OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Tom GALLAGHER
Furtul unei natiuni. Romania de la comunism incoace
Editura Humanitas, Bucuresti,
2004, 426 p.


„Multi romani care nu vor cadea bucurosi de acord in legatura cu politica, poate majoritatea, se vor stradui sa gaseasca un teren comun, declarind sus si tare ca numai perioadele de dominatie straina au impiedicat ca tara lor sa-si realizeze adevaratul potential“.
Specialist in politica Balcanilor si a Europei de Est, Tom Gallagher realizeaza, in Furtul unei natiuni, o radiografie atenta a sistemelor politice post-decembriste. Incursiunea autorului in culisele politice ale Romaniei postcomuniste are la baza o cunoastere in profunzime a sistemelor politice experimentate de romani de-a lungul timpului, de la domnia fanariotilor la ascensiunea si „triumful celei mai mari nulitati“, Ceausescu. Prin ochii celuilalt, ai strainului, urmarirea problemelor interne si externe ale Romaniei, de-a lungul secolului al XX-lea si, mai ales, dupa prabusirea regimului comunist, impune o ipoteza de lucru pe care lectura studiului o demonstreaza cu prisosinta: „fara a ignora vicisitudinile pe care Romania le-a avut de infruntat datorita pozitiei geopolitice sensibile, cartea aceasta va cauta sa demonstreze ca problemele pe temen lung care i-au distorsionat si i-au paralizat dezvoltarea au avut in primul rind cauze interne“.

Prima dintre acestea, considerata poate cea mai importanta, este lipsa unei elite „care sa combine apararea propriei pozitii cu cu un efort autentic si sustinut de a imbunatati situatia si perspectivele populatiei“. Gallagher aloca un intreg capitol explicarii dinamicii interne a istoriei Romaniei, de la formarea Vechiului Regat la instaurarea Epocii de Aur.
Inceputul sovietizarii in Romania este fixat de politologul britanic in momentul cind rusii l-au fortat pe tinarul rege Mihai sa accepte un guvern dominat de comunisti, la sfirsitul lui februarie 1945. Pentru romani, comunismul a insemnat o „intoarcere la subdezvoltare“ pe scara evolutiei unei culturi politice normale, unul dintre cele mai daunatoare efecte ale sale fiind crearea unei populatii „in cea mai mare parte dependenta, care se obisnuise sa primeasca majoritatea celor necesare de la stat“. In mod inevitabil, subliniaza autorul britanic, orice sistem democratic care venea dupa o epoca atit de intunecata urma sa fie serios stinjenit, iar „a o apuca pe drumul democratiei pornind de la dictatura totalitara, fara nici un fel de tranzitie sau fara supravegherea unor organisme externe, cum au fost cele care au supravegheat introducerea democratiei in Germania sau in Japonia dupa razboi, a fost o sarcina temerara“.

Imediat dupa ceea ce romanii au numit „revolutia din decembrie“, puterea a fost acaparata de un grup restrins, FSN (Frontul Salvarii Nationale), care a format guvernul si a cistigat mai apoi alegerile, in detrimentul partidelor istorice, a caror implicare anterioara in politica nu putea influenta prea mult niste alegatori a caror cultura politica fusese „invatata“ in cei cincizeci de ani de comunism. Lumea lui Ceausescu era inca vie la inceputul anilor nouazeci, si adeptii schimbarii autentic democratice aveau de luptat cu timpul si cu mentalitatile oamenilor pentru a contesta noilor alesi dreptul de a ocupa pozitii inalte in stat.
Perioada 1992-1996, intitulata metaforic de catre Gallagher „Romania in deriva“, este dezbatuta de autor prin prisma analizei atente a modului in care Iliescu si oamenii din jurul lui isi consolideaza puterea. Prin utilizarea constanta a capitalului de stat in domeniul privat se formeaza o noua oligarhie in aceasta perioada, multi dintre oamenii de afaceri importanti din anii nouazeci ocupind functii inalte in regimul de dinainte de 1989. Din izolarea internationala se iese lent, dupa normalizarea relatiilor romano-maghiare, si se pun bazele integrarii euro-atlantice. Totusi, PDSR-ul pierde alegerile in fata Conventiei Democrate Romane, si un nou presedinte se instaleaza la Cotroceni: Emil Constantinescu.

Anii conducerii non-pesediste sint analizati in detaliu de universitarul britanic, care considera ca dezastrul guvernarii coalitiei a demonstrat inca o data, pentru Romania, „cit de greu era sa distrugi mostenirea daunatoare a dominatiei comuniste“. Perioada Constantinescu „sugera insa, totodata, modul precar si stagnant in care intelesesera elitele romanesti sa abordeze guvernarea. Este adevarat ca atitudinea aceasta fusese in mare masura exacerbata de comunism, dar radacinile ei erau mai vechi“. La zece ani de la revolutia din decembrie, o „coalitie cu spinarea frinta“ pierde alegerile in fata unui PDSR (mai apoi PSD) renascut din propria cenusa, cu o noua imagine si un nou „aliat“, PRM, care devine din ce in ce mai puternic prin exploatarea instrainarii maselor si a sentimentelor lor nationaliste. Puternica revenire a social-democratilor se face insa „cu voie de la Bruxelles“, care – in ciuda conditiilor pentru o viitoare integrare in UE – inchide ochii la anumite ilegalitati care-i sint si lui folositoare, cum ar fi trucarea alegerilor la noua Constitutie „pentru Europa“.

Concluziile studiului lui Tom Gallagher vorbesc tocmai despre „rolul crucial al UE“ intr-o tara in care amestecul extern a facut dintotdeauna parte din istoria proprie si in care „filozofia despre existenta“ a fost multa vreme dominata de vechi expresii paremiologice ca: „Fa-te frate cu dracul pina treci puntea“ sau „Capul ce se pleaca sabia nu-l taie“. Principala problema a Romaniei, la inceput de secol XXI, este lipsa unei culturi politice „in cadrul careia sprijinul pentru practicile si institutiile democratice sa aiba un amplu ecou“. Integrarea in Uniunea Europeana ar putea fi o solutie pentru multe dintre marile probleme romanesti, insa mai binele nu va putea fi niciodata pe deplin realizat atita timp cit planurile UE vor fi implementate independent de nevoile reale ale Romaniei...