OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Andrei OISTEANU
Imaginea evreului in cultura romana. Studiu de imagologie in context est-central european
Editura Humanitas, Bucuresti, 2001, 472 p., f.p.


O stiinta recenta: Imagologia

Imagologia, o specialitate comparatista ce a evoluat mai ales in ultimele cinci decade, in special in Franta si Germania, supune gindirea nationala unuia dintre cele mai penetrante studii analitice si sistematice. Se dezvaluie si evidentiaza astfel straturile profunde ale stereotipurilor nationale in diacronie si paradigme sincronice. Apar adesea, in urma unor investigatii riguroase, ca in studiul lui Andrei Oisteanu1 pe care il vom discuta in aceste rinduri, si imageme contrastive ambivalente: evreul destept-evreul smecher-evreul prost/evreul bun vs jidanul rau etc. Pornind de la asemenea intuitii si observatii, se poate incepe, in fine, un studiu al culturii evreiesti romanesti ca rezultanta a stereotipiei etnocentriste autohtone.
Pentru a intelege mai limpede importanta unui volum ca Imaginea evreului in cultura romana, in care se dezbate implicit constructul discursiv numit „identitate nationala“, ne vom opri succint asupra elementelor constituve ale imagologiei2.

A existat mult timp, in cultura occidentala, un interes accentuat pentru „caracteristicile nationale“. In buna parte, acesta a fost un interes de tip esentialist, pornind de la credinta ca exista intr-adevar in mod obiectiv „natiuni“, precis conturate, distingindu-se reciproc cu usurinta, ca fiecare se caracteriza prin trasaturi fixe, fundamentale, apte sa fie deduse si analizate din materia activitatii culturale a „natiunii“. In cursul secolului XX a cistigat teren o abordare mai critica. Cu predilectie in domeniul literaturii comparate, diferentele culturale au inceput sa fie studiate in functie de atitudini si perceptii mai curind decit ca esente imuabile. Nationalitatea si „culturile nationale“ sint vazute actualmente ca modele de identificare mai curind decit ca identitati. Cu siguranta, asemenea perceptii si identificari influenteaza profund practica sociala si culturala, dar, daca le analizam in termenii criticii scolastice, ele ar trebui intelese ca interesante constructe mai curind decit ca esente obiective.

Studiul lui Andrei Oisteanu exceleaza tocmai in aceasta directie. Abordarea lucida si analitica a fenomenului perceptiei evreitatii in spatiul romanesc de catre un evreu ar fi putut suferi, cel putin partial, de subiectivitatea apartenetei etnice. Modernitatea lucrarii consta tocmai in obiectivitatea informatiei redate in contextul exclusiv etnocentric al culturii discutate. O asemenea atitudine stiintifica, uneori ironic detasata, apare cu atit mai admirabila cu cit stereotipurile revelate si util catalogate au cauzat conationalilor autorului, de-a lungul istoriei minoritatii evreiesti din Romania, veritabile drame, absurda suferinta. Cercetarea minutioasa a documentelor nu urmareste construirea unui caz al acuzarii, ci, eventual, fundamentul rational pe care un asemenea caz s-ar putea cladi. Impactul antisemitismului, al irationalitatii, asupra celor vizati nu mai tine de imaginarul colectiv. Este realitatea pe care imagologul o surprinde mentinind astfel necesara igiena stiintifica, pastrind distanta clinica, antiseptica necesara.

In stricta conformitate profesionala cu statutul imagologului, Andrei Oisteanu nu este, prin urmare, interesat de adevarul reputatiei etnocentriste a culturii romane, ci de masura in care aceasta reputatie poate fi recunoscuta. Acest interes, nu pentru veridicitate, ci pentru recunoasterea ei3 dicteaza studiul imaginilor nu ca elemente informative despre realitate, ci ca proprietati ale unui context specific. Astfel, pentru a-l parafraza pe imagologul olandez Joseph Th. Leersen, putem spune ca in cazul in care specialistul in imagologie citeste undeva ca evreii au distrus economia Romaniei prin afaceri frauduloase, prima intrebare pe care si-o pune este nu „in ce masura aceasta afirmatie este adevarata“, ci, mai curind, alte intrebari care privesc (con)textul, ca de exemplu: Cine face o asemenea afirmatie? Cui se adreseaza? Care erau imprejurarile politice atunci cind textul continind aceasta afirmatie a fost produs? Cum incearca autorul acestei afirmatii sa convinga cititorul de validitatea ei (structura discursului)? Ce relatie exista intre imaginea antisemitismului romanesc si intregul text care o cuprinde? Ce fel de text este acesta: un eseu, un poem, un roman?


Toleranta la romani sau virtutile „romanului imaginar“

Confruntind „evreul real“ cu „evreul imaginar“, operatie ce constituie axa intregii demonstratii imagologice din volum, autorul trebuie sa recunoasca valentele intertextuale ale celui de al doilea concept, sursa nesecata de clisee culturale. Acestea sint analizate in timp, in spatiu, prin raportare la perceperea romaneasca a altor „straini“, prin comparatia antisemitismului popular cu cel intelectual (literatura culta si literatura politica din secolele XIX-XX). Subliniem dificultatea unui asemenea demers cind imagologul trebuie sa-si clarifice atitudinea fata de propriile valori culturale (autoimagini) si fata de un context ostil ce apare ca alteritate (heteroimagini).

Orice reprezentare a unor relatii culturale constituie o confruntare culturala. Propriile valori si presupozitii ale autorului sint, in mod inevitabil, implicate in aceasta confruntare. Aici intervine obiectivitatea stiintifica a analistului, eficient combinata cu intuitia si cunoasterea experientiala a „obiectului“ bombardarii cu clisee. Rezulta o mai acuta, poate inegalabila in istoria subiectului abordat, percepere a imaginii per se. Astfel, pentru a lua numai un exemplu, „toleranta la romani“ este deconstruita, cu fina ironie si acribie, ca reflex mental autohton, si relevata cu toate nuantele si detaliile pe care imagologul evreu roman le poate detecta. Bazele unor asemenea analize sint complexe si solide: se iau in considerare conditiile istorice, politice si culturale care au dat nastere cliseului. In cazul de fata, suportul documentar contine citate din opera lui Mihail Kogalniceanu confruntate cu textul Regulamentelor Organice, alte documente alese din surse adecvate (Studia et Acta Historiae Iudeorum Romaniae) etc. Autorul trage concluzii strict raportate la asemenea izvoare, fara a incerca sa metaforizeze, sa speculeze pe marginea fenomenelor observate. Ele sint adesea surprinzatoare, dar irefutabile, luminind zone de umbra ale relatiei dintre imagine si realitate. Mentalul romanesc neaos, deopotriva cu cel evreiesc romanesc apar ca impregnate de fantezia fericitei coabitari. Astfel, in finalul analizei cliseului „tolerantei“, se ajunge, in mod paradoxal, la dezvaluirea intolerantei pe care o implica, sub forma ospitalitatii excesive fata de strain: „Xenofilia este un sentiment de discriminare, chiar daca una pozitiva“4.


Portretul fizic

„Preliminariilor“, care lamuresc si ilustreaza succint tema si metoda folosita, le urmeaza o analiza metodica aplicata a imagemelor, aici clisee antisemite clasice, detectate de-a lungul istoriei mentalitatii romanesti. In zona imaginarului de factura pur fizica, un spatiu al cliseelor sensibile provocate de atitudinile primare ale spiritului sint detectate in corporal: nasul acvilin ca reper etic negativ (perfidie, obraznicie, desfrinare), buzele groase (dispret pentru onoare, suflet josnic) etc. Structura academica a discursului rezulta din documentatia bogata si relevanta, iluminarea absurdului unor asemenea criterii de evaluare morala in cazuri dramatice consemnate de istoria antisemitismului. Sint aduse in prim-plan si discutate cu obiectivitate teorii privind valorile caracteriologice ale fizionomiei umane (physiognnomia in Antichitate si Evul Mediu). O explicare succinta si elocvent ilustrata a teoriei in speta este apoi sustinuta prin informatie adecvata. Se urmareste diacronic manifestarea teoriei respective in lumea realitatii imediate.

Aspectele profund grotesti, imorale si antiumaniste ale aparentelor demonstratii stiintifice sint cutremuratoare. Avem astfel acces la intregul proces de fabricatie a pseudostiintei care se hraneste din imaginarul maladiv. Lucrarile unor Bartolomeo della Rocca si Alessandro Achelini (Chyromantie ac physionomie, 1503), Giambattista della Porta (De Humana Physiognomonia, 1586), Caspar Lavater (La Physiognomonie ou L’Art de connaitre les hommes par la physonomie, 1772-1783) apar ca fantastice viziuni dezvaluind potenta imaginarului in construirea universului virtual al fanteziilor stiintifice. Se clarifica, in fine, consecintele pe plan social si istoric ale unor asemenea intruziuni ale fictionalului in domeniul complex al antropologiei. O fotografie reprezentind caricatural „tipul semit“, continind elementele fizionomice fixate de cliseele epocii, in contrast profund negativ cu „tipul arian“, produs mental de aceeasi factura din epoca nazismului, lamureste impactul dogmatic al imaginarului asupra realitatii istorice.

Fotografia este marcata in colturile de sus de doua svastici si este intitulata Deutschland, cu litere de-o schioapa.
In aceeasi maniera directa, aducind prejudecata etnica, explicata si documentata istoric, in contextul imediat al implicatiilor ei politice, sint abordate alte imageme antisemite etnocentriste: perciunii rituali, barba, parul si mustatile. Semne exterioare cu valoare cultica, exprimind o traditie religioasa complexa ca aceea talmudica, au fost eronat interpretate. Ignoranta si subiectivitatea unei culturi vanitoase, poate complexate, au produs, pornind de la perspectiva crestinismului folcloric, explicatii persiflante, inamice fata de o alteritate marcanta ca aceea iudaica (ex. pistruii evreilor provin din borsul stropit de cocosi). Abordari mai agresive ale „strainului“ evreu stabilesc vinovatia acestuia fata de centru si hotarasc pedeapsa cuvenita („Barba ta de zgiltii“). In general, minoritarul evreu este diabolizat (are par in palma, este rosu, are barba lunga si sac in spinare) si, in consecinta, agresat. Decodarea defectuoasa a fizicului iudaic este exploatata politic si economic. Ofisul semnat de Mihail Sturdza, domnitorul Moldovei, in 1847 (evreilor li se interzicea portul traditional, codul vestimentar rau descifrat de popor), nu are scopurile umanitare anuntate (scutirea evreilor de conflicte). Este o forma de santaj avind ca scop obtinerea unor cistiguri suplimentare.

Alunecarea in materialitatea infamanta a diferentei pedepsite duce, in ultima instanta, la incercari violente de distrugere a culturii neintelese, prin dezumanizare si eliminare fizica a alteritatii (vezi ponderea distructiva a relatiei ambigue, subliniate de autor, dintre „taierea perciunilor“ si „moartea jidanilor“5). Arderea barbii, tunsul fortat al perciunilor apar ca replici brutale stereotipe ale etnocentrismului romanesc la alternativa identitatii culturii minoritare evreiesti.
Stigmatizarea este ultimul procedeu de subminare a iudeului, discutat in aceasta parte a studiului. Rondelele (implicind forma ostiei, pe care evreii ar profana-o, sau amintind de „banii cu care a fost cumparat Iuda“), panglica galbena, palaria tuguiata de aceeasi culoare au avut acest scop. Un supracod, impus autoritar strainului, ii marcheaza malitios statutul impur. Incomprehensibilul polueaza pentru majoritar claritatea inselatoare a culturii centrale. Exista si varianta incercarii de anihilare a diferentei prin integrare: semnele vestimentare distinctive sint interzise prin lege (Transilvania, Galitia, Bucovina, secolul XIX).


Portretul profesional

Portretul profesional al evreului roman este rezultatul prejudecatilor si injustitiei izvorite din rea-credinta si ignoranta. Evreul roman exceleaza in domeniile in care legea restrictiva ii permite sa functioneze. Semnificativ pentru stadiul medieval al mentalitatii autohtone precapitaliste este stereotipul blamarii pe criterii morale a activitatilor implicind operatiuni financiare. Negustorul, camatarul si circiumarul, onorabili prestatori de servicii in capitalismul modern, nu puteau fi integrati de mentalul romanesc in lumea activitatilor lucrative din Romania rurala. In consecinta, o cultura etnocentrica autoritara le va considera frauduloase. Munca onesta, in acest spatiu al economiei satesti, este, prin excelenta, de natura fizica. Etica ortodoxa romana nu accepta libera initiativa. Exceptia amintita de autor, evidenta in romanul Mara, al romancierului transilvanean Ioan Slavici, subliniaza prin diferenta etica de sorginte calvinista si contrareformata care l-a influentat pe scriitorul ardelean supus austriac. Economia naturala ramine legitima in viziunea Bisericii Ortodoxe Romane deoarece ea nu genereaza profit. O serie de imagini negative privind caracterul evreului apar astfel: inteligenta devine viclenie, eficienta este inselaciune, succesul devine imoral. Adesea, aceste stereotipuri capata valoarea unor instrumente de manipulare politica, de campanii diversioniste. In aceste cazuri (ex. rascoala din 1907) este vorba despre „antisemitism injectat“, de fapt de reactivarea unor reflexe mentale ale culturii traditionale.

Un caz profesional-etnic elocvent este cel al circiumarului evreu. Fenomene socio-economice comune dau nastere, prin interpretare subiectiva etnocentrista, demonizarii acestei meserii. Multitudinea „israelitilor“ implicati in practicarea ei este o consecinta a hotaririlor boierilor (secolele XVIII-XIX) care preferau sa predea excedentul de cereale in mod profitabil velnitelor administrate de evrei decit sa le cedeze, asa cum prevedea Tratatul de pace ruso-turc (Adrianopole, 1829), Turciei. De asemenea, motivul „otraviriii bauturilor“ este rezultatul ignorantei celor care il vehiculau in domeniul chimiei procesului de fabricatie a produselor viticole: alaun-ul, de exemplu, nu este menit sa-l insele, sa-l distruga pe consumator, ci, dimpotriva, sa-l protejeze prin limpezirea si conservarea vinului.

Sint mentionate si ilustrate cazuri de prejudecata „pozitiva“: istetimea si activitatea energica sint marci distinctive etnice. Discursul popular stereotipic, formulind astfel de prejudecati, este surprins in proverbe si expresii uzuale din epoca. Acestea beneficiaza de analize complexe comparatiste: conotatii ale britanicului Jew si ale verbului to jew (down) din engleza americana apar alaturi de explicatiile fratilor Grimm, din Dictionarul german, privind radacina Jude si derivatiile sale verbale. Demonstratia erudita isi are scopul bine determinat: dezvaluirea modului complex de functionare a masinariei producatoare de clisee antisemite.
In fine, anticliseul evreului agricultor sau cioban pare de fapt ca revenire la indeletnicirea ancestrala a vechilor iudei. Totusi, in epoca si zonele rurale pomenite este vorba mai ales de exemple extreme de integrare totala. Pe de alta parte, experienta halutim-ilor, pionieri evrei din Palestina, confirma capacitatea agricola a poporului, renasterea unor abilitati ancestrale inabusite de o istorie zbuciumata.


Portretul moral si intelectual

Obsesia taxonomica a mentalitatii antisemite este observata ulterior in domeniul intelectului etnicizat prin dominanta „inteligentei ataviste“ iudaice, sau dimpotriva, prin prostie sau ignoranta. Intelectuali, figuri de valoare universala apar in acest context. Voltaire, pentru care evreii sint „din fire“ lipsiti de calitati fundamentale (rai, fanatici, ignoranti), se contrazice flagrant admitind ca „prejudecatile reprezinta ratiunea prostilor“. Aprecieri ale calitatilor specifice etniei (inteligenta, abilitate, harnicie) sint sustinute, ca marci ale diferentei si alteritatii rasiale, prin argumentatie de natura istorica-behaviorista: mecanismul comportamental iudaic a fost format in secole de stimulare intensiva a „caracterului evreiesc“. Pornind de la aceleasi premize, Mihai Eminescu ajunge la concluzii negative (deprinderi rele, scaderi de caracter).

In confruntarea dintre cele doua stereotipuri („virtutea-stereotip“ si „viciul-stereotip“), decide Andrei Oisteanu, se observa un proces de transformare a calitatii in defect (ex. Evreul e „istet“, dar „cotcar“, se pronunta maramureseanul). Urmeaza, ca si in cazul celorlalte domenii de manifestare a imaginarului autohton discutate de autor, o analiza minutioasa a trasaturilor caracteriologice-imageme produse de acesta. O asemenea abordare scoate in relief complexitatea fenomenelor discutate, saracite si dezumanizate de stereotipie. Lasitatea evreului este deconstruita prin argumente istorice si prin sublinierea abordarilor variate, contradictorii. Cum poate fi las un popor care a preferat moartea umilintei infringerii in celebrul episod al Masadei? Au urmat milenii de aparenta pasivitate in care, cu sacrificii, au fost pastrate elementele esentiale ale culturii ebraice. Andrei Oisteanu trece in revista manifestari ale minoritatii migratoare (persecutii, pogromuri, expulzari fara proteste evidente) si reactii notabile ale majoritatii sanctimonioase (diplomatul francez Thibault Lefèbvre, scriitorul roman Alecu Russo).

Este vorba, se pare, de strategia necesara dictata de conditiile istorice, de un sindrom superficial creat in conditii exceptionale de presiune etnica. Pe de alta parte, autorul releva cu obiectivitate interesantul fenomen al influentarii mentalului minoritar de catre poncifele gindirii majoritare. Mihail Sebastian rememoreaza cliseul „jidan fricos“, tatal lui Nicolae Steinhardt recurge la aceeasi imagine pentru a-si sfatui fiul, semnificativ pentru evolutia ulterioara a acestuia („Fii taran, ovreiasule“), Ronetti Roman o melodramatizeaza. Pe de alta parte, un poet sionist ca Haim Nahman Bialik se revolta impotriva „statutului de victime eterne“ al evreilor. Exista, dimpotriva, imaginea fictionala compensatorie, a iudeilor aparatori din Antichitate ai spatiului carpato-dunarean (Oastea jidoveasca) precum si cea reala, istorica (Evreul real la razboiul real) a eroilor (ex. locotenentul Mauriciu Brociner), ostasi evrei care au luptat in Razboiul pentru Independenta.


Evreul bun, evreul rau

Arbitrarul stereotipiei etnice se remarca in fundamentala opozitie, pe planul imaginarului cultural national, dintre evreul bun si cel rau. Calitatile si defectele morale nu apartin indivizilor, in aceasta abordare tipic rasista, ci intregului grup etnic minoritar. De aceea, singura sansa de dobindire a absolvirii morale este cea a renuntarii la chiar identitatea incriminatorie: incetezi sa fii evreu sau pur si simplu dispari fizic. Un alt paradox subliniind natura instinctuala, lipsita de ratiune a judecatii etnocentriste: devii evreu „bun“ din momentul in care incetezi sa fii evreu. Este un cliseu particular, cu valoare reprezentativa generica, a gindirii stereotipe.
Semnul distinctiv, marca injurioasa a minoritarului clasificat definitiv in exteriorul centrului majoritar, domina particularul individual: „E om bun, macar ca-i jidan“, „Macar ca-i jidan, tot are dreptate“, „E un erou, macar ca e ovrei“. Nu mai exista, pentru alteritate, nici o sansa de recuperare a sinelui moral fata de Marele Clasificator. Acesta se vede nevoit sa renunte la logica si adevar, la realitatea imediata, pentru a mentine echilibrul unei lumi mentale in care relatia dintre eu si celalalt a fost stabilita, in mod absolut, de traditia etnocentrista a universului existentei sale. Este motivul, poate, pentru care importanti oameni politici si de cultura romani au esuat, pina in anii comunismului, in antisemitism. Desprinderea de radacinile credintei nationale ameninta cu haosul identitar si ar fi implicat o refacere dureroasa, renasterea eului etnic pe criterii spirituale straine ortodoxismului neaos, vest-europene.

Teama de un asemenea disconfort existential, care ar fi rezultat in urma acceptarii democrate a evreului in interiorul culturii romane, ar putea explica stereotipul „prietenilor evrei“. Individual, prietenul evreu, componenta a vietii particulare a antisemitului, este acceptat ca exceptie notabila de la Marea Clasificare. La nivel cultural, in speta in literatura unor clasici romani, observa George Calinescu, personajul iudeu este simpatic, nu si categoria etnica la nivel social. Andrei Oisteanu observa fenomenul si la nivel central-european, incepind cu perioada iluminista, cind „evreul bun – evreul atipic“ este inventat. In contrast cu acesta este subliniat cliseul evreului exponent care, dupa cum afirma profesorul Leon Volovici, isi are sorgintea in simbolismul culturii europene vechi. Individul minoritar va raspunde moralmente in fata majoritarului clasificator ca reprezentant al unei categorii imaginare imuabile, pentru vesnicie hotarita si impusa. Este un aspect dramatic al solitudinii si reificarii prezentei minoritare distruse de imaginea sa manipulatoare, tragindu-si seva din pozitia centrala a culturii dominante.

O forma populara de conceptualizare a etnicitatii o constituie legendele etiologice, unde alteritatea nationala este definita reductiv prin semn cultural specific decis arbitrar de grupul majoritar (autorul exemplifica: surubul pentru neamt, cetera pentru tigan, munca pentru moldovean etc.). Deciziile luate pentru evrei de catre centrul romanesc (decalogul, deicidul, banii si prigoana) prezinta un aliaj de istorie reala si prejudecati rasiale. Argumentul vericitatii absolute este oferit, in aceste specimene de gindire folclorica etnocentrica, de autoritatea divina manifestindu-se in timpurile sacre, din exteriorul istoriei, ale unei presupuse geneze a natiilor: Dumnezeu organizeaza etniile supuse prin puterea transmisa de povestitorul exponent majoritar. Delegarea raspunderii la un asemena nivel, act fundamental pentru mentalul ortodox romanesc, serveste si ca justificare a arbitrarului unei asemenea indeletniciri. Este un exemplu clasic de manipulare culturala cu accente sociale. Evreii si tiganii sint marginalizati ca unitati periferice negative pe plan etic-economic (evreii iau bani fara sa munceasca, tiganii sint „de ris“) de catre nucleul de putere cu interese si traditii majore6.


Evreul orb, surd si mut

Un aspect interesant al modului in care functioneaza mecanismul mentalului antisemit apare in discutia asupra cliseului complex cuprinzind handicapuri fizice ale iudeului („Evreul orb, surd si mut“). Surzenia si cecitatea, prin filiatie evanghelica, sint metafore exprimind opacitatea acestuia fata de invatatura crestina, in ultima instanta avertizind asupra structurii sale diabolice. O imagine consacrata, care incorporeaza sensul refuzului deschiderii fata de „legea lui Dumnezeu“, este cea a aspidei reprezentate in simbolistica medievala de „o napirca fabuloasa, nascuta din singele scurs din capul taiat al Gorgonei Meduza“7. Avem de-a face cu un cliseu cultural de mare popularitate in traditia crestina romaneasca, culta si populara, preluat in traduceri din bestiarele alegorice medievale. Autorul explica astfel asocierea surzeniei voluntare a evreilor cu demonismul aspidei, acesta din urma exemplificat din Psalmi (Psalmul 58,4-6), Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie si Omiliar, colectia de predici a diaconului Coresi. Orbirea evreilor, ca lipsa morala si rezistenta la numinosul crestin, este documentata de autor cu aceeasi acribie erudita, pornind de la originarul biblic, parcurgind faze ale simbolisticii religioase occidentale si concluzionind cu ilustrari elocvente din cultura est-europeana, mai ales romaneasca veche.

In toate aceste cazuri, minoritarul este de fapt violentat, asurzit si orbit, demonizat, prin urmare maculat, de mentalul majoritar agresiv (in Europa catolica Sinagoga este, intr-o varianta mai cruda, orbita de diavol cu o sageata). Lipsa unor calitati fizice, cu semnificatie morala majora, ce definesc umanitatea il trimit pe evreu in zona intunecata a monstruosului sau reicului. Se neaga astfel nu doar apartenenta evreului la grupul central dominant, ci chiar la categoria suprema a umanului. Divinitatea este manipulata si transformata, in planul imaginarului crestin antisemit, in sadic pedepsitor si distrugator de fiinta. Jidovul trece in regim animalier („ciini turbati“ atacindu-l pe Isus in Cartea romaneasca de invatatura a mitropolitului Moldovei, Varlaam) sau este „diminuat“ (apostolul Simon Petru taie cu sabia urechea unuia din iudeii veniti sa-l prinda pe Isus in Ioan, 18, 10 si Marcu, 14, 47).

Iertarea este posibila doar printr-un act definitiv de anihilare a identitatii etnice minoritare. Legendele Adormirii Maicii Domnului cuprind acest stereotip. Sfinta Maria tamaduieste bolile de ochi, deci orbirea. Ea reda „lumina ochilor“ cu conditia ca bolnavul sa-i adreseze rugi noua zile in sir, repetind o anumita invocatie benefica. Convertirea la crestinism, continuta de toate aceste legende populare romanesti si de texte hagiografice cu acest subiect incepind din secolul XVII, reumanizeaza si reintregeste fiinta iudeului bolnav. Alteritatea, in contextul imagemelor pomenite, devine existenta maladiva ce trebuie vindecata sau eliminata.
Ultimele doua parti ale lucrarii (Portretul mitic si magic si De la deicid la infanticid ritual) dezvaluie urmarile lecturilor subiective ale codului cultural, in special religios evreiesc, de catre etnia majoritara. Diabolizarea si ridiculizarea evreului se produc prin trecerea acestuia in registrul moral negativ al maleficului absolut. Evreul este diavol, vrajitor, cu sarbatori blestemate, ratacitor. Cliseele aparent pozitive sint rodul unei gindiri violent si temeinic antisemite. Evreul „piaza buna“ este astfel ca exceptie de la normalitate: murdar, lacom, deicid. Un complicat mecanism al inversiunii ironice descalifica evreul, strainul in general (tiganul, turcul) si in superstitiile cu personaje etnice minoritare „de bun augur“.

________
1. Imaginea evreului in cultura romana. Studiu de imagologie in context est-central european, Editie ilustrata, Bucuresti: Humanitas. 2001.
2. Termen cunoscut in Franta, Germania si Olanda ca imagologie. In engleza adesea termenul preferat este Image Studies.
3. Vezi Poetics Today. 21.2 Summer 2000, The Rhetoric of National Character: A Programmatic Survey de Joseph Th. Leersen.
4. Andrei Oisteanu. op. cit., p. 29.
5. ibid., p. 54.
6. Antropologul britanic Abner Cohen identifica etnicitatea, in Two-Dimensional Man, London, Tavistock, 1974, ca un proces prin care grupuri majoritare cu anumite interese exploateaza surse ale culturii lor traditionale pentru a exprima, la nivel popular, functii organizatorice folosite apoi in lupta pentru putere. Am putea vedea in legendele etiologice o asemenea incercare de definire peiorativa a functiilor unor minoritati organizate fictional in afara spatiului moral si economic autohton, eliminate astfel, la nivelul imaginarului, dintr-o posibila competitie.
7. Andrei Oisteanu, op. cit., p. 253.