OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Expat life, buletin lunar al Traian Publications destinat cetatenilor straini care lucreaza in filialele de pe teritoriul Romaniei ale unor companii straine („expat“ fiind formula prescurtata glumet pentru „expatriates“). Editor: Martin Dixon. Director editorial: Leitia Lazar. Intr-un stil relaxat si glumet, sint oferite informatii de tot felul – intre acestea, date privind serviciile publice, restaurantele, cazinourile, cluburile si sexy club-urile (si, in general, locurile de petrecere – distractiva – a timpului liber), informatii turistice, politice (despre vizita presedintelui George W. Bush si invitarea Romaniei de a adera la NATO) si culturale, prezentari ale unor noi si spectaculoase tipuri de automobile, umor, articole de opinie adresate „expatilor“ (v. My Kind of Expat de Phil Bloom). 48 de pagini color atractive si utile pentru toti cei interesati.


de ici, de colo

Numerele pe lunile noiembrie-decembrie si decembrie-ianuarie ale revistei Realitatea evreiasca, publicatie a Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, dedica spatii ample unui eveniment intr-adevar de referinta: simpozionul international Identitatea evreiasca si antisemitismul in Europa Centrala si de Sud-Est, organizat de Institutul Goethe in zilele de 9-11 decembrie 2002 si prezentat inclusiv in paginile revistei noastre (partener media). De altfel, in numarul de fata, este anuntata – pentru viitor – publicarea integrala sau pe fragmente in Realitatea evreiasca a tuturor comunicarilor prezentate in cadrul Simpozionului. Deocamdata, o mentiune speciala se cuvine textului prezentat de catre Magdalena Boiangiu: Ferestre inchise – un nume dat indiferentei, o meditatie grava, avind ca obiect tema delicata a responsabilitatii complicilor prin indiferenta (sau pasivitate) la genocid si la crimele impotriva umanitatii desfasurate in tara lor. O alta comunicare de un extraordinar interes a apartinut Feliciei Waldman: Reflectarea „problemei evreiesti“ si a Holocaustului in manualele scolare romanesti (1998-2002) – text reprodus partial in paginile 12-13 ale revistei. Redam – pentru semnificatia lor generala asupra starii de fapt – citeva subtitluri: De la consemnari formale la primele recunoasteri ale Holocaustului, Primele informatii relativ corecte despre „problema evreiasca“, Deportarile intr-o viziune edulcorata, Invocind „meritele“ lui Antonescu, Numarul supravietuitorilor scuza numarul celor ucisi?, Atenuarea vinovatiilor in locul analizarilor. Iata si citeva „motivatii si formulari cel putin ciudate“ (unele – falsuri flagrante) prezente in noile manuale de istorie, simptomatice pentru o anume tendinta de eufemizare a culpei: „Desi s-au adoptat masuri impotriva evreilor, nu s-a procedat la exterminarea lor, cum a indicat Berlinul“, „La Iasi au cazut victime 3223 de evrei, fara stirea guvernului roman [...] multi evrei au fost salvati“, „Evreii din Romania au fost victimele unei legislatii rasiale [...] dar la sfirsitul razboiului comunitatea evreiasca numara circa 300000 de membri“, „Antisemitismul si nationalismul au fost moderate [...] chiar daca numarul evreilor morti si disparuti se ridica la circa 250000“. Grupajul mai contine extrase din comunicarea Lyei Benjamin despre Identitatea evreiasca in istoriografia evreilor din Romania, precum si o serie de prezentari ale unor carti despre istoria evreilor aparute la Editura Polirom si lansate in cadrul Simpozionului.

Prezentarea lucrarilor continua in numarul pe decembrie-ianuarie al revistei, cu o relatare privind principalele sectiuni ale manifestarii, reproduceri ale altor comunicari si – in final – cu citeva concluzii. In debut – o importanta comunicare apartinind lui Leon Volovici: „Evreii“ in discursul public in Romania post-Ceausescu, urmata de o pagina cuprinzind fragmente din comunicarile unor participanti din strainatate: Eduard Niznansky, profesor la Universitatea Commenius, Bratislava (Holocaustul in istoriografia slovaca din anii ’90), Wolfgang Benz, director la Centrul pentru Cercetarea Antisemitismului la Universitatea Tehnica din Berlin (Negarea Holocaustului – refuzul de a accepta realitatea), Ema Mesan, vicepresedinte al Organizatiei „Shalom“, Bulgaria (Zvastici pe ziduri. Comunitatea evreiasca bulgara intre trecut si viitor), Marie Zahradnikova, Muzeul evreiesc din Praga – Centrul Cultural si de Educatie (Abordarea educatiei despre antisemitism si Holocaust in Republica ceha dupa 1989). Este reprodusa si o declaratie a lui Andrei Oisteanu (principal organizator si consultant al proiectului ce a stat la baza Simpozionului).

In numarul pe ianuarie al revistei culturale iesene Timpul, Dan Petrescu publica o Scrisoare a II-a catre Liviu Antonesei, inca mai vitriolanta decit prima (prezentata si de noi, tot la Revista presei). Sub forma unui bilant al anului 2001, e luata in colimator, mai intii, linia noului LA& si a directorului sau, Dan C. Mihailescu: „Suplimentul arata mai saracut si mai cenusiu astazi (ca si Romania literara in noua ei formula grafica, in care mari pete de cerneala se latesc inform peste tot, mincind din spatiul rezervat textelor si fiind, la propriu, toxice: dupa o simpla rasfoire a prestigiosului saptaminal, trebuie negresit sa ma spal pe miini [...]), dar mai decis patriotic. Desigur, primejdia este aici a alunecarii spre «inverzire», dar, in fond, Dan C.-ul mai lucreaza si la institutul de unde emana Jurnalul literar al lui N. Florescu, acesta de un verde crud indubitabil, asa ca o oarecare contaminare nu s-ar exclude. [...] Dan C-ul se scalda mindru in traducerile epocii Ceausescu, cele preponderent scoase la Univers, ignorind cu desavirsire [...] ca toate acestea sint incomplete, din pricina interventiilor mutilante ale cenzurii – lucru pe care noi, la Iasi, il stiam din epoca aparitiei lor si de aceea renuntasem sa mai citim altcumva decit in original... Nu mai insist, ma bucur doar ca seful LA& desemneaza spre exportare si noua «promotie spiritualizata», pusa corect sub umbra lui Virgil Candea (care a activat indelung in aripa culturala a ce-o fi fost sub vechiul regim SIE), promotie reprezentata de Cristian Badilita si Toader Paleologu, intre altii, si ei neolegionari de-ai nostri; cu o asemenea prezentare de catalog, e limpede ca am umilit Germania in 2002, la Frankfurt“. Trecind la 2002, Dan Petrescu sare „peste marile subiecte“, in speta peste Omul recent si peste Uitarea fascismului... de Alexandra Laignel-Lavastine. Citeva lucruri sint totusi spuse, in treacat – ironic si cam... exact; in primul volum, „de la o inaltime planetara a asimilarii lor, modernismul si postmodernismul primesc cite un sut corespunzator“. In ce priveste a doua carte, autorul epistolei conchide: „cazul Lavastine are ceva paradoxal, la urma urmei, dat fiind ca demonstratia de fond a cartii semnate de ea nu este afectata de incorectitudinile abundent si vindicativ relevate de critica“.

In continuare, Dan Petrescu observa: „Nu suficient s-a vorbit, cred, despre debarcarea Luminitei Marcu si a lui C. Rogozanu de pe feuda Gabriel Dimisianu-Alex. Stefanescu-Nicolae Manolescu, unde atentatele lor la vechea generatie a scriitorimii noastre, dramatic degomflata in conditiile libertatii de exprimare, dar, altminteri, menajata de baletul oportunist al celor trei, au fost iute resimtite ca intolerabile, semne ale unei insurgente destabilizatoare ce ar fi putut antrena, finalmente, si conducerea tricefala a Romaniei literare inspre o binemeritata si deloc prematura pensionare; in orice caz, despartirea s-a petrecut cu lacrimi si cu neaose injuraturi, ca nimic sa nu ramina nespus intre cele doua parti in conflict“. Iata, fara alte comentarii, si un alt amanunt neoficializat dar discutat in culisele vietii noastre publice: „Sub tacere s-a trecut devoalarea raspicata a lui Alin Teodorescu drept informator al Securitatii, cu toate ca semnatura lui este descifrabila pe un denunt din 1985 privindu-l pe Radu Ioanid si reprodus ca atare in Observator cultural Nr. 139 pag. 7, si cu toate ca, dupa stiinta mea, acest afacerist veros si profitor nerusinat al revolutiei conduce un institut de sondare a opiniei publice, din care pozitie nu putine matrapazlicuri inalt lucrative va fi combinat el“. Trecem peste alte devoalari despre... nu spunem cine, persoane importante, pentru a decupa un pasaj pitoresc despre conduita unui fost legendar presedinte al Uniunii Scriitorilor, Zaharia Stancu: „un personaj care «la orice ora din zi, te primea, la el acasa, in costum si cravata», potrivit evocarii pe care i-o face N. Manolescu (v. Romania literara Nr. 40/2002, p.1) si ce fel de gusturi altfel decit kitsch dovedeste Manolescu insusi, scriind ca vulgarul bilbiit (stilistic bilbiit) Stancu «era un domn»? Iar daca nu ma crezi, draga Liviu, revezi, rogu-te, scena unei memorabile sedinte «de birou» la Uniunea Scriitorilor, narata de Crohmalniceanu, cu inubliabilul monolog al parintelui lui Darie: «Da [...], dumneata, tovarase Breban, vrei sa te caci in capul meu. Asta vrei, tovarase Breban, sa te caci in capul meu. Bine, caca-te in capul meu. Pentru asta v-a trebuit dumneavoastra presedinte. Ca sa va cacati in capul lui. Caca-te, da, caca-te tovarase Breban!» (in Amintiri deghizate, Nemira, 1994, p. 105). Presupun, natural, ca vorbitorul era in costum-cravata, nu? Cum sa-l fi maculat atunci Breban in aceasta impozanta tinuta?“…


din presa cotidiana

Televendeta lui Costi Rogozanu din Evenimentul zilei de miercuri 5 februarie are ca obiect doua grotesti si scandaloase cazuri de publicitate mascata la televiziune. Textul (Tuca se intoarce) merita citat in intregime:
„S-a intors Tuca, l-a luat pe Adrian Paunescu la dreapta si pe Cristian Tudor Popescu la stinga si a inceput, cu forte proaspete, sa dezbata probleme adinci: un punct al discutiei a fost expunerea in presa a vietii intime a fostului director de la Adevarul, Dumitru Tinu. Dialogul a fost mai mult decit dezechilibrat. Tuca era nemultumit ca se publica «basini» in presa, Cristian Tudor Popescu a explicat ca, in cazul gimnastelor, expresia «cadavre in descompunere» era o subtila figura de stil, iar Paunescu s-a ocupat de «perierea» lui Popescu si cu recitarea de versuri. S-a laudat ca a facut record de tiraj cu volumele sale de poezii. Ar fi fost culmea sa nu se vinda dupa ce a aparut la toate televiziunile laudindu-si singur cartea. Publicitatea mascata ar trebui sa fie interzisa si asa-zisilor poeti fara limitele bunului-simt. Oriunde ar merge, Paunescu are o «ultima carte» in buzunare. Asa nesimtire te poate scoate din minti. CNA, fa ceva.

Augusta, in disperare de cauza, incepe sa devina un soi de Jerry Springer. Oamenii vin in studio, incep sa se certe, sint instigati. I-ar mai trebui niste baieti de cartier care chiar sa se ia la bumbaceala. Luni, momentul cu adevarat penibil a fost aparitia Rodicai Popescu-Bitanescu. Ea tocmai a scris si regizat o piesa. Este si actrita, iar spectacolul este sustinut la Teatrul National din Bucuresti. A venit la «Babilonia» cu un gind precis: sa-si faca reclama la propria productie. A facut un play-back ridicol pe un cintecel ca vai de el si chiar s-a enervat ca Augusta o cam expedia cu intrebarile.
Cultura nu e un pretext pentru publicitate mascata. Nu e normal ca tot felul de productii culturale sa fie promovate fara un acord al specialistilor. Altfel ajungem sa credem ca sintem, din punct de vedere cultural, la nivelul Paunescu-Bitanescu. Or, nu stam chiar asa de rau“.
Subscriem. Cit priveste CNA, credem ca nu va face nimic, fie si doar pentru ca presedintele sau se afla in aceeasi barca politica cu bardul de la Barca, in prezent presedinte al Comisiei pentru Cultura, arta si mass media al Senatului Romaniei... De altfel, acelasi bard, actionind prompt pirghiile politico-mediatice intru autopromovarea sa ca „poet national“, ne-a servit pe 1 februarie un cintec „la minut“ performat de un folkist in studioul unei televiziuni private: impresionat de tragedia navetei spatiale Columbia, Adrian Paunescu a compus pe loc, se pare chiar in masina, o versificatie kitsch la tema, iar postul respectiv a difuzat prompt „opera“ irezistibilului potentat…
Incapabil sa reziste ispitei de a fi aplaudat „la scena deschisa“, teribilul bard si-a lansat la Craiova ultimele volume de versuri, publicate de editura proprietate personala. Ca lansarea a fost in primul rind o afacere de partid a dovedit-o prezenta masiva a oficialitatilor locale in aula Teatrului National din Craiova. Scandalos este insa modul in care se realizeaza „recordul de tiraj“ cu care se lauda Paunescu: productiunile lirice ale senatorului PSD sint achizitionate, la ordin, de regiile din subordinea primariei conduse de Vasile Bulucea, de societati comerciale aflate in sfera de influenta a partidului de guvernamint si, desigur, chiar de primaria Craiovei – in total 215 seturi, adica 430 de volume. Daca ne gindim la apetitul cultural al tuturor filialelor PSD din tara, poezelele lui Paunescu au toate sansele sa intre in Cartea recordurilor.