OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In ultima vreme, am din ce in ce mai mult impresia ca Romania este un tarim fermecat, care-si schimba la tot pasul infatisarea. E de ajuns sa urci intr-un personal si sa mergi un sfert de ora cu el ca sa ai senzatia ca te-ai intors intr-o clipita in urma cu vreo citeva secole. Mahalale cu maghernite, cocioabe incropite, drumuri desfundate, gunoaie intinse pe kilometri intregi, oameni saraci si necajiti, cu mai mult sau mai putin bun-simt. Iti dai seama ca treci pe nesimtite o granita invizibila si ca intri in cu totul alta tara decit cea despre care se vorbeste de la tribuna Parlamentului, de la inaltimea functiilor si a institutiilor de tot felul. Intre lumea politicienilor, a marilor afaceristi, unsi cu toate alifiile, lumea vedetelor si a revistelor glossy, care iti arata cum sa traiesti trendy si fancy si-ti iau ochii cu luxul lor tipator, nepermis, si lumea oamenilor de rind nu exista numitor comun.

Alesii nostri isi omoara timpul cu briceagul, cind nu rostesc discursuri sforaitoare, se tin de intrigi si invirteli, de paruieli, apoi urca in masini ultimul racnet si se duc la vilele lor centrale sau la casele de vacanta. Politicienii vorbesc intruna de o Romanie europeana, de beneficiile intrarii in Europa, nu ca ar sti ceva despre ce inseamna sa fii european, dar habar n-au de Romania de linga ei, de realitatile romanesti. Si lucrul cel mai grav e ca nici nu vor sa stie. Traiesc intr-un cocon din care nu vor sa iasa. Nici macar amenintarea cu clauza de salvgardare nu mai da roade. Numai ca stadiul larvar prelungit, pe care ei il numesc in continuare, din comoditate, tranzitie, e foarte riscant si total neconstructiv. Imaturitatea, lipsa de responsabilitate civica, ignorarea dorintelor romanilor (dorinta de a o duce mai bine, de a afla adevarul despre istoria recenta, dorinta de a avea parte de procese corecte si multe altele), urmarirea cu consecventa a propriilor interese i-au facut pe romani sa-si piarda orice speranta si sa cada intr-o stare de deprimare sau sa-si ia lumea in cap si sa-si caute, daca nu fericirea, macar bunastarea pe alte meleaguri.

Chiar si tinerii intrati in politica, precum Elena Basescu si altii asemenea ei, s-au prins destul de repede cum sta treaba cu politichia. Au preluat din mers limbajul si demagogia de rigoare, vorbind cu lejeritate despre proiecte marete si responsabilitati in termeni atit de abstracti, incit ti-e cu neputinta sa-i crezi. Am ajuns sa cred ca intre lumea politicienilor si lumea oamenilor obisnuiti exista nu doar o inadecvare sau o simpla ruptura, ci o adevarata prapastie. E vorba de lumi total diferite, care se despart iremediabil, e vorba pur si simplu de lumi care evolueaza paralel. Romania lui Basescu, a lui Vadim sau Tariceanu nu are nimic in comun cu Romania locuitorilor din Zalhana (o halta la opt kilometri de Ploiesti, prin care am trecut de curind), ca sa dam un exemplu la intimplare. Curtea Constitutionala a Romaniei e total paralela cu evolutia societatii romanesti. Ministrul Muncii, care vrea sa opreasca migratia fortei de munca, propunind legarea de glie a absolventilor si a meseriasilor, ignorind legea europeana a liberei circulatii a cetatenilor, e la ani lumina de realitate. Habar n-are cum e sa traiesti, nu cu un salariu minim, ci cu un salariu mediu pe economie. Posturile de televiziune se intrec in a arata mizera viata a romanilor, in a reflecta imaginea unei societati hartuite de griji, boli si nevoi (plusind uneori in mod nepermis), o societate aflata la limita subzistentei, dar asa-zisele masuri luate de oficiali sint absolut derizorii. Programele de protectie sociala (de la starea de sanatate a natiunii, la problemele pensionarilor si construirea de locuinte pentru tineri) sint mai degraba praf aruncat in ochii oamenilor. In schimb, toate partidele fac mare caz de aceasta protectie, ca doar da bine la electorat.

Romania mi se pare nu doar „eterna si fascinanta“, ci de-a dreptul SF. Iar din zona asta crepusculara nu se poate iesi prea usor si nici prea curind. In mod utopic, poate tot SF, le-as propune politicienilor, asa, ca sa mai scape de rutina (simplu exercitiu de diversitate), sa nu se mai considere intr-o permanenta campanie electorala, sa nu mai descinda din limuzine sau elicoptere cind se duc pe teren, cum se spune, ci sa mearga intr-o zi cu personalul, eventual fara reporterii si fotografii de serviciu, si sa coboare intr-o halta oarecare. Poate, cine stie, lumile noastre se vor intilni vreodata