Tiganii din Romania
Institutul Francez incheie anul printr-o noua expozitie de fotografie valoroasa. Purtind un titlu care ar putea stirni prejudecatile unora dintre noi, Tiganii din Romania, imaginile se constituie intr-o alta lectie despre ce se poate face prin fotografie. Autorul, Antoine Schneck, transmite bucuria de a descoperi noi si noi unghiuri, noi modalitati grafice care sa exprime o viziune unica si personala. Fotograful se dovedeste foarte stapin pe mijloacele arei sale, reusind sa creeze imagini originale in principal prin compozitie, dar mai ales prin tratarea culorii. Compozitiile sint proaspete si inteligente, autorul parind mereu atent si folosind cu precizie elementele mediului inconjurator. Culorile sint vii si deschise, puternice si delicate in acelasi timp, fiind procesate neobisnuit, ceea ce era oarecum de asteptat, avind in vedere subiectul abordat. Dincolo de consideratiile estetice si tehnice, Antoine Schneck dovedeste a avea un ochi patrunzator care aduce un punct de vedere interesant in intelegerea lumii despre care vorbeste.
Expozitia va fi deschisa pina la 15 decembrie 2000.
FOTO MEDIA 2000
Sfirsitul anului 2000 devine si mai bogat in evenimente fotografice de prima marime. Daca luna noiembrie a fost marcata de TIAV, cea mai vasta si mai valoroasa expozitie de fotografie romaneasca de arta a anului, in decembrie se pare ca vom fi martorii celei mai importante expozitii de fotografie romaneasca de presa de pina acum.
Foto Media 2000 – o initiativa a Asociatiei Fotografilor Romani de Presa (vezi Observator cultural nr. 29) si a Clubului Roman de Presa – va fi deschisa la ROMEXPO intre 14-17 decembrie si va consta intr-o expozitie reunind 150 de imagini selectate de juriu in urma concursului deschis tuturor fotografilor romani. Presedintele juriului va fi cistigatorul World Press Photo 2000, Yannis Behrakis, fotoreporter la Reuters. Se vor acorda premii la toate sectiunile concursului: actualitate, stiri generale, reportaj, arta si cultura, cotidian, portrete, sport si tema libera. Marele premiu se numeste „Carol Pop de Szatmari“, dupa numele primului fotograf roman recunoscut international.
Proiectul urmareste sustinerea, motivarea si stimularea activitatii si competitiei fotojurnalismului, acomodarea la/cu standardele din domeniu, catalizarea informatiei in scopul maximizarii competentei profesionale si oferirii unei perspective corecte asupra fotografiei de presa, promovarea imaginii Romaniei prin reflectarea in mass-media straina a acestei manifestari ce se doreste reprezentativa pentru realizarile romanesti in domeniu. De asemenea Foto Media 2000 intentioneaza a fi o demonstratie a ceea ce inseamna comunicare si informare prin imagine.
Foto Media 2000 este parte a Salonului National al Presei Romanesti care la rindul sau este inclus in cadrul unei manifestari mai ample intitulate EXPOMEDIA.
Vernisajul si acordarea premiilor vor avea loc pe 14 decembrie 2000 la ora 19.00.

