OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Stefan Borbély
Visul lupului de stepa. Eseuri
Editura Dacia, Colectia „Discobolul“, Cluj-Napoca, 1999, 252 p., f.p.


Solitar in peisajul vietii culturale autohtone, imbinind pasiunea pentru literatura cu o curiozitate intelectuala ce-l face atent la cele mai diverse domenii ale cunoasterii, dar si la „obiectele patinate de vreme“, mai ales acelea carora, dupa cum singur marturiseste in cuvintul inainte catre cititori, nu le gaseste o utilitate precisa, Stefan Borbély este unul dintre cei mai proeminenti critici-hermeneuti, formati la scoala Echinoxului clujean. Practicind un discurs intertextual, polifonic, receptiv la diverse metode de investigare a operei literare, autorul volumului Visul lupului de stepa construieste o veritabila critica dialogica, ale carei trasaturi distinctive ilustreaza conditia metadiscursului la sfirsitul unui secol marcat de rapida evolutie a modelor si tendintelor teoretice. Intr-un asemenea sistem de referinta, refuzul lui Stefan Borbély de a fi prizonierul unei singure metode, inevitabil reductioniste, traduce o nevoie de totalitate ce transpare, de altfel, in fiecare dintre paginile acestei carti.

Cu o structura tripartita, volumul contine ample eseuri pe marginea unor Teme romanesti si a unor Teme straine, incheindu-se cu Doua texte despre moarte, consacrate lui Marian Papahagi si Augustin Pop. Dincolo de aparenta eterogenitate a subiectelor sau textelor selectate de autor, exista o continuitate subiacenta a acestora, pe care Stefan Borbély o urmareste neabatut.
Convins ca operele literare constituie „fetele-iluzie ale uneia si aceleiasi Opere Simultane“, criticul surprinde si comenteaza interferentele filozofice, teoretice, poetice, precum si dialogul necontenit, mai mult sau mai putin evident, care se stabileste nu doar in interiorul unui corpus de texte, ci si intre paliere diferite ale realitatii sociale (vezi, in acest sens, Eseu despre zaruri, Eseu despre identitatea europeana si Dualismul motivational in psihoistorie).

Cheia de lectura a unei pagini de literatura, a motivului zarului sau a comportamentului istoric de grup este sistematica deschidere catre toate formele de cultura (stiintifica, artistica, antropologica, politica), precum si catre istoria sociala. Necesitatea de a depasi frontierele dintre discipline distincte defineste cred, in cel mai inalt grad, demersul critic al autorului clujean. Si s-ar putea spune ca tocmai acest „credit acordat indiferentierii“, dublat de un rafinat spirit enciclopedic, este ceea ce individualizeaza atit cartile de pina acum ale lui Stefan Borbély, cit si structura aparte a ultimului volum, premiat de ASPRO. Preocuparea criticului pentru filozofia nietzscheeana a determinat in mod evident optiunea pentru majoritatea subiectelor incluse in Visul lupului de stepa.

Dimensiunea comuna autorilor luati in discutie, fie ei prozatori, poeti, filozofi, teoreticieni ai literaturii, promotori ai psihoistoriei sau psihanalisti, este omniprezenta raportului apolinic/dionisiac; din perspectiva lui Borbély, el insusi personaj al propriului discurs, ipostaziat frecvent ca subiect cunoscator, aparenta discontinuitate este argumentul cel mai puternic al revelarii unitatii subterane a unor opere sau subiecte disparate. Autorul experimenteaza cu voluptate nedisimulata placerea de a examina un text „pe toate fetele“, fara a-i anula prin aceasta farmecul inefabil. Fascinat de structura de adincime a operelor, el savureaza complexitatea lor, concretizata in multitudinea de sugestii oferite de ele. Lupul de stepa sau Elegiile duineze, Cartea Oltului sau Jurnalul de la Paltinis, Muntele vrajit sau Zbor deasupra unui cuib de cuci sint texte-raspintie care traseaza itinerarii interpretative de o mare varietate, pe care criticul se simte ispitit sa le exploreze pas cu pas. Complicitatea cu textul da astfel nastere unui discurs critic contaminat adeseori de retorica naratiunii literare, dupa cum aplicarea hermeneuticii la fenomenele social-culturale si la dinamica vietii politice contemporane face din universitarul sobru, specialist in imagologie, comparatistica si mitologie, interesat – printre multe altele – de doctrinele gnostice si de alchimie, o constiinta civica deplin implicata in actualitate.

Comentind operele altor scriitori, Stefan Borbély vorbeste, implicit, despre sine insusi, realizind astfel un portret indirect al unei experiente individuale, de autor–cititor ce-si rezerva pentru sine rolul mediatorului dionisiac. „Nefiind destul de vulnerabil, de narcisiac sau de prezumtios pentru a tine un jurnal, cred, totusi, ca aceste texte tin, launtric, de autobiografie; de una ludica, insa, in care melancolia e convertita in histrionism“ scrie autorul in prologul care insoteste eseurile incluse in volumul premiat de curind. Cred ca avem de-a face, in primul rind, cu o autobiografie intelectuala in care lectura cartilor dobindeste conotatiile unui pasionant periplu initiatic.

Asemeni personajului lui Hermann Hesse din Lupul de stepa, Harry Haller, criticul este, in viziunea lui Stefan Borbély, un „om al dublei structuri“, cel care, puternic ancorat in clipa de fata, exploreaza teritorii risipite de-a lungul timpului, intermediind prin discursul sau dialogul dintre prezent – eternul „acum“ al lecturii si trecut – acel „atunci“ al operei si al succesivelor sale avataruri interpretative. In aceasta cheie citeste criticul-hermeneut intilnirea dintre Goethe si lupul de stepa, petrecuta in visul celui din urma, subliniind preponderent valoarea initiatica a convorbirii dintre cei doi. Acesta este, de altfel, si sensul lecturii critice: de a reface, à rebours, traseul sinuos al constituirii semnificatiilor operei, dar si acela, nu mai putin important, de a descoperi „arta lejeritatii, a jocului“, atit de proprie spiritului filozofiei nietzscheene de care sint impregnate eseurile lui Stefan Borbély.