OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Acesta este şi motivul pentru care am simţit nevoia de a formula, în calitate de filolog, cîteva opinii în legătură cu modul în care au fost concepute şi puse în practică proba orală şi cea scrisă de limba şi literatura română. Este un fapt elementar, pe care îl reamintesc fără a insista, că desele schimbări ale „formatului“ acestui examen naţional (ca să nu mai vorbim de examenul de încheiere a ciclului gimnazial) au produs o inevitabilă instabilitate în sistem, cu efecte nocive pe termen scurt şi lung. Ar fi însă nedrept să nu observ că, în ciuda unei evidente întîrzieri a reformării sistemului de evaluare în raport cu reforma curriculară şi cu cea a manualelor alternative (produsă mai ales între anii 1996-2000), astăzi subiectele de bacalaureat sînt mult mai centrate pe „competenţele“ de comunicare orală şi scrisă stabilite în programe, mai variate şi mai echilibrate decît acum 10 ani.

 

Proba scrisă are, după cum se ştie, o structură tripartită. Prima parte ar trebui, în principiu, să pună în faţa elevului un text la prima vedere, pentru a măsura capacitatea de comprehensiune şi interpretare a unui mesaj scris. Subiectele de tip II testează capacitatea elevului de a produce un text eseistic de dimensiuni rezonabile (15-20 de rînduri), pornind, în general, de la teme cu caracter reflexiv etc. Ultimele subiecte sînt eseuri argumentative (de 2-3 pagini) care pleacă de la literatura studiată de elevi pe parcursul liceului. Deşi concepţia de ansamblu a probei scrise este, în principiu, justă, în practică lucrurile au fost distorsionate grav de felul defectuos în care funcţionează în ansamblu sistemul românesc de învăţămînt. Un prim neajuns provine din faptul că schimbarea „formatului“ de evaluare nu a fost pregătită din timp, aşa cum se întîmplă în alte ţări cu sisteme educaţionale solide şi prestigioase, unde elevii cunosc de la începutul unui ciclu de învăţămînt modalităţile în care vor fi evaluaţi la final. La noi, schimbările sînt intempestive, adeseori la bunul-plac al unui ministru sau al altuia, ele aducîndu-se la cunoştinţa elevilor, în cel mai bun caz, la începutul respectivului an şcolar. Dincolo însă de această lipsă de perspectivă şi de elementară corelare a evaluării cu esenţa procesului de învăţămînt şi cu beneficiarii acestuia, faptul care a compromis iremediabil însăşi raţiunea de a fi a evaluării scrise la limba şi literatura română a fost postarea pe Internet a variantelor de subiecte cu cîteva luni înainte, ceea ce a produs o adevărată falie între finalităţile anunţate ale programelor şi practica (tristă) a pregătirii pentru examenul de bacalaureat. A testa capacitatea de înţelegere şi interpretare a unui text la prima vedere, furnizînd elevului acel text dinainte, ţine de logica absurdului (ca şi înlocuirea, la fel de hazlie, a capacităţii de a rezolva probleme la matematică cu aceea de a memora probleme gata rezolvate!). Verificarea capacităţii elevului de a scrie spontan pe o temă dată, oferindu-i dinainte repertoriul de teme, ţine de aceeaşi logică strîmbă, aflată în inexplicabil divorţ cu principiile curriculare asumate de acelaşi Minister al Educaţiei şi Cercetării. Efectele asupra şcolii au fost, după cum se ştie, dezastruoase: elevii s-au străduit să înveţe subiectele pe dinafară („meşteşug de tîmpenie“, vorba lui Creangă) sau nu s-au mai străduit deloc, profesorii şi-au focalizat atenţia spre rezolvarea de subiecte, în loc să parcurgă în mod creativ programa, diverşi terţi s-au îmbogăţit prin publicarea culegerilor paraşcolare cu rezolvarea (mai mult sau mai puţin îndoielnică a) variantelor etc.

 

Cît priveşte proba orală de limba şi literatura română, ne confruntăm cu aceeaşi încălcare flagrantă a necesităţii de a testa capacitatea de comentare a unui text la prima vedere. Principalele probleme ale probei orale nu au ţinut atît de absenţa din repertoriu a textelor literare (cum sugerau unii reprezentanţi ai Academiei Române), cît, dimpotrivă, de necesitatea unei selecţii mai riguroase de texte variate din punct de vedere stilistic (ştiinţifice, administrative, jurnalistice etc.), a căror comentare să prilejuiască manifestarea competenţei orale de comunicare a elevilor. Scandalul legat de proba orală a fost declanşat de difuzarea frauduloasă prin e-mail în preziua examenului a cerinţelor care ar fi trebuit să fie secrete şi care urmau a fi ataşate unor texte deja postate pe internet. Este, sigur, regretabil şi întristător faptul că totul în această ţară se vinde şi se cumpără, chiar şi nişte biete cerinţe ale unor texte de comentat „la prima vedere, dar cunoscute dinainte“ (i.e. contradicţie în termeni!). De ce trebuiau însă secretizate cerinţele probei orale, de vreme ce toate subiectele probei scrise erau la vedere pe Internet din luna martie? Care sînt temeiurile acestei logici duale, ca să folosesc un eufemism?