Democratization, Journal of Democracy, Vol. 14, no 4, October 2003, p. 83.
2. Ralf Dahrendorf, The Challenge for Democracy, Journal of Democracy, Vol. 14, no 4, October 2003, p. 102.

Traducere de
Liviu ANDREESCU